Categorie: Proiecte

  • Recunoaştem împreună Excelenţa în Educaţie, pentru al patrulea an la rând, la Gala MERITO 2019

    Recunoaştem împreună Excelenţa în Educaţie, pentru al patrulea an la rând, la Gala MERITO 2019

    Profesorii valoroşi ai României, care și-au ales și-și fac meseria din pasiune și cu sufletul, se împuținează o dată ce meseria devine indezirabilă la nivel de societate. Cei dăruiţi, care formează viitorul ţării, au nevoie de recunoaştere, apreciere şi instrumente prin care să-şi dea mai departe bunele practici, în condiţiile în care trăiesc, din ce în ce mai mult, sindromul “lupului singuratic” şi nu sunt “regula” în cancelarii. E nevoie de contexte în care aceştia să fie apreciaţi şi să vină împreună pentru învăţarea şi transformarea altor profesori.

    Prin MERITO, aducem în ochii și în mintea românilor profesorii exemplari, aceia care schimbă România în bine pentru eternitate. Creştem o echipă care descoperă dascălii cu adevărat deosebiți, le oferim recunoaștere și îi premiem într-o Gală anuală. Apoi, îi reunim într-o comunitate şi le ducem poveştile şi bunele practici mai departe, pentru a motiva şi alţi profesori şi publicul larg că Educaţia de calitate este posibilă, în ciuda condiţiilor vitrege din sistem.

    “Am fost toată viaţa singuratică prin cancelariile prin care am trecut, profesorul acela ciudat care îşi răsfaţă puţin prea mult elevii, care predă româna altfel – cumva cu inima, cumva cu un soi de nebunie. Dar MERITO m-a ajutat să înţeleg că nu sunt singură şi că, mai mult, sistemul poate fi schimbat. Că trebuie sa fie schimbat, din interior. MERITO m-a făcut să mă opresc o clipă şi să privesc în sufletul meu – să îmi dau seamă că poartă tuşele, culorile câtorva sute de copii; unele închise, sumbre, altele deschise colorate. Şi cred că pe pânza asta mai e loc de câteva sute, de câteva mii.”Diana-Cătălina Popa, profesoară de Limba şi Literatura Română la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi şi laureată MERITO 2016.

    12 cadre didactice pe scena MERITO la RBL Summit 2019

    Pe scena Galei MERITO, ediţia a IV-a, de pe 13 martie 2019, vor urca 12 cadre didactice: 10 profesori de nivelurile primar-liceal, 1 educator şi un director, din învăţământul preuniversitar public. Provin de la Baia Mare şi până la Techirghiol, de la Eşelniţa (MH) şi până la Miercurea Ciuc şi au performanţe diverse precum: reuşesc să păstreze copiii la şcoală în mediul rural, predau fizica prin “magie” sau au elevi olimpici naţional şi internaţional. Îi vom dezvălui în prima seară de RBLSummit, când le vom recunoaşte împreună public şi material performanţele şi oferi aprecierea bine-meritată. 

    “Un om care m-a provocat să îmi doresc să devin mai bună – din fiecare lectură, domnul profesor sublinia valorile care se aplică în viaţa de zi cu zi, în formarea noastră, a elevilor, ca indivizi etici, conduşi de principii morale, în regăsirea şi în redescoperirea noastră, dar şi a celorlalţi şi în armonizarea cu semenii – să îmi doresc să citesc, să învăţ, să îmi asum, să aplic în tot ceea ce ma înconjoară şi să mă autodepăşesc în fiecare zi. […] Aşadar, de la profil real, astăzi mă aflu pe băncile facultăţii de ştiinte şi litere, în pregătire pentru a deveni profesoară de limba romana şi, cu speranţă şi seninătate, un bun model.”

    Extras de recomandare pentru unul dintre cei 12 profesori MERITO 2019

    Cei 12 profesori din învăţământul preuniversitar, pe care îi vom premia anul acesta, au fost selectaţi din peste 400 de recomandări, venite din partea elevilor, părinţilor, absolvenţilor şi a comunităţilor locale, din toată ţara. Procesul de selecţie a durat aproape 1 an de zile, selecţia finală fiind realizată de către un juriu compus din membri ai comunităţii Romanian Business Leaders. Toți acești profesori au fost documentaţi online, validaţi în comunitatea locală, iar cei selectaţi sunt intervievați de jurnaliști colaboratori, care scriu povestea lor, chiar în această perioadă.

    Publicăm toate poveștile documentate într-o galerie online care păstrează emoția și mesajul profesorilor. Această campanie este sub formă de ciclu anual, ce se finalizează cu Gala MERITO, eveniment în cadrul căruia oferim premii (burse în valoare de 1.500 de euro, trofeul şi diploma MERITO) poveștilor cu cea mai mare încărcătură de valori și ce pot să transmită în lume mesajul despre profesorii care ne pot schimba viața.

