Categorie: News

  • Comunicat de presă privind legea dialogului social

    Comunicat de presă privind legea dialogului social

    Modificarea Legii dialogului social nu trebuie să afecteze competitivitatea economică a României, nici interesele investitorilor și ale salariaților.

    Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) își exprimă îngrijorarea cu privire la evoluția procesului legislativ de modificare a legii dialogului social. Proiectul de lege a fost respins de Senatul României în noiembrie 2018 și este în prezent înregistrat pentru dezbatere la Camera Deputaților.

    Graba cu care se dorește adoptarea unui proiect de modificare a legii dialogului social este nejustificată, în condițiile în care amendamentele propuse la textul aflat în prezent în dezbatere încalcă principiul Organizației Internaționale a Muncii referitor la negocierile colective voluntare. Proiectul instituie un dezechilibru major între partenerii sociali și conține prevederi care anulează de facto conceptul de dialog social constructiv și echilibrat. Trebuie menționat că proiectul a primit aviz negativ de la Consiliul Economic și Social.

    CDR consideră că procesul de modificare a legii dialogului social trebuie să urmeze toate etapele procesului legislativ și anume: studiu de impact, punctul de vedere al Guvernului și consultare reală a patronatelor și sindicatelor care să țină cont de toate argumentele subliniate de părțile implicate. Mai mult, CDR consideră că, în multe dintre aspectele prevăzute în proiect și Consiliul Concurenței trebuie să exprime o opinie.

    Coaliția pentru Dezvoltarea României consideră că unul dintre pilonii de bază ai competitivității economiei României îl constituie piața muncii, care întâmpină în prezent probleme majore, în mod special din cauza deficitului forței de muncă. O reglementare care ar dezechilibra dialogul social nu poate fi nici în interesul salariaților și nici în cel al investitorilor.

    CDR solicită Parlamentului României să nu adopte aceste modificări în grabă, fără o amplă consultare cu toate părțile implicate. Pentru a avea o legislație stabilă care să nu deterioreze suplimentar piața muncii, Parlamentul ar trebui să caute un acord al patronatelor și sindicatelor reprezentative la nivel național pe schimbările propuse.

    Comunicatul de presă şi anexa tehnică a acestuia, în format electrinic, pot fi consultate aici.

    Despre Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR)

    CDR este o inițiativă privată, apolitică, construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi și reunește organizații cum sunt Camera Americană de Comerț în România (AmCham), Camera Franceză de Comerț în România (CCIFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerț și Industrie Română-Germană (AHK), Romanian Business Leaders (RBL), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) sau Confederația Patronală Concordia (CPC). Membrii CDR contribuie voluntar cu resursele și expertiza necesară formulării unor opinii comune cu privire la politici publice cu impact asupra mediului de afaceri. Companiile reprezentate de cele 25 de organizații de afaceri membre CDR angajează peste un milion de oameni și generează aproximativ 50% din PIB. Scopul CDR este de a oferi o bază coerentă pentru consultare cu Guvernul și alte instituții publice pe teme care au impact asupra climatului economic și de afaceri din România.

  • Legea Turismului, în forma aprobată de Guvern, nu aduce nicio soluţie relevantă pentru viitorul turismului românesc

    Legea Turismului, în forma aprobată de Guvern, nu aduce nicio soluţie relevantă pentru viitorul turismului românesc

    Grupul de Lucru pe Turism al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) a susţinut miercuri, 29 mai 2019, o conferinţă de presă privind cele mai presante subiecte pentru turismul românesc. GL Turism al CDR consideră că Legea Turismului, în forma aprobată de Guvern, nu aduce nicio soluţie relevantă pentru viitorul turismului românesc şi solicită modificarea substanţială a acesteia, în Parlament.

    În contextul etapei decizionale legislative, din Camera Deputaţilor, în care se află proiectul Legii Turismului, Grupul de Lucru pe Turism al CDR observă următoarele: 

    1.Legea Turismului este în dezbateri de peste 14 ani. Multe state europene nu au o lege a turismului, iar aceasta nu ar fi necesară în România decât dacă ar rezolva o serie de probleme grave, cu care se confruntă domeniul şi ar emana o viziune şi o strategie coerentă pentru următorii 20 de ani.

    2.Problemele grave din turism, în acest moment, sunt legate de: promovarea României ca destinaţie turistică, forţa de muncă, educaţia şi pregătirea profesională în domeniu; debirocratizare şi simplificare. Legea menţionată nu vine pe aceste teme cu o viziune sau o strategie şi nici măcar cu soluţii punctuale coerente.

    3.Un alt rol al acestei legi ar fi sa centralizeze toate reglementările domeniului. Deşi, autorităţile au avut acest scop, legea trecută de Guvern nu rezolvă nici măcar această problemă.

    4.Cea mai stringentă temă este cea legată de promovarea României ca destinaţie turistică. Grupul de Lucru pe Turism al CDR a prezentat, atât Guvernului, cât şi Parlamentului, un document de poziţie critică faţă de soluţia prevăzută în forma actuală a legii, cu privire la Organizaţiile de Management al Destinaţiilor (OMD). De asemenea, alături de alte 17 asociaţii profesionale şi patronale din România, a propus o soluţie funcţională privind parteneriatul public-privat, atât la nivel local, dar şi la nivel regional (judeţean) şi, mai ales, naţional, luând în considerare modele existente în UE. Forma actuală a Legii Turismului ignoră aceste propuneri şi statuează un mod de lucru în parteneriat doar la nivel local, impropriu şi nefuncţional. Considerăm că la baza actualei legi nu a existat un studiu de impact, iar din dialogul existent cu mediul de afaceri nu au fost preluate propunerile de substanţă, venite din industrie.

    5.Nu în ultimul rând, reglementările unor concepte, cuprinse de forma actuală a Legii, sunt incomplete sau insuficiente faţă de necesităţi. Construcția OMD trebuie să genereze adaptarea altor acte normative la conceptul OMD. De exemplu, Codul Fiscal trebuie adaptat la viziunea de OMD. E nevoie, totodată, de clarificarea și legiferarea statutului platformelor de booking online, prin cadrul pentru camere de închiriat și cazările în regim de economie circulară și atragerea acestora în OMD locală / județeană.

