Etichetă: #RomanianBusinessLeaders

  • RBL Dobrogea – Ieșire pe mare cu velierele

    RBL Dobrogea – Ieșire pe mare cu velierele

    Conferința Regională a filialei RBL Dobrogea se mută pe mare! Prin urmare, membri filialei din sud-estul țării organizează miercuri, 12 iulie, un eveniment de networking în care cei prezenți vor avea parte, alături de alți antreprenori și lideri de business, de o ieșire pe mare cu velierele pe parcursul cărei vor avea ocazia să se relaxeze și bucure de frumusețea Mării Negre într-un mod unic. Totodată, vom povesti atât despre evoluția și activitatea filialei RBL Dobrogea de la înființare și până în prezent, cât și despre comunitatea, proiectele și inițiativele RBL la nivel național pentru a-i introduce pe cei ce doresc să se alăture comunității în atmosfera și energia RBL.

    Indiferent dacă sunteți începători sau aveți deja experiență în a naviga nu doar pe mare, ci și în business, această ieșire pe mare cu velierele va fi cu siguranță o experiență memorabilă. Așadar, vă așteptăm cu entuziasm să punem în discuție temele de interes pentru membri comunității RBL și non-membri deopotrivă, dar și să ne bucurăm împreună de vântul și valurile mării, de peisaje spectaculoase și un apus de neuitat.

    Agenda evenimentului:

    10:00 – 10:30 – Sosire participanți
    10:30 – 11:30 – Welcome speech & networking RBL Dobrogea
    11:30 – 12:00 – Instructaj
    12:00 – 15:30 – Plimbare cu veliere
    15:30 – 18:30 – Prânz & networking

    Biletul de participare principal în valoare de 145 EUR + TVA include participarea la eveniment și ieșirea pe mare cu velierele, iar înscrierea se poate face până vineri, 7 iulie.

    Opțional, cei interesați pot achiziționa pachetul secundar în valoare de 25 EUR + TVA, în care pot beneficia de cină și una dintre posibilități de cazare* de mai jos:

    – preț cazare regim double: 90 EUR + TVA / cameră / pe noapte cu mic dejun inclus.
    – preț cazare regim single: 75 EUR +TVA / cameră / pe noapte cu mic dejun inclus.
    – preț pat suplimentar: 11 EUR + TVA cameră / pe noapte cu mic dejun inclus.

    *Serviciile opționale pot fi rezervate și plătite direct la locație după ce echipa RBL validează înscrierile cu cei de la locație.

    Notă. Solicitările de cazare primite după 30 iunie se confirmă doar după verificarea disponibilității.

  • Atelier de finanțare – Listarea la bursă

    Atelier de finanțare – Listarea la bursă

    În lumea antreprenoriatului, găsirea finanțării potrivite poate fi o provocare majoră, așa că, în urma feedbackului primit de la cei care au participat anul trecut la evenimentul dedicat Capitalului Românesc, am creat o serie de Ateliere de finanțare al cărei scop este de a continua și aprofunda discuțiile cu antreprenori și specialiști în domeniu. Vom explora diferite metode de finanțare și vom analiza avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni, precum și modalități practice de a te pregăti și de a atrage investitori sau susținători pentru afacerea ta.

    Atelierele de finanțare sunt interactive și practice, astfel încât să participanții să poată aplica imediat informațiile dobândite în propria lor călătorie antreprenorială. Indiferent dacă sunt în stadiul de început al afacerii sau caută să își extindă afacerea existentă, această serie de Ateliere de finanțare îi poate ajuta pe antreprenori să înțeleagă cum să navigheze prin lumea complexă a surselor de finanțare.

    Marți, 27 iunie, ora 17:00, va avea loc timp de 3 ore, în format fizic, Atelierul de finanțare despre Listarea la bursă, astfel încât cei interesați să știe cum să își poată dezvolta businessul prin intermediul acesteia.

    Înscrierile la acest Atelier de finanțare se realizează prin completarea formularului de aici.

