Categorie: Proiecte

  • Comunicat de presă: Evenimentul “Vreau să fiu antreprenor”: 4500 de tineri, în dialog cu oameni de afaceri de succes

    Comunicat de presă: Evenimentul “Vreau să fiu antreprenor”: 4500 de tineri, în dialog cu oameni de afaceri de succes

    București, 11 noiembrie 2021 – Peste 4.500 de tineri au venit să învețe de la antreprenori de succes cum să își deschidă propriul business. Oameni de afaceri precum Dragoș Petrescu, Cristina Chiriac, Dragoș Anastasiu și Felix Pătrășcanu au împărtășit cum rezolvă problemele în companii, care este cel mai important lucru la început de drum, care sunt fricile lor și cum trec peste ele. În cadrul evenimentului a avut loc și o dezbatere dacă “Merită sau nu să fii antreprenor?” moderată de Cristian Onețiu unde două echipe de tineri au venit cu argumente pro și contra iar audiența a votat, finalizându-se cu un scor strâns de trei la doi în favoarea deschiderii unui business.

    “A fi antreprenor în România îți dă libertate”, “Nimic nu este imposibil”, “Este foarte important să încerci, fără să te gândești că o să o dai de gard” au fost cuvintele de încurajare pe care antreprenorii le-au transmis tinerilor participanți la evenimentul O discuție onestă despre antreprenoriat.

    Frica, cea mai mare piedică. Ce este important la început de drum?

    Prima sesiune din cadrul evenimentului În spatele cortinei de business a fost dedicată lucrurilor mai puțin văzute și discutate în antreprenoriat, iar antreprenorii au atras atenția că frica este cel mai mare impediment la început în business: frica de eșec și frica de a nu-i dezamăgit pe ceilalți. Aceștia au menționat că a avea frici este ceva normal și că mereu te vei confrunta cu ele, exemplificând și care sunt temerile lor în acest moment. Cel mai important este felul cum le gestionezi și cât de mult le lași să îți afecteze afacerea.

    Frica nu face casă bună cu antreprenoriatul așa că îndrăznește să îți trăiești visul. Cât la sută contează ideea? De unde iau banii necesari să îmi implementez ideea de business? Cum să fac primul million de euro? – sunt întrebări normale la care dacă ai găsit raspunsul corect atunci ai stofa de antreprenor. Și dacă ai decis să fii antreprenor, atunci fii pregatit să înveți în permanență și încearcă să colaborezi cu oamenii potriviți. Succesul vine după multe nereușite așa că nu te descuraja după primul eșec. Eșecul nu este opusul succesului, ci face parte din el!” – a declarat Cristina Chiriac, preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)

    La întrebarea legată de cel mai important lucru la început de drum în business, fiecare dintre antreprenori a punctat curajul de a începe. Pe lângă acesta au fost alte câteva elemente importante adăugate de către fiecare, precum: sistemul de valori, curajul de a fi diferit și de a face un pas în față, capacitatea de a asculta și a integra feedbackul clientului, “De ce-ul” antreprenorului și al echipei, cunoașterea pieței, a concurenței și a avea informații corecte și concrete în timp real.

    Moderatorul evenimentului, Radu Constantin (actor, regizor și antreprenor), a abordat și subiectul încrederii în sine. Antreprenorii au menționat valorile personale ca fiind un pilon central în jurul căruia tinerii își pot dezvolta încrederea ca și antreprenori și totodată comunicarea este un alt element care joacă un rol important. Un lucru pe care tinerii îl pot lua în considerare este faptul că sunt la o vârstă la care își permit să încerce fiindcă sunt sănătoși, cel mai probabil nu au copii iar o parte este posibil să fie încă susținuți de părinți, motiv pentru care este o perioadă propice să testeze lumea de business și să încerce să își dezvolte o idee de afacere.

    Merită să fii antreprenor?

     Evenimentul i-a provocat pe participanți să-și antreneze și gândirea critică propunând o dezbatere pe cinci teme de discuție și două echipe, una pro și una contra. Cele 5 teme au fost:

    • Ca antreprenor cu studii superioare, nu mi-aș mai deschide o afacere după primul eșec;
    • Antreprenoriatul merită toate sacrificiile și stresul pe care le implică;
    • Ca antreprenor, aș deschide mai degrabă o afacere în străinătate decât în România;
    • Ca persoană care își dorește un viitor prosper, aș deveni antreprenor beneficiind rapid de independență financiară și program flexibil;
    • Este o decizie bună să îți deschizi o afacere în perioade de transformari economice (pandemie, crize financiare, catastrofe naturale etc.).

    “Avem nevoie să îi sprijinim pe tineri să își dezvolte și gândirea critică, în primul rând ca abilitate și apoi corelată cu percepția lor legată de antreprenoriat. Este un exercițiu care îi ajută să își întărească încrederea în sine și în drumul lor antreprenorial, înțeleg mai bine la ce să se aștepte și le aduce o nouă perspectivă procesul acesta de reflecție” – a declarat Alin Claudiu Apostu, Gazda și organizatorul evenimentului

    După 992 voturi, echipa pro formată din cinci tineri antreprenori, participanți în programul de mentorat Tinerii, a câștigat dezbaterea. Finalul dezbaterii a atras și câteva sfaturi de la Cristian Onețiu, moderatorul dezbaterii:

    • Este important ca tinerii să gândească local la început pentru a-și valida ideea, însă apoi să gândească global și cum pot scala afacerea
    • Dacă au intenții de a construi o afacere, atunci să se gândească cum vor construi un business de un miliard de euro. Efortul de a face o afacere există oricum și timpul pe care îl aloca pentru acea afacere este același, indiferent de mărimea businessului. Curajul de visa până la un miliard de euro este cel care produce scânteia în minte.
    • Este important pentru tineri să facă parte din comunități cu alți tineri care au aceleași aspirații ca ei și să se înconjoare de antreprenori de la care pot să învețe.

    În cadrul evenimentului, echipa “Vreau să fiu Antreprenor” a lansat și comunitatea HighFlyers dedicată pentru 100 de tineri la început de drum pe care să îi sprijine cu workshopuri, acces la mentori, informații despre finanțare, întâlniri cu antreprenori și acces la diferite produse și servicii precum contabilitate, înființare de business, marketing, web development, cursuri, cărți de business și altele. Mai multe informații pot fi obținute pe https://bit.ly/HighflyersVSFA

    Înregistrarea evenimentului este disponibilă pe Facebook și YouTube.

     

    Evenimentul este dezvoltat de către echipa „Vreau să fiu Antreprenor” și „Insights”, din cadrul organizației non-guvernamentale Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor Banca Transilvania, Business Mentors, Eventmix, Chilli Ideas, Green Village, FAN Courier, Keez, Sergiu Biriș, Icey și Adtitude.

    Parteneri media: Agerpres, New Money, Iqads, Revista Cariere, Curs de Guvernare, Economistul, Club Economic, România Durabilă, Adservio, România Pozitivă, ACA, Sparknews, Repatriot.

     

    Despre Vreau să fiu Antreprenor

    „Vreau să fiu Antreprenor” (VSFA) este un program național, lansat în 2013, parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), care promovează gândirea și acțiunea antreprenorială în rândul tinerilor din România.

    În prezent, VSFA numără 10 comunități locale de antreprenori, care creează și implementează proiecte de impact pentru aproximativ 32.000 de tineri. Peste 250 de conferințe au fost organizate în întreaga țară sub umbrela VSFA.

    Despre Romanian Business Leaders

    Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, non-guvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru antreprenorii și șefii de companii din mediul de business privat. Misiunea RBL este aceea de a fi vocea și vehiculul de acțiune al liderilor de business pentru a construi o Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Proiectele sale, care au la bază factori precum educația, antreprenoriatul și buna guvernare, sunt inițiate și dezvoltate de cei peste 200 de membri voluntari, antreprenori și executivi de top din România.

     

    Mass-media contact

     Alin Claudiu Apostu / alin.apostu@rbls.ro

  • Comunicat de presă: Antreprenori de succes, mentori, pentru o zi, pentru tinerii care vor să înceapă afacerea lor

    Comunicat de presă: Antreprenori de succes, mentori, pentru o zi, pentru tinerii care vor să înceapă afacerea lor

    București, 26 octombrie 2021 – Echipa “Vreau să fiu antreprenor” organizează, pe 2 noiembrie, evenimentul “O discuție onestă despre antreprenoriat”. Aducem în fața tinerilor interesați să își dezvolte propriul lor business o parte dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România precum Dragoș Petrescu, Cristina Chiriac, Dragoș Anastasiu și Felix Pătrășcanu. Ne propunem să le arătăm tinerilor ce contează cel mai mult atunci când decid să meargă pe un astfel de drum. Să aibă o idee? Să aibă un plan de business? Un mentor? Să găsească sursele  de finanțare sau să mai degrabă un investitor care să le aprecieze ideea?

    Dezbaterea, care va avea loc online, va fi moderată de Radu Constantin (influencer, regizor și antreprenor), creatorul podcastului „Gândește Diferit”, dar și al vlogurilor de business, de la zero la un milion.

