Autor: Tudor Ionescu

  • COMUNICAT DE PRESĂ – Fără justiție independentă nu există nici democrație, nici economie funcțională.

    COMUNICAT DE PRESĂ – Fără justiție independentă nu există nici democrație, nici economie funcțională.

    Investigația recentă Recorder a readus în atenția publică o rană deschisă a societății românești: fragilizarea încrederii în actul de justiție. Acest episod nu dezvăluie doar posibile abuzuri sau practici îngrijorătoare, ci scoate la lumină un adevăr incomod – România nu poate progresa dacă una dintre puterile fundamentale ale statului își pierde credibilitatea. În fața acestei realități, Romanian Business Leaders face un dublu apel: către magistrații integri ai României și către liderii statului.

    Apel către magistrații integri: Curajul vostru este esențial. Nu sunteți singuri. 

    În sistemul de justiție există numeroși profesioniști care își exercită misiunea cu onestitate, onoare și respect față de lege. Lor le adresăm un mesaj direct: Societatea românească are nevoie de voi. Mediul de afaceri are nevoie de voi. Democrația are nevoie de voi.  Știm că presiunea poate fi uriașă, iar riscul de izolare este real. Dar vă asigurăm că nu sunteți singuri. Societatea civilă, mediul de business și cetățenii care cred în statul de drept vă stau alături. România are nevoie ca magistrații integri să vorbească, să acționeze, să își apere profesia și principiile. Îndemnăm instituțiile judiciare, asociațiile profesionale ale magistraților și colegii de bună credință să ia atitudine, să ceară clarificări și investigații rapide și serioase acolo unde există indicii de nereguli. Tăcerea nu poate fi o soluție.

    Apel către Președintele României și Prim-ministru: Reconstruiți încrederea românilor în justiție 

    În acest moment critic, instituțiile fundamentale ale statului trebuie să își exercite pe deplin responsabilitatea. Cerem Președintelui României și Prim-ministrului să folosească toate pârghiile legale și constituționale pentru a restabili credibilitatea sistemului judiciar. Asta poate însemna:
    • susținerea unor investigații riguroase și independente privind faptele semnalate;
    • inițierea sau sprijinirea unor modificări legislative, dacă acestea sunt necesare pentru a corecta derapajele structurale;
    • consolidarea mecanismelor de transparență, meritocrație și responsabilitate în sistemul judiciar;
    • protejarea și încurajarea magistraților care își exercită profesia cu integritate, precum și a celor care își exprimă opiniile în mod liber și onest.
    România are nevoie urgentă de măsuri ferme și coerente care să redea cetățenilor convingerea că justiția funcționează în interesul lor, nu al unor grupuri de influență. Fără independența reală a magistraților, fără instituții credibile și fără sancționarea abuzurilor, România nu poate avea nici prosperitate, nici stabilitate, nici dezvoltare durabilă. Fără justiție nu există economie funcțională. Un stat în care regulile nu sunt aplicate corect și egal este un stat în care investițiile scad, antreprenorii își pierd încrederea, iar inovația și competiția sunt sufocate. Generațiile viitoare ne vor judeca nu după confortul tăcerii, ci după curajul vocii noastre

    Despre Romanian Business Leaders

    Fundația Romanian Business Leaders este o organizație a antreprenorilor și intraprenorilor imparțială, nepartizană, care dezvoltă proiecte cu impact social și care susține o societate bazată pe democrație liberală, integrată pe deplin și solidară cu familia sa europeană. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business și din cel asociativ pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să iubească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună, protejând piața liberă pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Totodată, RBL își asumă rolul de a susține contribuția României la performanța economică a Uniunii Europene. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 600 de membri ai comunității RBL din București și cele 9 filiale locale. Mai multe pe www.rbls.ro.

  • COMUNICAT DE PRESĂ a– Începe CONFIDEX 13: Mediul de business își testează încrederea în economie într-un an al instabilității globale

    COMUNICAT DE PRESĂ a– Începe CONFIDEX 13: Mediul de business își testează încrederea în economie într-un an al instabilității globale

    București, 26 noiembrie 2025 – A început o nouă ediție a studiului CONFIDEX, singurul studiu longitudinal din România care măsoară, de peste cinci ani, încrederea oamenilor de afaceri în economia națională. Antreprenorii și executivii C-level sunt invitați să contribuie la realizarea Indicelui CONFIDEX pentru S2 2025, dar mai ales pentru a da o perspectivă pentru ce va urma în 2026, completând până pe 12 decembrie.

    Chestionarul poate fi completat aici: https://studiulconfidex.ro/s/confidex-editia-13?ref=landing-page

    Ediția 13 a Confidex este realizată în parteneriat cu RBL (Romanian Business Leaders) și susținută de companiile de investiții ROCA, ROCA X și Agista, alături de CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România, Fundația Impetum și Impetum Investments.

    Ediția 12 a Confidex: echilibru fragil între optimism și îngrijorare

    Ediția anterioară a CONFIDEX, realizată în S1 2025, a indicat că, în ciuda unui climat global instabil și a unei prudențe generalizate, companiile românești își mențin direcția strategică, aratând un grad semnificativ de reziliență – în contextul unei indice CONFIDEX situat în S1 2025 la 51,3, foarte aproape de valoarea din S2 2024 (52). În tot acest timp 64% dintre managerii respondenți s-au declarat pesimiști în privința evoluției economiei globale. În contrast cu această percepție macroeconomică, 42% dintre lideri s-au arătat optimiști în privința propriilor companii, 26% anticipând chiar o îmbunătățire a performanței propriei companii.

    Per ansamblu, rezultatele CONFIDEX din primul semestru arată un mediu de business românesc tot mai adaptabil, orientat spre dezvoltarea unor mecanisme solide de reacție și ajustare în fața volatilității.

    “Rezultatele edițiilor anterioare a Confidex ne-au demonstrat încă o dată cât de important este să avem un instrument care măsoară riguros și periodic percepțiile mediului de afaceri și oferă o imagine corectă asupra economiei românești. Într-o perioadă în care contextul global creează adesea distorsiuni în așteptări, Confidex reușește să surprindă realitatea din interiorul companiilor și nivelul lor real de încredere. Chiar dacă economia globală și cea națională și-au pierdut din avânt, companiile românești au continuat să își mențină direcția, sprijinindu-se pe investiții, diversificare și capacitatea lor de adaptare. Prin ediția a 13-a, vom înțelege cum se pregătesc liderii pentru 2026 și unde putem identifca potențialul în noul ciclu economic. Vocea oamenilor de afaceri români este esențială pentru a construi un ecosistem economic solid și orientat spre viitor”, declară Andrei Cionca CEO Impetum Group și inițiator al studiului CONFIDEX.