    *Membri comunității RBL beneficiază de prețuri preferențiale, iar codul de discount va fi trimis după contactarea pe adresa contact@rbls.ro.

  • RBL Summer Vibes

    RBL Summer Vibes

    RBL Summer Vibes e petrecerea care dă startul verii! Ne-am propus ca seara zilei de joi, 22 iunie, să fie aceea pe care o petrecem împreună la Point PA&PR, în care revedem prieteni sau parteneri de business și creăm noi sinergii.

    Fie că ești membru vechi al comunității sau tocmai ai intrat în energia și atmosfera RBL, ne-am bucura să te avem alături la petrecerea de vară RBL și să ciocnim un pahar cu vin în cinstea eforturilor pe care, cu toții, le facem constant pentru a construi România în care și generațiile viitoare să-și dorească să trăiască.

    Vei avea astfel ocazia să cunoști, alături de comunitatea RBL, și comunitățile proiectelor Antreprenoria, Vreau să fiu Antreprenor, RePatriot, SuperTeach, RoBoost sau Antreprenorești, așa că dacă îți dorești să fii prezent, te rugăm să ne dai de veste pe adresa contact@rbls.ro până pe 18 iunie.

    Așteptăm cu entuziasm să sărbătorim vara la RBL Summer Vibes!

  • COMUNICAT DE PRESĂ – România are un potențial filantropic în valoare de 1.22 mld. EURO

    COMUNICAT DE PRESĂ – România are un potențial filantropic în valoare de 1.22 mld. EURO

    Ne-am alăturat cu bucurie demersului celor de la Social Impact Alliance for CEE de a realiza în România studiul „Filantropia și responsabilitatea socială corporativă în Europa Centrală și de Est” pentru a înțelege mai bine cum privesc românii aceste două concepte.

    Studiul confirmă ceea ce am putut observa și noi de-a lungul ultimilor ani prin intermediul membrilor comunității RBL și nu numai, și anume, că atât persoanele fizice, cât și companiile au din ce în ce mai multe resurse și sunt dispuse să susțină organizațiile non-profit și administrația publică în gestionarea celor mai presante probleme sociale și de mediu.

    • – 55% dintre români sunt dispuși să plătească mai mult pentru produse și servicii oferite de branduri responsabile din punct de vedere social.
    • – 51% dintre români fac donații financiare în mod regulat pentru cauze sociale, contribuția anuală ajungând la aproximativ 595 milioane de euro (87 euro/persoană).
    • – Cu motivația adecvată, cetățenii români ar putea contribui cu până la 1,22 miliarde de euro anual pentru cauze sociale – sumă mai mult decât dublă față de nivelul actual.

    Provocările recente care au afectat regiunea Europei Centrale și de Est, cum ar fi pandemia, criza climatică și conflictul din Ucraina, au evidențiat importanța crucială a filantropiei în consolidarea societății civile. Circa 6 din 10 cetățeni din regiune consideră că provocările actuale necesită o implicare mai mare a comunității. România, una dintre cele mai mari țări din regiunea CEE, are un potențial filantropic imens. Cercetările realizate de Social Impact Alliance for Central & Eastern Europe și partenerii săi arată că cetățenii români ar fi dispuși să doneze de aproape două ori mai mult decât în prezent. Cu toate acestea, există încă diverse bariere administrative, fiscale și juridice care împiedică dezvoltarea ecosistemului de impact social.

    Datele colectate de Social Impact Alliance for Central & Eastern Europe arată că 55% dintre români sunt dispuși să plătească mai mult pentru produse și servicii oferite de branduri responsabile din punct de vedere social. De asemenea, companiile adoptă din ce în ce mai des practici responsabile și sustenabile, motivate de creșterea gradului de conștientizare în rândul angajaților, investitorilor și consumatorilor. În plus, 51% dintre români fac donații financiare pentru cauze sociale în mod regulat, contribuția anuală ridicându-se la 595 milioane de euro (87 euro/persoană), iar 41% donează medicamente sau alimente. De asemenea, 37% dintre români s-au implicat în acțiuni de voluntariat în ultimele 12 luni.

