Autor: Andra Giucă

  • Inspirație și voie bună la VSFA Dolhești

    Inspirație și voie bună la VSFA Dolhești

    Tineri din toată țara, care se pregătesc să devină antreprenori, contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte

    În perioada 29 iulie – 1 august s-a desfășurat Summer Campul VSFA la Dolhești. Am adus comunitatea împreună, am făcut schimb de bune practici și inițiative la nivel local și am discutat despre care este următorul nivel al proiectului Vreau să fiu antreprenor -VSFA, la nivel național.

    VSFA a avut parte de o primire minunată din partea comunității din Dolhești, cu mult joc și veselie ca semn de recunoștință pentru ce a făcut proiectul în comunitatea locală.

    “Sinceră să fiu a fost foarte emoționant. Mie la un moment dat mi-au dat și lacrimile. Și plângeam pe bancă până când o fetiță care dansa m-a văzut și a venit și a fost <Pur și simplu eu nu îți mai dau drumul.> Și toată seara a dansat cu mine și de fiecare dată când am vrut să ma duc înapoi, m-a luat iar. Și a fost foarte emoționant și am fost foarte fericită și am simțit că fac parte din comunitate.”

    Iată un video cu felul cum s-au simțit ambasadorii VSFA la Dolhești în acest an.

    Accentul discuțiilor din cadrul summer campului s-a pus pe cum întărim comunitățile naționale și cum putem facilita conexiunile acestora între ele și cu comunitatea RBL. În acest sens tinerii prezenți și-au asumat trei proiecte, după cum urmează:

    1. Un eveniment de networking regional, conectat cu lansarea RBL Iași și în urma căruia vom aduce ambasadorii naționali VSFA împreună, membrii RBL și echipa executivă pentru a întări relațiile în organizați;

    2. Un program de mentorat în interiorul VSFA prin care liderii comunităților locale vor transfera din know how-ul lor către cei care vor prelua mandatul;

    3. Un bootcamp pentru dezvoltarea unor abilități specifice adresat comunității VSFA dar nu numai.

    Antreprenoriatul în zona rurală o putere nesfârșită a comunității de a face antreprenoriat, împreună

    Trei români întorsi din #Diaspora după mai mult de 10 ani, care locuiesc acum în Dolhesti unde au dezvoltat afaceri în construcții și apicultură, le-au povestit tinerilor din comunitate de ce au ales să se întoarcă acasă. O lecție despre prosperitate în care antreprenorii muncesc cot la cot cu angajații pentru binele și bogatia comună.

    Zilele Diasporei debutează și la Dolhești, în 26 august 2018

    Evenimentul „Zilele Diasporei” de la Dolhești are scopul de a promova românilor din Diaspora comunitatea ca destinație turistică rurală și de a recunoaște valoare produselor tradiționale păstrate vii de comunitatea locală.

    Eforturile comunității și ambasadorilor VSFA și Antreprenorești se vor concretiza în crearea de oportunități locale pentru cei din comunitate, inclusiv pentru cei reveniți Acasă din străinătate.

    Aceste manifestări sunt inspirate și sprijinite de RePatriot, un alt proiect RBL care ajută și inspiră românii din Diaspora să se întoarcă acasă, în special prin antreprenoriat. În urmă cu doi ani au lansat conceptul „Zilele Diasporei” cu scopul de aduce românii de pretutindeni mai aproape de comunitatea locală și de atunci tot mai multe localități din România organizează astfel de evenimente. Mai multe detalii aici.

     

    Mai multe poze sau clipuri puteți veadea pe pagina de Facebook VSFA sau La țărani.

  • Zilele Diasporei 2018 au debutat cu succes

    Zilele Diasporei 2018 au debutat cu succes

    Românii plecați sunt cea mai importantă resursă și oportunitate pentru România

    RePatriot a propus ziua de 15 august (Adormirea Maicii Domnului) să fie ”Ziua RePatriot”, iar săptămâna și luna din jurul acestei zile, să fie numite “Zilele Diasporei”. Primele ediții ale proiectului “Zilele Diasporei” inițiat de RePatriot au avut loc în luna august 2016 și 2017 în peste 30 de localități. Aceste zile au adus împreună comunitatea locală cu Diaspora fiecărei localități în parte. Printr-o serie de programe, seminarii și acțiuni diverse, românii din afara granițelor au avut ocazia să ia contact cu realitatea din prezent a țării și să descopere oportunitățile de investiții pe care România le oferă.