    „Înțelegerea profundă a realităților economice nu poate exista fără analiza sistematică a datelor. La Romanian Business Leaders, ne asumăm responsabilitatea de a genera informații riguroase care să servească un dublu scop: pe de o parte, să ofere antreprenorilor fundamentul necesar pentru decizii informate, iar pe de altă parte, să constituie baza propunerilor noastre de politici publice. Credem cu tărie că numai cunoașterea bazată pe dovezi ne permite să concepem proiecte cu impact economic și social real, să ridicăm nivelul de informare în ecosistemul antreprenorial și să contribuim efectiv la dezvoltarea unui mediu de afaceri mai puternic și mai rezistent.” Alexandru Dincovici, Director General Romanian Business Leaders

    Cum va evolua încrederea managerilor într-o economie aflată sub presiune?

    Contextul economic în care se desfășoară noua ediție a CONFIDEX este unul marcat de încetinirea creșterii economice și de presiuni macroeconomice persistente. Conform estimărilor europene, economia României a urmat o tendință de frânare, cu o creștere prognozată de doar 0,7% în 2025, urmată de o ușoară revenire la 1,1% în 2026, în timp ce inflația a rămas una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, situându-se în toamna acestui an în jurul valorii de 9–10%. La acestea s-au adăugat un deficit bugetar ridicat și un climat geopolitic tensionat înregiune, elemente care au influențat costurile operaționale, apetitul pentru investiții și percepția de risc a mediului de business.

    Într-o asemenea realitate, măsurarea nivelului de încredere și așteptărilor managerilor devine esențială pentru înțelegerea direcțiilor economice din perioada următoare.


    Studiul CONFIDEX este singurul studiu longitudinal din România care măsoară încrederea managerilor români în economie și descifrează provocările cu care se confruntă mediul de business local. De-a lungul celor 12 ediții ale sale studiul s-a impus drept un instrument reper pentru luarea deciziilor de business.

    Studiul oferă, de 5 ani, o imagine clară asupra percepțiilor oamenilor de afaceri din România. Extrapolând tendințe, compania pune la dispoziția celor interesați un instrument care îi ajută să înțeleagă mai bine vremurile în care trăim și să ia decizii corecte și bine argumentate, cu impact pozitiv asupra mediului de business și societății în general.

  • COMUNICAT DE PRESĂ COMUN AL MEDIULUI DE AFACERI DIN ROMÂNIA – Un nou apel pentru eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA): 64% dintre companii acuză impact pe investiții

    COMUNICAT DE PRESĂ COMUN AL MEDIULUI DE AFACERI DIN ROMÂNIA – Un nou apel pentru eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA): 64% dintre companii acuză impact pe investiții

    AHKCamera de Comerț și Industrie Româno-Germană
    AMCHAMCamera de Comerț Amercană în România
    AOARAsociația Oamenilor de Afaceri din România
    BRCCCamera de Comerț Britanico-Românâ
    BEROCCCamera de Comerț Belgio-Luxemburgheză-Româno-Moldovenească
    CONCORDIAConfederația Patronală Concordia
    CCIBRPCamera de Comerț și Industrie Bilaterală ROMÂNIA-PORTUGALIA
    CCIFERCamera Franceză de Comerț, Industrie și Agricultură în România
    CCIpRCamera de Comerț Italiană în România
    CCE-RCamera de Comerț Elveția – România
    FICConsiliul Investitorilor Străini
    HRCCCamera Bilaterală de Comerț Grecia – România
    NRCCCamera de Comerț Olandeză în România
    RBL – Fundația Romanian Business Leaders

    În perspectiva discuțiilor privind construcția bugetului de stat pentru 2026, mediul de afaceri din România reiterează apelul ferm adresat decidenților de a elimina impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA). 

    Într-un context macroeconomic și bugetar complicat și un climat geopolitic tensionat, IMCA reprezintă una dintre principalele bariere în calea investițiilor, contrar obiectivului declarat al României de a atrage capital pentru dezvoltare economică. Într-o perioadă în care mediul privat trece prin restructurări și disponibilizări, menținerea IMCA adaugă presiune suplimentară pe companiile care încearcă să-și susțină activitatea și să păstreze locurile de muncă.

    La nivel de politică fiscală, impozitarea bazată pe cifra de afaceri indiferent de existența profitului contravine principiilor economice de bază, nefiind utilizată în niciuna dintre țările dezvoltate din Uniunea Europeană. Măsura ignoră realitățile sectoriale și ciclicitatea economică, reducând apetitul pentru investiții majore, pe termen lung, mai ales în proiecte de tip greenfield. România are nevoie de investiții cu valoare adăugată mare, locuri de muncă și transfer de know-how, nu de descurajarea capitalului productiv.

    Atractivitatea României pentru investitori este deja în scădere, în timp ce alte țări din regiune, precum Polonia, Cehia sau Bulgaria, sunt alese ca destinație de investiții în detrimentul României. Prin comparție cu nivelul fiscalității din aceste țări, deși pe alocuri s-ar putea considera că România are o impozitare inferioară (dată fiind cota de impozit pe profit de 16%), luând în considerare IMCA, companiile acuză o rată efectivă de impozitare a profitului superioară, care poate ajunge chiar și la 90% în unele situații. Mai mult, investitorii noi nu vor fi dispuși să vină în România pentru a plăti impozit chiar și în anii în care înregistrează pierdere. În condițiile în care România trebuie să se integreze în lanțurile valorice europene și să contribuie la efortul comun de creștere a competitivității economice și a capacității de apărare, menținerea IMCA înseamnă, de fapt, ratarea unei oportunități strategice. 

    Impozitul minim pe cifra de afaceri afectează în mod disproporționat companiile cu marje reduse de profit, descurajează investițiile și subminează competitivitatea economiei românești față de toate țările din regiune. Fiind aplicat cumulativ pe întreg lanțul de productie și distribuție, acest tip de impozit generează distorsiuni de piață și alimentează inflația. Pe termen mediu, în contextul încetinirii economice, menținerea IMCA riscă să elimine multe firme din piață, reducând baza de impozitare și afectând colectarea veniturilor bugetare, prin efecte negative asupra investițiilor, productivitătii și dezvoltării afacerilor din Romania. Pentru mediul de afaceri este îngrijorătoare perspectiva ca eventualele scăderi de venituri să fie, pe viitor, acompaniate de creșterea poverii fiscale tot asupra sectorului privat și a consumatorilor. 

    Rezultatele unui sondaj fulger realizat în comunitățile noastre de afaceri arată impactul concret al IMCA:  

    ◼️din 80 companii care au răspuns, 55 au declarat că sunt direct afectate, cu impact în multiple sectoare economice.  