    Gala MERITO ocupă un rol central în cadrul acestui proiect. Aducem pentru o seară laolaltă profesorii nominalizați şi pe cei din generaţiile anterioare, oameni de afaceri, reprezentanți ai societăţii civile din Educaţie și media pentru a spune “Mulţumim!”, pentru a-i aplauda și a le spune că noi credem că împreună putem schimba soarta României.

    Ca să îţi faci o idee, te invităm să arunci o privire la cum a fost la Gala MERITO 2018, iar apoi să ni te alături la ediţia de anul acesta, pe 13 martie. Susţine Excelenţa în Educaţie şi premiul unui profesor MERITO aici.

    Partenerii

    Printre partenerii MERITO confirmaţi până acum se numără: Bitdefender (partener fondator); Erste Asset Management România; OPTIblu; TaxHouse; Centrul Step by Step şi Ready Nation România; Fundaţia FAN Courier; Vitafoam; Temad; Wu Xing şi alţii, pe lângă cei 50+ de lideri de business, care au contribuit în proiect, cu peste 800 de ore de voluntariat.

  • RePatriot invită românii de pretutindeni să facă un pas pentru deschiderea de afaceri online în țară

    RePatriot invită românii de pretutindeni să facă un pas pentru deschiderea de afaceri online în țară

    Cum faci bani cu un magazin online în România

    Piața de comerț online din România are una dintre cele mai mari creșteri din Europa. În 2018, valoarea cumpărăturilor online a crescut cu aproximativ 30%, până la cifra de 3,5 miliarde euro, conform statisticilor GPEC. 72,4% din gospodăriile din România au acces la internet în 2018, potrivit datelor INS, iar zilnic se fac achiziții de pe internet în valoare de aproximativ 10 milioane euro. Toate aceste cifre indică o oportunitate foarte mare pentru antreprenorii care doresc să investească și să dezvolte o afacere în domeniul comerțului online.

    Oportunitate pentru românii plecați: dezvoltarea unei afaceri de comerț online în România

    În acest context, Călin Biriș (antreprenor si expert in marketing online cu peste 10 ani de experienta in domeniu, trainer și fondator Online Mastery și membru RBL), împreună cu echipa RePatriot invită românii de pretutindeni să facă un pas pentru deschiderea de magazine online în țara noastră. Pentru această cauză, organizează împreună un webinar gratuit în 6 februarie de la ora 20, prin care prezintă costul și pașii dezvoltării unei afaceri de comerț online în România.

    Înscrierea la webinarul RePatriot se poate face AICI.

    „Românii plecați peste hotare doresc o viață mai bună pentru ei și familiile lor, iar acest lucru nu exclude întoarcerea acasă pentru a dezvolta o afacere. Din contră, atunci când locuiești într-o altă țară pentru o anumită perioadă de timp poți observa afaceri care ți-ar fi plăcut să existe și în România. Acest lucru poate duce la descoperirea unui țel de antreprenoriat și la o oportunitate de a câștiga mai mulți bani.

    Prin webinarul pe care îl organizăm, dorim să ajutăm românii de pretutindeni să înțeleagă mai bine ce presupune un business de comerț online și cum ar putea să deschidă un magazin în România pentru a câștiga venituri mai mari și un trai decent în propria țară”, declară Călin Biriș, fondatorul cursului Online Mastery și gazda webinarului gratuit „Cum faci bani cu un magazin online în România”.

    Evenimentul se desfășoară online în data de 6 februarie, de la 20:00 la 21:00 (ora României) și cuprinde temele:

    – Cum arată piața de comerț online și ce domenii sunt oportune;

    – Cât costă realizarea unui magazin online în România;

    – Cum asiguri succesul unui magazin online pe termen lung;

    – Cum atragi clienți pentru afacerea ta.

    Din partea RePatriot va participa Roxana Olaru (antreprenor cu peste 10 ani experiență în marketing online, co-fondatoarea agenției online CREADIV, companie care lucrează de peste 10 ani cu business-uri din România și din străinatate pentru a le crea și consolida prezenta online, membru în juriul competiției magazinelor online GPeC și membru RBL și al proiectului RePatriot) care va prezenta ce alte oportunități mai sunt pentru românii plecați din țară și ce sprijin primesc aceștia în cazul întoarcerii în România.

    “România este o piață plină de oportunități de business care așteaptă să fie explorate de cei cu spirit antreprenorial. Comerțul online se află într-o creștere spectaculoasă deoarece românii își doresc din ce în ce mai mult să cumpere produse și servicii din confortul casei lor, simplu și rapid. Cei care vor să deschidă un magazin online în România au o mulțime de avantaje: pot începe cu o investiție financiară relativ mică; există multiple programe de finanțare pentru start-up-uri; sunt încă multe verticale unde piața nu este saturată, fiind loc pentru afaceri noi; costurile de promovare online sunt încă destul de reduse și multe altele.