    La 100 de ani de la Marea Unire RePatriot a lansat o nouă chemare către Administrația Publică Locală, către primari și consilieri, către oamenii cu inițiativă din toate localitățile, să considerăm serios valoarea celor plecați și să încercăm, prin toate puterile, să-i ținem mai aproape de noi.  Apelul către administrația locală poate fi văzut aici.

    Zilele Diasporei au debutat cu succes la Suceava și urmează evenimente în alte 30 de localități din România.  Alătură-te și tu!

    În scopul conectării antreprenorilor din diaspora la cei din mediul de business, echipa RePatriot s-a implicat în evenimentele Zilele Diasporei din țară, organizate în Reșița – 3 august, Tulcea – 9 august, Iași – 10-11 august, 11 august – Vatra Doftanei, 12 august – Bârlad, 14 august- Gologanu, Dolheștii Mari – 15 august,  Schitu Golești – 15 august, Oradea – 16 august, Însurăței – 17 august, Cluj-Napoca – 17 august, Corbi – 18 august, Brașov – 18 august, Ruginești – 18-19 august, Valea Stanciului – 20/24 august, Roman – 21, 24-26 august,  Săcălășeni – 25 august, una Diasporei Suceava – 28 iulie – 31 august, Brăila, Buzău, Călărași, Ștefăneși, Botoșani, Moinești, Codlea, Chiuza, Tulcea, Zalău, Marginea și Panciu.

    Mai multe detalii despre fiecare eveniment pot fi văzute pe repatriot.ro.

  • RBL Cluj prinde tot mai mare avânt în dezvoltarea comunităților rurale adoptate

    RBL Cluj prinde tot mai mare avânt în dezvoltarea comunităților rurale adoptate

    Alături de membrii filialei Cluj, antreprenorii din comuna Vultureni încep să ia decizii strategice împreună

    Dintre cele 3 comune, Vultureni, Cojocna și Bonțida, aflate sub umbrela locală a proiectului Antreprenorești – Adoptă un sat !, Vultureni este comunitatea unde filiala clujeană a reușit cea mai mare mobilizare a sătenilor, analiză a potențialului de dezvoltare rural și stabilire de obiective. Alături de membrii filialei, antreprenorii din comuna Vultureni încep să ia decizii strategice, împreună, pentru dezvoltarea sustenabilă, pe termen lung, a mediului în care trăiesc.

    Construirea unui brand dedicat comunei, “La Vultureni”, este primul pas la care sătenii împreună cu specialiștii de marketing ai filialei RBL Cluj își dedică eforturile împreună, având permanent în gând beneficiile unui tot unitar. Conceperea brandului va contribui în principal la dezvoltarea potențialului turistic al zonei, dar și la promovarea produselor locale, aspecte la care membrii filialei își pun expertiza de business, dedicându-și timpul și energia disponibile.

    Trecând de la primul obiectiv stabilit împreună, fiecare localnic din Vultureni, prezent în întâlnirile de lucru a proiectului Antreprenorești, a format o echipă cu unul din antreprenorii clujeni, membru sau susținător a filialei RBL, cu scopul de a avea sprijin de business specializat pentru afacerea pe care deja o deține sau cea pe care dorește să o inițieze. Câteva dintre afacerile existente/propuse în Vultureni sunt: linie de procesare fructe și legume uscate, fermă creștere animale organice, fabrică de cașcaval, vin de coacăze neagră, atelier ceramică, atelier Cioplitorie, U Pick Farm.

    Energia și entuziasmul membrilor RBL implicați în derularea proiectului Antreprenorești pe plan local sunt incontestabile. Principala sursă este tocmai ambiția și autenticitatea sătenilor, oameni simpli, dar cu vise mari.