    ◼️64% dintre companii au amânat, redus sau reconsiderat planurile de investiții odată cu introducerea IMCA.  

    ◼️Aproximativ 60% au semnalat un impact major asupra operațiunilor prin efecte asupra sumelor disponibile pentru investiții, prețurilor, lanțurilor de aprovizionare, politicilor de personal și restructurărilor. 

    Prelungirea aplicării unei măsuri introduse inițial cu caracter temporar, în absența unor reforme structurale reale pentru combaterea marii evaziuni fiscale, digitalizare, îmbunătățirea conformării voluntare, sau restructurarea și eficientizarea cheltuielilor publice, este profund nedreaptă pentru mediul economic. 

    Prin urmare, adresăm din nou factorilor de decizie solicitarea de a elimina această taxă discriminatorie și de a construi bugetul de stat pentru 2026 pe baza unui cadru fiscal coerent, predictibil și bine fundamentat, evitând soluțiile ad-hoc sau insuficient testate care generează instabilitate. O arhitectură fiscală solidă, aliniată principiilor economice și practicilor europene, care să încurajeze investițiile și competitivitatea, este în beneficiul întregii economii și creează un climat de încredere pentru investiții pe termen lung în România.

  • COMUNICAT DE PRESĂ – RBL Capitalul românesc 2025 2 zile. 8 tipuri de capital. 1 perspectivă 360° asupra viitorului României

    COMUNICAT DE PRESĂ – RBL Capitalul românesc 2025 2 zile. 8 tipuri de capital. 1 perspectivă 360° asupra viitorului României

    Fundația Romanian Business Leaders (RBL) organizează cea de-a VI-a ediție a evenimentului RBL Capitalul românesc, care va avea loc pe 12–13 noiembrie 2025, la Crowne Plaza Bucharest Hotel, unde sunt așteptați peste 200 de antreprenori, lideri din mediul de business și experți. Ediția din acest an, RBL Capitalul românesc 360°, propune un format complet reconfigurat, care privește România dintr-o perspectivă integrată și explorează cele opt forme de capital care definesc o economie modernă, competitivă și sustenabilă: sportiv, cultural, social, artistic, apărare, simbolic, uman și financiar. Evenimentul reunește antreprenori, lideri de business, economiști, investitori și experți din diverse domenii, pentru două zile de dezbateri, analize aplicate și conversații despre resursele tangibile și intangibile care definesc prezentul și viitorul României. „România are nevoie de o privire completă asupra resurselor care îi pot determina viitorul. Nu mai putem vorbi doar despre capital financiar, ci și despre reputație, oameni, inovație, cultură sau încredere. RBL Capitalul românesc este suma tuturor acestor forțe, iar perspectiva 360° este o invitație la dialog, colaborare și acțiune comună, pentru capitalizarea tuturor energiilor cu care putem construi o țară mai bună”, a declarat Sergiu Neguț, Președinte Romanian Business Leaders. Un format extins, o viziune integrată După cinci ediții axate pe capitalul financiar și instrumente de creștere, RBL Capitalul românesc 2025 aduce o abordare mai amplă, care conectează perspectivele economice, sociale, culturale și umane într-un dialog comun despre sustenabilitatea și competitivitatea României. Agenda cuprinde keynote-uri inspiraționale, paneluri de dialog și discuții aplicate cu lideri din mediul public și privat. Ediția se deschide cu intervenția lui Sergiu Neguț, Președinte Romanian Business Leaders, despre rolul comunității de lideri și transformarea ideilor în proiecte concrete pentru România. Urmează o dezbatere aplicată despre viitorul buget european, moderată de Iulia Manole (Public Affairs Manager RBL), alături de Tánczos Barna, (Vicepremierul României), Alexandru Nazare (Ministrul Finanțelor), Mihai Jurca (Șeful Cancelariei Primului Ministru) și Marius Cara (Șeful Băncii Europene de Investiții în România), care vor explica direcțiile strategice de finanțare și oportunitățile pentru antreprenori în domenii precum digitalizare, inteligență artificială și competitivitate. Nina Urman, Executive Coach și facilitator YPO, va susține o sesiune despre leadership autentic și inteligență emoțională, iar după-amiaza va fi dedicată capitalurilor care definesc identitatea și coeziunea socială. Virgil Stănescu (Președinte Sports HUB) moderează sesiunea dedicată capitalului sportiv, alături de Vadim Fîntînari (Chief AI Office RebelDot), Mihai Cotos (CEO Digital Crusade) și Alex Glăvan, alpinist & activist, explorând paralelele dintre performanța sportivă și cea antreprenorială. Discuția despre capitalul cultural, moderată de Anca Rarău (Managing Partner Brandocracy), îi aduce pe scenă pe Cristian Hordilă (Festival Manager TIFF), Aurel Bernat (Director Executiv Instituții Financiare & Relația cu Investitorii Banca Transilvania) și  Alexandru Dincovici (Director General RBL), într-un dialog despre cum cultura și industriile creative generează valoare economică și vizibilitate internațională. Antropologul Andrei Colțea va discuta despre capitalul social și rolul acestuia în reconstruirea încrederii și dialogului într-o societate fragmentată, iar ziua se va încheia cu reflecții despre capitalul artistic, ca forță de coeziune, inovație și inspirație în comunități. A doua zi este dedicată capitalurilor care stimulează inovația și competitivitatea. Panelul despre capitalul de apărare, moderat de Laura Florea (Owner Point PA & PR), îi reunește pe Marian Ivănescu (General Manager Interactive Software), Cristian Herghelegiu (CEO Dendrio), Cătălin Podaru (Fondator & CEO Leviatan Group) și Tudor Grecu (CEE Head of Defence și Head of Advisory in Romania KPMG), într-un dialog despre colaborarea public–privat și accesul la finanțări europene. Loredana Saru (Strategic Partner Take Five) va aborda tema capitalului simbolic, despre cum reputația și imaginea devin monedă strategică în business. Discuțiile despre capitalul uman, moderate de Claudia Indreica (CEO Psihoselect), îi aduc împreună pe Dragoș Petrescu (Președinte City Grill Group), Ovidiu Robotin (CFO Qubiz) și Bogdan Ivănel (Fondator & CEO Code for Romania & În Primul Rând România), într-un dialog despre investiția în oameni ca strategie de business și sursă de reziliență socială. Ediția se încheie cu o privire asupra capitalului financiar și sesiunea „Puterea capitalului și inversarea puterilor în lume”, susținută de James Mazeau, economist UBS Global Wealth Management, care va analiza redistribuirea globală a capitalului și apariția noilor centre de influență economică. Prin aceste intervenții, RBL Capitalul românesc 360° devine locul unde liderii care influențează economia, societatea și cultura oferă o perspectivă completă asupra resurselor capabile să repoziționeze România ca economie emergentă solidă și competitivă. 8 tipuri de capital care conturează viitorul României Capitalul sportiv aduce în prim-plan lecțiile disciplinei, ale perseverenței și ale performanței aplicate în mediul de business. Sportul este analizat ca instrument de brand național, educație socială și dezvoltare economică. Capitalul cultural explorează modul în care industriile creative, precum cinematografia, artele sau patrimoniul, generează valoare economică, turistică și de imagine. Cultura devine astfel nu doar expresie identitară, ci și un instrument de creștere. Capitalul social pune accent pe încredere, dialog și colaborare. Într-un context marcat de polarizare și fragmentare, legăturile comunitare devin resurse strategice care susțin stabilitatea și coeziunea socială, esențiale pentru dezvoltare pe termen lung. Capitalul artistic completează această dimensiune, aducând în discuție rolul artei în stimularea inovației și în consolidarea identității colective. Arta devine un catalizator pentru creativitate, empatie și coeziune socială. Capitalul de apărare analizează modul în care România își poate consolida poziția în lanțul valoric european al industriei de apărare, trecând de la execuție la inovație strategică. Capitalul simbolic evidențiază forța reputației, a imaginii și a brandului în construirea încrederii și a avantajului competitiv. Într-o economie globală în care percepția poate valora cât o cifră de bilanț, reputația devine un activ strategic. Capitalul uman rămâne nucleul oricărui progres. Discuțiile se concentrează pe motivația, sensul și dezvoltarea profesională a angajaților, pe investițiile în oameni ca strategie de business și pe adaptarea la schimbările rapide ale pieței muncii. Capitalul financiar închide cercul prin perspectiva investițiilor inteligente, a alinierii dintre capitalul privat, instituțional și guvernamental și a rolului acestuia în stimularea creșterii durabile și a inovației. De la idee la impact. De la impact la schimbare. Evenimentul este structurat în două zile tematice Prima zi explorează capitalurile care definesc identitatea, reputația și coeziunea socială: simbolic, social, cultural și artistic, în timp ce cea de-a doua zi este dedicată dimensiunilor care stimulează creșterea sustenabilă și competitivitatea: apărare, sportiv, uman și financiar. Pe parcursul celor două zile, participanții vor avea ocazia să interacționeze cu lideri vizionari, să descopere studii de caz relevante și să participe la conversații aplicate despre modul în care resursele României pot fi valorificate inteligent, prin colaborare, încredere și viziune comună. Cum poți participa Participarea la RBL Capitalul românesc 360° se realizează prin înscrierea pe site-ul oficial al fundației: www.rbls.ro/rbl-capitalul-romanesc. Susținătorii comunității RBL pot achiziționa biletul RBL Pathway, care oferă acces complet la două dintre cele mai importante evenimente RBL, RBL Capitalul românesc 2025 și RBL Summit 2026. Mai multe detalii despre eveniment pot fi obținute pe adresa evenimente@rbls.ro. Cum poți obține acreditare media Jurnaliștii și creatorii de conținut interesați să participe la eveniment sunt invitați să solicite acreditare media prin completarea formularului de acreditare.