    Cu toate acestea, potențialul filantropic al societății românești este mult mai mare. Cu motivația adecvată și eliminarea barierelor existente, cetățenii ar putea dona până la 1,22 miliarde de euro anual pentru cauze sociale, ceea ce reprezintă o sumă de două ori mai mare decât donațiile actuale.

    Cum poate fi consolidat ecosistemul de impact social din România astfel încât să faciliteze contribuții mai informate, mai țintite și mai eficiente?

    Concluziile se regăsesc în cel mai recent studiu „Filantropia și responsabilitatea socială corporativă în Europa Centrală și de Est | ROMÂNIA” realizat în perioada martie – aprilie 2023 de Social Impact Alliance for Central & Eastern Europe împreună cu Fundația Romanian Business Leaders, Dentons România și Nexia România, cu sprijinul Google.org. Raportul analizează principalele obstacole și potențiale stimulente pentru donatorii corporativi și individuali și oferă recomandări pentru abordarea acestora.

    „Atât întreprinderile, cât și persoanele fizice manifestă o disponibilitate din ce în ce mai mare de a-și folosi resursele – bani, timp și competențe – pentru a aborda provocările sociale și de mediu. Este în interesul nostru, al tuturor, să facilităm acest angajament. Sperăm ca recomandările pregătite în colaborare cu organizațiile responsabile de modelarea ecosistemului de impact social din România să contribuie la stabilirea priorităților și la adoptarea măsurilor adecvate”, declară Anna Korzeniewska, Fondatoare Social Impact Alliance for Central & Eastern Europe.

    Abordarea bazată pe proiect a activităților CSR

    Multe dintre inițiativele de responsabilitate socială sunt implementate ca proiecte punctuale, ceea ce face dificilă obținerea unui impact pe termen lung. Companiile sunt interesate să sprijine astfel de proiecte, însă adesea acționează doar în măsura în care este necesar pentru a respecta reglementările ESG, fără a încerca să introducă schimbări majore sau să le integreze în operațiunile lor de zi cu zi.

    Este esențială creșterea conștientizării în rândul furnizorilor de capital, atât la nivel public, cât și privat, cu privire la necesitatea furnizării finanțării de bază și consolidarea capacității ONG-urilor și a altor organizații axate pe impactul social, pentru a-și putea canaliza eforturile către furnizarea unor soluții pe termen lung, relevante, în loc să treacă pur și simplu de la un proiect la altul. Acest obiectiv poate fi atins prin evidențierea beneficiilor comerciale ale acțiunilor responsabile, promovarea bunelor practici și inițierea de colaborări.

    „În calitate de organizație care funcționează atât ca asociație pentru liderii de afaceri, cât și ca ONG, suntem martorii direcți ai beneficiilor obținute prin implicarea în parteneriate pe termen lung cu companii private, în vederea obținerii unui impact semnificativ în domeniul antreprenoriatului, al educației și al bunei guvernări. Încurajăm și sprijinim liderii de afaceri să se concentreze asupra abordărilor strategice pe termen lung în ceea ce privește practicile responsabile din punct de vedere social, al mediului și corporativ (ESG) și, cel mai important, să le integreze în operațiunile lor de afaceri”, afirmă Alina Burlacu, Director General, Fundația Romanian Business Leaders.

    Lipsa stimulentelor fiscale pentru donatori

    România are un model de redistribuire a impozitelor unic în regiunea ECE (adesea numit „legea sponsorizării” pentru companii). Companiile pot redirecționa până la 20% din impozitul pe profit către cazuri sociale, iar persoanele fizice, 3,5%. Deși forma actuală de redirecționare a impozitului pe profit este una eficientă, ar fi util să se ia în considerare introducerea unor beneficii fiscale suplimentare, pentru a încuraja atât donatorii privați, cât și pe cei corporativi să sprijine organizațiile non-profit și administrația publică în abordarea celor mai urgente probleme sociale și de mediu. Una dintre soluțiile posibile ar fi introducerea deducerilor fiscale pentru donatorii corporativi.