    Programul RePatriot își propune să creeze o punte de legătură între România și diaspora și să le prezinte românilor din străinătate oportunitățile pe care le au acasă, iar deschiderea unui magazin online este cu siguranță o idee de business de succes“, declară Roxana Olaru, membru al echipei RePatriot.

    Pentru mai multe detalii și înscrieri la webinar accesați pagina evenimentului – http://onlinemastery.ro/webinar-repatriot.

  • Stop OuG! – mediul privat nu poate fi ignorat

    Stop OuG! – mediul privat nu poate fi ignorat

    Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) consideră că avalanșa de măsuri fiscal-bugetare anunțate cu câteva zile înainte de sfârșitul anului și cu un impact semnificativ asupra, practic, întregii economii este inacceptabilă și, în același timp, este simptomul unei fracturi între guvernanți și agenții economici.

    Zvonurile care au circulat în ultima săptămână au fost confirmate de anunțul Ministerului Finanțelor Publice, prin conferința de presă susținută de ministrul Eugen Teodorovici și de publicarea propunerilor pe site-ul ministerului. Mediului de afaceri i-au fost prezentate 57 de pagini de modificări substanțiale, având o singură zi la dispoziție să le studieze și să le înțeleagă. Toate acestea în contextul în care doar în anul 2018 Codul Fiscal a suferit peste 200 de modificări.

    CDR își exprimă îngrijorarea extremă asupra faptului că în ultimele zile piața a fost inundată de aceste zvonuri privind taxe care vor fi impuse companiilor pe ultima sută de metri, urmând a fi aprobate în ultima ședință de guvern a acestui an. Aceste zvonuri, care au inflamat mediul de afaceri, reprezintă punctul culminant al unei politici constante de a lua decizii doar prin ordonanțe de urgență și fără consultarea celor care urmează să fie afectați. Mai mult, declarațiile politice din ultimele zile nu au făcut decât să dea mai multă substanță acestor zvonuri. Nu este normal ca oamenii de afaceri, în loc să-și poată închide anul și să se pregătească pentru perioada următoare, să fie forțați într-un joc al zvonurilor din care să nu înțeleagă cum va arăta viitorul, mai ales că majoritatea companiilor și-au aprobat deja bugetele pentru 2019 cu luni de zile înainte.

    Mediul de afaceri așteptă ca Parlamentul abia astăzi să adopte o serie de amendamente la Codul Fiscal care au fost discutate timp de șase luni de zile și care creau mari probleme cum este nivelul de deductibilitate al dobânzilor sau regimul sponsorizărilor. În schimb, Guvernul a anunțat o Ordonanță de Urgență care aduce schimbări fundamentale multor sectoare de activitate și despre care Ministerul Finanțelor Publice nu a menționat absolut nimic de-a lungul întâlnirilor cu mediul de afaceri din acest an. Din punctul de vedere al CDR acest OUG nu îndeplinește minimele condiții constituționale:

    Art. 115, aliniatul 4 din Constituția României spune că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

    Mai mult, aceste propuneri nu au fost supuse testului IMM și nici nu au fost transmise Consiliului Economic și Social, cu mai puțin de 48 de ore până când se dorește adoptarea lor. Nu putem să nu ne întrebăm cât de mult îi pasă de fapt Guvernului de opinia partenerilor sociali din sindicate, patronate și societatea civilă. De asemenea, considerăm extrem de periculoasă, nedemocratică și neproductivă blamarea unor întregi sectoare economice private pentru comportamentul, pretins a fi inadecvat, al unora dintre participanții implicați în aceste sectoare, precum și antagonizarea sectorului privat cu populația inactivă economic și cu sectorul serviciilor publice.

    La prima lectură și fără a intra în profunzimea acestor propuneri, putem observa că este vorba de modificări care vizează infrastructuri cheie ale unei economii cum sunt sectorul bancar, cel al telecomunicațiilor sau energetic. Acest măsuri nu au niciun fel de studiu de impact și multe dintre ele se vor transforma foarte rapid în creșteri de prețuri pentru consumatori. Unele dintre ele par a fi lipsite de logică, cum este propunerea de impozitare a băncilor în funcție de nivelul ROBOR care este un indicator al pieței și nicidecum unul stabilit în
    mod anticoncurențial de către instituțiile de credit. Altele par a fi lipsite de viziune, cum sunt modificările la
    Pilonul 2 care riscă să distrugă acest sistem esențial de economisire la scurt timp după ce Guvernul a anunțat
    creșteri ale pensiilor publice care vor pune o presiune masivă pe bugetul public al României în anii următori.
     