    După completarea formularului, un reprezentant al Departamentului de comunicare RBL va reveni cu confirmarea acreditării și detaliile logistice necesare. Pentru întrebări suplimentare sau clarificări, ne poți scrie la alexandra.duica@rbls.ro.


    Despre Romanian Business Leaders Fundația Romanian Business Leaders este o organizație a antreprenorilor și intraprenorilor imparțială, apolitică nepartizană, care dezvoltă proiecte cu impact social și care susține o societate bazată pe democrație liberală, integrată pe deplin și solidară cu familia sa europeană. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business și din cel asociativ pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să iubească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună, protejând piața liberă pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Totodată, RBL își asumă rolul de a susține contribuția României la performanța economică a Uniunii Europene. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 600 de membri ai comunității RBL din București și cele 8 filiale locale. Mai multe pe www.rbls.ro.
  • COMUNICAT DE PRESĂ – Dincolo de kilometri: povești, prietenii și o comunitate care merge împreună RBL pe Via Transilvanica 2025

    COMUNICAT DE PRESĂ – Dincolo de kilometri: povești, prietenii și o comunitate care merge împreună RBL pe Via Transilvanica 2025

    Între 10 august și 7 septembrie, peste 150 de antreprenori și profesioniști au pornit la pas pe #drumulcareunește. Cinci săptămâni, sute de kilometri și mii de povești au transformat a doua ediție RBL pe Via Transilvanica într-o experiență de comunitate cum rar întâlnești.

    Valorile care dau sens pașilor pe #drumulcareunește RBL pe Via Transilvanica nu a fost doar despre a ajunge dintr-un punct în altul, ci despre cum parcurgi drumul și cu cine. Inițiat de Fundația Romanian Business Leaders, proiectul pune în prim-plan valorile care definesc comunitatea RBL: colaborare, curaj, solidaritate, respect și autenticitate. Fiecare zi pe traseu a fost o lecție de perseverență, de încredere în ceilalți și de conectare reală atât cu natura, cât și cu oamenii. Fiecare segment, o lecție purtată mai departe De la primii pași prin peisajele din nord și sud, până la încheierea aventurii în inima Transilvaniei, la Biertan, RBL pe Via Transilvanica a fost o succesiune de descoperiri. Nu doar natură spectaculoasă, ci și sate cu tradiții vii, comunități locale primitoare și locuri care păstrează identitatea României autentice. Pe drum, participanții au trăit momente de colaborare și sprijin reciproc. Au învățat ce înseamnă curajul și perseverența atunci când provocările i-au pus la încercare și au redescoperit bucuria simplă de a împărtăși experiențe reale, departe de ritmul cotidian. Dincolo de efortul fizic, fiecare pas a fost un exercițiu de încredere în sine, în ceilalți și în forța comunității. Diversitatea traseelor, parcurse pe jos, în alergare sau pe bicicletă, a oferit fiecăruia ocazia să își găsească propriul ritm și propria doză de aventură. În final, lecțiile de pe drum s-au transformat în amintiri puternice și legături care vor rămâne mult timp după ce pașii s-au oprit. O reuniune în inima țării Între 5 și 7 septembrie, satul medieval Biertan și Valea Verde Retreat au devenit locul unde toate drumurile s-au întâlnit. Comunitatea RBL a trăit marea finală a ediției 2025, un moment de sărbătoare și simbol al legăturilor create pe parcursul celor cinci săptămâni de drumeție. Vineri, 5 septembrie, participanții s-au reunit la Valea Verde Retreat și au pornit împreună către Copșa Mare pentru a parcurge ultimii 3,5 km din #drumulcareunește. La finalul traseului, unirea ștafetelor în zona Biertan a marcat apogeul ediției, celebrat apoi printr-o cină de networking. Sâmbătă, 6 septembrie, ziua a început cu o sesiune de stretching, urmată de activități interactive de conectare. După prânz și timp de relaxare, seara a adus momente memorabile: recunoașterea liderilor de segment, povești împărtășite în fața comunității, o cină de networking și, în final, un spectacol artistic surpriză susținut de formația The ReBeLs, împreună cu Taraful Daniel Constantin. Duminică, 7 septembrie, reuniunea s-a încheiat într-o atmosferă caldă și relaxată, iar reuniunea de la Biertan nu a fost doar o destinație finală, ci celebrarea spiritului de echipă, a perseverenței și a prieteniilor născute pas cu pas. Partenerii care au făcut drumul posibil Această ediție a prins amploare prin sprijinul și încrederea investite în misiunea noastră de către companii care cred în puterea comunităților și în proiecte care schimbă România pas cu pas: Parteneri Fondatori: Formtex, Romtrailer Service
    Partener Gold: Banca Transilvania
    Partener Silver: Zitec
    Partener Regular: Zeph