    „Acordarea de stimulente fiscale suplimentare ar fi un factor motivant pentru întreprinderi și persoanele fizice de a se implica în rezolvarea problemelor sociale utilizând propriile resurse, cum ar fi capitalul și competențele. Această abordare ar contribui la promovarea unei culturi a generozității în societate. Implementarea scutirilor fiscale poate reprezenta un pas important pentru consolidarea ecosistemului de impact social în România”, declară Ionut Zeche, Senior Partner at Nexia CRG.

    Lipsa reglementărilor și susținerii pentru activitățile pro bono

    În România, există o lipsă de stimulente pentru formele nemonetare de implicare, în special pentru voluntariatul bazat pe abilități și serviciile pro bono. Un obstacol suplimentar care descurajează companiile să se implice în aceste activități este obligația de a plăti TVA pentru serviciile pro bono. Cu toate acestea, dacă aceste activități sunt desfășurate în scopuri comerciale, nu se aplică taxa de TVA. Guvernul are capacitatea de a aborda această provocare prin emiterea de recomandări care să ajute companiile să evidențieze legăturile dintre activitățile pro bono și activitățile lor comerciale. Aceasta ar reduce în mod eficient riscurile pentru companiile implicate în astfel de inițiative.

    „Acțiunile pro bono sunt din ce în ce mai valorizate în societatea noastră, însă nu beneficiază de susținere sistematică. Implementarea unor reglementări juridice adecvate ar putea elimina obstacolele existente și ar putea debloca potențialul imens al inițiativelor de responsabilitate socială. Guvernul are oportunitatea de a promova un mediu care să încurajeze și faciliteze implicarea în activitățile pro bono”, spune Doru Postelnicu, Consilier Dentons România.

    Teama de controale fiscale

    Teama de autoritățile fiscale provine în mare parte din lipsa de încredere și afectează în special întreprinderile mici. Acestea se preocupă de consecințele pe care le-ar putea avea contabilizarea necorespunzătoare a activităților lor sociale și, ca rezultat, atragerea atenției autorităților fiscale. Această preocupare poate fi abordată prin încurajarea autorităților să se concentreze mai mult pe acordarea de consultanță decât pe aplicarea de sancțiuni, în special atunci când scopul activităților întreprinse este de a adresa provocările sociale.

    Complexitatea terminologiei, a documentelor și a procedurilor

    Complexitatea documentelor, terminologiei și reglementărilor reprezintă o provocare atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat din România și regiunea CEE. Astfel, este nevoie de eforturi suplimentare pentru simplificarea și chiar traducerea cerințelor Uniunii Europene într-un limbaj accesibil pentru factorii de decizie din toate sectoarele – privat, public și social.

    Lipsa sprijinului fiscal și juridic pentru investitorii interesați de impactul social

    Investițiile orientate spre impactul social reprezintă un concept în care obiectivele sociale sau de mediu sunt combinate cu generarea de profit. Deși investițiile cu impact social devin din ce în ce mai relevante în regiunea CEE, în România ele nu prezintă prea mult interes. Un prim pas în dezvoltarea acestei zone ar trebui să fie promovarea educației și creșterea gradului de conștientizare printre investitori și manageri de fonduri.

    „Pentru a promova dezvoltarea unei filantropii durabile, este necesar să avem la dispoziție date fiabile și să facilităm schimbul de cunoștințe. Regiunea Europei Centrale și de Est are o oportunitate reală de a consolida și de a promova o cultură a filantropiei și a sprijinului social durabil. Prin urmare, este deosebit de important să implicăm toți actorii din societate într-un mod strategic și pe termen lung”, adaugă Liza Belozerova, Senior Manager pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa, în cadrul Google.org, care a sprijinit cercetarea.

    Raportul complet poate fi accesat aici.