    Pilonul 2 a fost unul dintre cele mai longevive politici publice din România și un exemplu de bună practică de
    nivel european. Nu în ultimul rând este foarte posibil ca aceste modificări să aibă un impact negativ asupra
    bursei.
     
    CDR avertizează de câțiva ani de zile că dinamica cheltuielilor bugetare nu va permite menținerea în deficitul
    de 3% decât prin introducerea de noi taxe și impozite și iată că aceste previziuni se adeveresc. Mai mult, aceste
    noi taxe și impozite nu sunt rezultatul unei analize atente ci al unor calcule făcute în grabă. Așa cum s-a
    întâmplat și în trecut, toate aceste măsuri luate intempestiv, fără analiza de impact și fără consultare
    prealabilă, se vor dovedi contraproductive pentru economie, pentru cetățean și pentru România. În loc să
    destabilizeze economia prin măsuri introduse peste noapte, încurajăm Guvernul să colecteze taxele și
    impozitele datorate, iar aceasta să reprezinte măsura de echilibrare a bugetului.
     
    CDR solicită Guvernului României să nu adopte această Ordonanță de Urgență și să permită un amplu spațiu
    pentru dezbaterea publică.
  • Scalăm MERITO la nivel naţional – primele comunităţi regionale MERITO

    Scalăm MERITO la nivel naţional – primele comunităţi regionale MERITO

    Credem în profesorii pasionaţi şi dăruiţi meseriei lor pentru ca ei să îmbunătăţească Educaţia noilor generaţii şi societatea românească. Prin intervenţiile noastre, urmărim ca rezultatele profesorilor să contribuie la a duce România în Top 10 sisteme de Educaţie din Europa, până în 2035. Construim comunităţi profesionale de profesori care colaborează pentru a asigura învăţare relevantă pentru fiecare copil, din clasele lor.

    În noiembrie am lansat primele comunităţi regionale MERITO

    La Conferinţa RBL Cluj, la un an de la lansarea filialei RBL în Transilvania, am făcut primii paşi ai comunităţii MERITO în regiune. Profesorii MERITO, lideri de business, părinţi şi experţi implicaţi în Educaţie, din regiune, vor iniţia activităţi ale comunităţii pentru cadrele didactice zonă. Simona Baciu (Transylvania College), membru RBL şi liderul local al comunităţii, coagulează membrii pentru a derula ateliere de training, întâlniri de schimb de bune-practici, procese de coaching, mentorat şi tutorat cu şi pentru profesori şi urmăresc creşterea calităţii Educaţiei la clasă.

    La Conferinţa RBL Iaşi, de lansare a filialiei RBL Moldova, am pus bazele comunităţii MERITO Moldova, împreună cu oamenii de afaceri participanţi. Alexandru Holicov (Adservio), membru RBL şi liderul local al comunităţii, strânge laolaltă actorii implicaţi în Educaţie, de pe plan local şi din regiunea Moldovei, pentru a creşte numărul profesorilor performanţi la clasă.

    Dezvoltăm aceste comunităţi regionale şi acţionăm pe plan local, la “firul ierbii”, unde sunt nevoile profesorilor, alături de colegii de la SuperTeach.

    Alătură-te comunităţii MERITO din regiunea ta sau sprijină scalarea proiectului şi contactează-ne la cosmin.chirita@rbls.ro.

    Parte din demersul de scalare naţională a proiectului, profesorii laureaţi MERITO au pornit primele ateliere pilot, cu obiective de învăţare şi transformare pentru cadrele didactice din zonele lor.

    După atelierele de la Brad din septembrie şi octombrie, Daniela Ceredeev a derulat primele ateliere pentru profesori din jud. Suceava, prin parteneriatul cu Casa Corpului Didactic “George Tofan”. Conţinutul primului modul a cuprins: misiunea, viziunea, valorile, dezideratul şi expectanţele profesorului, în concordanţă cu “spiritul MERITO”. Atelierul a fost primit extraordinar de către profesorii participanţi – documentarea video şi recenziile aici.

    Continuăm scalarea proiectului, cu activităţi în regiunile în care suntem prezenţi prin profesorii şi prietenii MERITO, iar în decembrie, ajungem în etapa finală de selecţie a generaţiei a patra MERITO.

    Pe scena Galei MERITO, de pe 13 martie 2019, vor urca 12 cadre didactice: 10 profesori, 1 educator şi un director, din învăţământul preuniversitar public.

    Susţine Excelenţa în Educaţie şi premiul unui profesor MERITO aici.

