Categorie: Proiecte

  • Românii de pretutindeni sunt doriți în România și vrem să învățăm din experiențele lor

    Românii de pretutindeni sunt doriți în România și vrem să învățăm din experiențele lor

    Situația politică este marcată de incertitudini și lipsă de profesionalism. Deficitul se prevede în creștere și banii devin mai scumpi. Exodul masiv al românilor din tară devine cea mai importantă problemă a României viitoare. Numai în ultimii 10 ani au plecat peste 17% dintre ei. Devenim mai puțini și mai bătrâni ceea ce generează un viitor instabil și lipsit de predictibilitate.

    Românii plecați sunt cea mai importantă resursă și oportunitate pentru România. Nici minele de aur și nici petrolul nu egalează bogăția reprezentată de acești români temerari care au plecat să-și împlinească destinul în alte țări în mare parte mai predictibile și mai dezvoltate. Înainte de 1989 cei plecați erau dușmani ai poporului și din păcate această mentalitate, un pic schimbată, a fost întreținută și de către mulți dintre politicienii postrevoluționari. Rațiu și Câmpeanu „nu au mâncat salam cu soia”, apoi mineriadele, apoi viața grea și economia precară, jefuirea tării, terfelirea valorilor autentice, corupția instituționalizată, spiritul gregar și cățărarea la putere a proștilor a dus la scăderea încrederii românilor în România.
    Cu toate acestea, noi, credem în România și credem că prostia și hoția pot fi combătute pas cu pas, prin credință, muncă cinstită, prin afirmarea răspicată a principiilor și prin apostolat în mijlocul oamenilor.

    Echipa RePatriot propune astăzi două dintre căile de acțiune pentru ca Românii din Diaspora, care au un puternic spirit de inițiativă, să fie invitați să se reconecteze cu Țara pentru a celebra Centenarul: Implicarea tuturor autorităților locale în acțiunile adresate românilor de peste hotare și Recunoașterea compatrioților noștri care trăiesc și lucrează în străinătate.

    La 100 de ani de la Marea Unire lansăm o nouă chemare către Administrația Publică Locală, către primari și consilieri, către oamenii cu inițiativă din toate localitățile, să considerăm serios valoarea celor plecați și să încercăm, prin toate puterile, să-i ținem mai aproape de noi. Suntem același neam și sângele apă nu se face. Să-i stimăm, să vorbim mai des cu ei, să-i chemăm acasă și „să tăiem vițelul cel gras” dacă se întorc. Să le arătăm oportunitățile de aici. Țara are nevoie în continuare de participarea, investițiile și expertiza lor. Atragerea capitalului uman și financiar din Diaspora este o ancoră de stabilitate, securitate şi, totodată, bază pentru accelerarea dezvoltării economice.

    Încurajarea revenirii în țară și susținerea investițiilor locale din partea românilor din Diaspora trebuie să fie un demers continuu al autorităților locale care pot asigura astfel prosperitatea comunității și stimuleză dezvoltarea locală pe termen lung. Totodată, administrația locală poate beneficia de bunele practici și expertiza românilor plecați afară, punând în practică astfel inițiative și proiecte ce pot genera o crește sustenabilă a comunelor și localităților.

    Noi acționăm și mișcarea se extinde rapid în țară și în toată lumea

    Până acum, noi, cei peste 40 de oameni de afaceri, implicați direct și voluntar în proiect, am mers prin Europa și în lume, ne-am întâlnit cu peste 5.500 de români, avem un impact online de peste 20 milioane oameni și am consiliat direct peste 1200 de persoane. Ne-am concentrat să promovăm un mesaj de încredere, prin exemplul nostru personal pentru investitori și să atragem și atenția autorităților asupra rolului pe care îl poate juca Diaspora în dezvoltarea țării. Construim o platformă pentru joburi prin care să se întoarcă românii, suntem implicați în proiecte turistice, sprijinim repatrierea medicilor, construim un program pentru tineri și ne-am propus multe alte proiecte.

    Până acum am făcut zeci de conferinţe, întâlniri și intervenții în cadrul a numeroase evenimente în toată lumea în care am prezentat România ca oportunitate de investiții. Am promovat sute de povești de succes ale unor români care s-au întors. Am creat o comunitate de peste 50.000 de fani pe Facebook care promovează mesajele noastre și avem aproape 150 de ambasadori ai RePatriot în toată lumea. Am parcurs milioane de mile cu avionul și am stat peste 1000 de nopți în afara României pentru această cauză.

    RePatriot a început cu o foaie pe care trecusem câteva acțiuni care să ne aducă mai aproape de românii de peste hotare. În 3 ani s-a transformat într-o mișcare ce oferă cadrul prin care liderii din business din România și din diaspora ajung să facă afaceri împreună și să lucreze acasă. Sunt multe lucruri de rezolvat şi îmbunătăţit în România, iar oamenii de afaceri din România și din Diaspora sunt neapărat parte din soluție. Apelul către administrația locală poate fi văzut aici: http://repatriot.ro/scrisoare-catre-administratiile-locale/.