    De asemenea, GL Turism CDR reiterează necesitatea modificării anumitor prevederi ce reglementează tratamentul fiscal al bacşişului în domeniul HORECA din România, de către Ministerul Finanţelor Publice. Daniel Mischie, CEO al Grupului City Grill şi reprezentant RBL în Grupul de Lucru, a subliniat importanţa legalizării bacșișului în HORECA, cu efective pozitive în stimularea forței de muncă din domeniu.

    MFP a renunţat la aplicarea reglementărilor privind bacşişul pentru că:

    1. Măsura a fost adoptată de MFP în contextul controalelor ANAF. Intenţia nu a fost să reglementeze impozitarea bacşişului, ci să găsească o soluţie privind banii nefiscalizaţi, găsiţi în casele de marcat.
    2. Operatorii economici erau obligaţi să emită bonuri fiscale pentru bacşiş în condiţiile în care reglementările nu au reuşit să acopere toate situaţiile posibile întâlnite în diferite domenii de activitate (livrarea la domiciliu, taximetria, cazarea în unităţi hoteliere ş.a.)
    3. S-a introdus în definiţia bacşişului şi „restul dat de vânzător clientului şi nepreluat de acesta în mod voluntar”, ceea ce a făcut dificilă aplicarea prevederilor în zona comerţului cu amănuntul.

    Totodată, GL Turism CDR trage, din nou, un semnal de alarmă privind criza forţei de muncă din România şi a nevoii mediului de afaceri de a înlesni întreg procesul de angajare a lucrătorilor extra-comunitari. E nevoie ca acest proces să fie facilitat începând din etapa depunerii dosarului pentru avizul de angajare a lucrătorului, a obţinerii vizei şi permisului de şedere de către acesta şi până la contractarea lucrătorului de către angajator. GL Turism CDR a iniţiat demersurile de centralizare a procesului complet şi solicită tuturor instituţiilor implicate (Ministerele: Muncii; Afacerilor Externe; Afacerilor Interne; Educaţiei; Turismului; Finanţelor Publice şi Economiei) un dialog interministerial pe temă.

    În concluzie, Grupul de Lucru pe Turism al CDR solicită retragerea de către Ministrul Turismului sau modificarea substanţială a formei propuse a Legii Turismului, în Parlament, constatând lipsa unei soluţii relevante pentru viitorul turismului românesc în forma curentă a Legii.

    GL Turism pune la dispoziţie expertiza mediului de afaceri şi a membrilor săi, pe lângă lista de propuneri de modificare anexată, reiterând invitaţia la dialog cu reprezentanţi ai Ministerului de resort, după 6 luni fără răspuns.

    Expunerea mesajelor din conferinţa de presă: profit.ro, hotnews.ro, zf.ro ş.a.

    Despre Coaliţia pentru Dezvoltarea României

    CDR este o inițiativă privată, apolitică, construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi și reunește organizații cum sunt Camera Americană de Comerț în România (AmCham), Camera Franceză de Comerț în România (CCIFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerț și Industrie Română-Germană (AHK), Romanian Business Leaders (RBL), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) sau Confederația Patronală Concordia.

    Membrii CDR contribuie voluntar cu resursele și expertiza necesară formulării unor opinii comune cu privire la politici publice cu impact asupra mediului de afaceri. Companiile reprezentate de cele 25 de organizații de afaceri membre CDR angajează peste un milion de oameni și generează aproximativ 50% din PIB. Scopul CDR este de a oferi o bază coerentă pentru consultare cu Guvernul și alte instituții publice pe teme care au impact asupra climatului economic și de afaceri din România.

  • De ce să mergi la Techsylvania în 8-11 iunie

    De ce să mergi la Techsylvania în 8-11 iunie

    Peste 50 de speakeri și investitori din toată lumea, 3.000 de participanți și 25 de evenimente satelit vor transforma Cluj-Napoca în 8-11 iunie 2019 într-un adevărat hub al inovației și tehnologiei.

    Techsylvania este unul dintre cele mai mari evenimente de tehnologie din Europa de Est, iar ediția din acest an îi va aduce împreună pe:

     

    1/ co-fondatorul uneia dintre cele mai valoroase companii private din lume, pentru prima dată în Europa de Est

    2/doi decacorni vedetă din Asia de Sud-Est: Grab și Go-Jek rivalizează pe piața de ride-sharing din Singapore, ambele companii au fost evaluate la peste 10 miliarde de dolari

    3/cel mai mare fond de investiții în tehnologie din lume: Softbank Vision Fund, care deține 100 de miliarde de dolari în administrare și care a luat Silicon Valley prin surprindere

    4/creatorul celebrului brand Angry Birds și co-fondatorul unui tunel de 15 miliarde de euro care leagă Helsinki de Tallinn: Peter Vesterbacka

    5/fondatorii Databricks, Braintrust, InCountry și co-inițiatorul Apache Spark: Ion Stoica

    6/fonduri venture capital care administrează sute de miliarde de dolari: SoftBank Vision Fund, Baidu Ventures, EQT Ventures, Starburst Ventures, Hoxton Ventures, Phaze Ventures, Oceanic Partners

    7/experți tehnici de la companii precum: Go-Jek, BBC, Ambrosus, Packboard, InCountry

    8/startup-uri naționale și internaționale care vor expune într-o zonă dedicată

     

    Membrii RBL au la dispoziție următoarele condiții dedicate de participare:

    1/bilete de tip Builder, fără cost, folosind cod promo dedicat

    2/bilete de tip Premium cu discount de 30% față de tariful standard, folosind cod promo dedicat

     

    Pentru a primi codurile promoționale și pașii de înscriere, scrieți la contact@rbls.ro.

  • De ce emoțiile sunt mai raționale decât credem?

    De ce emoțiile sunt mai raționale decât credem?

    Pentru prima dată în România, în 15 mai 2019, autorul cărții “Feeling Smart – Why Our Emotions Are More Rational Than We Think”, profesorul în economie comportamentală la Universitatea din Ierusalim, Eyal Winter, va vorbi despre prejudecăți comportamentale și implicațiile lor în business, la conferința anuală a Asociației Române de Logistică (ARILOG).