  • RePatriot: De la Alba Iulia la Valencia, Castellon, București și Chișinău

    RePatriot: De la Alba Iulia la Valencia, Castellon, București și Chișinău

    După Summitul de la Alba Iulia, RePatriot încheie în forță Anul Centenar

    Pornită în urmă cu trei ani și plasată simbolic sub semnul unității tuturor românilor oriunde s-ar afla, mișcarea RePatriot are drept scop revenirea Acasă prin antreprenoriat a românilor care au plecat din țară și au afaceri în Occident, realizarea de legături între aceștia și antreprenori din țară cu afaceri ce pot pătrunde pe piețe externe și prezentarea României ca destinație de investiții. A treia ediție a Summitulului anual a adus împreună la Alba Iulia peste 200 de proprietari și administratori ai unor afaceri ce totalizează milliarde euro!

    De la Alba Iulia la Valencia și Castellon

    Tot mai mulți români din  străinătate, ar dori să se întoarcă acasă dacă aici ar avea oportunități și o societate fără birocrație și corupție. Ei nu sunt numai cei care trimit bani, ci au cunoştinţe, abilităţi, experienţă şi o mare capacitate de muncă, iar pe 7 și 8 decembrie RePatriot revine în Spania pentru discuta cu ei despre oportunitățile din România.

    Prin întrebarile puse, prin răspunsurile oferite în cadrul evenimentelor și prin constientizare vom face oamenii responsabili să se implice în rezolvarea celei mai importante probleme ale României. Creșterea economică și o Românie democratică, fără corupție, bazată pe adevăr și libertate, în care să ne placă să trăim, sunt obiective ale tuturor participanților!

    Din Spania în București, la Business Days

    Miercuri, pe 12 decembrie, de la ora 20:30 la Grand Hotel Phoenicia, Repatriot va avea o sesiune specială RePatriot în cadrul evenimentului Business Days București, unde vor dezbate cu tinerii despre ce ar trebui să facem pentru a stopa fenomenul de migrație a tinerilor și soluțiile care există pentru românii care vor să se întoarcă acasă.

    Dezbaterea va avea loc între reprezentanții echipei RePatriot – Dragoș Anastasiu, Marius Bostan, Felix Pătrășcanu, Tatian Diaconu, Emil Munteanu, Bianca Grip, Simona Pirtea – și patru tineri – Ilinca Berinde – Director Programe, Liga Studentilor Romani in Strainatate Olanda, Ioana Covei – Delegat de Tineret, ONU, Tudor Mușat – Student, Cambridge University și David Moscovici – Debater si trainer, ARDOR. Pentru participare și detalii suplimentare, vă invităm să ne scrieți la office@repatriot.ro.

    RePatriot Basarabia continuă

    Gala Studenților originari din Republica Moldova – GSORM se apropie cu pași rapizi! În 27 decembrie 2018, GSORM își sărbătorește cea de-a VI-a aniversare și pe lângă tradiționalul concurs, echipa pregătește noi surprize care vor permite participanților să exploreze modalități de implicare în diverse acțiuni de dezvoltare din țară.

    În parteneriat cu RePatriot, în cadrul Galei vor fi acordate premii speciale celor mai buni studenți basarabeni care studiază la Universități de Prestigiu din România în cadrul GSORM, un proiect creat pentru diasporă care apreciază excelența academică de acasă! În scopul implicării tuturor, a fost lansată și o campanie de crowdfunding, unde fiecare poate contribui.

  • Lansare “Antrenament pentru Viitor”, cel mai nou proiect RBL

    Lansare “Antrenament pentru Viitor”, cel mai nou proiect RBL

    Tinerii români se întreabă cum va arăta viitorul sau spre ce profesie ar putea să se îndrepte. Unii aleg să plece din țară, alții nici nu se angajează, dar nici nu își continuă studiile, iar mulți angajatori descoperă că nu au pe cine să cheme la interviuri.

    Din aceasta nevoie de îndrumare a tinerilor a apărut în cadrul Summitului RBL din martie 2018, Antrenament pentru Viitor, programul de orientare în carieră care pune în contact elevii cu interesele lor profesionale și cu joburile și organizațiile prezente pe piață.

    Lansarea proiectului a avut loc în 12 noiembrie în Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, unul dintre cele 3 licee-pilot alese pentru anul școlar 2018/ 2019.

    Au participat peste 100 de elevi din clasele a X-a și a XI-a, alături de echipa de proiect și invitați, și peste 130 de elevi s-au înscris în program. Cei selectați vor începe programul începând cu luna decembrie. Antrenament pentru Viitor va fi prezent în perioada următoare și în alte două licee, Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” și Colegiul de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”.

    Proiectul are mai multe etape pe durata mai multor luni, finalul fiind propriul PLAN DE VIITOR

    Fiecare elev va descoperi ce îl motivează și ce îi place să facă prin workshopuri, teste și sesiuni individuale de orientare în carieră și prin vizitele ON THE JOB în organizații, unde vor intra în contact direct cu profesii și joburi actuale. Cei 300 de elevi care vor intra in anul școlar 2018/ 2019 în program vor fi ghidați pe tot parcursul programului de consilieri vocaționali specializați, care vor lucra impreuna cu consilierul școlar din fiecare liceu.