    „Guvernul nu dă semne că ar putea pune în valoare Diaspora Română pentru dezvoltarea economică, științifică și culturală a Țării. Nici o strategie de țară nu poate fi gândită fără românii de pretutindeni. Avem credința că o mare parte din primarii și consilierii aleși direct de popor sunt mai responsabili decât Guvernul central care nu dă semne de prea multă istețime. Întreprinzătorii și administrația locală pot aduce Diaspora aproape să facă România mai puternică și mai bună pentru noi, copii și nepoții noștri. Primarii pot aduce Basarabia mai aproape dacă sunt patrioți și doresc cu adevărat asta. Prin exemplele concrete prezentate azi credem că am oferit suficiente argumente.” – a declarat Marius Bostan, antreprenor, inițiatorul RePatriot.

    Salutăm exemplul Primarului Virgil Baciu din Corbi, un antreprenor repatriat, care aduce diaspora acasă și care acționează pentru ajutorarea comunităților din Basarabia. Înfrățirile și ajutoarele directe acordate contribuie la unitatea poporului român pe care cu toții o dorim. Comuna Corbi este prima comună parteneră RBL în programul Antreprenorești – Adoptă un sat. Mai multe aici www.antreprenoresti.ro

    În anii precedenți am inspirat organizarea Zilelor Diasporei în peste 30 de comunități locale. Sperăm ca în acest an cât mai multe administrații să organizeze astfel de manifestări pentru a dezvolta o legătură cât mai bun cu cei plecați. Mai multe despre Zilele Diasporei aici http://repatriot.ro/zilele-diasporei-2017/. Salutăm administrațiile din Alba, Brașov, Buzău, Iași, Oradea, Reșița care deja și-au manifestat interesul pentru organizarea unor manifestări în luna august.

    RePatriot Summit la Alba Iulia

    Țara noastră împlinește anul acesta 100 de ani și vom merge la Alba Iulia să ne arătăm recunoștința pentru reușita împlinirii idealului național de către înaintașii noștri. Ne dorim să fim împreună în capitala de suflet a românilor și să ne gândim la ce putem face fiecare dintre noi pentru viitorul ei. În perioada 4-7 octombrie 2018, chemăm oameni de afaceri români de succes din Țară și din Diaspora, purtători ai credinței că “se poate!”, să pornim noi parteneriate strategice și de afaceri pentru următorii 100 de ani.

    Vom explora astfel subiecte legate de oportunitățile de afaceri pe care România le oferă și cum arată contextul pentru demararea acestora, dar și cum putem consolida punțile de colaborare și promovare reciprocă între noi. Anul acesta, în premieră, vom recunoaște 100 de români de pretutindeni cu rezultate remarcabile și care sunt apreciați pentru meritele lor și pentru puterea lor inspirațională. Este maniera în care vrem să ne arătăm recunoștința pentru cei care excelează în domeniile lor de activitate și care doresc totodată să sprijine prin expertiza lor, creșterea economică, culturală și socială a României.

    “Antreprenorii români de peste hotare merită aprecierea noastră în egală măsură cu cea oferită întreprinzătorilor care au firme în România. Medicii care profesează în străinătate trebuie reimplicați în cazurile pacienților din Țară la fel cum îi recunoaștem pe cei care profesează în spitalele românești. Profesioniștii foarte buni, “meseriașii României” din Diaspora trebuie căutați și reconectați cu România. Asta ne propunem prin proiectul Top 100 Români de pretutindeni: să-i recâștigăm pe cei care au România în sufletul și inima lor ”, a declarat Felix Pătrășcanu, lider al RePatriot, co-fondator FAN Courier.

    În cadrul “Top 100 Români de pretutindeni”, vor fi următoarele categorii de români remarcabili: Profesioniști și lucrători foarte buni (“meseriașii României”) în domenii tehnice, vitale pentru economie: construcții, agricultură, transporturi etc, Manageri care conduc afaceri, departamente și echipe peste hotare, Educatori și profesori care își aduc contribuția în grădinițe, școli și universități, Medici care profesează și se implică în spitalele de peste hotare, Oameni de știință inovatori care au rezultate în domenii cheie ale viitorului, Artiști de succes care inspiră alți români de peste hotare, Avocați, Funcționari și specialiști în administrație, Sportivi cu rezultate notabile în comunitățile în care profesează, Lideri religioși cu activitate pastorală, socială și culturală remarcabilă și Antreprenori de succes care au dezvoltat afaceri peste hotare.

    Mesajul nostru este simplu: Hai să facem împreună afaceri acasă! Centenarul înseamnă, în primul rând, să ne unim forțele pentru un viitor așa cum ni-l dorim!

    Citește mai mult la: http://repatriot.ro/summit-2018/.

     

    LIVE VIDEO – DEZBATERE CU PRESA, 5 iunie 2018

     

  • Profesori și antreprenori pe aceeași scenă pentru a schimba educația din România

    Profesori și antreprenori pe aceeași scenă pentru a schimba educația din România

    ”Care este profesorul vostru preferat? Ce anume l-a făcut să rămână întipărit în mintea și în sufletul vostru ani la rând?”

    Oferiți-vă răspuns la cele două întrebări și veți înțelege de ce am decis să coagulăm energii pentru a lansa proiectul SuperTeach.

    #SuperTeach, este proiectul #RBL care formează profesorii români după principiile mentalității deschise. Ne dorim ca profesorii cu vocație, cu dragoste și grijă pentru nevoile elevului să fie normalitatea sistemului educațional, nu excepția. Așadar, ne-am apucat de treabă!

    În București, pe 25 noiembrie 2017, a avut loc prima conferință SuperTeach, unde peste 300 de profesori din toată țara, 11 speakeri – antreprenori, învățători, profesori, activiști în educație – au discutat timp de 8 ore în cadrul a celor 7 workshopuri.