    Antreprenorii care vor participa la eveniment și le vor împărtăși tinerilor secretele unui business de succes vor fi:

    • Dragoș Petrescu – unul dintre cei mai importanți oameni din industria HoReCa și fondator al Grupului City Grill, cel mai mare lanț românesc de restaurante;
    • Cristina Chiriac – președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF
    • Dragoș Anastasiu – unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri români și președintele grupului Eurolines, cel mai important exit din România în industria de transporturi;
    • Felix Pătrășcanu – co-fondatorul FAN Courier, lider pe piața serviciilor de curierat din România

    “Vrem să fie o discuție autentică, deschisă. Ne propunem, în primul rând, să vorbim despre provocări și, de ce nu, despre eșecurile prin care am trecut inclusiv noi, antreprenorii de succes. Nu suntem niște eroi de poveste, ci dimpotrivă suntem oameni de afaceri care au avut parte de tot felul de provocări dificile,  de eșecuri, dar asta nu ne-a descurajat, ci, culmea, ne-a motivat să mergem mai departe. Și pentru că cel mai recent studiu PulseZ arată faptul că mulți dintre tineri visează să aibă propria lor afacere, cred că este foarte important ca toți cei care au nevoie de răspunsuri la unele întrebări să le afle chiar de la noi”,  a declarat Dragoș Petrescu, Președintele Romanian Business Leaders și lider de proiect „Vreau să fiu Antreprenor și Insights”.

    “România este încă pe ultimele locuri în clasamentul țărilor europene cu companii active la 1.000 de locuitori. Avem foarte mulți tineri care își doresc să fie antreprenori, însă foarte puțini sunt cei care fac pasul, deși perioada pe care o traversăm este cea mai potrivită pentru a începe o afacere.

     Astăzi, mai mult decât oricând, resursele necesare pentru începerea unei afaceri sunt la îndemână. Barierele de intrare s-au redus foarte mult, banii au costuri mici, totul se închiriază, totul e disponibil online și în aplicația de pe mobil, chiar și contabilul unei firme. Este nevoie de o idee și de dorința tinerilor antreprenori de a se implica zi de zi pentru succesul ideii lor. În egală măsură, este nevoie de povești de succes diverse și de îndrumare. Echipa “Vreau să fiu Antreprenor” și partenerii acestui eveniment sunt gata sa împartă din experiențele lor. Sunt convins că puterea exemplului este cea mai bună cale de învațare.”

    a declarat Daniel Mateescu, CEO Keez.

    În cadrul evenimentului va fi organizată și dezbaterea “Merită să începi un business”, moderată de Cristian Onețiu. Pe lângă spectatori, vor participa 10 tineri, finaliștii în programul de mentorat Tinerii în Arenă.

    Cum vă puteți înscrie la eveniment?

     Înscrierea este gratuită și poate fi făcută pe platforma unde se va și desfășura evenimentul: https://bit.ly/DiscutieAntreprenoriat.

    Evenimentul va avea loc marți, 2 noiembrie, între orele 17:30 și 21:00.

    Mai multe informații puteți obține pe website-ul evenimentului: https://app.eventmix.live/vsfa/

     

    Evenimentul este dezvoltat de către echipa „Vreau să fiu Antreprenor” și „Insights”, din cadrul organizației non-guvernamentale Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor Banca Transilvania, Business Mentors, Eventmix, Chilli Ideas, Green Village, FAN Courier, Keez, Sergiu Biriș, Icey și Adtitude.

    Parteneri media: Agerpres, New Money, Iqads, Revista Cariere, Curs de Guvernare, Economistul, Club Economic, România Durabilă, Adservio, România Pozitivă, ACA, Sparknews, Repatriot.

    Cât de interesați sunt tinerii să își dezvolte propria lor afacere

     Conform studiului Insights PulseZ realizat în 2021 55% dintre tinerii din România vor să pornească un business în timp ce doar 2% au făcut-o deja sau lucrează ca freelanceri. Mai mult, 55% dintre tineri declară că au abilitățile necesare pentru a începe un business.

    Ce le lipsește tinerilor pentru a fi antreprenori?

    În cadrul aceluiași studiu, axat pe tinerii între 16-24 de ani și reprezentativ la nivel national, 53% spun că le lipsește educația de business necesară. Nevoile declarate ale tinerilor sunt:

    • 74% se confruntă cu lipsa finanțării pentru afacerea lor;
    • 59% afirmă că nu au mentori care să îi ghideze;
    • 55% au nevoie de alți antreprenori cu care sa se înconjoare.

    Cum îi putem pregăti mai bine pe tineri pentru antreprenoriat?

    1 din 2 reprezentați ai generației Z declară că nu știu cum să înceapă și că le lipsește educația de business. 42% dintre aceștia spun că le lipsește un partener cu care să înceapă și tot 42% spun că le este frică să eșueze.

    Expunerea tinerilor către modele de antreprenori care transmit un mesaj autentic legat de care sunt riscurile în business, importanța eșecului, care a fost parcursul lor până au reușit să cunoască succesul și cum a arătat călătoria lor sunt aspecte importante pe care organizatorii evenimentului din 2 noiembrie le-au evidențiat ca fiind importante și necesare în contextul actual.

    Despre Vreau să fiu Antreprenor

    „Vreau să fiu Antreprenor” (VSFA) este un program național, lansat în 2013, parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), care promovează gândirea și acțiunea antreprenorială în rândul tinerilor din România.

    În prezent, VSFA numără 10 comunități locale de antreprenori, care creează și implementează proiecte de impact pentru aproximativ 32.000 de tineri. Peste 250 de conferințe au fost organizate în întreaga țară sub umbrela VSFA.

    Despre Romanian Business Leaders

    Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, non-guvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru antreprenorii și șefii de companii din mediul de business privat. Misiunea RBL este aceea de a fi vocea și vehiculul de acțiune al liderilor de business pentru a construi o Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Proiectele sale, care au la bază factori precum educația, antreprenoriatul și buna guvernare, sunt inițiate și dezvoltate de cei peste 200 de membri voluntari, antreprenori și executivi de top din România.

     

    Mass-media contact

     Alin Claudiu Apostu / alin.apostu@rbls.ro

  • “Credem în România” a răsunat în toată lumea prin Repatriot

    “Credem în România” a răsunat în toată lumea prin Repatriot

    Oameni de afaceri români din toată lumea au fost împreună timp de 4 zile la Summitul Repatriot 2021 în București și Sinaia, un eveniment marcat de bucuria de a face lucruri pentru România.

    Evenimentul a fost organizat în condiții de maximă siguranță – toți cei 149 de participanți  au deținut certificate verzi și au fost testați suplimentar cu teste Antigen Covid-19 la sosire și la plecare. Peste 1000 de alți români din toată lumea și-au manifestat dorința de a participa dar datorită condițiilor existente nu au putut să o facă decât online și deși aflați departe au fost foarte aproape pentru România.

    Acțiunea anunțată din timp a început joi, 30 septembrie 2021, cu deschiderea lucrărilor celei de-a VI-a ediții la Parlamentul României cu încercarea de a da mai multă credibilitate autorităților din România în care mulți români nu mai au încredere. Deschiderea a fost precedată de vernisarea unui catalog excepțional Fotogeografica sprijinit de RePatriot, cu fotografii premiate care surprind România frumoasă autentică, precum și o expoziție cu o selecție de lucrări. Prezența Președinției României prin Sandra Pralong, a Guvernului prin Iulian Popescu, a Senatului prin Anca Dragu și a Camerei Deputaților prin Valentin Făgărășian au fost apreciate de participanți. Oaspete de onoare al deschiderii a fost Adrian Zuckerman, care a emigrat din România cu familia în 1965 și a revenit la București  ca Ambasador al Statelor Unite. Lideri ai Repatriot precum Marius Bostan, Felix Pătrășcanu, Dragoș Anastasiu alături de mulți români din Diaspora au electrizat sala. 

    ”Credința noastră este din ce în ce mai puternică pentru că vedem și rezultate și trebuie să știți că în România reală se întâmplă foarte multe lucruri bune dincolo de micile dispute politice. Scopul nostru este să conectăm românii de pretutindeni cu țara iar o comunicare bună credem că ajută. Sunt foarte multe oportunități în țară pe care ne dorim să le fructificăm împreună. Podul cel mai important pentru România este cel cu oamenii, cu românii de pretutindeni, bazat pe încredere, pentru că el ne va ajuta să construim podurile fizice ba chiar autostrăzi și tuneluri ” a declarat Marius Bostan, om de  afaceri, inițiator al Repatriot.

    Toate intervențiile pot fi urmărite în pagina de facebook Repatriot, aici.

    Atmosfera a fost marcată de bucuria revederii și întâlnirea a continuat printr-un concert extraordinar al Orchestrei Metropolitane București cu 64 de muzicieni conduși de concert maestru Ana Ungureanu și dirijați de Daniel Jinga, împreună cu care au performat excepțional mezzosoprana Andreea Ilie și tenorul Liviu Indricău. Ave Maria a răsunat în Parlamentul României alături de multe piese extraordinare într-o acțiune care a dorit să arate aprecierea și dragostea antreprenorilor români din Romanian Business Leaders – Repatriot către românii de pretutindeni. Aici înregistrarea concertului și aici deschiderea.

     

    Summitul a continuat la Sinaia cu discuții și întâlniri creative de lucru și networking. Participanți de pe întreg mapamondul cu investiții în România, viitori potențiali investitori și nu numai s-au conectat timp de 4 zile pentru un schimb de bune practici și realizarea unei sinergii cu rezultate.

    Primul panel al zilei ”România ca oportunitate” a adus în prim plan antreprenori care au prezentat oportunitățile de dezvoltare și business din România, dar și care sunt riscurile de luat în considerare și cum know-how-ul dobândit în țările de adopție poate genera afaceri de succes în diferite domenii de activitate. ”Prin antreprenoriat se pot rezolva o mulțime de probleme ale oricărei țări din lumea asta, numai că trebuie să avem mintea deschisă, să fim împreună și să vedem oportunitățile ivite. Paradoxal, România are foarte multe oportunități pentru ca are foarte multe lipsuri. Este foarte important ca spiritul civic să fie adus în România, pentru a forța o schimbare de mentalitate care ne poate aduce foarte multe beneficii tuturor”, a precizat Felix Pătrășcanu, Co-fondatorul FAN Courier și unul dintre liderii Repatriot.