  • MERITO SummerCamp: Despre coagularea comunităţii de profesori şi conexiunea cu liderii de business

    MERITO SummerCamp: Despre coagularea comunităţii de profesori şi conexiunea cu liderii de business

    Între 22 şi 26 iulie a avut loc MERITO SummerCamp, ediţia a III-a, cu 35 de profesori MERITO şi invitaţi, lideri de business, echipa MERITO şi experţi în Educaţie. A fost despre scalarea proiectului MERITO în ţară, coagularea comunităţii de profesori şi conexiunea dintre aceştia şi liderii de business.

    În program au fost cuprinse ateliere pe combatarea sindromului „burn-out”, empatie sau Leadership & community building pentru profesori, adaptate nevoilor acestora. Am pornit astfel de la teme orientate spre individ, am continuat cu teme legate de colaborarea în cadrul grupului pentru dezvoltarea unei comunități puternice Merito și am încheiat oferind profesorilor participanți, șansa de a împărtăși cu ceilalți colegi, bunele lor practici.

    În ultima zi a SummerCampul-ui profesorii participanți au discutat despre direcțiile de coagulare și dezvoltare ale Comunității MERITO. În acest sens, aceștia vor lucra la un document programatic pentru stabilirea principiilor de guvernare și a misiunii acesteia. Totodată, au fost schițate liniile directoare pentru dezvoltarea la nivel național a Atelierelor Merito pentru profesori și un calendar de acțiuni pe termen scurt și mediu. Nu în ultimul rând, tabăra a reprezentat un call to action la care participanții au răspuns prin asumarea unor obiective și acțiuni pe care le vor desfășura în comunitățile din care fac parte.

    Ediția de anul acesta a Summer Campului a contribuit tototdată la întărirea sinergiei dintre proiectele RBL prin faptul ca au fost invitați să participe și profesori din cele 3 comunități adoptate în cadrul proiectului Antreprenorești: Corbi, Valea Stanciului și Ghindărești.

    Participanții au apreciat faptul că reprezentanți ai mediului de business din comunitatea RBL au lucrat alături de ei timp de 3 zile și le-au oferit sprijin în conturarea planului de dezvoltare a proiectului. Recunoașterea pe care mediul de business o oferă acestor profesori an de an pentru activitatea deosebită pe care o desfășoară, este un motivator puternic pentru aceștia să continue procesul de transformare al comunităților în care trăiesc.

    Rolul comunității RBL rămâne astfel unul extrem de relevant pentru profesori care văd în antreprenori o sursă de inspirație și un model de perseverență și reușită. Mai multe despre proiectul Merito aici.

    După Merito SummerCamp 2018, comunitatea Merito va continuat lucrul la dezvoltarea proiectului pentru transformarea meseriei de profesor. Vor urma întâlniri online si locale, peste 12 ore de discuţii şi 10 documente de contribuţie şi lucru, între profesori şi echipa proiectului, pentru a pregăti manifestul MERITO, ghidul de comunităţi şi ateliere MERITO, până la începutul anului şcolar.

    În Septembrie, pornim primele comunităţi locale si primele ateliere MERITO pilot, pentru profesori. Susţine transformarea meseriei de profesor şi dezvoltarea MERITO la cosmin.chirita@rbls.ro.

     

  • Apel la responsabilitate pentru România

    Apel la responsabilitate pentru România

    Bucureşti, 4 iulie 2018

    Comunitatea de afaceri reprezentată de AmCham Romania (Camera de Comerţ Americană în România), AHK (Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană), Confederaţia Patronală Concordia şi RBL (Romanian Business Leaders), este extrem de îngrijorată de asaltul asupra statului de drept, prin multiplele inițiative legislative de modificare a numeroase legi din diverse domenii, inclusiv a codurilor penale, ce pun România pe o traiectorie descendentă din punct de vedere social şi economic.

    Cascada de iniţiative legislative controversate,  include anumite proiecte legislative care au fost aprobate astăzi în Parlament. Motivarea acestor inițiative legislative este fără o logică fundamentată din punct de vedere economic și social, acestea fiind totodată în mod evident partizane. Exemple precum cel privind anularea obligaţiilor de respectare a guvernanţei corporative de către companiile de stat, lasă loc pentru abuzuri, politizarea managementului și lipsa de responsabilitate cu privire la folosirea fondurilor publice.