    –––

    Studiul „Filantropia și responsabilitatea socială corporativă în Europa Centrală și de Est | ROMÂNIA” a fost realizat în perioada martie – aprilie 2023 de Social Impact Alliance for Central & Eastern Europe® – o organizație independentă și apolitică – cu sprijin financiar din partea Google.org. Studiul s-a bucurat de sprijinul pro bono inestimabil al Fundației Romanian Business Leaders, Dentons Bucharest și Nexia Romania.

    Inițial, a fost cartografiat ecosistemul din România, pentru identificarea jucătorilor cheie care reprezintă medii și perspective diferite. Experți din cadrul a 20 de organizații atent selectate – în mare parte organizații umbrelă pentru companii, investitori, ONG-uri, mediul academic, precum și pentru administrația publică și organizațiile care susțin implicarea socială în România – au fost invitați să participe la interviuri individuale aprofundate, realizate online pe baza unui plan structurat.

  • MERITO susține profesorii spre a obține recunoaştere, apreciere şi sprijin de la societatea românească

    MERITO susține profesorii spre a obține recunoaştere, apreciere şi sprijin de la societatea românească

    MERITO susține profesorii spre a obține recunoaştere, apreciere şi sprijin de la societatea românească

    📢 În contextul grevei generale din Educaţie, ne dorim ca profesorii din toată ţara, care îşi fac meseria cu pasiune şi profesionalism, să ştie că nu sunt singuri: cauza profesorilor e cauza noastră, a tuturor. Comunitatea MERITO este alături de profesori și susține demersul lor spre a obține recunoaştere, apreciere şi sprijin de la societatea românească.

    Susţinem această cauză publică tocmai prin misiunea proiectului nostru de a recredibiliza meseria de profesor în societate şi a de a contribui la creşterea statutului acesteia, prin recunoaşterea unor #profesorivaloroși, exponenţi ai unei categorii mai largi decât ne imaginăm, de cadre didactice dedicate.

    Meseria de profesor nu se poate dezvolta fără un statut înalt, iar performanţa în școală şi educaţia de calitate presupun nu doar resurse şi dotări adecvate, ci și oameni motivați. În plus, învățământul românesc trebuie să devină mult mai atractiv pentru tinerii absolvenți, bine pregătiți, care să își dorească o carieră didactică.

    În momentul actual, între salariul unui profesor debutant și salariul mediu pe economie este o diferență negativă de 40%, iar coșul minim de consum este cu 20% mai mare decât salariul unui debutant în sistem. Mai mult, salariul mediu net în învăţământ nu acoperă nevoile pentru o familie de doi adulţi fără copii, raportate la coşul minim de consum lunar pentru un trai decent.

    De asemenea, oportunitățile de dezvoltare în carieră și evoluția salariilor profesorilor nu stimulează performanța acestora sau retenția oamenilor valoroși în învățământ.

    ❗ Astfel, credem că învăţământul românesc are nevoie de îmbunătăţiri pe mai multe planuri:

    1. Salarizarea adecvată a profesorilor: începând de la creşterea salariului de intrare în sistem pentru debutanţi, până la remunerarea adecvată pe tot parcursul carierei. De asemenea, creşterea salarială trebuie accelerată pe tot parcursul carierei, nu doar la finalul acesteia, când poate fi atins nivelul maximal;

    2. Respectarea alocării bugetare de 6% din PIB, pentru salarizare adecvată şi stimularea investiţiilor necesare în infrastructura şcolară şi în baza materială propice dezvoltării elevilor şi profesorilor – condiţiile minime de care e nevoie pentru performanţa sistemului;

    3. Adoptarea unor standarde moderne de calitate la nivelul sistemului de învățământ, care să stimuleze nu doar performanța elevilor, dar și meritocrația, și transparența în evaluarea actului didactic.

    🎙 Mai multe detalii de context, date despre cauza noastră şi despre măsurile pe care le susţinem sunt disponibile şi în emisiunea „Ţară, ţară, cine eşti?”, în mesajul transmis încă din noiembrie 2022, de Măriuca Talpeş, iniţiatoarea şi liderul #MERITO: https://youtu.be/38TMopaee6g.