    480 de participanți la Conferința SuperTeach de la Iași și peste 170 la Sibiu. Urmează conferința de la Timișoara, pe 12 mai 2018.

    În luna ianuarie am ajuns la Iași, iar în aprilie la Sibiu și ne-am bucurat să avem salile pline, feedback pozitiv, încurajări să facem cât mai multe conferințe, în cât mai multe orașe din țară!

    Conferințele SuperTeach reprezintă o formă de a le oferi profesorilor români inspirație și motivație pentru educație. Știm că există profesori care obișnuiesc să facă lucrurile altfel în clase, care reușesc să se abată de la sistemul clasic de predare pentru a le oferi o experiență educațională plăcută elevilor. Ne-am propus să scoatem profesorii din sistem pentru o zi și să le facem cunoștință cu elite ale societății din domenii diverse (cultură, educație, antreprenoriat) și profesioniști în educație care vor împărtăși cu dascălii instrumente și experiențe noi folositoare elevilor în clasă și în viață.

    Dacă ești profesor atunci înscrie-te la Conferința SuperTeach de la Timișoara, din 12 mai 2018, aici.

     

    Pentru că România de mâine este rezultatul mentalității profesorilor de azi, vă invităm la GALA SUPERTEACH –  9 mai 2018, București

    Vom inspira peste 50.000 de profesori în următorii ani și vom crea o comunitate de profesori SuperTeach. Prin conferințele inspiraționale, traininguri pentru dezvoltarea mentalității deschise a profesorlor, precum și platforma PowerUp care găsește soluții la problemele profersorilor.

    Vă invităm la o gală de strângere de fonduri din 9 mai, la Hotel Caro, la ora 19.00, împreună cu profesori inspiraționali, artiști, oameni de cultură, sportivi, lideri valoroși și oameni de afaceri inspirați de nevoia de schimbare din sistemul de educație.

    Descarcă invitația de aici și confirmă participarea la contact@superteach.ro.

    În paralel, SuperTeach formează profesori ambasadori în programul An Outward Mindset in Education și a lansat PowerUp.

    În perioada 9 – 11 martie a avut loc prima sesiune de formare: 25 de profesori vor susține activități în județele în care locuiesc și ne vor ajuta să ducem schimbarea mentalității către mii de profesori, și apoi către sute de mii de elevi.

    Platforma PowerUp by SuperTeach oferă soluții practice pentru profesorii cu leadership și inițiativă și caută echipă.

    Concluzii Conferințe SuperTeach

    Avem profesori cu vocație în țară și aceștia se simt singuri în școlile lor. La Conferințele SuperTeach, văzându-se în număr atât de mare, au devenit și ei mai curajoși și dornici să își încurajeze și colegii să își schimbe mentalitatea.

    Profesorii sunt cei mai buni agenți ai schimbării când vine vorba de mentalitate. Tocmai de aceea formăm profesori în programul An Outward Mindset in Education astfel încât aceștia să fie traineri pentru colegii lor.

    Comunitatea de business este mult mai interesată de educație decât am crezut noi la început. Ne-am bucurat de susținerea antreprenorilor locali și suntem convinși că așa va fi în toate orașele în care vom ajunge cu Conferința SuperTeach.

    Schimbarea mentalității într-un sistem începe de la individ. Iar noi ne-am bucurat enorm să citim feedback-ul profesorilor: această conferința mă ajută să fiu un om mai bun, un părinte mai bun, un profesor mai bun. 

     Mai multe pe www.superteach.ro.

  • Comunitatea RBL a ridicat mâna pentru revitalizarea vieții la sat prin antreprenoriat!

    Comunitatea RBL a ridicat mâna pentru revitalizarea vieții la sat prin antreprenoriat!

    Antreprenorești – Adoptă un sat! a organizat prima Horă a Antreprenoreștilor, unde comunitatea RBL a licitat pentru produse tradiționale provenite din cele trei comune adoptate de RBL, pentru experiențe veritabile în comunele Corbi, Valea Stanciului și Ghindărești și pentru experiențe oferite de susținătorii proiectului Antreprenorești.

    Obiectele și produsele licitate au fost aduse direct din satele Antreprenorești. De exemplu, salicika este un șal tradițional rusesc care face parte din portul femeilor lipovence. Îndemânarea mâinilor femeilor din Corbi s-au tradus într-o ie cu lucrătura magică care va proteja pe cea care o va purta. Cât despre produsele dăruite de comunități, ele au fost puse cu drag în coșurile ce au adus un strop de savoare locală celor care le-au licitat.

    Lupii RBL au prins viață sub mâna meșterului Ion Rodoș de la Corbi.

    Am invitat pe cei prezenți și nu numai să ni se alăture în proximele experiențe din comunitățile alături de care lucrăm și unde vă așteptăm cu drag în 26 mai- Antreprenorii RBL cuceresc Vf. Moldoveanu. Iar echipa de sailing RBL a oferit nu doar o ieșire cu ei pe mare, ci și o experință de nabab, prin care câștigătorul se va bucura să fie servit de Daniela Marișcu, Mihai Marcu, Simona Pirtea sau Ion Lixandru.

    Mulțumim tuturor celor care contribuie alături de noi la revitalizarea satului prin antreprenoriat!