    Cu obiectivul final al unui viitor în care toți elevii din România vor avea parte de orientare în carieră, echipa de proiect creează deja experiențe unice pentru elevi.

    Dacă vrei să susții sau să te alături inițiativei și elevilor din proiect, scrie-ne la sebastian.hubati@rbls.ro.

     

  • Lansare Power-Up by SuperTeach | 24 noiembrie

    Lansare Power-Up by SuperTeach | 24 noiembrie

    Sunt un milion. Un milion de copii care învață, într-un sistem al contrastelor și controverselor, cât, cum și la ce au dreptul să viseze, ce le este permis în lume și ce este imposibil de atins, cine îi susține, dar mai ales cine îi ignoră. Mulți, paradoxal de mulți, sfidează, însă, condiții și circumstanțe pe care nu le-au ales și urcă România pe podiumul competițiilor internaționale. Aproape întotdeauna, în spatele acestor copii senzaționali stă un profesor pe care nu-l cunoaște nimeni. Și oricum, nu faima ar face diferența.

    Power-Up by Super Teachun proiect RBL, le este dedicat lor. Dascălilor care se încăpățânează să creadă că este în puterea lor să schimbe ceva pentru o mână de minți tinere. Profesorilor cărora nu le lipsește nici inițiativa, nici dedicarea, nici dorința de a aduce o contribuție reală comunității din care fac parte, ci doar resursele.

    Resurse la care noi avem acces din plin, fie și doar pentru că am fost mai norocoși. Power-Up este, de fapt, o platformă digitală, gândită ca o soluție concretă pentru nevoi punctuale ale educației. Sau, altfel spus, un instrument care aduce împreună profesori cu inițiativă și companii dispuse să investească în proiectele pe care aceștia le-au gândit. Ca un Netflix pentru fapte bune în educație.

    Primul pas este să-ți creezi contul de companie pe platformă. Fii fără grijă, nu trebuie să știi de la bun început ce proiect urmează să susții, ci doar că vrei să participi la realizarea unui vis. Promitem nu doar să-ți oferim noi suficente oportunități, ci să fie și atât de “faine” încât să nu te poți opri la una singură.

    Atunci când găseşti în platformă ceva pe sufletul tău, sponsorizează cu suma pe care o alegi sau cu bunurile/serviciile pe care doreşti să le oferi. Noi ne ocupăm de formalităţile legale şi te ținem la curent cu impactul pe care l-a avut sponsorizarea ta. Ne gândim la fiecare inițiativă cu mintea unui antreprenor. Ne asigurăm că resursele sunt bine folosite și, mai ales, că la final obținem rezultate durabile. De fapt, selectăm din start doar acele proiecte care au o viziune pe termen lung și care continua, într-un fel sau altul, și după încheierea finanțării. Video aici.

    Noi lucrăm deja la Power-Up de aproape un an. Avem si primele proiecte finanțate, dar lansarea oficială este sâmbătă, pe 24 noiembrie la conferința Super Teach.  Prilej bun să-ți creezi și tu contul pe platformă. Dacă vrei să ne fii alături și compania pe care o conduci/reprezinți să devină partener Power-Up, dă-ne un email la team@wearepowerup.ro.

    Prin educație, ne facem bine!

  • SuperTeach, conferință dedicată dezvoltării aptitudinilor și competențelor profesorilor,  ajunge la  Craiova si Cluj Napoca

    SuperTeach, conferință dedicată dezvoltării aptitudinilor și competențelor profesorilor, ajunge la Craiova si Cluj Napoca

    Dascali din toată țara sunt asteptați în 27 octombrie la Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanică, iar în 3 noiembrie la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor UBB Cluj Napoca la alte două  Conferințe SuperTeach.

    Conferințele  SuperTeach își propun să inspire și să motiveze profesorii români care cred într-o schimbare pozitivă a sistemului de predare și învățare din România. Aceștia vor avea ocazia să cunoască antreprenori renumiți din România, oamenii implicați în proiect și profesioniști cu o experiență remarcabilă în educație.

    Mai mult, profesorii vor putea să participe în paralel și la ateliere tematice menite să faciliteze o mai bună înțelegere a principiilor mentalității deschise, un instrument folosit la nivel internațional pentru dezvoltarea personală. Aceste ateliere reprezintă o primă etapă din procesul de selecție a profesorilor care vor beneficia ulterior programe de formare gratuite, oferite de Institutul Arbinger, lider mondial în training-uri pentru schimbarea mentalității, reprezentat în România de Institutul Dezvoltării Personale.

    Conferința reprezintă primul pas dintr-o inițiativă privată mai amplă, SuperTeach, care își propune să schimbe sistemul de învățământ din interior sprijinindu-i pe profesori să devină factori ai schimbării, participând la programe de mentorat.