    ––––––––––––––––

    Despre proiectul MERITO

    Misiunea proiectului MERITO este de a transforma meseria de profesor în România, în sensul de a o recredibiliza şi profesionaliza. Recredibilizăm meseria prin recunoaşterea şi promovarea profesorilor valoroşi, care practică Educaţie de calitate, inclusiv în afara claselor lor. Profesionalizăm meseria prin dezvoltarea acestor profesori şi sprijinul pentru răspândirea expertizei şi bunelor lor practici către colegii din sistem.

    Comunitatea profesorilor MERITO numără, în prezent, peste 100 de profesori laureaţi şi parteneri, în a căror dezvoltare investim continuu şi care, împreună cu antreprenorii și managerii din RBL, lucrează ca să multiplice în sistemul de educație bune practici de predare, prin intervenţii de învăţare colaborativă, o voce a profesorilor și printr-o platformă online de dezvoltare profesională relevantă pentru aceştia. Ne-am propus să inspirăm 50.000 de profesori din sistem până în 2030, astfel încât aceștia să poată cultiva adecvat abilitățile necesare elevilor. Detalii complete pe www.merito.ro

    Despre Fundația Romanian Business Leaders

    Romanian Business Leaders (RBL) este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro.

  • COMUNICAT DE PRESĂ: Antreprenorii români votează cota unică

    COMUNICAT DE PRESĂ: Antreprenorii români votează cota unică

    În contextul în care soarta PNRR nu este clară și în continuare România este în pericol de a pierde miliarde de euro destinați modernizării ei, Romanian Business Leaders își reafirmă ferm solicitarea către guvernanți de a menține principiul fiscal al cotei unice aplicate impozitării muncii, cu eliminarea excepțiilor și a scutirilor nefundamentate economic.

    Dacă problema care se dorește a fi rezolvată este creșterea veniturilor bugetare, iată 3 motive pentru care impozitarea progresivă este de nedorit și 3 soluții pentru rezolvarea problemei:

    Motivul numărul 1:

    În cei 20 de ani de când cota unică se aplică în România, ea și-a dovedit pe deplin utilitatea: a scos la lumină și a fiscalizat peste 150.000 de locuri de muncă, a contribuit la triplarea PIB-ului țării și a simplificat sistemul de administrare fiscală.

    Motivul numărul 2:

    România are în continuare un cost al muncii peste media europeană, ceea ce nu ajută deloc în competitivitatea țării noastre. Mediul de afaceri este deja în criza acutizată a migrării forței de muncă. Ne pleacă masiv oameni super calificați, din industrii creative și din industrii producătoare, ne pleacă studenți, care aleg să nu mai studieze în România și să nu mai revină apoi să lucreze în România. E nevoie de politici de atragere și retenție a acestor oameni, nu de politici de îndepărtare a lor.

    Motivul numărul 3:

    Nu am identificat un fundament economic solid pentru care România să introducă impozitarea progresivă a muncii. Care ar fi beneficiul în economie? Care ar fi beneficiul în buzunarele oamenilor? Care ar fi beneficiul în bugetul de stat? Acestea sunt întrebări ale căror răspunsuri ar trebui să fie clare.

    Soluțiile pentru creșterea veniturilor bugetare din taxarea muncii sunt simple, dar necesită curaj politic: 

    1.      Uniformizarea cotei unice aplicabile muncii, prin eliminarea excepțiilor și a scutirilor, va duce nu doar la echitate socială și economică, ci și la creșterea directă a veniturilor bugetare. Dacă această măsură ar fi însoțită de plafonarea contribuțiilor, competitivitatea României pe piața muncii ar crește masiv.

    2.      Eliminarea pensiilor speciale și reformarea sistemului de pensii va duce la deblocarea PNRR, care va stimula creșterea economiei, și în final, va stimula creșterea veniturilor oamenilor.