    Fiecare donație, fiecare oră de mentorat și sprijin în acțiunile proiectului contribuie direct la crearea de oportunități în comunitățile alături de care lucrăm. Voi ne încurajați să mergem mai departe către noi sate ce au nevoie de un gând bun și un sfat dat din suflet pentru a-și pune în valoare potențialul unic pe care îl conservă.

    Antreprenorești este proiectul Romanian Business Leaders care își propune să revitalizeze satele din România prin încurajarea inițiativelor antreprenoriale ce pun în valoare poatențialul local. Construim un model de dezvoltare economică și socială în mediul rural alături de comunitățile selectate prin transfer de cunoștințe din partea antreprenorilor și profesioniștilor RBL.

  • RePatriot revine din Israel cu oportunități de business

    RePatriot revine din Israel cu oportunități de business

    În urmă cu 3 ani, la initierea RePatriot, Dragoș Roșca dădea exemplul Israelului, ca element de inspirație în ceea ce privește legătura cu Diaspora.  În acest an RePatriot și-a propus să întărească legăturile în Israel și deja au făcut primii pași.

    La finalul lunii aprilie, 11 membri din echipa RePatriot au avut astfel o vizită de 3 zile în Ierusalim și Tel Aviv, având în acest caz, o abordare diferită de cea din celelalte țări unde acționează. Și asta pentru că vorbim nu despre o repatriere efectivă ci de una afectivă, iar toți cei care au rădăcini sau legături în România pot contribui la acest lucru.

    Vizita RePatriot în Israel – premise pentru parteneriate de succes

    Vizita efectuată imediat după Ziua Independenței a avut  rol de apropiere de comunitatea evreiască de origine română și a permis explorarea unor oportunități de afaceri pe filonul misiunii asumate de RePatriot.

    În Tel Aviv și Ierusalim, RePatriot – RBL a deschis relații cu Industries Association, Manufacturers’ Association of Israel, Shay Zingher, CEO și Assaf Vigdor, manager la NGSoft și cu Zvi Marom (fondator BATM Advanced Communications Ltd.). Au stabilit împreună un cadru de lucru și vom organiza la București un prim schimb de experiență lărgit. Ariile principale de interes pentru ambele părți în care vom iniția cooperări sunt: dezvoltarea ecosistemului de startup-uri, internaționalizare, investiții, proiecte strategice, IoT și smart cities. Partenerii israelieni sunt interesați să investească și să coopereze mai ales în domeniul IT&C și al tehnologiei, în general.

    Legăturile și ascendența românească, tradiția comună și preocuparea pentru principiile civilizației comune au creat deja un cadru de interacțiune bazat pe încredere și deschidere

    În cele 3 zile în Israel, echipa a mai interacționat și împărtășit idei cu mai multe persoane cu origini românești: Tvica Herman Berkovits (medicul personal al Premierului Israelului, care ne-a sfătuit în organizare și ne-a oferit contacte), Doina Meiseles (redactor-șef al ziarului „Jurnalul Săptămânii” și vicepreședinte al Asociației Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română), Colette Avital (diplomat și politician israelian originar din România, a îndeplinit funcția de deputat în Knesset-ul statului Israel), Martin Ladislau Salomon (consul general la Consulatul General al României la Salonic, Grecia), Marian Cohen (președinte al Uniunii Camerelor de Comerț din Israel, CEO Mer) și Armand Shor (director al Camerei de Comerț Israelo-Române).

    La Institutul Cultural Român, din Tel Aviv, RePatriot a organizat o conferință în care s-a discutat despre cum întărim cooperarea economică și culturală cu Israelul, despre oportunități de afaceri din România ce ar putea fi fructificate de comunitatea cu origini românești, despre cum putem face afaceri împreună, cum pot fi valorificate punctele tari și evitate riscurile și despre importanța legăturii Israelului cu România. 

    În continuare, au vizitat Așezământul Românesc din Ierusalim și au participat la creștinarea unui basarabean, asistând la rugăciunile de lepădare. Au vizitat Mormântul Sfânt și Zidul Plângerii ghidați de un evreu de origine română plecat de peste 40 de ani din țară și al cărui fiu a revenit în România și a devenit antreprenor în domeniul medical.      

    Vizita a fost un bun prilej de a prezenta activitatea Romanian Business Leaders – RePatriot, iar feedbackul primit ne încurajează să continuăm acest dialog comun.

  • SuperTeach la Sibiu | 28 aprilie 2018

    SuperTeach la Sibiu | 28 aprilie 2018

    Sibiul, al treilea oraș pe harta desfășurării conferințelor inspiraționale SuperTeach dedicate profesorilor

    Romanian Business Leaders – RBL, împreună cu Educativa și Institutul pentru Dezvoltare Personală, organizează cea de-a treia conferință inspirațională pentru profesori, ca parte a unui proiect menit să îi sprijine pe aceștia să devină mentori.

    250 de profesori din toată țara își dau întâlnire sâmbătă, 28 aprilie, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, pentru a se inspira de la speakeri precum Dragoș Anastasiu, părintele Constantin Necula, Lili Murșa (profesor MERITO), Elena Lotrean, Claudia Chiru, Mihai Gânj, Mirela Horumba, Cristina Gheorghe, Mirela Sălcianu.