    Mai mult decât o drumeție RBL pe Via Transilvanica a confirmat, și la această ediție că fiecare pas aduce cu sine experiențe transformaționale, prietenii durabile și o comunitate mai puternică. Antreprenorii și profesioniștii care au ales să fie parte din acest drum știu că aventura nu s-a încheiat la Biertan, căci poveștile, relațiile și lecțiile învățate merg cu ei mai departe, în tot ceea ce fac. Pe Via Transilvanica am învățat împreună că adevărata destinație nu este locul în care ajungi, ci comunitatea cu care o construiești pe drum.


     

    Despre Romanian Business Leaders

    Fundația Romanian Business Leaders este o organizație a antreprenorilor și intraprenorilor imparțială, apolitică nepartizană, care dezvoltă proiecte cu impact social și care susține o societate bazată pe democrație liberală, integrată pe deplin și solidară cu familia sa europeană. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business și din cel asociativ pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să iubească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună, protejând piața liberă pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Totodată, RBL își asumă rolul de a susține contribuția României la performanța economică a Uniunii Europene. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 600 de membri ai comunității RBL din București și cele 8 filiale locale. Mai multe pe www.rbls.ro.

  • RBL caută Public Policy Expert

    RBL caută Public Policy Expert

    Scopul Principal al Postului
    Noul coleg va fi implicat în procesul de  dezvoltarea și articularea pozițiilor de politici publice ale RBL. Acesta va fi responsabil pentru cercetarea aprofundată, analiza și redactarea documentelor de poziție (policy papers), lucrând proactiv și în strânsă colaborare cu grupurile de lucru tematice ale RBL. Rolul este esențial pentru fundamentarea acțiunilor de bună guvernare ale fundației.

    Responsabilități Cheie
    ◾Colaborează strâns și proactiv cu grupurile de lucru (task force-uri) tematice ale RBL pentru a dezvolta documente de poziție pe diverse teme de interes strategic.
    ◾Coordonează și conduce procesul de redactare și finalizare a documentelor, asigurând coerența, calitatea academică și alinierea cu viziunea RBL.
    ◾Inițiază și realizează analize și cercetări aprofundate pe teme de politici publice pentru a fundamenta pozițiile organizației.

    Cerințe
    Căutăm o persoană cu un puternic background academic, pasionată de politici publice, cu o înțelegere solidă a mecanismelor statului și o dorință autentică de a genera schimbări pozitive în societate.

    Studii și experiență:
    ◾Doctorat în Științe Politice, Administrație Publică sau un domeniu conex este un punct forte, dar nu obligatoriu
    ◾Minimum 5 ani de experiență relevantă în cercetare, analiză sau elaborare de politici publice.
    ◾Cunoaștere aprofundată a funcționării aparatului de stat român și european, precum și a procesului decizional.

    Competențe și abilități:
    ◾Abilități excepționale de comunicare scrisă și de redactare academică.
    ◾Capacitate excelentă de a lucra eficient în echipă și de a colabora cu experți din diverse domenii (lideri de business, specialiști, membri RBL).
    ◾Gândire strategică, analitică și orientată spre soluții.
    ◾Proactivitate, autonomie și capacitatea de a gestiona proiecte multiple simultan.
    ◾Cunoașterea limbii engleze la nivel avansat (scris și vorbit).
    ◾Cunoștințele de statistică și analiză de date cantitative reprezintă un avantaj semnificativ.

    Aplicare: Dacă ești interesat/ă de acest rol și consideri că experiența și abilitățile tale corespund cerințelor, te rugăm să trimiți aplicația ta la adresa de e-mail: dimitrie.dinculescu@rbls.ro


     

    Despre Romanian Business Leaders

    Fundația Romanian Business Leaders este o organizație a antreprenorilor și intraprenorilor imparțială, apolitică nepartizană, care dezvoltă proiecte cu impact social și care susține o societate bazată pe democrație liberală, integrată pe deplin și solidară cu familia sa europeană. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business și din cel asociativ pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să iubească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună, protejând piața liberă pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Totodată, RBL își asumă rolul de a susține contribuția României la performanța economică a Uniunii Europene. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 600 de membri ai comunității RBL din București și cele 8 filiale locale. Mai multe pe www.rbls.ro.

  • COMUNICAT DE PRESĂ – Prima Conferință regională RBL Dunărea de Jos: Idei de impact și recunoașterea meritelor locale

    COMUNICAT DE PRESĂ – Prima Conferință regională RBL Dunărea de Jos: Idei de impact și recunoașterea meritelor locale

    Pe 11 septembrie 2025, prima Conferință regională RBL Dunărea de Jos a adus la Galați lideri de business, antreprenori și profesioniști din Galați, Brăila și Vrancea, dar și din proximitate într-un cadru autentic de dialog, colaborare și învățare. Evenimentul a marcat debutul oficial al filialei RBL Dunărea de Jos, consolidând comunitatea de business locală și oferind un spațiu pentru schimb de idei, bune practici și networking de calitate.

    O zi plină de perspective și soluții pentru business
    Conferința a cuprins paneluri și sesiuni interactive dedicate inovației în business, strategiilor de adaptare în contexte economice incerte și construirii de echipe și culturi organizaționale solide. Participanții au descoperit exemple concrete și lecții valoroase extrase din experiențele antreprenorilor locali, precum și modalități de integrare a tehnologiei și a inteligenței artificiale în procesele de afaceri.