    Tema evenimentului este curajul transpus în modul de a acționa, de a duce la împlinire lucrurile în care credem, curajul de a face greșeli și de a învăța din ele. Conferința va fi deschisă de Felix Pătrășcanu, membru de board al Fundației Romanian Business Leaders (RBL) și managing director al FAN Courier, care va vorbi despre curajul și valorile care au stat la baza pornirii RBL și despre rezultatele obținute de organizație în cei 7 ani de activitate. În 15 mai, evenimentul va continua cu povești de succes despre curaj din logistică și supply chain, iar a doua zi, participanții vor putea vizita două structuri logistice, fabrica Federal Mogul și depozitul FAN Courier.

    Membrii RBL beneficiază de aceleași condiții de participare la conferință precum membrii ARILOG, respectiv prețul de 150 euro/persoană. Detalii la www.arilog.ro/arilog-conference.

  • Care este impactul în business al unei culturi organizaționale bazată pe self-leadership?

    Care este impactul în business al unei culturi organizaționale bazată pe self-leadership?

    Răspunsul va fi oferit de Susan Fowler, co-autoarea programelor Self Leadership și Motivația Optimă, în 29 mai 2019, la conferința “The next challenges: Leading better. Leading differently.”. Cu peste 30 de ani de experiență în consultanță, training, coaching și cercetare, ea este autoarea a două best-seller-uri internaționale: “Noua știință a motivării. Cum să conduci, să energizezi și să implici prin Metoda Motivației Optime” și, împreună cu Ken Blanchard, “Self Leadership and the One minute Manager”.

    Conferința marchează aniversarea de 20 de ani a companiei de consultanță Human Invest pe piața locală și reuneşte CEO și HR Directori din companii de top din România, speakeri internaționali și consultanți locali ai companiei organizatoare.

    Al doilea speaker internațional al conferinței este Chris Nel, co-fondatorul Quest Leadership și facilitator Certified Master Kouzes & Posner, care va vorbi despre cum să adaptezi o organizație în vremuri haotice, pe baza experienței sale în proiecte de schimbare strategică pentru companii din Fortune500.

    Agenda va continua cu două paneluri – în care lideri din companii de top din România vor vorbi despre cum susțin schimbările strategice în companiile pe care le reprezintă – și cu patru workshop-uri despre știinta din spatele motivației optime, principiile coaching-ului de echipă, valorificarea conflictelor la locul de muncă și trendurile în materie de leadership și dezvoltare organizațională.

    Membrii RBL beneficiază de prețul early bird de participare, indiferent de momentul înscrierii. Detalii la https://humaninvest.ro/next/.

  • #MERITO retreat – ce transformare majoră urmărim în sistemul de Educaţie?

    #MERITO retreat – ce transformare majoră urmărim în sistemul de Educaţie?

    După MERITO SummerCamp 2018, am decis scalarea proiectului prin comunităţi profesionale locale şi regionale de profesori, împreună cu lideri de business, care colaborează pentru a asigura învăţare relevantă pentru fiecare copil, din clasele lor.
    La final de aprilie, am reunit profesori laureaţi şi echipa de proiect, pentru a identifica o transformare majoră în Educaţie, pe care o urmărim cu MERITO în următorii ani, prin comunităţi.
    Am pornit în retreat, de la nevoia de dezvoltare a proiectului şi de a urmări o transformare majoră în sistem, la a cărei rezolvare MERITO să poată contribui.
    Am identificat 2 probleme majore de sistem, pentru care MERITO poate contribui semnificativ la rezolvarea acestora sau cristalizarea unei soluţii:
    • Lipsa unui sistem performant de pregătire şi evaluare continuă a profesorilor şi a unui proces naţional de valorizare şi profesionalizare a profesorilor din România;
    • Ciclul complet de viaţă profesională a profesorilor nu este abordat integrat de către sistem – în subsidiar, formarea socio-emoţională şi profesională a profesorilor este inadecvată.
    Apoi, am schiţat câteva soluţii, pe care, împreună cu profesorii MERITO, ni le-am asumat să le dezvoltăm împreună, sub umbrela MERITO:
    • Platformă online de bune practici pentru profesori;
    • Creşterea atractivităţii meseriei (în rândul elevilor şi studenţilor);
    • Program de mentorat profesor-profesor;
    • Dezvoltarea atelierelor MERITO: de formare continuă, autocunoaştere şi dezvoltare personală pentru profesori;
    • Kit de vizibilitate şi transformare a şcolilor.
    Implică-te în dezvoltarea comunităţilor MERITO şi a iniţiativelor sub umbrela proiectului aici sau contactează-l pe cosmin.chirita@rbls.ro.
  • RePatriot a deschis o nouă punte între SUA și România

    RePatriot a deschis o nouă punte între SUA și România

    18 antreprenori români, 30.000 de mile străbătute, 10 zile de întâlniri cu oficiali și oameni de afaceri în Salt Lake City, Moab și Chicago, prezentări la 3 Camere de Comerț și 3 municipalități, o conferință cu peste 100 de antreprenori români la Trump Tower Chicago, vizite la locurile de rugăciune ale românilor și la Școlile de Duminică, sunt numai câteva repere ale uneia dintre cele mai importante misiuni economice românești în SUA de după 1989.

    Această vizită a fost gândită și proiectată la Summitul RePatriot de la Alba Iulia, organizat la 100 de ani de la Marea Unire și a reușit deschiderea unei noi punți economice, culturale și de încredere între SUA și România prin mesajul puternic și diversitatea ofertelor de afaceri făcute. Delegația condusă de Marius Bostan, om de afaceri și inițiator RePatriot a reprezentat peste 30 de companii cu activitate în domeniile: Tehnologie, IT&C, software, smart city, inteligență artificială, automatizări și IoT pentru agricultura, veterinar, vinuri, real-estate, construcții și instalații, cosmetice, traduceri, nanotehnologie, servicii de asistență pentru investitori, media, suplimente alimentare, comerț, logistică și produse strategice etc.

    Românii au fost întâmpinați peste tot cu steaguri americane și au purtat cu ei tricolorul

    La Salt Lake City românii au fost întâmpinați de Consulul Onorific al României în Utah Mircea Divricean și de Ambasadorul RePatriot Mike Divricean care i-au condus la Camp Kostopulos unde au fost primiți de românii din Utah, de oficialități ale statului și orașului și de Ambasadorul României în SUA și unde au fost purtate primele discuții despre oportunitățile de investiții și afaceri între Utah și România.