    Asistăm în ultimele 18 luni la o mobilizare fără precedent a decidenţilor în jurul unor teme periferice din punct de vedere al urgenţei şi importanţei pentru România şi români, în timp ce priorităţi naţionale, precum educaţia, sănătatea, infrastructura, nu au depăşit stadiul de “strategii de sertar”. Deşi aceste initiative sunt argumentate la nivel declarativ prin grija faţă de cetăţean, de fapt, acestea adâncesc nesiguranţa cetăţenilor şi neîncrederea mediului privat.

    Insistenţa în direcţia modificărilor legislaţiei penale, în pofida valului de reacţii din partea societăţii şi a avertismentelor partenerilor internaţionali, crează un climat de neîncredere care afectează obiectivele asumate ale României: să fie un partener de încredere al NATO și UE, să adere la OECD și să creeze bunăstare cetățenilor săi.

    Aceste măsuri și modul în care ele sunt adoptate în mod unilateral erodează credibilitatea României, scad apetitul pentru investiții, cresc costurile pentru împrumuturile din sectoarele public și privat și nu în ultimul rând periclitează stabilitatea macroeconomică obtinuță cu mult efort.

    Este nedemn ca în anul Centenarului său prioritățile agendei publice şi legislative ale României să fie dominate de subiecte care pun în pericol prezentul şi viitorul său şi al românilor.

     

    ***

    AmCham Romania (Camera de Comerţ Americană în România – www.amcham.ro

    AHK (Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană) – http://rumaenien.ahk.de/ro/

    Confederaţia Patronală Concordia – www.confederatia-concordia.ro

    RBL (Romanian Business Leaders) – www.rbls.ro

     

  • Susţine participarea unui profesor în Merito SummerCamp 2018

    Susţine participarea unui profesor în Merito SummerCamp 2018

    În 2017, MERITO a fost despre creştere şi coagulare a comunităţii de profesori valoroşi. În 2018, este despre scalarea şi dezvoltarea locală a proiectului.

    Tabăra de vară „MERITO SummerCamp” este despre bune practici, pentru profesorii şi liderii din business din România. Anul trecut, cei 20 de profesori prezenți au iniţiat propriile proiecte de schimbare în Educaţie, pe care le-au „pitchuit” la Summitul RBL de anul acesta, în 15-16 martie.
    Anul acesta, reunim profesorii MERITO, alături de lideri de business şi invitaţi experţi în Educaţie, pentru a valida modelul prin care dascălii cu har să îşi ducă mai departe bunele practici. Vrem să aducem şi alţi profesori din sistem în SummerCamp, pentru a se inspira din comunitatea MERITO, pentru a deprinde bune practici la clasă şi pentru a crea nuclee locale MERITO.

    Susţine și tu participarea unui profesor în MERITO SummerCamp, din 22-26 iulie 2018!

    Contact: cosmin.chirita@rbls.ro.

  • VSFA: Construim împreună următoarea generație de antreprenori

    VSFA: Construim împreună următoarea generație de antreprenori

    Proiectul Vreau să fiu Antreprenor (VSFA) a încheiat o nouă ediție cu și mai multe evenimente prin țară, mai multe comunități locale și mai multe evenimente organizate de către ambasadorii VSFA.

    A fost o ediție cu peste 32 de conferințe Vreau să fiu Antreprenor, numeroase coffee talks cu antreprenori locali, workshopuri – inclusiv prezenta VSFA la TedX – și noi formate pe care le-am pilotat – cluburi de antreprenoriat și programe de internships.

    De la fundraising local până la evenimente gândite și implementate de ei, tinerii din VSFA promovează gândirea antreprenorială în comunitățile lor.

    Din ce în ce mai mulți tineri încep să organizeze independent, în sistem de franciza, evenimentele Vreau să fiu Antreprenor iar comunitățile locale au devenit din ce în ce mai independente în organizarea lor.

    În vizualul de mai jos puteți vedea activitatea proiectului VSFA din prima jumătate a acestui an.