    Agenda a inclus prezentări dinamice ale proiectelor strategice RBL, precum RePatriot, MERITO, VSFA (Vreau Să Fiu Antreprenor) și Antreprenorești, evidențiind impactul acestora în comunitate și importanța colaborării pentru dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri local. Dar și un moment oferit de Costel Pătrășcan care a completat experiența conferinței, încheind conferința într-o nota relaxanta.

    Gala RBL Dunărea de Jos – recunoașterea meritelor locale
    Seara, Gala RBL Dunărea de Jos a adus în prim-plan poveștile de succes și implicarea remarcabilă din comunitate, celebrând realizările celor care contribuie la schimbare și inovație. În cadrul galei, au fost premiate excelența în educație, antreprenoriat și cultură: Doina Geru și Cătălina Popa, pentru dedicarea lor în proiectul MERITO, echipele TuEz și Junior Jobs, pentru idei de afaceri inovatoare și spirit antreprenorial, și Sebastian Crafciuc pentru contribuția artistică.

    Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de networking, oferind participanților cadrul ideal pentru consolidarea conexiunilor, schimb de experiențe și construirea de noi parteneriate în comunitatea RBL Dunărea de Jos.

    Primul pas pentru o comunitate de business conectată
    Lansarea filialei RBL Dunărea de Jos marchează începutul unei noi etape pentru comunitatea locală de business. Evenimentul a creat cadrul ideal pentru lideri și antreprenori să se cunoască, să împărtășească idei și să construiască relații durabile care vor susține dezvoltarea sustenabilă a mediului de afaceri din regiune.

    Parteneri și susținători
    Mulțumim tuturor partenerilor care au făcut posibilă organizarea primei Conferințe regionale RBL Dunărea de Jos:
    Partener Diamond: Artesana
    Parteneri Platinum: aBeauty Clinique, Lemacons, Citadina98, Sitebunker
    Parteneri Gold: Frontera, Dicor Academy


     

    Despre Romanian Business Leaders

    Fundația Romanian Business Leaders este o organizație a antreprenorilor și intraprenorilor imparțială, apolitică nepartizană, care dezvoltă proiecte cu impact social și care susține o societate bazată pe democrație liberală, integrată pe deplin și solidară cu familia sa europeană. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business și din cel asociativ pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să iubească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună, protejând piața liberă pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Totodată, RBL își asumă rolul de a susține contribuția României la performanța economică a Uniunii Europene. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 600 de membri ai comunității RBL din București și cele 8 filiale locale. Mai multe pe www.rbls.ro.

  • COMUNICAT DE PRESĂ COMUN AL MEDIULUI DE AFACERI PRIVIND IMPOZITUL MINIM PE CIFRA DE AFACERI (IMCA)

    COMUNICAT DE PRESĂ COMUN AL MEDIULUI DE AFACERI PRIVIND IMPOZITUL MINIM PE CIFRA DE AFACERI (IMCA)

    FIC – Consiliul Investitorilor Străini 

    AmCham – Camera de Comerț Americană pentru România 

    Concordia – Confederația Patronală Concordia 

    RBL – Fundația Romanian Business Leaders 

    CCIpR – Camera de Comerț Italiană pentru România 

    CCIFER – Camera de Comerț și Industrie Franceză în România 

    BEROCC – Camera de Comerț Belgiană, Luxemburg, Română, Moldovenească 

    NRCC – Camera de Comerț Româno-Olandeză 

    AOAR – Asociația Oamenilor de Afaceri din România 

    AHK – Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană 

    CCE-R – Camera de Comerț Elveția – România 

    BRCC – Camera de Comerț Britanică-Română 

    Organizațiile reprezentative ale mediului de afaceri din România își exprimă îngrijorarea față de menținerea  impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), o impozitare care descurajează investițiile, erodează  competitivitatea și afectează atât investițiile românești, cât și investițiile străine.  

    Într-un context economic global marcat de încetinire și un context bugetar dificil în plan intern, România are  nevoie de politici fiscale coerente și predictibile, care să stimuleze investițiile private și productivitatea și de  reforme structurale care să elimine risipa și cauzele pentru dezechilibrele actuale. Inconsistența în procesul  decizional, reflectată prin schimbări de poziție într-un interval foarte scurt, transmite semnale contradictorii  investitorilor și sporește percepția de risc asupra economiei românești.

    România trebuie să reducă deficitul sub 3% până în 2030. Acest obiectiv nu poate fi atins exclusiv prin creșteri  de taxe (la nivelul individului sau al companiilor), ci necesită măsuri complementare: reducerea cheltuielilor  statului, creșterea gradului de colectare și digitalizarea administrației. Aceste eforturi pot avea succes doar în  paralel cu o creștere economică sustenabilă, pe care această taxă riscă să o descurajeze. Fără măsuri concrete  în aceste direcții, atingerea obiectivelor rămâne imposibilă. 

    Așa cum mediul de afaceri a avertizat încă de la introducere, impozitarea pe cifra de afaceri a generat distorsiuni  în piață, a afectat sectoare esențiale și, prin incertitudinea și costurile suplimentare pe care le-a generat, a fost  unul din factorii care au contribuit la lipsa de performanță a României în a atrage investitori noi, spre deosebire  de piețe din regiune.  

    Menținerea IMCA, deși a fost introdusă ca măsură temporară, ridică semne de întrebare și din perspectiva  colectării veniturilor. Conform datelor disponibile, s-au colectat aproximativ 1,2 mld. lei din cele 6 mld. lei  estimate; astfel, este probabil ca volumele viitoare să fie și mai reduse pe fondul încetinirii activității economice. De asemenea, IMCA contravine bunelor practici și standardelor internaționale de guvernanță fiscală conform  cărora impozitarea urmărește, în principal, profitul și substanța economică, nu cifra de afaceri. 

    După cum am transmis în dialogul cu Guvernul României, mediul de afaceri consideră eliminarea IMCA drept o  măsură vitală pentru inversarea tendinței de stagnare economică. Sectorul privat vrea și trebuie să fie un  partener de încredere pentru soluționarea problemelor de gestionare a finanțelor publice, nu țintă de  penalizare. Fără un mediu de afaceri prosper, reducerea deficitelor și redresarea economică a României nu sunt  posibile. 

    Transmitem și cu acest prilej apelul nostru pentru consens politic pentru prioritizarea reformelor structurale,  adevărata soluție pentru consolidarea finanțelor publice. Fără digitalizarea administrației fiscale, combaterea  evaziunii și eficientizarea cheltuielilor publice, creșteri suplimentare ale poverii fiscale riscă să frâneze economia  și capacitatea companiilor de a genera venituri bugetare.  

    Considerăm că echilibrarea macro-bugetară a țării trebuie să fie un obiectiv comun, care presupune cooperarea  tuturor părților implicate, inclusiv o conlucrare responsabilă în cadrul Coaliției de Guvernare, dincolo de agende  politice sau interese pe termen scurt.  