    Know-how-ul dobândit în țara de adopție a fiecăruia dintre participanți odată adus în România poate genera afaceri de success în diferite domenii de activitate. Prin sprijinul celor care au reușit și a echipei lărgite Repatriot, antreprenorilor li se facilitează accesul la informație și consiliere specifică pentru a-i ajuta pe cei aflați la început de drum.

    ”În anii 90 când am revenit în țară mi-ar fi fost mult mai ușor dacă aveam ca exemplu antreprenori, să am de unde cere un sfat, o idee, o mână de ajutor. (…) Am fost însă perseverent și am înființat Betty Ice. Din aproape în aproape cu greutățile vremurilor am reușit. Au fost vremuri grele dar și oportunități. 

    Sunt oportunități și acum în România, în foarte multe domenii. Fiecare are un loc să îsi găsească oportunitatea și să își facă o afacere. Oportunitățile pe care le avem sunt mult mai multe decât problemele, iar șansele să reușim în România sunt mult mai mari decât în țările occidentale. Este o mare oportunitate să veniți acasă cu toate lucrurile învățate pentru că România are mare nevoie de aceste lucruri”, a punctat Vasile Armenean în cadrul primului panel al Summitului RePatriot. 

    “Mă număr printre cei care susțin ca avem nevoie de o poveste, o poveste puternică de neignorat este cel mai important lucru pe care-l poate oferi României azi. Trebuie să lucrăm împreună, nu putem face nimic de unii singuri. Strategic, cu un scop bine definit pe care să-l adoptăm cu convingere”, a declarat Mihai Lehene – Fondator  MDL Investments Algorithmic și Romanian United Fund, la Repatriot Summit 2021. Aici înregistrarea primului panel.

    Dragoș Anastasiu, liderul programului Repatriot Turism a spus în cel de-al doilea panel că de cele mai multe ori România nu este autentică așa cum nu sunt nici anumiți antreprenori, însă “România autentică există, asta este important și ea trebuie promovată intens”. Participanții au punctat cum poate Diaspora să ajute Romania într-un win-win partnership, cum întărim legătura acesteia cu România, dar și cum putem prezerva și dezvolta satul românesc prin implicarea investitorilor și oamenilor cu potențial managerial. Mesajul Repatriot Turism a fost reiterat și deja românii din străinătate răspund și recomandă destinații turistice din România. Înregistrarea panelului doi aici.

    Unul dintre mesajele acestui eveniment, unic în România, este că “​​Încrederea ne călăuzește calea și ne îndeamnă să punem în practică experiența acumulată, astfel încât să depășim orice risc la care suntem expuși. Iar românii de pretutindeni pot duce România la următorul nivel împreună”, conform liderilor Repatriot. Asta s-a transmis prin cel de-al treilea panel, România Viitorului și pe parcursul a întregului eveniment. Mesajul ștafetă de la oamenii de știință români din Germania a fost preluat și inițierea platformei diaspora științifică a fost aplaudată. Un invitat special a fost Steve Hoisington, care a avut o intervenție despre principiile Baldridge ce ar putea ajuta România să devină mai competitivă și astfel s-a dat startul public unui nou proiect strategic al Repatriot. Au fost intervenții remarcabile pe teme tehnologice, medicale, s-au punctat lucrurile obținute în ultimul an și s-au discutat proiectele următoare pentru o Românie mai bună. Aici înregistrarea panelului trei.

    Gala “Top 100 Români de Pretutindeni” a început prin discursul consistent al fostului ambasador Adrian Zuckerman, premiat în topul din 2018 publicat la 100 de ani de la Marea Unire. Discursul ținut în limba engleză a punctat subiecte esențiale pentru viitorul mai bun al României. A urmat apoi prezentarea a 100 de români remarcabili din 10 domenii cheie care au fost selectați în urma propunerilor primite din toată lumea. 

    “Ne-am dorit să putem oferi această apreciere măcar pentru 1000 de români în fiecare an. Sunt atât de mulți și atât de buni încât orice guvern normal din lume ar dori să-i aibă. Aș dori să le pot strânge mâna și să le mulțumesc pentru ceea ce fac pentru întreaga lume, pentru țările lor de adopției și pentru România”.

    Înregistrarea galei se poate vedea aici.

    La întrebarea “Ce ne dorim cu adevărat?” invitații acestei ediții au afirmat într-o singură voce că vor să fie “o forță care crește prin dedicare și aduce valoare țării noastre”. Să creeze împreună un drum solid cu multe sensuri între România și Diaspora, pentru că “țara noastră are nevoie de noi toți”. 

    A doua zi a urmat un teambuilding pentru construcția de noi proiecte, dezvoltare de conexiuni de afaceri și prilej de muncă împreună pentru România într-un cadru natural extraordinar și mâncare românească de cea mai bună calitate. S-au creionat investiții și afaceri importante alături de proiecte culturale și sociale.

    Duminică dimineața a fost un moment special Alături de Eroi la Cimitirul Militar din Sinaia unde a fost adus un omagiu celor căzuți pentru patrie, au fost pomenite numele eroilor și depusă o coroană de flori. Apoi, Mănăstirea Sinaia a fost locul de rugăciune împreună și ultima zi s-a încheiat la pas prin Sinaia, cu vizită la Palatul Peleș sau drumeții montane.

  • Studiu național: Motivația și comportamentul generației Z, în 2021. Cum privesc tinerii banii și care sunt factorii după care își ghidează viața

    Studiu național: Motivația și comportamentul generației Z, în 2021. Cum privesc tinerii banii și care sunt factorii după care își ghidează viața

    București, 23 septembrie 2021 –  Reprezentanții generației Z susțin că fac achiziții echilibrate, în egală măsură în online și offline, în vreme ce mai mult de jumătate dintre tineri (51%) și-au propus să economisească și să câștige mai mulți bani (48%), în 2021, comparativ cu pierderile suferite anul trecut, arată datele studiului național Insights PulseZ. De asemenea, 62% dintre participanți consideră împlinirea personală ca fiind cea mai importantă în viață, urmată de independența financiară (57%) și de sănătate (41%), iar 82% dintre tinerii din România își aleg, astăzi, jobul în funcție de ceea ce le place să facă cel mai mult. 

    Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție națională, a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) și realizat de agenția de studii de piață iZi data în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România – pe un eșantion reprezentativ la nivel național (urban+rural, tineri cu vârste cuprinse intre 16 si 24 de ani). Cercetarea s-a axat pe mai multe aspecte, printre care și atitudinea tinerilor referitoare la bani, pe gestionarea resurselor financiare și preferințele lor de achiziție, precum și pe factorii motivatori în alegerea unui job și a ghidării în viață, în noul context pandemic – în rândul membrilor generației Z (cei născuți după 1995, cunoscuți ca iGeneration, Centannials sau „nativi digitali”), în perioada iunie-iulie 2021, comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2021, când a fost desfășurată prima ediție a studiului).

     

    Atitudinea tinerilor față de bani

    Mai mult de jumătate dintre tinerii intervievați (51%) în cadrul studiului Insights PulseZ mărturisesc că focusul lor pentru 2021 s-a axat pe economisire, în măsura în care 2020 le-a generat pierderi financiare. Totodată, 48% dintre ei și-au propus, anul acesta, să câștige mai mult (vs. 33% în 2020). 

    De asemenea, 45% dintre participanți spun că sunt mult mai atenți la cheltuielile pe care le fac, în vreme ce 25% dintre ei și-au propus să investească mai mult ca anul trecut. De altfel, intențiile de investiții se remarcă îndeosebi în rândul sexului masculin (33%), în comparație cu reprezentantele sexului feminin (18%). Interesant este faptul că intențiile de a investi se remarcă mai mult în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani (30%) decât în cazul celor de peste 21 de ani – doar 19% dintre aceștia având astfel de intenții.

    „Tinerii din generația Z nu au în vedere economisirea doar în ideea clasică de a pune bani deoparte într-un cont separat, de exemplu, ci sunt foarte interesați de încheierea unor asigurări. Ei vizează produse de asigurare cu economisire pe termen mediu și, de asemenea, vor să facă rezerve pentru situații neprevăzute. Este o concluzie interesantă și îmbucurătoare a acestui studiu, pentru că ne arată faptul că românii din segmentul foarte tânăr au un comportament matur și responsabil, în ceea ce privește planificarea financiară.” – a declarat Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România și partener în cadrul cercetării

     

    Achiziționarea produselor, dictată de sex, vârstă și preferințe. Plata cu numerar, metoda favorită

    În ceea ce privește produsele pe care tinerii le achiziționează, în prezent, produsele de tip FMCG (băuturi răcoritoare, batoane de ciocolată, snacks-uri, mâncare comandată cu livrare) se numără printre consumabilele pe care aceștia Z le cumpără, în continuare, cel mai mult, raportat la perioada pandemiei.

    Nici când vine vorba despre produsele de fashion (37%), tinerii nu-și schimbă comportamentul de cumpărare, ei preferând să renunțe, mai degrabă  jocurile video (11% au renunțat în pandemie să plătească) și cursurile online (18% au renunțat în pandemie să plăteasca), în detrimentul produselor vestimentare.