     

  • Lansat local dar cu gândire globală – antreprenorii români care își duc afacerile peste hotare

    Lansat local dar cu gândire globală – antreprenorii români care își duc afacerile peste hotare

    Peste 2.000 de companii autohtone sunt predispuse direct la extindere peste hotare, iar cel mai mare potențial de internaționalizare îl au firmele românești care sunt lideri de industrie pe piața locală, start-up-urile din tehnologie “born global” (născute global) și firmele care înregistrează o creștere rapidă (High-Growth Enterprises), acestea sunt concluziile proiectului Start-Up Bridge în primul an de activitate. 

    Acțiunile din primele 12 luni ale proiectului Start-Up Bridge arată că liderii de piață, din domenii ca închirierile de mașini, curieratul, comerțul electronic, industria mobilei și retail au un potențial de extindere pe piețele externe, alături de sutele de startup-uri din tehnologie cu potențial global încă din prima zi de activitate (“born global) și de firmele cu o evoluție rapidă. În jur de 1.500 companii din România sunt identificate ca întreprinderi cu creștere ridicată, potrivit Eurostat.

    O firmă este considerată cu evoluție rapidă (“High Growth Enterprise” = HGE) dacă ritmul mediu de creștere al numărului de angajați depășește 10% pe o perioadă de trei ani, fiind luate în considerare doar companiile cu cel puțin 10 angajați la începutul acestei perioade.

    Start-Up Bridge este un proiect de internaționalizare a afacerilor românești, lansat de Romanian Business Leaders (RBL) în iunie 2017, care ajută antreprenorii și managerii din firmele antreprenoriale să se extindă pe piețele externe.

    Echipa Start-Up Bridge ajută prin know-how și resurse antreprenorii care vor să se internaționalizeze, organizează evenimente de match-making pe piețele externe și oferă inspirație și cunoștințe tehnice prin Meetup-uri organizate împreună cu antreprenori care și-au dus afacerile în străinătate.

    În primele 12 luni de activitate au organizat cinci evenimente de match-making în străinătate și peste 20 de Meetup-uri locale, cu studii de caz ale antreprenorilor care s-au internaționalizat deja în cel puțin o piață de peste hotare. Peste 100 de antreprenori români interesați să se internaționalizeze și peste 50 de firme deja internaționalizate au participat în proiectul Start-Up Bridge în primul an de activititate.

    “Cele 2.000 de firme cu potențial concret de internaționalizare au trei mari nevoi pentru a se extinde pe piețele externe: accesul la oameni buni de dezvoltare și de vânzari, parteneri de business în piețele țintă și finanțare. Orice platformă asociativă, instituție privată sau de stat trebuie să ofere, în primul rând, know-how și informații și abia apoi finanțare, care este tot mai accesibilă datorită investitorilor business angels și a fondurilor de investiții”, a declarat Claudiu Vrînceanu, coordonator și unul dintre inițiatorii proiectului Start-Up Bridge.

    Studiile arată că prezența internațională directă a firmelor românești este modestă, astfel încât numărul companiilor autohtone care efectuează investiții străine pe piețele externe este de aproximativ 20 într-un singur an. În același timp, firmele autohtone realizează doar 30% din exporturile românești.

    “Prin proiectul Start-Up Bridge ne dorim să ajutăm antreprenorii români să treacă peste barierele proprii sau legislative.  Există produse și servicii în România care sunt cel puțin la fel de competitive ca cele din alte țări și ele trebuie cunoscute, dar experiența în piețele internaționale, în special a antreprenorilor tineri, este redusă. În același timp, creșterea exporturilor României ar aduce beneficii multiple economiei românești!”, a declarat antreprenorul Gabriel Istoc, inițiator al Start-Up Bridge.

    Ponderea exporturilor în PIB-ul României este cea mai redusă din Europa Centrală şi de Est, astfel încât Bulgaria şi Ungaria au exporturi mult mai ridicate raportate la ponderea în PIB. România are o pondere a exporturilor în PIB de 60%, iar spre comparație, Bulgaria are o pondere de 80%.

    Studiile de caz analizate în cadrul proiectelor Start-Up Bridge sunt firme antreprenoriale românești care s-au internaționalizat deja, printre care se numără SaladBox, Autonom Rent-a-Car, eMag, DocProcess, Qualitance, Modex, Pitech Plus sau Neogen.