    „Ne dorim ca profesorii să ia contact cu alte domenii, să fie expuși la experiențe cât mai diverse din cultură sau antreprenoriat, să afle cum au reușit alți lideri din diferite domenii pentru a se inspira. Schimbarea trebuie să pornească de la propria persoană și din atitudinea lor față de ei în primul rând”, a spus Dragoș Anastasiu, unul dintre inițiatorii programului SuperTeach.

    Cea de-a treia conferință SuperTeach, care va avea loc la ULBS, își propune să inspire și să motiveze profesorii români care cred într-o schimbare pozitivă a sistemului de predare și învățare din România. Aceștia vor avea ocazia să cunoască antreprenori renumiți din România, oamenii implicati în proiect și profesioniști cu o experiență remarcabilă în educație. Aceștia vor oferi celor prezenți la conferință experiența lor în domeniul educațional și antreprenorial.

    Mai mult, profesorii vor putea să participe în paralel și la workshop-uri tematice menite să faciliteze o mai bună înțelegere a principiilor mentalității deschise, un instrument folosit la nivel internațional pentru dezvoltarea personală. Aceste workshop-uri reprezintă o prima etapă din procesul de selecție a mai mulți profesori care vor beneficia ulterior de training-uri oferite de Institutul Arbinger, lider mondial în traininguri pentru schimbarea mentalității reprezentat în România de Institutul Dezvoltării Personale.

    În cadrul proiectului SuperTeach au avut loc până acum două conferințe, la București și Iași, care au primit 700 de profesori participanți din toată țara. După conferințe, 25 de profesori au fost formați în programul ”An outward mindset in education”, organizat de Airbinger Institute din SUA prin Institutul de Dezvoltare Personală România.

    Temele abordate la workshop-uri

    • Workshop 1 – “Outward Mindset for teachers” – susținut de Cristina Gheorghe și Adrian Timofti
    • Workshop 2 – “Dispozițiile interioare – condițiile fundamentale în care învățarea și motivarea se pot naște și dezvolta în copiii noștri” – susținut de Mihai Gânj
    • Workshop 3 – “Orele la școală ca o poveste” – susținut de Claudia Chiru
    • Workshop 4 – “Predarea pentru creativitate” – susținut de Lili Murșa și Adriana Berindeie
    • Workshop 5 – “Comunicarea pașnică în situații de criză” – susținut de Mirela Horumba
    • Workshop 6 – “Comunicare eficientă – Să spunem mai bine, să spunem pe bune” – susținut de Mirela Sălcianu
    • Workshop 7 – “Puterea cuvintelor mici” – susținut de Elena Lotrean

     

    Dacă ești profesor atunci înscrie-te la Conferința SuperTeach aici.

  • Start-Up Bridge, la Madrid, pentru antreprenorii care vor să se extindă în Spania

    Start-Up Bridge, la Madrid, pentru antreprenorii care vor să se extindă în Spania

    Următorul eveniment Start-Up Bridge are loc la Madrid, în perioada 10-12 martie, în cadrul unui schimb de experienţe profesionale între antreprenori români şi potenţiali parteneri din Spania. Invităm oamenii de business din România la Madrid, unde vor avea acces la interacţiuni directe cu antreprenori români şi spanioli, reprezentanţi ai statului, avocaţi, specialişti în fiscalitate, investitori şi studii de caz.

    Inițiativa Start-Up Bridge din Madrid este realizată alături de RePatriot, care organizează sâmbătă, 10 martie, o conferință pentru românii din Spania. Obiectivul principal al conferinței îl reprezintă informarea românilor din Diaspora asupra importanței dezvoltării competențelor antreprenoriale și atragerea lor din străinatate înapoi acasă, fizic sau mental, prin prezentarea oportunitătilor de afaceri pe care le au în România.

    Start-Up Bridge este o platformă de interacţiune între antreprenorii români şi companiile externe în dezvoltare. Proiectul Start-Up Bridge din Madrid cuprinde întâlniri de match-making şi prezentări despre oportunităţile de business din Spania, în funcţie de modul de dezvoltare internaţională a afacerilor româneşti: prin export,deschiderea unei firme, câştigarea unui proiect de prestări servicii sau achiziţia unui jucător local.

    Interacţiunile directe cu antreprenori din pieţele-ţintă, know-how-ul local şi informaţiile despre reglementările statului şi despre fiscalitate reprezintă principalele obiective ale antreprenorilor români.

    Un 2018 cu multe „poduri” noi pentru Start-Up Bridge

    Echipa Start-Up Bridge a organizat în ianuarie și februarie trei Meetup-uri despre internaționalizare la care au participat 80 de antreprenori interesați de strategii și tactici de extindere a businessului peste hotare.    

    Meetup despre cum să te extinzi în Bulgaria, Ungaria și Polonia. Invitat: Iulian Stanciu, CEO eMag. 

    Meetup despre cum să te extinzi în Silicon Valley: Invitat: Ioan Iacob, co-fondator Qualitance.    

    Meetup despre cum să te extinzi în Londra și în Zurich: Invitat: Florin Cioacă, co-fondator Traderion.  

     

     

     

     

     

     

        

  • Gala MERITO 2018: premiem profesorii valoroși din România

    Gala MERITO 2018: premiem profesorii valoroși din România

    MERITO premiază profesorii valoroși din România

    Avem nevoie de oameni care să ne inspire și care să inspire schimbări pozitive la nivelul întregului sistem educațional și știm cu certitudine că există astfel de oameni. Avem profesori valoroși în România și prin proiectul MERITO ne propunem să le spunem „Mulțumim pentru efortul vostru, mulțumim pentru schimbarea pe care o produceți în tineri!”