    De altfel, există categorii unde preferințele de achiziție sunt dictate de sex, de vârstă, de preferințele personale ori de resursele financiare, după cum urmează: jocurile video – 17% dintre băieți le cumpără la fel de des ca-n trecut (vs. 6% dintre fete), cărți/audiobooks – 32% dintre fete le achiziționează la fel de des (vs. 25% dintre băieți), produse IT & gadgeturi – 35% dintre băieți le cumpărăla del de des (vs. 27% dintre fete), mâncarea cu livrare – 37% mai mult în prezent față de înainte de pandemie  în rândul celor peste 21 de ani (vs. 21% – 16-18 ani).

    Jumătate dintre tinerii generației Z consideră că fac achiziții echilibrate, în egală măsură din online și offline (51%). Totodată, comparativ cu anul trecut, a crescut numărul celor care au început să cumpere mai mult din online decât din offline (18% față de 12%) – o ipoteză validă fiind ideea că achizițiile online sunt un obicei accentuat post pandemie.

    95% dintre tineri preferă să utilizeze, cel mai des, plata cu numerar, o treime dintre ei declarând că fac peste 10 astfel de plăți pe săptămână. În ceea ce privește plata online, o altă modalitate de plată agreată de tineri, aceasta este utilizată între 1 și 4 ori pe săptămână de 62% dintre ei. De altfel, și cardul bancar utilizat la magazin este o metodă des folosită, el fiind menționat de 80% dintre participanți. Doar 45% dintre tineri folosesc telefonul ca mijloc de plată.

    Factorii motivatori în alegerea jobului și a conceptului de viață

    Întrebați care sunt cei mai importanți factori de care țin cont în alegerea jobului și a domeniului de activitate, 82% dintre participanții la studiu au menționat că își doresc să le placă ceea ce fac, dar și echipa alături de care lucrează și atmosfera de lucru (63%), precum și pachetul salarial (60%) și flexibilitatea programului (60%). Fetele acordă și mai mare importanță faptului că se simt bine cu ceea ce fac la job (84%) comparativ cu băieții (78%), iar 50% dintre tinere menționează și beneficiile extrasalariale printre aspectele motivatoare (vs. 42% în rândul băieților).

    De altfel, domeniile umaniste (psihologie, resurse umane, sociologie) se află pe primul loc în rândul preferințelor generației Z (24%) – mai mult în rândul fetelor (32%) vs. a băieților (14%), urmate îndeaproape de domeniul IT și de inginerie – prima alegere în cazul băieților (35%) vs. 12% fete. Totodată, cercetarea arată că tinerele sunt cele care aleg într-o mai mare măsură un job în educație (20% vs 10% băieți) ori în publicitate, PR ori marketing (20% vs 5% băieți).

    Când vine vorba despre factorii care îi motivează cel mai mult în viață, aceștia sunt stabili, indiferent de vârstă, de contextul economic/social, iar preferințele sunt clare: 62% consideră împlinirea personală ca fiind cea mai importantă, urmată de independența financiară (57%) și de sănătate (41%). Totodată, tinerii au început să acorde mai multă atenție nevoii de dezvoltare psihologică și emoțională (36% în 2021 vs. 31% în 2020), în detrimentul unei cariere de succes (31% în 2021 vs. 36% în 2020).

    Puteți accesa raportul rezultatelor gratuit AICI: https://vsfa.ro/pulsez2021/

     

    Despre studiul „Insights PulseZ” și metodologie

    Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție, a fost realizat în luna iulie a.c., pe un eșantion de 1.186 de respondenți, cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel național din punct de vedere al distribuției pe sexe, regiunii și mediului urban-rural. Cercetarea (care a vizat mai multe aspecte și prezintă secvențial rezultatele obținute) s-a axat pe atitudinea tinerilor referitoare la bani, pe gestionarea resurselor financiare și preferințele lor de achiziție, precum și pe factorii motivatori în alegerea unui job și a ghidării în viață, în noul context pandemic – vizând membrii generației Z, comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2020, când a fost desfășurată prima ediție a studiului). Datele colectate, în cadrul studiului național PulseZ, sunt comunicate în mai multe etape, în această perioadă. Raportul rezultatelor poate fi descărcat gratuit AICI.

    Studiul a fost coordonat de către echipa programelor naționale „Vreau să fiu Antreprenor” și „Insights”, din cadrul organizației non-guvernamentale Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor de cercetare iZi data și suport Chilli Ideas, Coca-Cola HBC, Aegon și Banca Transilvania. Parteneri media: AGERPRES, Curs de Guvernare, IQads, Revista Cariere, Adservio, Economistul, România Pozitivă, Sparknews.

     

    Despre Vreau să fiu Antreprenor 

    „Vreau să fiu Antreprenor” (VSFA) este un program național, lansat în 2013, parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), care promovează gândirea și acțiunea antreprenorială în rândul tinerilor din România.

    În prezent, VSFA numără 10 comunități locale de antreprenori, care creează și implementează proiecte de impact pentru aproximativ 32.000 de tineri. Peste 250 de conferințe au fost organizate în întreaga țară sub umbrela VSFA.

    Despre Insights 

    Programul „Insights”, parte a asociației Romanian Business Leaders, este de a sprijini organizațiile să se dezvolte prin potențialul și creativitatea unora dintre cei mai inovatori antreprenori din România.

    Insights sprijină dezvoltarea tinerilor și îi încurajează în mediul de business, organizând opt bootcampuri, până în prezent, și aducând plus valoare companiilor românești de toate dimensiunile, pentru a susține dezvoltarea economică a țării.

    În 2019, Insights a primit premiul pentru “Top 10 programe globale pentru dezvoltarea ecosistemului de inovație” din partea Agenției Națiunilor Unite pentru Informații și Telecomunicații (ITU).

    Despre Romanian Business Leaders

    Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, non-guvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru antreprenorii și șefii de companii din mediul de business privat. Misiunea RBL este de a transforma România într-una din țările europene propice pentru deschiderea mediului de afaceri, precum și pentru calitatea vieții. Proiectele sale, care au la bază factori precum educația, antreprenoriatul și buna guvernare, sunt inițiate și dezvoltate de cei peste 200 de membri voluntari, antreprenori și executivi de top din România.

    Despre IZI data

    IZI data este o agenție de studii de piață al cărei scop este să democratizeze cercetarea de piață, făcând-o ușor de folosit și de înțeles, atât pentru branduri consacrate dar și pentru start-ups, antreprenori, ONG-uri și antreprenori sociali. IZI data utilizează instrumente agile, intuitive precum și cele de tip DIY.

  • Mentorat de la antreprenori celebri pentru tinerii care încep propriul business

    Mentorat de la antreprenori celebri pentru tinerii care încep propriul business

    București, 15 septembrie 2021 –  O șansă importantă pentru tinerii care încep drumul antreprenorial: pot primi sprijin de la oameni de afaceri de top din România pentru a-și dezvolta businessul lor.

    De data aceasta, Tinerii în Arenă, cel mai mare eveniment de business pentru tinerii din România revine cu ediția de toamnă. Antreprenori de succes precum Dragoș Anastasiu, Dragoș Petrescu, Felix Pătrășcanu sau Cristian Onețiu vin să mentoreze tineri care vor să urmeze calea afacerilor proprii.

    Tinerii în Arenă aduce în același loc antreprenori, mentori și tinerii motivați să își deschidă propria afacere. Ediția anterioară a evenimentului a reunit peste 2.600 de tineri din România și șase antreprenori care au sprijinit prin mentorat șapte idei de business: Dragoș Petrescu, Dragoș Anastasiu, Cristian Onețiu, Camelia Șucu, Felix Pătrășcanu, Bogdan Micu. Scopul a fost acela de a crește numărul de antreprenori tineri și a oferi exemple de bună practică în antreprenoriat.

    Acest proiect își propune să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului în România și să pună în evidență modele de antreprenori, atât la început de drum cât și experimentați, pentru a oferi încredere, educație financiară,  bune practici și pentru a crește posibili viitori unicorni ai României.

    “Tinerii în Arenă este un proiect Romanian Business Leaders destinat tinerilor antreprenori. Avem aici un cocktail de emoții, idei de excepție, planificare și prezentări absolut necesar la început de drum” a declarat Dragoș Petrescu, Președintele Romanian Business Leaders și lider de proiect Vreau să fiu Antreprenor și Insights

     

    Dorința de antreprenoriat în rândul tinerilor

    Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție, a evidențiat pentru al doilea an consecutiv interesul crescut al tinerilor pentru antreprenoriat. Conform acestuia, 53% dintre tinerii din România au intenția să își deschidă o afacere, în timp ce doar 2% au deja un business. Intenția de a face acest pas este 14%, fiind mai mare în rândul băieților (19%) decât în rândul fetelor (10%). Tot datele studiului arată că cea mai mare provocare pentru tineri este lipsa resurselor financiare (74%) urmată de nevoia pentru  mentorat (59%) și nevoia de a se înconjura cu alți antreprenori (55%).

    ,,Tinerii reprezintă o mare resursă pentru țara noastră. Intenția lor de a porni un business reflectă un trend antreprenorial în care suntem și pe care îl putem transforma într-o sursă de valoare adăugată și prosperitate pentru țara noastră. Faptul că sunt puțini tineri care au început un business, comparativ cu numărul celor care vor să facă asta, vorbește despre potențialul pe care îl avem de a  crește numărul de antreprenori. Acesta se află, în prezent, la jumătate din media europeană. Avem o oportunitate să investim în acești tineri și să îi sprijinim să dezvolte o arie care generează valoare adăugată, locuri de muncă și bunăstare pentru noi toți.”, punctează Alin Claudiu Apostu, coordonator și gazda proiectului Tinerii în Arenă

     

    Ce își doresc tinerii din România?