  • Mediul de business din sud-estul României: ”Am crezut că fluxul de plecări al tinerilor către Occident va avea și un reflux. Dar acei oameni nu se vor mai întoarce”

    Mediul de business din sud-estul României: ”Am crezut că fluxul de plecări al tinerilor către Occident va avea și un reflux. Dar acei oameni nu se vor mai întoarce”

    După întâlniri cu mediul de business din Iași, Râmnicu Vâlcea și Brașov, caravana ”Centenar 2018: 100 de idei pentru România” a ajuns joi, 14 iunie, la Constanța. 

    Tinerii care merg să studieze în străinătate sunt din ce în ce mai puțin dispuși să se întoarcă acasă, fiind asimilați de către piața forței de muncă din țările în care au mers să urmeze o facultate, astfel că, în ansamblu, criza de personal din România se va accentua în continuare – aceasta este una dintre principalele concluzii ale evenimentului ”Centenar 2018: 100 de idei pentru România”, organizat la Constanța de RBL, împreună cu revista NewMoney.

    ”Singura soluție pe care o văd este o nouă generație cum a fost cea a pașoptiștilor, care au studiat în vest și s-au întors de acolo cu idei, care au ridicat România. Din păcate, cei care pleacă acum nu se mai întorc”, a spus și  Emil Ancuța, cofondator al producătorului gălățean de croissante Derpan.

    În cazul Constanței, județul care concentrează aproape un sfert din cele 344.000 de locuri de cazare turisică existente la nivelul întregii țării, o soluție care ar putea sprijini piața forței de muncă este înființarea unei școli de turism, a arătat Aurelian Marin, director general al agenției de turism Paradis Tours. Chiar și așa, există riscul ca odată pregătiți formal, absolvenții unei astfel de școli să își caute un loc de muncă tot în străinătate.

    ”Mediul privat are baza materială, avem hoteluri, avem restaurante, putem să pregătim oameni, însă din păcate ei vor fi susceptibili de a pleca odată ce s-au pregătit la noi. Noi ne-am asumat niște costuri, dar ar trebui să ne luăm câteva măsuri ca să ne asigurăm că vor continua să lucreze pentru noi”, a spus Aurelian Marin.

    Citește mai multe pe newmoney.ro.

    În 2018, Romanian Business Leaders și revista NewMoney pun cap la cap 100 de idei și soluții ale comunității de afaceri din România pentru dezvoltarea regiunilor țării în următorul secol.

    Următoarele evenimente vor avea loc pe 26 septembrie 2018, la Cluj Napoca, și pe 25 octombrie 2018, la Timișoara.

     

  • Românii de pretutindeni sunt doriți în România și vrem să învățăm din experiențele lor

    Românii de pretutindeni sunt doriți în România și vrem să învățăm din experiențele lor

    Situația politică este marcată de incertitudini și lipsă de profesionalism. Deficitul se prevede în creștere și banii devin mai scumpi. Exodul masiv al românilor din tară devine cea mai importantă problemă a României viitoare. Numai în ultimii 10 ani au plecat peste 17% dintre ei. Devenim mai puțini și mai bătrâni ceea ce generează un viitor instabil și lipsit de predictibilitate.

    Românii plecați sunt cea mai importantă resursă și oportunitate pentru România. Nici minele de aur și nici petrolul nu egalează bogăția reprezentată de acești români temerari care au plecat să-și împlinească destinul în alte țări în mare parte mai predictibile și mai dezvoltate. Înainte de 1989 cei plecați erau dușmani ai poporului și din păcate această mentalitate, un pic schimbată, a fost întreținută și de către mulți dintre politicienii postrevoluționari. Rațiu și Câmpeanu „nu au mâncat salam cu soia”, apoi mineriadele, apoi viața grea și economia precară, jefuirea tării, terfelirea valorilor autentice, corupția instituționalizată, spiritul gregar și cățărarea la putere a proștilor a dus la scăderea încrederii românilor în România.
    Cu toate acestea, noi, credem în România și credem că prostia și hoția pot fi combătute pas cu pas, prin credință, muncă cinstită, prin afirmarea răspicată a principiilor și prin apostolat în mijlocul oamenilor.