    Detalii Craiova – sâmbătă, 27 octombrie

    – 250 de profesori din întreaga țară  

    Locație: Facultatea Mecanică  din cadrul Universității din Craiova,

    – speakerii invitați: Cristina Gheorghe, Marius Ghenea, Genelia Petrescu, Elena Lotrean, Andy Szekely, Dragoș Anastasiu și alții.

    – Parteneri locali care au făcut posibilă organizarea evenimentului: Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanică, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Cristian Nicolae Inspiration, Arhi Design, Plus Hotel Craiova

    Detalii Cuj-Napoca – sâmbătă 3 noiembrie

    – 450 de profesori participanti

    Locație: Facultatea Științe Economice și Gestiunea Afacerilor Cluj-Napoca

    – speakerii invitați: Simona Baciu, Cristina Gheorghe, Cristi Danileț, Anca Gaidoș, Robert Brindley, Oana Găucă, Adriana Mitu, Ruxandra Mercea, Dragoș Anastasiu, Felix Tătaru și alții.

    Parteneri locali care au făcut posibilă organizarea evenimentului: Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Psihoselect, Universitatea de Artă și Design, Radio Cluj

    – Partenerii care au facut posibilă conferința: BCR, Eurolines, GMP, Telekom

    – Parteneri media: Radio ItsyBitsy

    Înscrieri și detalii despre conferințe aici.

    In cadrul proiectului SuperTeach au avut loc până acum cinci conferințe, la București, Constanța, Iași, Sibiu și Timișoara, la care au participat peste 1500 de profesori din toată țara. După conferințe, 50 de profesori au fost formați în programul „An Outward Mindset in Education” – Mentalitate Deschisa in Educatie, organizat de Institutul  Arbinger din SUA prin Institutul de Dezvoltare Personală România. În aceeași manieră, după conferințele din această toamnă, organizatorii vor selecta și forma alți 50 de profesori în cadrul acestui program.

    Tot în acestă toamnă va mai fi organizată o conferință la București în 24 noiembrie

    Proiectul SuperTeach este demarat de Fundația Romanian Business Leaders, EDUCATIVA și Institutul Dezvoltării Personale. Inițiatorii proiectului sunt , Cristina Gheorghe, Dragoș Anastasiu, Felix Tătaru, Alexandru Ghiță. Pentru mai multe informații: www.superteach.ro

  • Antreprenori la Alba Iulia: despre afaceri și credința în succesul României

    Antreprenori la Alba Iulia: despre afaceri și credința în succesul României

    200 de antreprenori români din Țară și Diaspora se vor regăsi săptămâna viitoare în orașul Marii Uniri – la Alba Iulia – animați de deviza celei de-a treia ediții a Summitului RePatriot: „Noi facem România mai bună!”

    Pe perioada Summit-ului, de joi și până duminică, îi puteți întâlni în capitala de suflet a României atât pe românii care au avut succes în afaceri în America, cât și pe cei care au fondat afaceri pe piața locală și au reușit să-și internaționalizeze businessurile în ultimii ani.  

    Printre românii care vor împărtăși experiența lor de succes de pe continentul american se află George Haber, care a creat multe companii în Silicon Valley vândute apoi pentru sute de milioane de dolari, și Dea Wilson, fondatoarea Lifograph – The Wiki of People și antreprenor în serie. Valentin Făgărășian, antreprenor român în Italia, Constantin și Nichifor Boca de la Londra care au dezvoltat afaceri importante în construcții și în alte domenii și care promovează produsele organice românești în toată lumea. Cu sprijinul lor Aqua Carpatica a ajuns să fie listată în peste 100 de locații, inclusiv Harrods, Wholefoods, Ocado și Tesco.
    Alături de ei – mulți antreprenori români care știu rețeta succesului extinderii afacerii în afara granițelor vor prezenta propriile studii de caz, cum ar fi: Radu Georgescu – fondator Gecad Ventures, Dan Isai – fondator SaladBox sau Radu Constantinescu – co-fondator Qualitance.

    Antreprenori importanți din Romanian Business Leaders precum Felix Pătrășcanu, Dragoș Anastasiu, Dragoș Roșca, Felix Tătaru, Florin Furdui alături de Camelia Șucu, Sorin Mîndruțescu, Gabriel Zbârcea, Dan Călugăreanu și mulți alții vor crea punți cu valoare adăugată între Diaspora și Tară.

    În bună tradiție RePatriot, cel de-al treilea summit de la Alba Iulia, între 4-7 octombrie 2018, va fi platforma de conectare a românilor din Diaspora cu antreprenorii Țară, de descoperire și oferire de oportunități de investiții Acasă și totodată o oportunitate pentru antreprenorii români care doresc să pătrundă pe piețele externe sau care au reușit deja sa își internaționalizeze companiile.