    Vizita a inclus o introducere culturală și în sistemul de ajutorare al LDS în care oamenii care trec prin momente mai dificile sunt ajutați să se pună pe picioare și nu primesc asistență de la stat ci semenii lor donează și biserica se ocupă de revenirea lor, de „furnizarea undiței cu care să pescuiască”. Oamenii de afaceri români au văzut cum dragostea pentru aproape, credința și libertatea au adus prosperitatea în comunitate. Imagini aici.

    Marius Bostan, antreprenor, inițiator RePatriot, liderul delegației românești: „Romanian Business Leaders  a fost la mare înălțime și prin delegația Repatriot arborează steagul României și pe cel al Statelor Unite ale Americii într-un loc simbolic, arătând legătura celor două popoare. Un mic pas pentru noi dar un mare pas pentru frăția Româno-Americană! Doi ardeleni de ispravă Mircea și Mike Divricean au deschis o cale extraordinară pentru dezvoltarea afacerilor, atragere de investiții cât și intrarea pe piața americană, prin Statul Utah.”  Imagini aici.

    A doua seară s-a încheiat fantastic prin prezența Delegației RePatriot-Romanian Business Leaders la Gala Anuală a Camp K unde au fost declarați Parteneri și România a fost aplaudată de cele peste 400 de personalități americane care au celebrat și apreciat munca și rezultatele în folosul comunității coordonate de cei doi români remarcabili.

    Prietenia româno-americană se consolidează prin cunoașterea cât mai bună și prin activități împreună

    Delegația românească a mers in Moab unde a avut întâlniri de afaceri cu Camera de Comerț, cu liderii de business locali și oficialitățile orașului. A fost prezentată România și oportunitățile de acasă, au fost făcute invitații  la vizite și au fost explorate potențiale parteneriate, stabilindu-se pașii următori pentru cooperare.

    Împreună cu familia șerifului James Winder , cu echipa Ambasadei României, avându-l în componență pe George Maior, delegația de antreprenori petrecut o Duminică extraordinară, au mers la Arches National Park, la Dead Horse Point și mai apoi oamenii de afaceri s-au antrenat la poligonul de tragere din munți cu rangerii orașului.

    Mircea Divricean, Consul Onorific al României în Utah: “Prin această primă Misiune Economică a României în inima Americii, în Statul Utah, am pus bazele unor colaborări economice, educaționale și culturale viitoare între România și Utah, și contribuie la consolidarea cooperării economice dintre România și America. Cu cât cetățenii Români și cei Americani se cunosc mai bine, cu atât cooperarea și colaborarea viitoare va fi mai strânsă și bazată pe încredere reciprocă.

    America este o țară descentralizată și este foarte important pentru România să clădească astfel de punți de colaborare între România și fiecare stat American. Sper ca această inițiativă la care am lucrat de mult timp și care a fost de mare succes, să devină un exemplu pentru alte inițiative viitoare prin care să aducem România mai aproape de America și pe Români mai aproape de Americani.”

    Luni 15 Aprilie Delegația Romanian Business Leaders a fost primită la cel mai înalt nivel în Utah de către Lt. Governor Spencer J. Cox și de către Sean Reyes, Utah’s Attorney General, prieteni ai României, însoțiți de staff și de experți și au fost asigurați de sprijin economic și strategic, de asistență pentru dezvoltarea afacerilor. A fost prezentată și România ca opțiune strategică de investiții pentru intrarea în Uniunea Europeană a companiilor americane, inclusiv a celor mici și mijlocii. Imagini aici.

    “A venit timpul să coalizăm românii din SUA pentru acțiuni de dezvoltare a punții transatlantice, să ancorăm România prin cât mai multe legături de valoare. Prezentăm oportunități de afaceri, atragem parteneriate și explorăm ofertele de intrare a companiilor românești pe piața americană. Deja mai multe persoane importante și companii cu care ne-am văzut vor veni să exploreze România.

    S-au exprimat și îngrijorări legate de justiție și libertatea presei. Am stabilit că împreună vom putea rezolva toate problemele și am făcut trimitere la efectivitatea Parteneriatul Strategic și la apartenența la NATO. Rezultatele sunt extraordinare și obținem mult mai mult decât ne-am așteptat. God Bless America! God Bless Romania!” – Marius Bostan

    O întâlnire bună, foarte aplicată a fost la World Trade Center – Camera de Comerț unde au fost făcute noi relații de afaceri și s-a câștigat susținere pentru România.  A urmat o cină de lucru cu Terry Grant, Președintele Key Bank și Howard Headlee, Președintele Asociației Băncilor din Utah care au prezentat mediul financiar bancar și posibilități de finanțare.

    Elena Unciuleanu, Reporting Center: Această misiune economică fost pentru mine a doua ieșire pe piața americană în ultimele 6 luni. Dacă prima dată, am mers la incubatoarele americane cu dorința de a învăța de la cei mai buni cum să crești o afacere internațional, de data aceasta deplasarea a avut scopul de a stabili legături concrete cu mediul de afaceri local. Cel mai important este că am înțeles cum trebuie să poziționez inovația produsa de noi pe piața americană.”

    La Goldman Sachs 10.000 small business au avut loc interacțiuni cu 12 startup-uri relevante cu care au fost stabilite câteva proiecte comune posibile pentru a realiza o nouă punte.

    Bogdan Lițescu, Plant an App: “Dacă în 2010, când am început să lucrez cu SUA, clienții îmi mărturiseau adesea că percepția lor despre români era una nefavorabilă, în 2019 rareori aud acest lucru. Am întâlnit acei români care au contribuit la această schimbare, care  și-au reconstruit viața în state și au ajuns foarte apreciați. Am simțit în glasul lor iubirea de țară și teama de trecutul comunist și post-comunist deopotrivă.

    Grupul de antreprenori al misiunii economice din care am făcut parte a fost pentru ei dovada de care aveau nevoie că în România se pot face afaceri curate și profitabile. Am fost primiți cu brațele deschise și am deschis punți pentru cooperări viitoare. Sperăm ca următorul pas să fie o platformă online de colaborare în afaceri între România și diasporă. Multe mulțumiri RePatriot, Marius Bostan, colegilor antreprenori din misiune, Mircea și Mike Divricean și tuturor celor care ne-au sprijinit.”

    Andrei Merlușcă – construcții case eficiente energetic – Dimmer„Am înțeles ce oportunități am avea aici pentru produsele noastre. Mulțumim românilor Mircea și Michael Divricean, Ambasadorii RePatriot din SUA care fac cinste României prin activitatea lor de zi cu zi în sprijinul comunității din Utah. Este extraordinar de bine să vezi că românii americani sunt apreciați și sunt onorați la cele mai înalte nivele.”