    Pe lângă nevoile de mentorat, acces la finanțare și comunitate de sprijin, studiul Insights PulseZ a evidențiat și faptul că domeniile de interes unde tinerii să își deschidă un business sunt în industria alimentară (baruri, restaurante, patiserii – 35%), imobiliare (21%) și marketing (20%). Într-o piață a comerțului electronic, comerțul pe internet s-a plasat la mijlocul clasamentului pe industrii cu 16%.

    Programul Tinerii în Arenă vine să acopere o parte din aceste nevoi pe care tinerii le au și propune să îi conecteze pe pe aceștia cât mai mult cu mediul de business. Aceștia vor avea parte de:

    • întâlniri săptămânale cu mentori din programul Business Mentors– a cărei misiune este de a forma o nouă generație de antreprenori;
    • o comunitate de alți 14 tineri ce vor trece prin același proces cu scopul de a se sprijini reciproc și a crește spiritul colaborativ între businessurile românești;
    • o serie de workshopuri aplicate pe teme importante în dezvoltarea unui business (lean canvas, jobs to be done, customer empathy map);
    • un plus de inspirație, motivație și acces la modele de antreprenori;
    • acces la un curs de business în valoare de 1.000 euro
    • șansa de a-și prezenta ideea de business pentru mentorat și sprijin la antreprenori de top precum Dragoș Anastasiu, Dragoș Petrescu, Felix Pătrășcanu sau Cristian Onețiu

     

    Cum arată procesul de aplicare pentru tinerii interesați?

    Programul este unul gratuit și se adresează tinerilor între 16-24 de ani. Pentru a se înscrie, aceștia trebuie să completeze o prezentare a ideii de business și să facă un video de 90 de secunde. Termenul limită pentru aplicații este 19 septembrie, ora 23:59.

    Mai multe informații puteți afla aici iar formularul de aplicare este http://bit.ly/FormularTiA3

     

    ###

    Despre Tinerii în Arenă

    Proiectul Tinerii în Arenă se află la a treia ediție. Ediția anterioară a înregistrat peste 2.600 de participanți și peste 40.000 de vizualizări în online. Acesta își propune să aducă într-un loc energia antreprenorială a tinerilor din România, să ofere inspirație și modele de antreprenori, acces la informații de business relevante și să sprijine dezvoltarea tinerei generații de antreprenori a României.

    Tinerii în Arenă este dezvoltat de către echipa „Vreau să fiu Antreprenor” și „Insights”, din cadrul organizației non-guvernamentale Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor Banca Transilvania, Business Mentors, Eventmix, Chilli Ideas, Green Village, Atra Doftana și parteneri media Agerpres, Iqads, Cariere, Curs de Guvernare, Sparknews.

     

    Despre Vreau să fiu Antreprenor

    „Vreau să fiu Antreprenor” (VSFA) este un program național, lansat în 2013, parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), care promovează gândirea și acțiunea antreprenorială în rândul tinerilor din România.

    În prezent, VSFA numără 10 comunități locale de antreprenori, care creează și implementează proiecte de impact pentru aproximativ 32.000 de tineri. Peste 250 de conferințe au fost organizate în întreaga țară sub umbrela VSFA.

     

    Despre Insights

    Programul „Insights”, parte a asociației Romanian Business Leaders, are rolul de a sprijini organizațiile să se dezvolte prin potențialul și creativitatea unora dintre cei mai inovatori antreprenori din România.

    Insights sprijină dezvoltarea tinerilor și îi încurajează în mediul de business, organizând zece bootcampuri, până în prezent, și aducând plus valoare companiilor românești de toate dimensiunile, pentru a susține dezvoltarea economică a țării.

    În 2019, Insights a primit premiul pentru “Top 10 programe globale pentru dezvoltarea ecosistemului de inovație” din partea Agenției Națiunilor Unite pentru Informații și Telecomunicații (ITU).

     

    Despre Romanian Business Leaders

    Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, non-guvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru antreprenorii și șefii de companii din mediul de business privat. Misiunea RBL este aceea de a fi vocea și vehiculul de acțiune al liderilor de business pentru a construi o Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Proiectele sale, care au la bază factori precum educația, antreprenoriatul și buna guvernare, sunt inițiate și dezvoltate de cei peste 200 de membri voluntari, antreprenori și executivi de top din România.

     

    Mass-media contact

    Alin Claudiu Apostu / alin.apostu@rbls.ro 

  • Studiul Insights PulseZ: Provocările Generației Z, în 2021: lipsa resurselor și a educației financiare, ghidarea în carieră și gestionarea emoțiilor

    Studiul Insights PulseZ: Provocările Generației Z, în 2021: lipsa resurselor și a educației financiare, ghidarea în carieră și gestionarea emoțiilor

    București, 07 septembrie 2021 –  Lipsa resurselor financiare (77%) și a educației în acest domeniu (60%), lipsa motivației (65%) și a consilierii în carieră (59%), dar și stările emoționale fluctuante (49%) sunt principalele provocări cu care se confruntă, în prezent, tinerii din România, la mai bine de un an de la începutul pandemiei, arată datele celui mai recent studiu național Insights PulseZ.

    Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție, a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) și realizat de agenția de studii de piață IZI data, în luna iulie a.c., în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România, în noul context pandemic, membri ai generației Z (cei născuți după 1995, cunoscuți și ca iGeneration, Centannials sau „nativii digitali”), în ultimele luni ale acestui an (iulie 2021), comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2020, când a fost desfășurată prima ediție a studiului).

    ,,Prin acest studiu ne-am propus să analizăm comportamentele și stările tinerilor din România, interesele și motivațiile lor, în acest context pandemic, comparativ cu ceea ce a însemnat 2020 pentru ei, astfel încât să le putem înțelege deciziile de acțiune și consum, planurile de dezvoltare, precum și percepția asupra lumii de astăzi și a noii realități. Generația Z este considerată prima generație născută într-o perioadă în internetul și noile tehnologii sunt disponibile la scară largă, acești tineri fiind extrem de conectați la mediul digital și consumatori avizi de social-media – companiile, organizațiile, dar și autoritățile se raportează la preferințele lor în construirea strategiilor de business”, punctează Alin Claudiu Apostu, coordonator al studiului Insights și Project Manager în cadrul programelor naționale „Insights” și „Vreau să fiu Antreprenor”.

    “Cei care nu se uită la generația Z, care nu se modelează după aceștia, vor deveni inadaptați mai curând decât se așteaptă. Viitorul se întâmplă deja și se întâmplă repede. De multe ori, relevanța generației Z este subestimată, deoarece puterea financiară a acestei generații este mai scăzută. Însă, forța generației Z se manifestă deja, prin puterea ei de influență asupra generațiilor mai mature dar și prin nealinierea tinerilor la structurile sociale tradiționale. Gen Z se remarcă în toate studiile noastre, nativii digitali sunt structural diferiți. Prin studiul “Insights PulseZ“ ne-am propus să o înțelegem în profunzime, să ne pregătim activ pentru ce urmează” – Silvia Luican, fondator IZI data

     

    În 2021, generația Z resimte oboseală, stări emoționale fluctuante și are probleme financiare

     La aproape un an și jumătate de la începutul pandemiei de coronavirus, tinerii generației Z din România au mărturisit că se simt mai obosiți (50% în 2021 vs. 34% în 2020), că se confruntă cu stări emoționale fluctuante (49% în 2021 vs. 37% în 2020), dar și cu momente de incertitudini referitoare la perioada ce va urma, luând în calcul și actualele tensiuni din sfera personală și profesională (32% în 2021 vs. 26% în 2020).

    Totodată, datele arată că, în 2021, tinerii resimt mai pregnant lipsurile din societatea românească față de acum un an. Cele mai importante dintre lipsurile menționate de reprezentanții generației Z sunt resursele financiare (77% în 2021 vs. 59% în 2020), urmate la o distanță considerabilă de lipsa consilierii în carieră (59% în 2021 vs 47% în 2020), precum și problema birocrației și lipsa digitalizării (55% în 2021 vs. 32% în 2020), dar și lipsa susținerii morale din partea apropiaților (50% în 2021 vs. 34% în 2020) și, nu în ultimul rând, lipsa accesului la programe de învățare non-formală – cursuri, programe de leadership (48% în 2021 vs. 37% în 2021).

    Organizarea personală, educația financiară și tehnologia – în topul abilităților de dezvoltare

    Participanții au fost întrebați despre abilitățile/ariile de care au nevoie și pe care și-ar dori să le învețe pentru a se dezvolta. Topul abilităților menționate de ei suferă mici modificări față de cel menționat anul trecut, iar explicația stă în contextul economic prin care a trecut România în ultimul an. Astfel, dacă organizarea personală (gestionarea timpului, productivitatea proprie) rămâne, în continuare, pe primul loc în topul preferințelor (60%), în 2021, nevoia de educație financiară și de investiții crește semnificativ, ajungând pe primul loc printre nevoile tinerilor (60% în 2021 vs 51% în 2020).

    Dacă fetele menționează într-o mai mare măsură nevoia de a învăța să-și gestioneze mai bine emoțiile (66% fete vs. 40% băieți), băieții menționează mai des educația financiară (64% băieți vs 56% fete), tehnologia (44% băieți vs 29% fete) și lucrul în echipă (30% băieți vs 21% fete).