    Echipa RePatriot propune astăzi două dintre căile de acțiune pentru ca Românii din Diaspora, care au un puternic spirit de inițiativă, să fie invitați să se reconecteze cu Țara pentru a celebra Centenarul: Implicarea tuturor autorităților locale în acțiunile adresate românilor de peste hotare și Recunoașterea compatrioților noștri care trăiesc și lucrează în străinătate.

    La 100 de ani de la Marea Unire lansăm o nouă chemare către Administrația Publică Locală, către primari și consilieri, către oamenii cu inițiativă din toate localitățile, să considerăm serios valoarea celor plecați și să încercăm, prin toate puterile, să-i ținem mai aproape de noi. Suntem același neam și sângele apă nu se face. Să-i stimăm, să vorbim mai des cu ei, să-i chemăm acasă și „să tăiem vițelul cel gras” dacă se întorc. Să le arătăm oportunitățile de aici. Țara are nevoie în continuare de participarea, investițiile și expertiza lor. Atragerea capitalului uman și financiar din Diaspora este o ancoră de stabilitate, securitate şi, totodată, bază pentru accelerarea dezvoltării economice.

    Încurajarea revenirii în țară și susținerea investițiilor locale din partea românilor din Diaspora trebuie să fie un demers continuu al autorităților locale care pot asigura astfel prosperitatea comunității și stimuleză dezvoltarea locală pe termen lung. Totodată, administrația locală poate beneficia de bunele practici și expertiza românilor plecați afară, punând în practică astfel inițiative și proiecte ce pot genera o crește sustenabilă a comunelor și localităților.

    Noi acționăm și mișcarea se extinde rapid în țară și în toată lumea

    Până acum, noi, cei peste 40 de oameni de afaceri, implicați direct și voluntar în proiect, am mers prin Europa și în lume, ne-am întâlnit cu peste 5.500 de români, avem un impact online de peste 20 milioane oameni și am consiliat direct peste 1200 de persoane. Ne-am concentrat să promovăm un mesaj de încredere, prin exemplul nostru personal pentru investitori și să atragem și atenția autorităților asupra rolului pe care îl poate juca Diaspora în dezvoltarea țării. Construim o platformă pentru joburi prin care să se întoarcă românii, suntem implicați în proiecte turistice, sprijinim repatrierea medicilor, construim un program pentru tineri și ne-am propus multe alte proiecte.

    Până acum am făcut zeci de conferinţe, întâlniri și intervenții în cadrul a numeroase evenimente în toată lumea în care am prezentat România ca oportunitate de investiții. Am promovat sute de povești de succes ale unor români care s-au întors. Am creat o comunitate de peste 50.000 de fani pe Facebook care promovează mesajele noastre și avem aproape 150 de ambasadori ai RePatriot în toată lumea. Am parcurs milioane de mile cu avionul și am stat peste 1000 de nopți în afara României pentru această cauză.

    RePatriot a început cu o foaie pe care trecusem câteva acțiuni care să ne aducă mai aproape de românii de peste hotare. În 3 ani s-a transformat într-o mișcare ce oferă cadrul prin care liderii din business din România și din diaspora ajung să facă afaceri împreună și să lucreze acasă. Sunt multe lucruri de rezolvat şi îmbunătăţit în România, iar oamenii de afaceri din România și din Diaspora sunt neapărat parte din soluție. Apelul către administrația locală poate fi văzut aici: http://repatriot.ro/scrisoare-catre-administratiile-locale/.

    „Guvernul nu dă semne că ar putea pune în valoare Diaspora Română pentru dezvoltarea economică, științifică și culturală a Țării. Nici o strategie de țară nu poate fi gândită fără românii de pretutindeni. Avem credința că o mare parte din primarii și consilierii aleși direct de popor sunt mai responsabili decât Guvernul central care nu dă semne de prea multă istețime. Întreprinzătorii și administrația locală pot aduce Diaspora aproape să facă România mai puternică și mai bună pentru noi, copii și nepoții noștri. Primarii pot aduce Basarabia mai aproape dacă sunt patrioți și doresc cu adevărat asta. Prin exemplele concrete prezentate azi credem că am oferit suficiente argumente.” – a declarat Marius Bostan, antreprenor, inițiatorul RePatriot.