    Primarul orașului Salt Lake, Jackie Biskupski a prezentat românilor climatl de afaceri din oraș  împărtășit modelul de dezvoltare, parteneriatul public privat, finanțarea prin obligațiuni a dezvoltării și smart city. Un exemplu extraordinar de educație antreprenorială a fost prezentat la Utah Business School – Lassonde Entrepreneur Institute. Întâlnirea de lucru pe tema consilierii legale privind comerțul internațional și protejarea proprietății intelectuale a fost găzduită de avocații de la Hirton McConkie Law Firm care au și pledat și câștigat unul din procesele importante în favoarea României.

    FBI Salt Lake City Headquarters a oferit prin  Assistant Special Agent Dan Brady  și echipa sa un scurt training de Cybersecurity, Counter Intelligence și International Organized Crime pentru oamenii de afaceri români. Imagini aici.

    University of Utah – Huntsman Cancer Institute a fost următoare vizită unde a fost descoperit un loc unic unde sunt cercetate și tratate peste 200 de tipuri de cancer. Ultima zi s-a încheiat oficial prin vizita la doTERRA Campus, Sillicon Slopes, o companie mare care are în România cea mai mare piață din Europa.

    Andra Giucă, communicațion manager RBL&RePatriot, managing partner VossReview: „Repatriot face istorie la Salt Lake City! Steagul României a fost arborat la nivel înalt economic și politic la Salt Lake City în cinstea României, a Delegației RePatriot – RBL. Am simțit direct prietenia unor americani în funcții importante și sunt convinsă că nu vom mai fi lăsați în urmă dacă noi dorim să mergem înainte.”

    Pe 17 aprilie delegația antreprenorilor a ajuns la Chicago unde a fost întâmpinată cu steaguri și bucurie de români încă la aeroport, în frunte cu unul din liderii comunității românești, Octavian Cojan în vârstă de 82 de ani și de reprezentantul Consulatului General de la Chicago. A doua zi au urmat vizite la camera de Comerț și Primăria Chicago unde s-a reușit deschiderea de noi canale pentru a evaluarea mai bună a pieței și favorizarea afacerilor și s-a explorat posibilitatea de atragere a noi investiții.

    Nicu Severin Sanzianu, Premian: “Am iubit fiecare pas din experiența misiunii economice România – Utah – Chicago. Sunt recunoscător pentru agenda inteligentă de întâlniri și execuția profesionistă a acestora de către Marius Bostan, Mircea Divricean, Michael Divricean și echipa RePatriot. Mulțumesc!”

    Alexandru Șelaru, Harrison„Întâlnirile cu cei din administrația locală și din guvernul statal m-au ajutat să înțeleg cum lucrează administrația și cum se poziționează administrația locală în relația cu companiile din zona. Am rămas uimit să văd că primăriile au persoane atent alese pentru a comunica cu comunitatea de business din zona cât și persoane care se ocupa de relațiile internaționale care impactează comunitatea locală. Am adunat multe idei pe care le voi dezvolta și în România.”

    Vizita la acceleratorul antreprenorial și de tehnologia informației 1871, prezentarea firmei Digital Authority Partners Inc. și dialogul cu antreprenorul român Codrin Arsene au adus o mai bună cunoaștere a mediului de afaceri american în domeniul tehnologiei și au fost oferite sfaturi relevante pentru delegația din România. Codrin Arsene și-a arătat deschiderea pentru a oferi consiliere pentru antreprenorii la început de drum din RePatriot.

    Patriotism, libertate, credința în viitorul României au fost afirmate la întâlnirea românilor de la Trump Tower din Chicago

    Pe 18 Aprilie la ora 18, 18 antreprenori români alături de peste 100 de români-americani, au intonat Imnul României la Trump Tower în Chicago în debutul Conferinței RePatriot care a explorat noi oportunități de a face afaceri în Statele Unite și România. Vorbitorii au pledat pentru conectarea mai intensă între românii din Statele Unite și România. Entuziasmul a fost mare și a fost făcută o pledoarie pentru o ancorare cât mai bună  a României de America. Au fost discutate barierele de întoarcere acasă, îngrijorările legate de clasa politică, problemele din România, politice, economice și de infrastructură. Conferința a durat trei ore dar discuțiile au continuat la un pahar de vin românesc până târziu. Imagini aici.

    Lucian Neacșu, producător de vinuri bio, soiuri românești, Senator Wine„Am adus în SUA  360 de sticle de vin cu soiuri pure românești cu care sperăm să stârnim interesul distribuitorilor. Soiurile românești au fost apreciate de cei care au gustat. Piața americană este foarte mare și complexă dar am credința că ajutați de românii de aici vom putea conta în următorii ani. Mulțumim și diplomaților români care se implică în sprijinirea unor astfel de misiuni și am simțit acest sprijin în America.”

    Comunitatea românească se întâlnește în mare parte în jurul bisericilor românești

    Pe 20 aprilie a fost ziua când antreprenorii au avut întâlniri directe cu parteneri de afaceri români și au învățat mai multe despre comunitatea românească din Chicago. Bisericile românești sunt creuzetul comunităților, și acolo învață copii limba română la școlile de duminică și ajută pe cei aflați în nevoie. Antreprenorii români sunt în general aproape de Biserică și au conștiința profundă a rolului său sacru, social și de menținere a identității. Imagini aici.

    Răzvan Costache, Avalon Media: „Am călătorit la peste 30.000 mile de casă însă ne-am simțit foarte aproape și bineveniți mulţumită unor români inimoşi aceasta este pe scurt misiunea economică RePatriot în Utah si Chicago.”

    Mulțumim românilor și reprezentanților RePatriot din America pentru implicarea în acțiunea RePatriot, mulțumim Consulului Onorific la României Mircea Divricean, fratelui său Mike Divricean care sunt și Ambasadori ai RePatriot. Mulțumim Ambasadei de la Washington, Ambasadorului Maior pentru participare și mulțumim Consulatului General de la Chicago pentru sprijin și consultare.

    Vom reuși împreună să dăm o dinamică mai bună relațiilor români americane și o să adăugăm valoare afacerilor noastre. Statele Unite au un mare merit pentru crearea unei societăți a libertății și un model democratic care inspiră întreaga lume. Parteneriatul Strategic se întărește prin cooperarea economică directă realizată de antreprenorii români și americani.