    Referitor la planurile profesionale ale tinerilor, 1 dintre 3 respondenți ai generației Z precizează că plănuiește să se angajeze în România, iar 21% dintre ei se gândesc să își continue studiile în țara noastră. Doar 12% dintre participanții la studiu declară că vor să lucreze în străinătate și tot atâția sunt cei care intenționează să își deschidă o afacere.

    Preferințele tinerilor privind consumul digital și platformele social-media

    Cei mai mulți dintre respondenții studiului (43%) au declarat că, în această perioadă, petrec zilnic între 4 și 8 ore în fața ecranelor, urmați de aproape o treime (28%) care susține că sta în fața ecranelor între 8 și 12 ore. Nu se remarcă diferențe în funcție de genul tinerilor, în ceea ce privește timpul petrecut în fața ecranelor, dar sunt mai mulți cei între 19-21 de ani care acordă mediului digital între 8-12 ore (32% vs. 24% 16-19 ani). De asemenea, sunt mai mulți tinerii din mediul urban (31%) care își petrec între 8-12 ore navigând pe ecrane în comparație cu cei din mediul rural (25%).

    În ceea ce privește platformele social-media preferate de către Generația Z, Instagram este principalul canal folosit de o treime din tinerii din România (33%), urmat de Facebook (22%), Youtube (17%), WhatsApp (13%) și TikTok (12%). Cei cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani folosesc Instagram în mai mare măsură (47%) decât ceilalți tineri din categoriile de vârstă 19-21 ani, respectiv 22-24 ani, menționându-l pe primul loc în topul preferințelor, mențiunile scăzând, însă, gradual cu vârsta: Instagram este înlocuit cu Facebook, care ajunge pe locul I în rândul celor de 22-24 ani (28%).

     

    Despre studiul „Insights PulseZ”

    Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție, a fost realizat în luna iulie a.c., pe un eșantion de 1.186 de respondenți, cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel național din punct de vedere al distribuției pe sexe, regiunii și mediului urban-rural. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor, motivațiilor și dorințelor tinerilor din România, membri ai generației Z, comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2020, când a fost desfășurată prima ediție a studiului). Datele colectate, în cadrul studiului național PulseZ, vor fi comunicate în mai multe etape, în perioada următoare. Raportul complet al rezultatelor poate fi descărcat gratuit AICI.

     

    Studiul a fost coordonat de către echipapr ogramelor naționale „Vreau să fiu Antreprenor” și „Insights”, din cadrul organizației non-guvernamentale Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor de cercetare iZi Data, suport Chilli Ideas, Coca-Cola HBC, Aegon Romania și Banca Transilvania și parteneri media IQads, Agerpres, Revista Cariere, Curs de Guvernare, Economistul.

     

    Despre Vreau să fiu Antreprenor

    „Vreau să fiu Antreprenor” (VSFA) este un program național, lansat în 2013, parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), care promovează gândirea și acțiunea antreprenorială în rândul tinerilor din România.

    În prezent, VSFA numără 10 comunități locale de antreprenori, care creează și implementează proiecte de impact pentru aproximativ 32.000 de tineri. Peste 250 de conferințe au fost organizate în întreaga țară sub umbrela VSFA.

     

    Despre Insights

    Programul „Insights”, parte a asociației Romanian Business Leaders, este de a sprijini organizațiile să se dezvolte prin potențialul și creativitatea unora dintre cei mai inovatori antreprenori din România.

    Insights sprijină dezvoltarea tinerilor și îi încurajează în mediul de business, organizând zece bootcampuri, până în prezent, și aducând plus valoare companiilor românești de toate dimensiunile, pentru a susține dezvoltarea economică a țării.

    În 2019, Insights a primit premiul pentru “Top 10 programe globale pentru dezvoltarea ecosistemului de inovație” din partea Agenției Națiunilor Unite pentru Informații și Telecomunicații (ITU).

     

    Despre Romanian Business Leaders

    Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, non-guvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru antreprenorii și șefii de companii din mediul de business privat. Misiunea RBL este aceea de a fi vocea și vehiculul de acțiune al liderilor de business pentru a construi o Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască.. Proiectele sale, care au la bază factori precum educația, antreprenoriatul și buna guvernare, sunt inițiate și dezvoltate de cei peste 200 de membri voluntari, antreprenori și executivi de top din România.

     

  • Repatriot Turism: Litoralul românesc înseamnă acasă, rude, prieteni, cunoștințe 

    Repatriot Turism: Litoralul românesc înseamnă acasă, rude, prieteni, cunoștințe 

    ⚪ Hai pe Litoral – Un maraton a celor mai impresionante locuri cu activități de vacanță, care concurează și chiar depășesc multe atracții turistice de nivel internațional.

    Miercuri, 11 august 2021, în direct de pe plaja Neversea din Constanța, mii de români din țară și diaspora au îmbrățișat cu emoție mesajul de promovare al României și chemarea de a se reîntoarce acasă, transmise de participanții la cea de-a treia editie RePatriot Turism Talks. Hai pe Litoral a fost o explozie fantastică de bucurie și speranță oferită românilor de pretutindeni, de către antreprenori, lideri locali și reprezentanți ai guvernului, aflați, fizic sau online, alături de echipa RePatriot pe plaja Neversea din Constanța. 

    Hilde Brandl, architect și antreprenor în domeniul proiectării și Cosmin Ivan, antreprenor, moderatorii acestei ediții au reușit să introducă turistul român în atmosfera locațiilor deosebite de pe litoral și să stârnească dorința de a încerca la fața locului toate atracțiile prezentate de antreprenorii participanți la eveniment.

    ”Repatriot Turism este o chemare către românii din afara țării, să se mândrească cu aceste locații extraordinare și să aducă fiecare dintre ei măcar un turist, doi, să vadă România”, a transmis Marius Bostan, antreprenor și inițiator Repatriot în deschiderea discuțiilor de la malul mării, fiind urmat de Dragoș Anastasiu, antreprenor și lider Repatriot Turism, Sandra Pralong, consilier de stat al presedintelui Klaus Iohannis, Departamentul Diaspora, Ionuț Rusu, Viceprimar Constanța, Stelian Gima, Vicepreședinte CJ Constanța, Raluca Uță, Manager proiect Antreprenorești-Adoptă un Sat, Scorțeni.

    Chemarea de la ediția live 2021 de pe litoral a fost una rezonantă, cu un impact pozitiv, apreciat de toți privitorii, care au fost extrem de încântați de:

    – O invitație la un eveniment unic în Europa, Seara Dobrogeană, ”un spectacol etnic unde turiștii îi pot vedea atât pe greci, turci și tătari, pe aromâni, rușii lipoveni și bulgăroaicele din Tulcea, într-un show de excepție” a venit din partea Corinei Martin, președinte FAPT.

    – Cea mai frumoasă plajă din Mamaia, cu un complex deosebit, care oferă experiențe de neuitat – Riva Beach & Bar, după cum spun oaspeții acestuia, așa cum a precizat Ionuț Mielu, Manager Riva/Fratelli Constanța în intervenția sa.

    – Neversea Beach Constanța este un nou proiect unicat în Europa, inițiat de Bogdan Rădulescu și partenerii săi, organizatorii binecunoscutelor festivalului Untold și Neversea.

    – Sailing-ul nu este un sport al milionarilor, a transmis turiștilor Paula Alexandru, Business Development Manager în cadrul grupului Life Resort și parte din echipa LifeHarbour, lansând astfel o provocare tuturor să încerce sporturile oferite la singura marină privată din România, care are o infrastructură completă: hotel, restaurant, cheiaj, organizare evenimente corporate și private, terasă plutitoare acoperită dedicată conferințelor.

    – Fenomenul Alezzi prelungește sezonul și mută petrecerile pe yacht în extra sezon, în portul Tomis pentru a oferi distracție turiștilor pe toată perioada anului, a precizat Adrian Sasu, Manager Alezzi Yacht, în direct de la petrecerea în plină desfășurare.

    – 14 trasee pline de distracție și adrenalină, inclusiv pentru copiii de 1 an la Parcul de Aventură Paradis Land din Neptun au fost aduse în atenția turiștilor de Aurelian Marin, managerul general al agenţiei de turism Paradis din Constanța. Deschis de mai bine de șapte ani, parcul este o invitație permanentă la activitate sportivă și relaxare în mijlocul naturii, prin intermediul celor 14 trasee cu dificultate progresiva, împărțite în funcție de nivelul de dificultate și grupă de vârstă.

    – Povestea vinului de la Crama Rasova atrage de șapte ani turiști însetați să descopere povestea vinului și să savureze aroma acestuia prin explorarea arealului de 50 ha și degustarea în cadrul evenimentelor AER by Rasova. Zoe Ghiuri, proprietara cramei, pe lângă invitația de a vizita și degusta vinurile cramei, a transmis românilor din diaspora un mesaj de a se întoarce acasă și a participa la povestea cramei prin acceptarea locurilor de muncă pe care aceasta le pune la dispoziția lor.

    – RePatriot Turism Talks: ”Hai pe litoral” și-a dorit să readucă litoralul românesc în atenția celor care au o imagine nu tocmai bună despre serviciile și oportunitățile de petrecere a unui concediu deosebit. Și în seara de miercuri, a și reușit. Pentru că, așa cum a ținut să menționeze Dragoș Anastasiu ”Litoralul românesc este mult mai bun decât imaginea sa.” Iar mărturie au stat toate atracțiile care au fost prezentate și apreciate de românii din toată lumea. Români, care au redescoperit noua destinație turistică, de pe același tărâm, cu o vrajă aparte de la malul Mării Negre.