    Organizațiile semnatare rămân deschise dialogului cu autoritățile și reiterează angajamentul de a contribui la  creșterea economică și la obiectivele bugetare ale României, spre dezvoltarea pe termen lung a economiei  românești.

     



    Despre Romanian Business Leaders

    Fundația Romanian Business Leaders este o organizație a antreprenorilor și intraprenorilor imparțială, apolitică nepartizană, care dezvoltă proiecte cu impact social și care susține o societate bazată pe democrație liberală, integrată pe deplin și solidară cu familia sa europeană. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business și din cel asociativ pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să iubească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună, protejând piața liberă pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Totodată, RBL își asumă rolul de a susține contribuția României la performanța economică a Uniunii Europene. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 600 de membri ai comunității RBL din București și cele 8 filiale locale. Mai multe pe www.rbls.ro.

  • COMUNICAT DE PRESĂ –  România își sabotează viitorul: măsura de capitalizare obligatorie a împrumuturilor propusă în Pachetul 2 va tăia finanțarea startup-urilor românești

    COMUNICAT DE PRESĂ – România își sabotează viitorul: măsura de capitalizare obligatorie a împrumuturilor propusă în Pachetul 2 va tăia finanțarea startup-urilor românești

    Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și Asociaţia de Investiţii Private din Romȃnia (ROPEA) avertizează: unele dintre modificările la Legea 31/1990 privind societățile comerciale propuse în pachetul 2 de reforme pun o frână ecosistemului de investiții și viitorului antreprenoriatului românesc.

    După o serie de consultări la Ministerul de Finanțe, suntem profund alarmați de introducerea unei noi obligații de capitalizare forțată a datoriilor către acționari. Concret, companiile care înregistrează un activ net sub jumătate din capitalul social și au datorii către acționari/asociați rezultate din împrumuturi ar fi obligate, după expirarea unui termen mai degrabă scurt, să majoreze capitalul social prin conversia parțială sau totală a acestor creanțe, deși există și alte metode pentru a remedia situația activului net negativ, iar alegerea metodei de remediere ar trebui sa fie bazată pe decizia liberă a acţionarilor firmei.

    Introducerea obligativității capitalizării împrumuturilor acordate de acționari sau finanțatori în capitalul social al firmelor aflate la început de drum, în perioada de start-up în care operează cu capitaluri proprii negative, va conduce la evitarea României pentru investiții ale unor fonduri de capital privat (“private equity” sau PE) și de capital de risc (“venture capital” sau VC), precum și de investitori privați informali (“angel investors”).

    Startup-urile pot opera ani de zile cu pierderi atâta timp cât acționarii/investitorii acoperă capitalul prin majorări succesive și compania nu intră în incapacitate de plată. 

    Legislația europeană – Directiva UE 2017/1132 – oferă cadrul unic european pentru testul a „jumătate din capitalul subscris”, urmând ca fiecare stat European să îl transpună în legislația internă.  Această directivă nu interzice pierderile repetate, ci doar obligă la transparență și la recapitalizare periodică, impunand un mecanism de alarmă care să asigure că, dacă pierderile erodează peste 50% din capital, acționarii trebuie să decidă în mod conștient dacă acoperă pierderile / majorează capitalul, reduc capitalul social pentru a reflecta situația reală sau lichidează societatea dacă nu mai există perspectivă economică. Legislația românească aplică deja aceleași principii.

    Această abordare oferă predictibilitate și siguranță juridică pentru investitori – criterii esențiale pentru a atrage capital privat.

    Nicio țară din UE nu impune direct conversia obligatorie a împrumuturilor în capital. Unele ţări – precum Germania, Austria sau Italia – au regimuri mai stricte, ȋn care anumite astfel de ȋmprumuturi sunt asimilate capitalului, ȋn sensul că nu pot fi rambursate și se subordonează tuturor celorlalți creditori, fără a impune însă conversia acestor împrumuturi. În multe alte ţări, printre care cele din Europa de Est (România, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria), legislația nu prevede obligativitatea conversiei, dar în insolvență acționarii pierd oricum șansele reale de recuperare, creanțele lor fiind subordonate tuturor celorlalţi creditori.

    Tocmai de aceea, în investițiile efectuate de investitorii menționați mai sus, e normal să vedem runde repetate de finanțare, chiar și la companii care nu au avut încă un an profitabil.  Există multe astfel de companii ȋn România care își plătesc taxele și impozitele la zi, fără a avea datorii la bugetul de stat.

    Schimbarea propusă, dacă va fi adoptată, riscă ca astfel de investitori să aleagă alte jurisdicţii, subminând unul dintre puținele motoare reale de finanțare a startup-urilor și IMM-urilor inovatoare din România din diverse domenii, precum IT, tehnologie dar și pe cele din energie sau imobiliare, care operează toate în primii ani de activitate – la nivel global și European – cu finanțare sub formă de ȋmprumuturi și capitaluri proprii negative, pȃnă la intrarea pe profit sau dezvoltarea unei tehnologii sau produs, ulterior putȃnd deveni giganţi globali, așa cum au demonstrat cȃteva firme mari românești de-a lungul ultimilor 20 de ani.

    Această măsură:

    • Distruge flexibilitatea împrumuturilor convertibile, un instrument cheie pentru finanțarea startup-urilor și scale-up-urilor.

    • Încalcă libertatea contractuală și descurajează investitorii să mai susțină companiile românești aflate la început de drum.

    • Descurajează fondurile de private equity, venture capital și business angels să mai investească în România.

    • Reduce atractivitatea României pe harta globală a investițiilor, riscând să redirecționeze fluxurile de capital către alte piețe europene și occidentale.

    „În loc să atragem capital și know-how pentru antreprenorii români, aceste măsuri vor alunga investitorii. Venture capital, private equity și business angels sunt forța vitală a ecosistemului de startup-uri – limitarea lor echivalează cu o frână pusă direct pe inovație, creștere și locuri de muncă,” a declarat Sergiu Neguț, Președintele RBL.

    “Ecosistemul investiţiilor private este la un nivel incipient ȋn piaţa românească. Ȋn Europa continentală și în ţările dezvoltate, capitalul privat este un finanţator semnificativ al economiei reale. Investitorii financiari sunt investitori profesioniști și responsabili și au dovedit ȋn timp că pot construi modele de afaceri sănătoase pe termen lung, prin know-how și finanţări consecutive. Considerăm că fondurile ridicate cu PNRR / Recovery Equity Fund, care sunt la ȋnceput de drum, alături de investitorii existenti din piață, ar trebui să aibă un cadru legislativ favorabil,” a declarat Andrei Gemeneanu, Președintele ROPEA. 