    Mircea și Michael Divricean – Ambasadori RePatriot: “Felicităm pe prietenii noștri de la RePatriot și Romanian Business Leaders, oameni care iubesc România și cu toții doresc o Românie mai bună pentru toți românii. Anul trecut când am propus această inițiativă la Summitul RePatriot – Misiunea Economică România Utah – au avut încredere în noi că împreună putem crea o punte de legătură puternică între România și America și au venit în Utah cu dragoste și iubire pentru România și au reprezentat țara cu mândrie și cinste. Suntem convinși că împreună o să contributim la un viitor mai bun pentru toții românii.”

    Delegația RePatriot – RBL

    Marius Bostan, Antreprenor și inițiator RePatriot, Elena Unciuleanu, Reporting CenterAlexandru Șelaru, Harrison Consulting and Management, Doru Anghelache, Nitro NobelAndrei și Ionuț Merlușcă, Dimmer, Beniamin Șteau, Prompt Service Total, Bogdan Lițescu, Plant an App, Daniel Cautiș și Marian Orzu, Dunwell RO, Dumitru Fodor, Vetro,  Gabriel Mocanu, Electroinstal Solution, Lucian Neacșu, Senator Wine,  Andrada Ioniță, Voss Review, RePatriot, Severin Sânzianu, PremianBogdan Tudor, Smart StarTech Team, Răzvan Costache, Avalon MediaAndra Giucă, Voss Review, RePatriot – RBL și Ambasadorii RePatriot SUA – Mike și Mircea Divricean, Octavian Cojan, Dorel Năsui, Radu Viorică, Gabriel Șoancă și Gabriel Constantin.

  • Romanian Business Leaders caută lider motivat de acțiunea civică

    Fundația Romanian Business Leaders caută lider motivat de acțiunea civică, cu viziune de construcție, cu excelent spirit antreprenorial, cu înțelegere profundă a nevoilor societății românești și cu dorința de a avea un impact pozitiv în antreprenoriat, educație și bună gurvernare.

    Dacă ai experiență anterioară în lucrul cu echipe diverse, dacă-ți place să lucrezi cu oamenii și dorești să coordonezi o comunitate de 500 de membri – antreprenori, manageri si profesioniști români interesați de a face România o țară mai bună, aplică pentru rolul de Director Executiv.

    Vei fi parte dintr-o comunitate de excepție, vei lucra în proiecte care par uneori imposibile, vei fi alături de lideri remarcabili, vei coordona echipe de lucru interne motivate și entuziaste și te vei asigura că toate proiectele și programele contribuie la îndeplinirea misiunii Fundației.

    Vei fi responsabil de guvernanța Consiliului Director, de performanța și viabilitatea financiară a Fundației și vei administra întreaga activitate a acesteia, pentru a continua cu succes parteneriatele strategice, operațiunile de fundraising, evenimentele majore, și nu numai, pentru ca Fundația să-și îndeplinească misiunea de a face România o țară mai bună.

    Mai multe informaţii despre rol, în continuare.

    Pentru aplicaţii şi informaţii suplimentare aşteptăm mesajul tău pe adresa: rbls@aims.ro

     

    SCOPUL ROLULUI

    Directorul executiv este responsabil cu supervizarea operațiunilor Fundației Romanian Business Leaders (RBL), a programelor și a planului strategic. Alte responsabilități-cheie includ atragerea de fonduri, marketing și mobilizarea comunității. Directorul Executiv raportează direct Consiliului Director al RBL.

    RESPONSABILITĂȚI PRINCIPALE

    1/Guvernanța Consiliului Director: Lucrează împreună cu Consiliul Director ca să îndeplinească misiunea RBL.

    GENERAL

    • Este responsabil(ă) să conducă RBL într-un mod care sprijină și ghidează misiunea RBL, așa cum a fost definită de actele constitutive și Consiliul Director;
    • Este responsabil(ă) să comunice cu Consiliul Director într-un mod prin care obține rezultatele dorite și să furnizeze la timp și cu acuratețe toate informațiile necesare, astfel încât Consiliul Director să funcționeze optim și să ia decizii informate;

     

    DETALIAT

    • Pregătește și urmărește agenda ședințelor de board, a retreat-urilor și a altor întâlniri de board în alte formate;
    • Pregătește documentele și informațiile necesare board-ului pentru a lua decizii informate și operaționalizează deciziile board-ului;
    • Se consultă și validează decizii operaționale cu membrii de board responsabili de diverse arii de expertiză în board (ex. Comunicare, financiar șamd.);
    • Urmărește și implementează procedurile de succesiune a board-ului și de modificare a statutului;
    • Comunică și urmărește îndeplinirea deciziilor board-ului în organizație (individual, echipă executivă, lideri de proiecte, de grupuri de lucru pentru politici publice, membri);
    • Colaborează cu Board-ul la stabilirea obiectivelor strategice, a priorităților și a planului de acțiune pentru Fundație.

     

    2/Performanța și viabilitatea financiară: Dezvoltă resurse suficiente să asigure sănătatea financiară a RBL.

    GENERAL

    • Este responsabil(ă) pentru integritatea financiară a RBL, respectiv propune bugetul anual și pregătește execuțiile bugetare lunare, care reflectă cu acuratețe situația financiară a organizației;
    • Este responsabil(ă) pentru managementul financiar, respectiv că RBL funcționează în limitele bugetului aprobat, că resursele sunt utilizate optim și că organizația rămâne într-o situație financiară pozitivă;
    • Este responsabil(ă) să strângă fonduri și să dezvolte alte resurse necesare să susțină misiunea RBL;
    • Este responsabil pentru auditarea situațiilor anuale și prezentarea către Board și comunitate.

     

    DETALIAT

    • Pregătește și urmărește bugetul aprobat de board și orice necesară rectificare;
    • Urmărește procedurile anuale de audit al rezultatelor financiare ale RBL;
    • Întocmește și diseminează raportul anual de activitate al RBL;
    • Supervizează îndeplinirea obligațiilor fiscale ale RBL;
    • Urmărește țintele de management financiar stabilite cu boardul (ex. acumularea de rezerve care să permită rambursarea creditelor, implementarea sistemului de cost de regie plătit de proiecte către RBL);
    • Organizează și supervizează strategic operațiunile de fundraising, contractele și parteneriatele strategice care asigură îndeplinirea misiunii Fundației pe termen lung.