    – Români, care cu siguranță vor transmite mai departe acest mesaj și prietenilor lor de toate naționalitățile și vor deveni liderii din apelul lui Dragoș Anastasiu, de la încheierea evenimentului ”Suntem în căutare de oameni din diaspora care vor să devină leader de comunități. România merită de luat în seamă ca destinație turistică.”

    Repatriot Turism te trimite într-o vacanță de vis pe Litoral! Te așteaptă experiențe de neuitat! Detalii aici sau pe contul @re_patriot de Instagram.

    Hai să facem România cunoscută, promovată și iubită!

    ⚪  RePatriot este o comunitate constituită ca o platformă de inspirație, acțiune, consiliere și informație care își propune să faciliteze accesul românilor din străinătate la oportunitățile din țară. RePatriot este un Proiect al  Romanian Business Leaders – RBL lansat în anul 2015. Mai multe pe www.repatriot.ro

    RePatriot Turism este o inițiativă care își propune promovarea României ca destinație turistică pe piața internațională și creșterea turismului de incoming cu ajutorul românilor de pretutindeni – www.repatriot.ro/turism.

  • Mii de români din țară și diaspora au redescoperit Oltenia prin Repatriot Turism Talks

    Mii de români din țară și diaspora au redescoperit Oltenia prin Repatriot Turism Talks

    Peste 12.000 de români de pretutindeni au redescoperit Oltenia împreună cu invitații din comunitățile Repatriot Turism, în cadrul evenimentului “Hai în Oltenia” care a avut loc în 6 iulie.

    A doua întâlnire din seria Repatriot Turism Talks – “Hai în Oltenia” a reunit antreprenori, profesioniști în turism din Oltenia, autorități locale, pentru a discuta despre potențialul turistic al acestei regiuni. Moderat de Otilia Loidl, avocat și antreprenor în turism și Hilde Brandl, architect și antreprenor în domeniul proiectării, evenimentul online a avut peste 12.000 de vizualizări, iar printre participanți au fost Marius Bostan – inițiatorul proiectului Repatriot, Dragoș Anastasiu – liderul proiectului Repatriot Turism, Iulian Popescu – consilier de stat la cancelaria Prim ministrului care a povestit despre județul lui natal, Gorj, poetul Mircea Dinescu care desfășoară activități de turism în Portul Cultural Cetate, județul Dolj, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău, precum și primarul localității Novaci, Dumitru Leuștean, localitatea in care incepe Transalpina, șoseaua care trece munții spre Ardeal.

    În cadrul întâlnirii, s-a vorbit despre Hanul Vatra, din Oltenia de sub Munte, situat lângă Horezu în Costești, clădire istorică reabilitată de Otilia Loidl, repatriată din Germania și soțul ei, Dan Loidl, architect, și transformată în pensiune. Marius Bostan a arătat ce rol îi revine diasporei în promovarea României pe plan internațional, în vederea conectării diasporei cu țara și despre proiectul Repatriot, inițiat de Romanian Business Leaders. 

    Nu s-ar fi putut vorbi despre Oltenia fără a aduce un omagiu celebrului sculptor Constantin Brâncuși, născut în satul Hobița, județul Gorj, care a fost la rândul lui parte a diasporei din Franța și care a lăsat moștenire celebrele opere de artă “Masa Tăcerii”, “Poarta Sărutului”, “Coloana Infinitului” ce pot fi vizitate la Târgu Jiu și care sunt un tezaur artistic în aer liber.

    Charlie Ottley, producător BBC, a prezentat prin filmările sale deosebite, o parte din frumoasele locuri, tradițiile și arta culinară din Oltenia. Mircia Gutău, primarul localității Râmnicu Vâlcea a prezentat frumusețile locului, stațiunile Călimănești, Căciulata dar și municipiul Râmnicu Vâlcea și facilitățile turistice de care se pot bucura vizitatorii acestor locuri având in vedere ospitalitatea locuitorilor din această zonă. Zona Olteniei este a doua zonă ca număr de mănăstiri după Bucovina, aici aflându-se Mănăstirile Cozia, Bistrița, Hurezi, Gruiul Lupului, Sărăcinești, Așezămintele Monahale aflate în Peștera Liliecilor, Schitul Pahomie și Schitul Jgheaburi. De asemenea zona se poate mândri cu insula Ostrov, Cascada Lotrișor, Cascada Izvorul Frumos, Valea Cernei, Cheile Bistriței.

    Monica Gheorghiu, din partea centrului de Promovare și Informare Turistică, a vorbit despre Vâlcea, partea de intrare în Oltenia, despre parcurile naționale unde frumusețile naturii pot fi admirate de către turiști. Ceramica de Horezu, inclusă în patrimoniul cultural material UNESCO reprezintă cu cinste zona și este un brand local. Festivalul de Blues de la Brezoi și Festivalul Național a Sculptorilor cu Drujba de la Văideni sunt două festivaluri care se desfășoară în Oltenia și care atrag numeroși turiști în zonă. 

    Familia Frigură, olari din familie faimoasă, ne-au găzduit cu drag în atelierul lor și au prezentat meșteșugul olăritului și istoria lui. La casa familiei există un mini muzeu și o expoziție de unelte tradiționale. Raluca Munteanu, de la Asociația Pro Patrimoniu, care se ocupă de salvarea clădirilor de patrimoniu și repunerea lor într-un circuit economic, a prezentat Biserica de lemn de la Urși, și Conacul Neamțu Olari care au fost restaurate cu ajutorul asociației. Pierre Bortnowski, a povestit despre conacul moștenire de familie de la Curtișoara și despre restaurarea acestei proprietăți. 

    Domnul primar Leuștean din Novaci, a prezentat Transalpina, Masivul Parâng, Domeniul Schiabil Rânca, Festivalul de Port Tradițional, “Festivalul Tocanului” cu mâncare tradițională gătită la ceaun, șezători și alte activități turistice care se desfășoară în această zonă frumoasă și păstrătoare de tradiții.

    Oana Mesea, a vorbit despre mâncărurile tradiționale din Oltenia, de la Costești, Vâlcea, unde a pus bazele unui club pentru copii, unde aceștia pot învăța despre tradiții, mâncăruri, educație financiară și viață activă. Raluca Bauer, co-proprietar al Cramei Bauer, de pe dealurile din Drăgășani ne-a găzduit în crama familiei și a povestit despre afacerea familiei și despre turismul viticol, despre vin și mituri din zona vinului. Florin Stoican, a prezentat Asociația KogaYon, Parcul Național Buila-Vânturarița, Parcul de Trovanți Costești, Parcul Natural Văcărești și proiectul Oltenia de sub Munte – Geoparc aspirant UNESCO. Și nu în ultimul rând, poetul Mircea Dinescu ne-a încântat în dialogul cu Dragoș Anastasiu, cu  petrecerile culinare care se desfășoară în portul cultural Cetate de pe malul Dunării.

    RePatriot Turism este o inițiativă care își propune promovarea României ca destinație turistică pe piața internațională și creșterea turismului de incoming cu ajutorul românilor de pretutindeni. Mai multe pe repatriot.ro/turism.

  • Cât de bine funcționează comunicarea cu românii de pretutindeni – sondaj RePatriot

    Cât de bine funcționează comunicarea cu românii de pretutindeni – sondaj RePatriot

    Peste 70% dintre românii din diaspora folosesc rețelele sociale pentru a se informa despre ce se întâmplă în țară

    • Majoritatea acestora locuiesc în alte țări de peste 10 ani

     

    Reprezentanții RePatriot – un proiect al Romanian Business Leaders (RBL), au prezentat astăzi rezultatele cercetării sociologice “Comunicarea cu românii de pretutindeni”, un sondaj relevant la care au răspuns 1141 români din 31 de țări. Tot astăzi, s-a anunțat organizarea Repatriot Summit 2021, la care vor participa peste 200 antreprenori români cu afaceri de succes în străinătate. 

    Pentru a afla cât mai multe despre barierele de comunicare a românilor de pretutindeni cu țara, Repatriot a realizat și anul acesta un studiu, finalizat în luna iunie, pe un eșantion de 1.141 de români care trăiesc în afara granițelor –  în țări precum Germania, Spania, Italia, UK, Irlanda, SUA, Germania, Franța, plecați din aproape toate județele României. La întâlnirea cu presa de azi a fost anunțat și Summitul Repatriot 2021 – “Credem în România”, care va fi deschis pe 30 septembrie la Palatul Parlamentului, iar sesiunile Summitului și Gala “Top 100 Români de Pretutindeni” vor avea loc la Sinaia în perioada 1-3 octombrie.

    Conform sondajului, peste 82 % dintre românii din Diaspora preferă să comunice online cu cei din țară, prin Whatsapp în primul rând (81% dintre aceștia), și în proporție mai scăzută prin e-mail și Instagram.

    Aproape 67% dintre respondenți comunică cel mai mult cu părinții, iar 70% dintre aceștia spun că vorbesc cu cineva de acasă de câteva ori pe săptămână, 16% o dată pe săptămână și 5% doar o dată pe lună. Românii din străinătate preferă să primească informații diverse și știri despre România prin rețelele sociale, în proporție de peste 70 %, iar circa 30% doresc să primească informații prin e-mail sau prin aplicații mobile dedicate Diaspora. 

    Cu ce instituții au comunicat cel mai bine românii din Diaspora?