    În 2017, MERITO a fost despre creştere şi coagulare a comunităţii de profesori valoroşi. La a doua Gală MERITO, am descoperit împreună câtă emoţie încape într-o sală şi am apreciat public a doua generaţie de 10 profesori valoroşi.

    MERITO SummerCamp, lansează noi proiecte

    Tabăra de vară MERITO este despre bune practici, pentru profesorii şi liderii din business din România. Anul trecut, cei 20 de profesori prezenți au iniţiat propriile proiecte de schimbare în Educaţie, pe care le vor „pitchui” la Summitul RBL de anul acesta, din 15-16 martie.

    Premiile MERITO, rolul central al acestui proiect

    Pregătirile pentru ediția a treia a Galei Merito sunt în toi și s-au selectat deja, din peste 300 de recomandări, 10 profesori şi 1 educator laureaţi. Gala profesorilor va avea loc pe în prima zi a Summitului RBL, din 15 martie, la ora 17.30.

    Vom aduce pentru o seară, laolaltă, profesorii premiaţi, oameni de afaceri, reprezentanți ai media şi societăţii civile pentru a spune « Mulţumim ! », pentru a-i aplauda și a le spune că noi credem că împreună putem schimba soartă României.

    MERITO VIZIBIL

    În toamna anului 2017, am derulat cea mai consistentă campanie de apreciere şi prezenţă în media a profesorilor valoroşi și continuăm și anul acesta. Galeria bunelor practici MERITO, platforma online pentru profesori din toată ţară, este deschisă permanent și vă puteți alătura oricând echipei care face posibil acest proiect. Vino alături de noi și susține profesorii valoroși din România!

    Vezi și proiectul SuperTeach, lansat la Summitul RBL de anul trecut.

  • Cum contribuim la schimbarea situației României rurale?

    Cum contribuim la schimbarea situației României rurale?

    Antreprenoriat la firul ierbii: crearea de oportunități și perspectivă pentru mediul rural românesc!

    La ediția a cincea a Summitului RBL, în 2016, când statistica de la acel moment ne arăta că peste 80.000 de români iau anual calea migrației, 80% dintre aceștia fiind din mediul rural, când a fost propus comunității un proiect nou Antreprenorești – Adoptă un Sat.

    Acum, după aproape 2 ani, putem spune că am întâlnit oameni deosebiți care cred în viitorul României în acțiunile noastre din rural și alături de ei ne dorim să fructificăm oportunitățile locale și să încapsulăm magia satului în borcane trainice.

    În 2018 am ajuns să lucrăm deja alături de 3 comune ale căror grupuri de inițiativă și-au dorit mai mult pentru comunitățile lor și au ales să vină alături de echipa Antreprenorești pentru a construi un model de dezvoltare economică și socială în mediul rural. Cele 3 comune sunt selectate dintre aproximativ 200 de înscrieri, iar criteriile care au stat la baza deciziei în echipă au fost: demografia  echilibrată, ne dorim ca tinerii să mai fie prezenți în comunitate pentru asigurarea sustenabilității, interesul demonstrat al grupului de inițiativă deoarece noi le arătăm calea, însă ei sunt cei care trebuie să dezvolte proiecte și să pună în valoare potențialul local.

    Corbi,  prima comună selectată cu un mare potențial turistic

    Comuna Corbi se află în județul Argeș și își dezvoltă potențialul turistic, fiind plasată pe Valea Doamnei, o regiune superbă și ruta cea mai scurtă , dar și cea mai spectaculoasă spre Vf. Moldoveanu. Este o comunitate care practică oieritul având un efectiv de peste 35000 capete la nivelul comunei.

    Aici am încurajat inițiativele de turism rural, ateliere de meșteșuguri și certificarea brânzeturilor și produselor din regiune pentru a crește identitatea comunității. Gustul inedit al acestor produse a atras și atenția lui Chef Sam, juratul francez de la MasterChef România, alături de care am organizat un eveniment în care a gătit pentru și alături de localnici.

    Valea Stanciului, comuna care își păstrează tinerii acasă

    Valea Stanciului este comuna din județul Dolj unde am descoperit o comunitate care încă își păstrează tinerii acasă, iar meritele sunt ale școlii profesionale din localitate, școală cu profil tehnologic și care păstrează specializarea de mecanic agricol. Mai mult, grupul profesorilor din școală reunește oameni cu inițiativă care au accesat diverse finanțări europene pentru diversificarea experiențelor elevilor și au asigurat, printr-un program, parcurgea școlii de șoferi cat.B, fapt ce îi ajută pe tinerii aflați la început de drum.

    Aici dezvoltăm alături de acest grup un program dedicat tinerilor și care are scopul de a le crea oportunități acasă, tocmai pentru a-i determina să nu ia calea migrației. Ba chiar avem exemplul lui Mihai, tânăr din comunitate, care s-a întors și cultivă roșii în solarii, exemplul lui fiind o inspirație pentru noi.

    Vezi și proiectul RePatriot, platforma de informație și inspirație pentru românii din Diaspora.

    Ghindărești, a treia comună selectată cu un potențial turistic și cultural puternic

    Ghindărești, se află în județul Constanța, este comuna cel mai recent selectată, situată pe malul Dunării în regiunea Hârșova și cu un puternic potențial turistic și cultural, comuna fiind unică prin comunitatea de ruși lipoveni care și-au păstrat tradițiile și au un farmec aparte.