     

    3/Realizarea misiunii și a strategiei: Lucrează împreună cu Consiliul Director, angajații și voluntarii ca să se asigure că misiunea RBL este îndeplinită prin programe, planificare strategică și mobilizarea comunității.

    GENERAL

    • Este responsabil(ă) să supervizeze programele RBL (proiecte și grupuri de lucru pentru politici publice);
    • Este responsabil(ă) să dezvolte comunitatea RBL, să gestioneze la nivel strategic evenimente RBL;
    • Este responsabil(ă) pentru planificarea strategică care să asigure că RBL își va îndeplini cu succes misiunea în viitor;
    • Este responsabil(ă) să reprezinte imaginea RBL, fiind activ(ă) și vizibil(ă) în comunitate și lucrând îndeaproape cu alți profesioniști și organizații private și non-profit.

     

    DETALIAT

    • Urmărește și colaborează cu managerii de proiect ca programele RBL să respecte regulile de joc din RBL;
    • Încheie parteneriate și consolidează relații externe care sprijină programele RBL să-și atingă misiunea;
    • Urmărește și coordonează activitatea grupurilor de lucru interne RBL pentru politici publice;
    • Reprezintă (alături de membri ai boardului) și urmărește interesele RBL în coaliții de organizații de business sau alte asocieri din care face parte RBL (ex. Coaliția pentru Dezvoltarea României);
    • Dezvoltă comunitatea RBL (crește numărul de membri în mod organic);
    • Supervizează și urmărește ca evenimentele majore ale RBL (Summit, conferințe regionale) să-și atingă obiectivele și țintele strategice;
    • Supervizează la nivel strategic politicile și operațiunile de marketing ale RBL (preț, produs, promovare și plasare pentru 1/membership (comunitate) – și 2/evenimente majore)
    • Supervizează comunicarea internă și externă a RBL (planificare, execuție, reprezentare, purtător de cuvânt, parteneriate);

     

    4/Administrarea organizației: Supervizează și implementează resursele potrivite ca să se asigure că organizația funcționează optim.

    GENERAL

    • Este responsabil(ă) ca modul în care administrează RBL să producă rezultatele dorite;
    • Este responsabil(ă) să angajeze și să rețină angajații competenți și calificați;
    • Este responsabil(ă) să semneze contracte și documente în numele organizației.

     

    DETALIAT

    • Creează împreună cu Board-ul și echipa Fundației și supervizează politicile și procedurile interne (financiar, administrativ, angajare – regulament de ordine interioară, fișe de post, voluntari, medicina muncii, ITM, concedii);
    • Asigură conformarea legală (GDPR, combaterea spălării banilor, analiza la risc pentru securitate fizică, PSI/SSM)
    • Alcătuiește și conduce echipa Fundației într-un mod care să asigure autonomia membrilor ei, dar și coordonarea pentru realizarea scopurilor și obiectivelor comune.
    • Stabileste planuri de dezvoltare personala cu membri echipei RBL si evalueaza impreuna cu responsabilul din Consiliul Director / sau Liderii de Proiecte, performanta echipei executive a RBL / sau a proiectelor RBL
    • Este interesat de a avea un impact pozitiv in antreprenoriat, educatie si buna guvernare
  • Un milion 200 de mii români formează cea mai numeroasă comunitate de imigranți din Italia

    Un milion 200 de mii români formează cea mai numeroasă comunitate de imigranți din Italia

    Italia găzduiește cea mai mare comunitate de români din Europa, însă legăturile dintre cele două țări sunt multe mai strânse. Relațiile româno-italiene nu se rezumă doar la acest fenomen migrator, ci au rădăcini istorice mult mai adânci, a subliniat Ambasadorul Italiei în România, ES Marco Giungi, în timpul conferinței “Fraternitatea italo-română – La fratellanza italo-romena”, desfășurată duminică, 24 martie, la Cluj-Napoca.

    Antonio Patané, președinte Asociația Italiană de Afaceri din Cluj (IBC):  ”Apropierea dintre români și italieni produce mult suflet, pe lângă relații economice durabile”

    În cadrul evenimentului, organizat de Italian Business Club, sub patronajul Ambasadei Italiei în România, în parteneriat cu Romanian Business Leaders și cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, a fost analizată dinamica relațiilor româno-italiene din punct de vedere istoric, social și economic, accentul fiind pus pe ultimii 12 ani, de când România a aderat la Uniunea Europeană.

    Ambasadorul Italiei în România, Excelența Sa Marco Giungi a subliniat legătura istorică dintre cele două popoare: “Fraternitatea româno-italiană este un fenomen care se duce dincolo de simplul fenomen migrator dintr-o parte şi din cealaltă, adică din Italia înspre România şi dinspre România spre Italia, şi care, cu siguranţă, are rădăcini mult prea adânci în trecut, dincolo de cei zece ani de când România e în UE. (…) Suntem popoare foarte, foarte asemănătoare, nu doar în ceea ce priveşte limba, ci şi modul în care gândim, în care înfruntăm problemele vieţii. (…) Atunci când sărbătorim fraternitatea româno-italiană, sărbătorim, de fapt, fraternitatea latină”.

    De asemenea, Excelența Sa a subliniat faptul că Italia este țară adoptivă pentru un număr important de cetățeni români, cei care formează cea mai numeroasă comunitate străină din Peninsulă: ”Avem mai bine de 1.200.000 de români în Italia. Este cea mai mare comunitate străină în Italia și este cea mai mare comunitate română de peste hotare. (…) Aceste persoane se integrează foarte ușor în țesătura amplă a structurii sociale italiene.”

    La rândul său, Comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu a declarat că formarea unui grup atât de numeros de români în Italia reprezintă un fenomen migrator de succes și o dovadă a faptului că românii s-au adaptat ușor în Peninsulă și că s-au integrat în societatea italiană. Corina Crețu a atras atenția asupra faptului că românii merită drepturi egale cu ale celorlalți cetățeni ai Uniunii Europene și mai multe șanse la o viață mai bună. ”Cred că prezenţa românilor în Italia este cel mai mare fenomen migrator de succes din istoria italiană (…) am observat că în Italia românii se integrează social foarte rapid, sunt muncitori, eficienţi, respectaţi, au reuşit să participe la viaţa politică şi socială a comunităţilor din care fac parte şi mă bucur că faţă de prima perioadă de după Revoluţie, când am observat că românii din diferite ţări au un fel de concurenţă între ei, acum mai în toate ţările românii se înţeleg şi lucrează împreună”, a declarat Corina Crețu.