    35,5% dintre respondenți comunică cel mai bine  cu ambasadele, 30% cu bisericile din comunitățile respective, iar 25,7% sunt de părere că au o comunicare bună cu administrațiile locale din România. Indiferent de cât timp sunt plecați în străinătate, de vârstă sau de nivelul de educație, românii din afara granițelor își doresc să știe ce se întâmplă în țară și mai ales de noutățile și oportunitățile din localitatea de unde au plecat. 54% vor să primească informații despre locurile frumoase din România care ar merita vizitate, iar peste 33% sunt interesați de locurile de muncă din România și oportunități de afaceri. Astfel, se poate estima că o parte însemnată dintre românii din Diaspora ar fi dispuși să revină în România dacă găsesc locuri de muncă corespunzătoare sau află despre oportunități de afaceri.

    “Aceasta cercetare arată faptul  că implicarea Bisericii alături de antreprenorii buni, alături de funcționarii buni și onești ar putea reprezenta baza unei acțiuni de mai bună conectare și comunicare cu românii de pretutindeni. Pentru ca o astfel de inițiativă să aibă succes este nevoie de multă diplomație și înțelegere a slăbiciunilor existente alături de o dorință de acțiune și inteligență luminată”, a transmis Pr. Dr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal coordonator al Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române.

    VIDEO: Conferință de presă 1 iulie

     

    Românii au deprins cunoștințe valoroase în țările de adopție și sunt dispuși să facă transferul acestora către România și să se implice în proiecte care să ajute țară să se dezvolte. Peste 54% vor să vină cu sfaturi și idei despre cum ar trebui făcute lucrurile în administrație, în timp ce peste 47% sunt dispuși să vină cu soluții concrete la probleme sociale și economice. Un procent însemnat de români, de 25%, sunt dispuși să transmită, să aducă în țară, cunoștințe tehnice și științifice dobândite în străinătate. 

    O comunicare mai bună, mai corectă, i-ar putea determina pe români să revină acasă? Peste 22% dintre cei chestionați au spus că da și 39% că încă nu știu. Procentul celor aflați de 20-30 de ani în Diaspora și care declară că ar veni înapoi în țară este mai mare, de peste 33%.

    “Am creat deja punţi de legătură solide care stimulează repatrierea mai multor români pentru fructificarea unor oportunități de afaceri în țară. Legătura mai bună a Diasporei cu țara ajută și companiile românești să pătrundă mai ușor în piețele internaționale și ne poate da un imbold de neprețuit pentru creșterea turismului românesc. Repatriot Summit este despre gândire strategică și acțiune inspirațională pentru o Românie mai bună pentru noi și copii noștri, o Românie în care vrei să revii cu drag și din care nu dorești să pleci pentru totdeauna”, a spus Marius Bostan, om de afaceri și inițiator Repatriot.

    Dragoș Anastasiu, coordonatorul – Repatriot Turism, a spus că „Fiecare român din străinătate e un Ambasador și poate promova România. Haideți să fiți turiști în România împreună cu prietenii din țara în care locuiți acum! Avem o țară minunată!”

    Mesajul Repatriot se concentrează pe o conectare mai bună a românilor cu spirit antreprenorial pentru că România oferă multe oportunități ce pot fi fructificate mai bine prin puntea făcută între mediul de afaceri național și cel din Diaspora.

    “Invităm alături de noi toți românii din diaspora care vor să redescopere România autentică. În 6 iulie, la ora 19:00, avem un nou eveniment din seria Repatriot Turism Talks. Ediția a II-a, “Hai în Oltenia”, care va reuni antreprenori și profesioniști în turism din Oltenia, alături de autorități locale, pentru a discuta despre potențialul turistic al acestei regiuni”, a transmis Hilde Brandl, fondator UNITH2B, voluntar Repatriot și Antreprenorești.

    Prezentarea sondajului îl puteți descărca de aici.

    Mai multe despre ediția a șasea a Repatriot Summit puteți urmări pe rețele sociale și  pe https://repatriot.ro/summit-2021.

  • Primul eveniment Repatriot Turism Talks invită românii din diaspora să redescopere România autentică

    Primul eveniment Repatriot Turism Talks invită românii din diaspora să redescopere România autentică

    Repatriot Turism Talks – Despre Bucovina

    Pe data de 2 iunie Repatriot Turism a invitat la dialog autoritățile locale, antreprenori și profesioniști  în turism din Bucovina pentru a discuta despre potențialul turistic al acestei destinații.

    Turismul, o activitate economică ce reprezenta pre-pandemie aproape 3% din PIB, la nivel de ţară, a devenit unul dintre sectoarele cele mai lovite de criză. Crunt afectat de criza coronavirus, turismul caută revenirea la normalitate sau cel puțin o resuscitare. Ce oportunităţi are România și în mod particular Bucovina? Poate diaspora să pună umărul pentru ca acest mare potențial al turismului românesc, neexploatat până acum la adevărata sa valoare, să devină cunoscut?

    Acestea au fost câteva dintre temele discutate în cadrul evenimentului online moderat de Alina Balațchi-Lupașcu și Hilde Brandl, organizat cu sprijinul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică – filiala Suceava, condus de Claudiu Brădățan. Evenimentul este primul dintr-o serie care își propune să invite românii din diaspora să redescopere România autentică.

    Dragoș Anastasiu, coordonatorul proiectului Repatriot Turism, a deschis evenimentul remarcând că Bucovina este “locul cel mai cald sufletește din România” subliniind misiunea proiectului Repatriot Turism de a promova România turistică prin românii din diasporă, încurajându-i să devină ambasadori ai țării lor și să contribuie astfel la creșterea numărului de vizitatori în România.  

    Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat că Bucovina este pregătită să își redeschidă porțile pentru cei care vor să îi descopere frumusețile: „Avem proiecte curajoase, de la Muzeul Lemnului până la Via Transilvanica și Via Maria, vom lansa un proiect autentic, Nunta în Bucovina, printre multe altele – județul Suceava va fi pregătit să vă primească în fiecare lună a anului.”

    În a doua parte a evenimentului, antreprenori și profesioniști în turism au povestit cu drag despre Bucovina și exemple de bune practici din această regiune. Claudiu Brădățan – Director CNIPT Suceava, Ciprian Șlemco președinte al Asociației pentru Turism Bucovina și fondator al agenției de incoming Hello Bucovina, Geta Ungureanu – administratorul pensiunii „Casa Humor”, Letiția Orșivschi – fondatoare a Muzeului Oului, Maricica Cazimirciuc – manager al destinației ecoturistice  „Țara Dornelor”, Pascal Garnier- fondatorul Asociației de dezvoltare turistică Putna și Ionuț Curea – administratorul celei mai lungi tiroliene din România – Palma au prezentat audienței oportunitățile pe care turistul le poate descoperi în Bucovina, de la eco-turism la turism cultural, activ și chiar turism genealogic.

    Repatriot Turism a lansat invitația către românii din afara granițelor de a se alătura activ în promovarea României

    A fost remarcată importanța pe care o are în acest demers fiecare român care vorbește despre frumusețea țării sale, recomandând-o ca destinație turistică.  Fiecare zonă istorică a României ascunde frumuseți și mistere pe care cei născuți acolo le cunosc și pot povesti despre ele într-un mod autentic, unic, iar dacă se unesc forțele România poate deveni o destinație foarte atractivă.

    „Bucovina are tot ce îi trebuie pentru a deveni un brand internațional și acest lucru nu este întâmplător. Are parte de  o direcție vizionară și multă perseverență“, a punctat despre potențialul zonei Felix Tătaru, președintele fondator al GMP Group, cel mai premiat grup de comunicare independent din România.

    Marius Bostan, om de afaceri și inițiator al proiectului Repatriot și Dragoș Anastasiu au reînnoit invitația către românii din diaspora de a deveni ambasadori ai României în acest proiect și parte din comunitățile formate în țările unde se află acum pentru a promova mesajele Repatriot Turism. “Ne dorim ca fiecare român din diaspora să atragă cel puțin un turist din țara de adopție să viziteze România și astfel să aducem cel puțin 5 milioane de turiști suplimentari în țara noastră. Acum este momentul să unim forțele pentru renașterea turismului românesc”, a declarat Marius Bostan.

    Alina Balațchi-Lupașcu a vorbit despre contribuția pe care o poate aduce, în fiecare zi, orice român care se află departe de țară, în promovarea României frumoase: „Port Bucovina cu mine în suflet cu mine oriunde aș merge – putem în fiecare zi să povestim cu drag și dor despre locurile natale, putem să sprijinim inițiativele născute acolo, putem distribui conținutul de interes. Sunt lucruri simple, care necesită doar bunăvoință.”

    “Bucovina este pe drumul cel bun promovând un peisaj natural autentic, un turism cultural și tradițional, punând împreună antreprenorii, asociații și administrația locală prin Organizația de Management al Destinației – OMD. Acest tip de cooperare asemănător modelului german va putea deveni un model bună practică păstrând materialele, cromatica și implicit valoarea turistică a arhitecturii tradiționale prin respectarea unui regulament local.”, a spus Hilde Brandl, arhitect și fondator UNITH2B.

    Toți românii care vor să se implice în inițiativă sunt așteptați să transmită mesajele lor la turism@repatriot.ro și să promoveze mesajele #RePatriotTurism pe rețelele sociale. Înregistrarea evenimentului din 2 iunie se poate vedea pe pagina de Facebook RePatriot, aici – https://www.facebook.com/repatriot/videos/495245658398976.

    ***

    RePatriot Turism este o inițiativă care își propune promovarea României ca destinație turistică pe piața internațională și creșterea turismului de incoming cu ajutorul românilor de pretutindeni. https://repatriot.ro/turism/