    Comuna a fost selectată anul acesta și vom dezvolta alături de ei direcția pe care vor pune accent, desigur, prin acțiuni de încurajare a inițiativei antreprenoriale. Prima vizită am avut-o în 16 februarie a.c., când am discutat cu comunitatea locală pentru a identifica direcția lor de dezvoltare.

    Satul românesc are nevoie de: expertiza noastră, de promovare și de susținere

    Antreprenorești – Adoptă un Sat a crescut alături de cei care au spus că satul românesc merită să fie pus în valoare și de anul acesta Daniela Marișcu va conduce proiectul în următorii doi ani către noi comunități. Echipa își propune să lucreze alături de 10 comunități din mediul rural pentru a dezvolta modele de bune practici ce pot fi replicabile la nivel național.

    Rămâne-ți aproape și dacă vreți să vă implicați ne puteți scrie la antreprenoresti@rbls.ro. Hai să revitalizăm împreună satele din România!

    Proiecte noi la Romanian Business Leaders Summit 2018

    Vineri, pe 16 martie 2018, veți avea ocazia să propuneți comunității RBL proiecte care să inspire și să aibă impact, în sesiunea pentru proiecte noi – Idei care schimbă România, din cadrul ediției a șaptea a Summitului RBL.

     

     

  • VSFA, proiectul RBL care aduce în prim plan gândirea antreprenorială a tinerilor

    VSFA, proiectul RBL care aduce în prim plan gândirea antreprenorială a tinerilor

    Proiectul RBL „Vreau să fiu Antreprenor” – VSFA aduce alături, încă din anul 2013, tineri pasionaţi de antreprenoriat, liceeni curioşi să afle mai multe de la antreprenori, să le cunoască poveştile şi să aibă parte motivaţie. La fiecare eveniment pun pe agenda zilei oportunitățile tinerilor ce doresc să îşi deschidă propria afacere, cât şi informaţii relevante despre modul în care un antreprenor acţionează şi gândeşte.

    VSFA începe noul an cu plin entuziasm 

    Infograficul VSFA de mai jos relevă evoluţia lor, însă feedback-ul unui tânăr întâlnit prin conferințele pe care le organizează i-a făcut să conştientizeze de ce lucrează în fiecare zi pentru a inspira liceenii din toată țara.

    “Am venit la conferinţă fără gânduri prea mari, ştiam doar cu ce se ocupă, nimic mai mult. Au venit Antreprenori şi ne-au prezentat poveştile lor de viaţă, de asta eram interesat. Am fost până la sfârşit, am ieşit din sală şi primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost că vreau să fac şi eu ceva cu viaţa mea.

    Mă săturasem să stau toată ziua şi să dorm, aşa că am discutat cu câteva persoane pentru o viitoare firmă de găzduire web (hosting). Nu ştiu daca era ideea perfectă, dar totuşi, era o idee. După ce ne-am interesat mai mult, nu puteam să îndeplinim condiţiile, aşa că ne-am rezumat la crearea unei platforme educaţionale de cursuri interactive în limba română. Fiind familiarizaţi cu programarea; design-ul Web, nu am avut nevoie de ajutor. Ajunsesem să o terminăm şi am venit iar la „Vreau să fiu Antreprenor” unde am întalnit-o pe Lavinia Ioana Antone, care m-a ajutat enorm cu partea de Marketing.

    În momentul de faţă, am ajuns să fiu gata să lansez prima mea experienţă şi de la începutul anului voi face şi Workshop-uri unde voi ajuta elevii şi nu numai să înveţe programare. Mulţumesc „Vreau să fiu Antreprenor!” pentru tot!” – paricipant conferință VSFA

    Noi experienţe pentru și mai mulți tineri

    VSFA își propune să se extindă și mai mult în țară anul acesta și din luna martie încep o nouă serie de conferințe „Vreau să fiu Antreprenor”. Pentru mai multe informații vă invităm să întrați pe www.vsfa.ro.

    Proiectul este posibil datorită echipei, membrilor RBL care se implică și merg la conferințe în toată țara, ambasadorilor VSFA și nu în ultimul rând partenerilor care le susțin activitățile – Banca Transilvania şi BT Club– partener principali, TUI şi Enterprise România – partener logistic, MiniCRM- partener pe digitalizare.

    Mai multe despre planurile lor o să aflați la Summitul RBL, pe 15 martie 2018, când fiecare proiect RBL își va prezenta realizările și obiectevul principal pentru anul 2018 în cadrul sesiunii de lucru – Unde producem schimbări și ce impact avem.

    În următoare zi, pe 16 martie 2018, va avea loc și o sesiune pentru proiecte noi – Idei care schimbă România. Propunem și facem proiecte care să inspire și să aibă impact. Să facem România o țară mai bună pentru business și astfel, o țară mai bună pentru pentru noi și urmașii noștri.

    Mai multe despre Romanian Business Summit aici.