    Totodată, RBL și ROPEA salută propunerea Ministerului Finanțelor de a renunța la IMCA (impozitul pe cifra de afaceri), care s-a dovedit a fi o altă piedică ȋn calea investiţiilor din România, și de a lua în considerare mare parte din propunerile mediului de afaceri privind limitarea cheltuielile intra-grup. Deschiderea autorităților în a asculta mediul de afaceri este un semnal pozitiv, iar asociaţiile noastre vor continua să sprijine un cadru fiscal echilibrat, care să limiteze abuzurile, dar să nu penalizeze investitorii și antreprenorii de bună credință. 

    Solicităm Ministerului de Finanțe protejarea ecosistemului antreprenorial românesc și stimularea companiilor inovatoare, prin alinierea legislației naționale la standardele piețelor financiare occidentale pentru a fi atrage capital privat.

     

     


     

    Despre Romanian Business Leaders

    Fundația Romanian Business Leaders este o organizație a antreprenorilor și intraprenorilor imparțială, apolitică nepartizană, care dezvoltă proiecte cu impact social și care susține o societate bazată pe democrație liberală, integrată pe deplin și solidară cu familia sa europeană. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business și din cel asociativ pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să iubească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună, protejând piața liberă pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Totodată, RBL își asumă rolul de a susține contribuția României la performanța economică a Uniunii Europene. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 600 de membri ai comunității RBL din București și cele 8 filiale locale. Mai multe pe www.rbls.ro.

    Despre Asociația de Investiții Private din România

    ROPEA – Asociația de Investiții Private din România – este organizația reprezentativă a industriei de private equity și venture capital din România. Asociația are ca obiectiv promovarea acestui sector ca motor de dezvoltare economică și sprijină crearea unui cadru favorabil atragerii de capital și creșterii investițiilor private. ROPEA acționează ca o platformă de dialog între investitori, antreprenori și autorități și promovează cele mai bune practici în industrie. În prezent, ROPEA reunește peste 65 de membri, dintre care 26 de fonduri de private equity și venture capital active pe piața din România. Mai multe pe https://ropea.ro

  • COMUNICAT DE PRESĂ –  Fundația Romanian Business Leaders lansează a 8-a filială cu ocazia primei Conferințe regionale RBL Dunărea de Jos, dedicată mediului de business din Galați, Brăila și Vrancea

    COMUNICAT DE PRESĂ – Fundația Romanian Business Leaders lansează a 8-a filială cu ocazia primei Conferințe regionale RBL Dunărea de Jos, dedicată mediului de business din Galați, Brăila și Vrancea

    Pe 11 septembrie 2025, Fundația Romanian Business Leaders (RBL) deschide un nou capitol pentru mediul de afaceri din sud-estul țării prin lansarea oficială a filialei RBL Dunărea de Jos. Filiala va debuta cu prima sa Conferință regională la Amiro Summer Events, Galați, care va aduce împreună antreprenori, lideri de business și profesioniști care își doresc să învețe, să facă schimb de experiențe și să se conecteze cu lideri locali și naționali într-un cadru autentic de dialog și colaborare.

    Împreună în vremuri economice tulburi
    Conferința regională RBL Dunărea de Jos se desfășoară sub tema „Împreună în vremuri economice tulburi”, aducând în prim-plan soluții practice și exemple concrete de adaptare, reziliență și colaborare. Agenda evenimentului include discuții despre luarea deciziilor strategice în perioade incerte, despre cum pot fi construite echipe și culturi organizaționale reziliente, dar și despre integrarea inovației și a tehnologiei în procesele de scalare sustenabilă. De asemenea, o sesiune specială va fi dedicată rolului inteligenței artificiale ca partener de creștere în business, iar participanții vor descoperi și proiectele cu impact național și local dezvoltate în cadrul RBL, de la educație la antreprenoriat.

    Evenimentul local RBL oferă ocazia de a interacționa cu lideri de business și profesioniști recunoscuți, precum Marius Ștefan (Membru board RBL & CEO Autonom) și Felix Pătrășcanu (Vicepreședinte board RBL & Managing Partner FAN Courier) alături de alți invitați care vor aduce perspective valoroase despre transformarea provocărilor în oportunități și construirea unor afaceri solide într-un mediu economic volatil.

    O zi de business și o seară de celebrare
    În prima parte a zilei de 11 septembrie, Conferința regională RBL Dunărea de Jos va reuni lideri de business, antreprenori și profesioniști din Galați, Brăila, Vrancea și nu numai, într-o serie de sesiuni interactive și dezbateri menite să ofere participanților perspective noi, soluții concrete și instrumente aplicabile pentru dezvoltarea sustenabilă a afacerilor lor.

    Seara, la Gala RBL Dunărea de Jos, participanții vor putea beneficia de un cadru relaxat de conectare și dialog împreună cu speakerii și invitații speciali, având astfel ocazia de a continua discuțiile inițiate în prima parte a zilei și de a construi noi parteneriate într-un cadru informal.

    Un reper pentru comunitatea de business din regiune
    „Ne dorim ca evenimentul anual al filialei RBL Dunărea de Jos să devină un punct de referință pentru mediul de afaceri din Galați, Brăila, Vrancea și nu numai, să contribuie la crearea unui spațiu deschis de dialog și colaborare. Este începutul unei povești prin care mediul de business local se conectează mai puternic la comunitatea și filialele existente RBL”, declară Ștefan Popa, liderul filialei RBL Dunărea de Jos & CEO aBeauty.

    Prin lansarea filialei RBL Dunărea de Jos, comunitatea RBL își reafirmă misiunea de a sprijini antreprenorii și liderii din întreaga țară să se dezvolte sustenabil, prin colaborare, învățare și implicare activă, construind conexiuni reale și oferind instrumente practice pentru liderii de business care vor să facă față provocărilor economice împreună.

    Mulțumim partenerilor noștri pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment:
    Partener Diamond – Artesana
    Parteneri Platinum – aBeauty Clinique, Lemacons, Citadina98Sitebunker

    Descoperă agenda completă a evenimentului, lista de invitați și toate detaliile despre participare aici.


     

    Despre Romanian Business Leaders

    Fundația Romanian Business Leaders este o organizație a antreprenorilor și intraprenorilor imparțială, apolitică nepartizană, care dezvoltă proiecte cu impact social și care susține o societate bazată pe democrație liberală, integrată pe deplin și solidară cu familia sa europeană. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business și din cel asociativ pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să iubească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună, protejând piața liberă pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Totodată, RBL își asumă rolul de a susține contribuția României la performanța economică a Uniunii Europene. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 600 de membri ai comunității RBL din București și cele 8 filiale locale. Mai multe pe www.rbls.ro.