    Marius Bostan, om de afaceri și fost ministru al comunicațiilor în guvernul de profesioniști a evocat că nu există țară în lume care să fie mai înrudită cu Italia decât România, demonstrând că este o fraternitate legată prin mii fire de cel puțin 2000 de ani și o fraternitate dovedită de legăturile a peste 2 milioane de oameni. Mesagerul RePatriot și al Romanian Business Leaders a rostit un discurs care a provocat o intensă emoție în rândul celor prezenți:

    „Suntem frați întru credință și am crescut în suflet cu Columna lui Traian, cu Roma, cu gândul ca suntem verișorii voștri din Carpați. Văd un pod al afacerilor și al turismului cultural între noi.  Veniți frați italieni să va găsiți rudele sa vedeți Blajul, Mica Romă, să vedeți mormintele sfinților și martirilor,  să vedeți cetatea de scaun a lui Ștefan, să vedeți locul unde castrul Apulum a fost construit și alte zeci de cetăți, să veniți sa vedeți Apusenii cei plini de aurul după care strămoșii au venit, veniți să descoperiți extraordinara noastră moștenire comună. Veniți frați italieni să redescoperiți măreția unui imperiu civilizator ridicat la putere de credința creștină.

    Veniți să descoperite mânăstirile romanești să ne rugăm împreună pentru dăinuirea civilizației. Cred cu tărie că România și Italia au capabilitățile necesare pentru a forma o forță latină regeneratoare și păstrătoare a virtuților în Europa.”

    Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc a declarat, în cadrul discursului său, că dezvoltarea relațiilor româno-italiene ar trebui să fie o prioritate, iar menținerea colaborării bune este benefică ambelor națiuni. ”Trebuie să investim în ceea ce ne face mai europeni și pentru consolidarea proiectul european (…) Am mulțumit comunității italiene din Cluj pentru suportul și implicarea în susținerea comunității noastre în domeniul economic, dar și alte domenii precum cel cultural, universitar sau social”, a subliniat edilul.

    O parte importantă a evenimentului a fost reprezentată de lansarea, în premieră în România, a volumului “Come fratelli. La Fratellanza italo-romena a 10 anni dall’adesione all’Unione Europea / Ca frații. Fraternitatea italo-română la 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană”, în prezența autorilor: profesorul Marian Mocanu și jurnalista Irina Niculescu. Cei doi autori, care trăiesc de peste 20 ani în Italia, au ridicat problema provocărilor cu care se confruntă românii din Diaspora. Volumul se bazează pe 30 de interviuri, realizate în exclusivitate pentru acest studiu, cu importante personalități italiene și române: ministrul Franco Frattini, Comisarul European Corina Crețu, consulul onorific Mario Moretti Polegato, Părintele Siluan, episcopul Bisericii Ortodoxe Române din Italia, și multe exemple de imigrați români care s-au integrat cu succes în Italia.

    Evenimentul nu a fost o simplă prezentare a cărții, ci a abordat tema și din perspective practice, economice și sociale. Astfel, în continuarea lansării de carte a avut loc un workshop pe tema emigrației în și din Italia. Câteva zeci de persoane care au lucrat în Italia și s-au întors în România, sau italieni care lucrează acum în Cluj au venit la Grand Hotel Italia special pentru a pune întrebări specifice, referitoare la problematica asistenței sociale și a pensiilor de muncă.

    De asemenea, în cadrul evenimentului de duminică s-a semnat un acord de o importanță istorică, între Institutul Național de Asistență Socială din Italia și Asociația Italo-Română „Futura“, pentru a oferi, pentru prima dată în mod direct la Cluj, asistență cetățenilor români care au lucrat în Italia și cetățenilor italieni care locuiesc aici.

    La conferință au luat cuvântul, de asemenea, consulului onorific al Italiei la Cluj, Massimo Novali, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, reprezentantul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, preotul Bogdan Ivanov, reprezentantul Diocezei Ortodoxe Române din Italia, părintele reverend Octavian Schintee, preşedintele Institutului Naţional de Asistenţă Socială din Italia (INAS), Gianluigi Petteni, președintele Asociației ”Futura”, Angelo Antognetti, președintele Asociației ”Poiesis”, Alessandro Rossi și preşedintele Clubului Italian de Afaceri (IBC), Antonio Patane.

  • Cum determină comunitățile dezvoltarea sustenabilă a regiunilor și orașelor

    Cum determină comunitățile dezvoltarea sustenabilă a regiunilor și orașelor

    Romanian Business Leaders (RBL) este partener al ediției a şaptea a Cities of Tomorrow, conferință organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană în 26 martie 2019, în București. Evenimentul pune accentul în acest an pe trialogul dintre autorităţile publice, mediul de business și societatea civilă. În focus va fi rolul comunităţilor în dezvoltarea unui oraş, unei regiuni și a unei ţări.

    Evenimentul din acest an găzduiește în premieră o competiţie de pitch-uri pe tema „Comunităţi în trialog”. Nouă participanţi din 3 categorii (administraţie publică, societate civilă şi mediul de business), vor avea la dispoziţie câte 5 minute să prezinte proiectele lor pentru oraşe/regiuni, ce contribuie la dezvoltarea urbană, marketingul regiunii, dezvoltarea locaţiei investiţionale, implementarea de soluţii inteligente, îmbunătăţirea calităţii vieţii sau a dialogului între stakeholderi. Proiectele vor fi evaluate de un juriu de specialitate, iar câştigătorii vor fi susținuți de organizatori ca să le dezvolte. La fel ca în anii trecuţi, evenimentul va găzdui un marketplace de proiecte, unde vor fi prezentate soluțiile și tehnologiile destinate modernizării și eficientizării orașelor și regiunilor, proiectele pentru care autoritățile locale şi comunităţile caută sprijinul pentru implementare din partea actorilor privați.

    Membrii RBL beneficiază de un regim preferențial de participare la acest eveniment. Discount-ul de 10% este obținut prin alegerea statutul de membru RBL în formularul de înregistrare.