COMUNICAT DE PRESĂ – Dincolo de kilometri: povești, prietenii și o comunitate care merge împreună RBL pe Via Transilvanica 2025

Între 10 august și 7 septembrie, peste 150 de antreprenori și profesioniști au pornit la pas pe #drumulcareunește. Cinci săptămâni, sute de kilometri și mii de povești au transformat a doua ediție RBL pe Via Transilvanica într-o experiență de comunitate cum rar întâlnești.

Valorile care dau sens pașilor pe #drumulcareunește RBL pe Via Transilvanica nu a fost doar despre a ajunge dintr-un punct în altul, ci despre cum parcurgi drumul și cu cine. Inițiat de Fundația Romanian Business Leaders, proiectul pune în prim-plan valorile care definesc comunitatea RBL: colaborare, curaj, solidaritate, respect și autenticitate. Fiecare zi pe traseu a fost o lecție de perseverență, de încredere în ceilalți și de conectare reală atât cu natura, cât și cu oamenii. Fiecare segment, o lecție purtată mai departe De la primii pași prin peisajele din nord și sud, până la încheierea aventurii în inima Transilvaniei, la Biertan, RBL pe Via Transilvanica a fost o succesiune de descoperiri. Nu doar natură spectaculoasă, ci și sate cu tradiții vii, comunități locale primitoare și locuri care păstrează identitatea României autentice. Pe drum, participanții au trăit momente de colaborare și sprijin reciproc. Au învățat ce înseamnă curajul și perseverența atunci când provocările i-au pus la încercare și au redescoperit bucuria simplă de a împărtăși experiențe reale, departe de ritmul cotidian. Dincolo de efortul fizic, fiecare pas a fost un exercițiu de încredere în sine, în ceilalți și în forța comunității. Diversitatea traseelor, parcurse pe jos, în alergare sau pe bicicletă, a oferit fiecăruia ocazia să își găsească propriul ritm și propria doză de aventură. În final, lecțiile de pe drum s-au transformat în amintiri puternice și legături care vor rămâne mult timp după ce pașii s-au oprit. O reuniune în inima țării Între 5 și 7 septembrie, satul medieval Biertan și Valea Verde Retreat au devenit locul unde toate drumurile s-au întâlnit. Comunitatea RBL a trăit marea finală a ediției 2025, un moment de sărbătoare și simbol al legăturilor create pe parcursul celor cinci săptămâni de drumeție. Vineri, 5 septembrie, participanții s-au reunit la Valea Verde Retreat și au pornit împreună către Copșa Mare pentru a parcurge ultimii 3,5 km din #drumulcareunește. La finalul traseului, unirea ștafetelor în zona Biertan a marcat apogeul ediției, celebrat apoi printr-o cină de networking. Sâmbătă, 6 septembrie, ziua a început cu o sesiune de stretching, urmată de activități interactive de conectare. După prânz și timp de relaxare, seara a adus momente memorabile: recunoașterea liderilor de segment, povești împărtășite în fața comunității, o cină de networking și, în final, un spectacol artistic surpriză susținut de formația The ReBeLs, împreună cu Taraful Daniel Constantin. Duminică, 7 septembrie, reuniunea s-a încheiat într-o atmosferă caldă și relaxată, iar reuniunea de la Biertan nu a fost doar o destinație finală, ci celebrarea spiritului de echipă, a perseverenței și a prieteniilor născute pas cu pas. Partenerii care au făcut drumul posibil Această ediție a prins amploare prin sprijinul și încrederea investite în misiunea noastră de către companii care cred în puterea comunităților și în proiecte care schimbă România pas cu pas: Parteneri Fondatori: Formtex, Romtrailer Service
Partener Gold: Banca Transilvania
Partener Silver: Zitec
Partener Regular: Zeph

Mai mult decât o drumeție RBL pe Via Transilvanica a confirmat, și la această ediție că fiecare pas aduce cu sine experiențe transformaționale, prietenii durabile și o comunitate mai puternică. Antreprenorii și profesioniștii care au ales să fie parte din acest drum știu că aventura nu s-a încheiat la Biertan, căci poveștile, relațiile și lecțiile învățate merg cu ei mai departe, în tot ceea ce fac. Pe Via Transilvanica am învățat împreună că adevărata destinație nu este locul în care ajungi, ci comunitatea cu care o construiești pe drum.


 

Despre Romanian Business Leaders

Fundația Romanian Business Leaders este o organizație a antreprenorilor și intraprenorilor imparțială, apolitică nepartizană, care dezvoltă proiecte cu impact social și care susține o societate bazată pe democrație liberală, integrată pe deplin și solidară cu familia sa europeană. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business și din cel asociativ pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să iubească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună, protejând piața liberă pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Totodată, RBL își asumă rolul de a susține contribuția României la performanța economică a Uniunii Europene. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 600 de membri ai comunității RBL din București și cele 8 filiale locale. Mai multe pe www.rbls.ro.

Mai multe articole