    Salutăm exemplul Primarului Virgil Baciu din Corbi, un antreprenor repatriat, care aduce diaspora acasă și care acționează pentru ajutorarea comunităților din Basarabia. Înfrățirile și ajutoarele directe acordate contribuie la unitatea poporului român pe care cu toții o dorim. Comuna Corbi este prima comună parteneră RBL în programul Antreprenorești – Adoptă un sat. Mai multe aici www.antreprenoresti.ro

    În anii precedenți am inspirat organizarea Zilelor Diasporei în peste 30 de comunități locale. Sperăm ca în acest an cât mai multe administrații să organizeze astfel de manifestări pentru a dezvolta o legătură cât mai bun cu cei plecați. Mai multe despre Zilele Diasporei aici http://repatriot.ro/zilele-diasporei-2017/. Salutăm administrațiile din Alba, Brașov, Buzău, Iași, Oradea, Reșița care deja și-au manifestat interesul pentru organizarea unor manifestări în luna august.

    RePatriot Summit la Alba Iulia

    Țara noastră împlinește anul acesta 100 de ani și vom merge la Alba Iulia să ne arătăm recunoștința pentru reușita împlinirii idealului național de către înaintașii noștri. Ne dorim să fim împreună în capitala de suflet a românilor și să ne gândim la ce putem face fiecare dintre noi pentru viitorul ei. În perioada 4-7 octombrie 2018, chemăm oameni de afaceri români de succes din Țară și din Diaspora, purtători ai credinței că “se poate!”, să pornim noi parteneriate strategice și de afaceri pentru următorii 100 de ani.

    Vom explora astfel subiecte legate de oportunitățile de afaceri pe care România le oferă și cum arată contextul pentru demararea acestora, dar și cum putem consolida punțile de colaborare și promovare reciprocă între noi. Anul acesta, în premieră, vom recunoaște 100 de români de pretutindeni cu rezultate remarcabile și care sunt apreciați pentru meritele lor și pentru puterea lor inspirațională. Este maniera în care vrem să ne arătăm recunoștința pentru cei care excelează în domeniile lor de activitate și care doresc totodată să sprijine prin expertiza lor, creșterea economică, culturală și socială a României.

    “Antreprenorii români de peste hotare merită aprecierea noastră în egală măsură cu cea oferită întreprinzătorilor care au firme în România. Medicii care profesează în străinătate trebuie reimplicați în cazurile pacienților din Țară la fel cum îi recunoaștem pe cei care profesează în spitalele românești. Profesioniștii foarte buni, “meseriașii României” din Diaspora trebuie căutați și reconectați cu România. Asta ne propunem prin proiectul Top 100 Români de pretutindeni: să-i recâștigăm pe cei care au România în sufletul și inima lor ”, a declarat Felix Pătrășcanu, lider al RePatriot, co-fondator FAN Courier.

    În cadrul “Top 100 Români de pretutindeni”, vor fi următoarele categorii de români remarcabili: Profesioniști și lucrători foarte buni (“meseriașii României”) în domenii tehnice, vitale pentru economie: construcții, agricultură, transporturi etc, Manageri care conduc afaceri, departamente și echipe peste hotare, Educatori și profesori care își aduc contribuția în grădinițe, școli și universități, Medici care profesează și se implică în spitalele de peste hotare, Oameni de știință inovatori care au rezultate în domenii cheie ale viitorului, Artiști de succes care inspiră alți români de peste hotare, Avocați, Funcționari și specialiști în administrație, Sportivi cu rezultate notabile în comunitățile în care profesează, Lideri religioși cu activitate pastorală, socială și culturală remarcabilă și Antreprenori de succes care au dezvoltat afaceri peste hotare.

    Mesajul nostru este simplu: Hai să facem împreună afaceri acasă! Centenarul înseamnă, în primul rând, să ne unim forțele pentru un viitor așa cum ni-l dorim!

    Citește mai mult la: http://repatriot.ro/summit-2018/.

     

    LIVE VIDEO – DEZBATERE CU PRESA, 5 iunie 2018