    Desfășurată într-un cadru natural aparte, cu o încărcătură istorică ce a marcat definitoriu evoluția României de la 1 Decembrie 1918 încoace, această unică oportunitate de networking va prilejui și lansarea unei inițiative speciale, creată de echipa RePatriot cu ocazia Centenarului – „Top 100 Români de pretutindeni” – care îi va celebra pe românii al căror exemplu personal ne poate inspira pe toți, cei din Țară și cei din comunitățile românești de pretutindeni.

    Marius Bostan, antreprenor și inițiator RePatriot:
    “Anul acesta avem o inițiativă specială, pe care o lansăm cu ocazia Centenarului, prin care am identificat 100 de români remarcabili în 10 domenii cheie și pe care o să-i aplaudăm în cadrul evenimentului. Ne dorim ca aceștia să se implice în dezvoltarea economică, culturală și socială a României, să inspire românii de Acasă și pe cei care trăiesc peste hotare. Ne dorim ca acest mic pas să-l continuăm an de an și să ne cunoaștem oamenii valoroși oriunde s-ar afla.”

    Haideți să facem împreună afaceri acasă! Centenarul înseamnă, în primul rând, să ne unim forțele pentru un viitor așa cum ni-l dorim! 

    >>> Agendă și înscrieri pe repatriot.ro/summit-2018.

  • Antrenează ANTREPRENORUL din tine!

    Antrenează ANTREPRENORUL din tine!

    La Valea Stanciului, echipa Antreprenorești s-a oprit pentru tineri și tot pentru ei am gândit programul ”Antrenează ANTREPRENORUL din tine!”, program de dezvoltare a abilităților de antreprenor. 

    Problemă: Ponderea tinerilor (15-34 de ani) care nu muncesc și nici nu sunt încadrați într-un program de formare (rata NEET) era în anul 2016 de 20,8%, mult peste media UE (15,6%). *[1] Mulți dintre ei aleg să plece în străinătate în posturi de muncitori necalificați.

    Descriere program: Timp de 5 luni un grup de tineri din comunitate au experimentat cum este să fii antreprenor și au învățat care sunt acele exerciții care îți dezvoltă abilitățile specifice de lider în business.

    Am vorbit despre valori, căci fără ele niciun antreprenor nu reușește. Am vorbit despre echipă și cum să recunoști meritele celor care își sunt alături. Am vorbit despre încredere în lipsa căreia nu poți face nici primul pas. Sesiunile i-au încurajat să își dezvolte mentalitatea de antreprenor, i-au sprijinit să își formeze convingeri sănătoase și să capete încredere în forțele propii, dar și în echipă. Tinerii au învățat ce înseamnă asumarea responsabilității și să identifice și utilizeze resursele locale.

    Iar în practică, cunoștințele acumulate au fost utilizate în simularea unei afaceri alături de colegii de la MamaPan – Brutăria cu maia și Atelier de pâine cu maia unde tinerii noștri au vândut fursecul ”Oltenaș” și prăjitura ”Oltenița”. Banii obținuți în această activitate au fost reinvestiți în organizarea unei seri de film în căminul cultural din localitate, activitate primită cu entuziasm de tinerii din comunitate și a subliniat abilitatea de adaptare a Tinerilor Antreprenori din Valea Stanciului pentru a răspunde nevoilor publicului.

    Tinerii au gândit proiecte ce răspund nevoilor sesizate în comunitate astfel că cele 2 proiecte conturatepentru viitor sunt și un plan pentru dezvoltarea comunității locale. Ei au schițat un atelier de reparații & reciclare pentru aparatura electro-casnică în cadrul școlii profesionale și un plan pentru continuarea activităților dedicate tinerilor din comunitate.

    În paralel și în oglindă am desfășurat un parcurs similar pentru un grup de profesori dedicați elevilor din comunitate. Proiectele gândite de aceștia răspund nevoilor seizate în comunitate și își propun să apropie părinții de copii și școală prin ” Modele pentru copiii noștri”, să abordeze altfel stilul de predare prin ”Învățăm și ne distrăm” și să îi facă mai conștienți de mediul înconjurător și resursele comunității prin ”Hoinarii”. Iar promisiunea de continuitate asumată de acești profesori minunați ne bucură peste măsură.

    CINE: Acest program gândit și implementat de două tinere dedicate educației, Elena- inițiator program și formator tineri în cadrul Fundației LEADERS și Alina- formator profesori  și parte din echipa RBL, a fost susținut de Fundația Romanian Business Leaders și  echipa Autonom, partenerul nostru de mobilitate, care ne ajută să ajungem negreșit în satele din România!

    CÂND: februarie-iunie 2018

    [1] *articol economie.hotnews.ro