     

     

     

  • Succesul unei afaceri stă în creșterea continuă a competențelor și atenția la oportunități

    Succesul unei afaceri stă în creșterea continuă a competențelor și atenția la oportunități

    Ateliere de Antreprenoriat este cel mai vechi proiect existent al Fundației Romanian Business Leaders. Cu peste 600 de alumni în București și 1000 în țară în 4 ani, proiectul își propune să sprijine spiritul și competențele antreprenoriale în rândul celor care conduc o afacere, prin workshop-uri alături lideri români din business. Cu același scop, Mentoria pune antreprenorii care vor să-și crească afacerea în contact cu 2 mentori, unul antreprenor și celălalt executiv de top, pentru 1 an de mentorat de business. Până acum aproape 100 de antreprenori români au fost mentorați în proiect.

    În 2018, și-au propus să stea mai mult pe lângă absolvenții caree au parcurs atelierele. De-a lungul lunii februarie am avut și alte întâlniri, pe teme precum Tendințele anului 2018 în Marketing și Vânzări sau Francizare pentru Scalare.

    Cel mai recent atelier a fost marți, 6 februarie 2018, când am vorbit despre planul strategic al afacerii pentru cu Marius Bostan.

    Ce este o afacere? Ne înțelegem profund misiunea?

    Intervenția lui Marius a pornit cu o pledoarie pentru înțelegerea conceptelor cu care operăm. O bună înțelegere a bazelor ușurează decizia și o bună reprezentare a acestora duce la creșterea abilităților antreprenoriale. Scopul declarat a fost de simplificare a lucrurilor pentru a fi mai ușor adoptate în munca de zi cu zi a celor care fac afaceri. E vorba de ateliere, de orientare spre a face.

    “O definiție simplă a oricărei afaceri este că ea are ca scop satisfacerea nevoilor clientului și obținerea de profit. De asta cunoașterea în profunzime a nevoilor clienților este esențială pentru succes”, spune Marius Bostan, om de afaceri, consultant cu experiență și business angel.

    Au urmat discuții aplicate cu implicarea celor prezenți despre nevoile clienților, modele de reprezentare a acestora, ușor de folosit și tehnici de a lua ușor decizii.

    Multe exemple, din experiența vastă și lucrul cu sute de manageri și antreprenori în cadrul Fundației Naționale a Tinerilor Manageri, au pigmentat discuția. Glumele bine plasate au încântat audiența și au făcut să treacă timpul rapid.

    A fost prezentată grafic o hiperbolă a succesului bazat pe competențe și oportunități și au fost testate cunoștințele de matematică ale celor peste 20 de antreprenori prezenți în sală. S-a amintit de costul banilor, rata internă de rentabilitate și importanța acesteia în deciziile strategice. În paralel, Marius le-a recomandat aluminilor prezenți să facă un curs de “Finanțe pentru non-finanțiști”, să înteleagă cât mai bine care este costul banilor.

    Revenirea la orientarea către client, la ideile lui Peter Druker, adăugate peste managementul clasic, pentru toate funcțiile managementului, cu exemple, a dus la motivarea cursanților spre descoperirea de noi surse de dezvoltare a afacerii.  ”Cât de mult vă apreciati clienții? Știți la ce visează ei? Oare îi iubiți suficient?”, reiterează Marius în timpul workshopului de marți.

    Ce înseamnă strategia?

    Să ai o viziune, o misiune, obiective și să știi cum ajungi să-ți îndeplinești obiectivele, să-ti planifici cât mai bine. Drumul până la obiectiv este strategia. Setul de decizii pentru a ajunge din starea în care ești până la starea dorită. Abordarea inginerească și logică a definirii au fost apreciate de cei prezenți care au pus întrebări și au cerut sfaturi.

    Cunoașterea bună a instrumentelor și metodelor de a determina exact unde suntem ne va ușura munca pentru a alege drumul cel mai bun și mai eficient”, a adăugat Marius, făcând trimitere la cele mai importante tipuri de analiză folosite.

    A fost prezentat un model intuitiv al căpitanului de corabie pentru a sugera drumul strategic și pentru a face cât mai atractivă predarea unor concepte de planificare strategică și care să fie aplicate de cei prezenți.

    Finalul atelierului de antreprenoriat a fost dedicat principiilor solide pe care trebuie să ne bazăm acțiunea și pe care avem datoria să le promovăm în organizație și în societatea românească. A fost o pledoarie pentru patriotism, s-au pus întrebări și s-a vorbit despre RePatriot și de întoarcerea românilor acasă prin antreprenoriat.

    “Cel mai important, nu cedați la principii, deoarece oamenii mai puțin corecți se prăbușesc mai repede. Ce este moral este și pragmatic după părerea mea. Credința este foarte importantă, a fondat ceea ce avem astăzi și ar trebui să mulțumim zilnic pentru ceea ce avem. Bunicii noștri au trecut prin războaie, foamete, sovietizare, comunism, stabilizări, cutremure mari și inundații să consolideze România ultimilor 100 de ani. Să nu ne mai plângem și să facem ce avem de făcut”, închide Marius Bostan.

    Cum arată 2018 pentru proiectele Atelierele de Antreprenoriat și Mentoria?

    S-au deschis înscrierile pentru noile ediții din Ateliere de Antreprenoriat și Mentoria. Sunt numai 20 de locuri disponibile pentru 3 luni de workshop-uri de business la Ateliere și doar 10 locuri în programul de Mentorat.

    Dacă vrei să scalezi, te poți înscrie până la 1 martie. Pentru mai multe detalii, intră pe http://ateliere.rbls.ro/ și http://mentoria.rbls.ro/.

    #CrescAntreprenorii #CreșteRomânia