    3.      Accelerarea digitalizării administrației și creșterea competențelor digitale în administrație vor contribui la creșterea veniturilor bugetare. 

    „În continuare, antreprenorii români și mediul de afaceri vor să știe care e direcția în care se îndreaptă România. Suntem pe cale de a rata cea mai mare șansă de modernizare a României – fondurile PNRR, în timp ce suntem asaltați de propuneri de creșteri de impozite, care să alimenteze bugetul unei administrații neperformante. Am scăpat, deocamdată, de recesiune, dar pierderea acestor bani din economie va lovi puternic în competitivitatea României și în dezvoltarea proiectelor de infrastructură atât de necesare”, a spus Marius Ștefan, Președinte RBL.

    ––––––––––––––––

    Despre Romanian Business Leaders

    Romanian Business Leaders (RBL) este vocea și vehiculul de acțiune a 400 de lideri din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro sau la contact@rbls.ro / +4021 794 14 98.

  • Stock Option Plan – Cum să îți motivezi și recompensezi oamenii-cheie prin planuri de recompensare în acțiuni

    Stock Option Plan – Cum să îți motivezi și recompensezi oamenii-cheie prin planuri de recompensare în acțiuni

    În contextul accentuării crizei forței de muncă, devine din ce în ce mai dificilă păstrarea angajaților cheie în companie. Prin seminarul pe care ți-l propunem, ne vom concentra pe prezentarea unor modalități de retenție a angajaților cheie din companie, prin acordarea unor beneficii pe termen lung cu decontare în acțiuni, părți sociale sau prin participarea la profit, aliniate cu obiectivele și strategia companiei, precum și pe eventualele implicații juridice și fiscale aplicabile în cazul acestor beneficii.

    RBL și KPMG îi invită pe cei interesați să ofere angajaților lor această modalitate de motivare și recompensare la un eveniment de 3 ore în care vor fi prezentate concret aceste planuri de recompensare în acțiuni și cum se pot implementa.

    Evenimentul are loc în incinta sediului KPMG aflat pe Șoseaua București-Ploiești 89A și este dedicat membrilor comunității RBL, însă dacă îți dorești să participi, te invităm să te înscrii până pe 21 aprilie trimițându-ne mail pe adresa contact@rbls.ro.

  • COMUNICAT DE PRESĂ: Marius Ștefan preia președinția RBL de la Dragoș Petrescu

    COMUNICAT DE PRESĂ: Marius Ștefan preia președinția RBL de la Dragoș Petrescu

    Romanian Business Leaders are, începând cu luna aprilie 2023, un nou Consiliu Director format din 13 antreprenori și executivi români. Din componența acestuia fac parte Marius Ștefan (CEO, Autonom Group), Laura Florea (Managing Partner, Point PA & PR), Sergiu Neguț (Co-fondator, FintechOS), Dragoș Petrescu (Președinte, City Grill Restaurants), Angela Roșca (Managing Partner, Taxhouse), Mihai Marcu (CEO, Medlife), Măriuca Talpeș (CEO, Bitdefender & Intuitext), Iulian Cîrciumaru (Managing Partner, V7 Capital), Florin Furdui (Country Manager, Portland Trust), Dan Pitic (Owner, Perpetuum), Simona Pirtea (Managing Partner, Enache, Pirtea & Asociații), Ciprian Borșan (Founder, Harpoon Marketing) și Dan Isai (CEO, SaladBox).

    Felix Pătrășcanu (Owner, FAN Courier Express) și Dragoș Neacșu (CEO, GS1 România) își încheie mandatul luna aceasta, însă vor rămâne alături de RBL, în calitate de membri ai Consiliului Consultativ. 

    Consiliul Director va fi condus de Marius Ștefan, noul președinte al RBL, și de doi vicepreședinți, Laura Florea și Sergiu Neguț

    Pe parcursul următorilor doi ani, membri noului Consiliu Director al Romanian Business Leaders și-au propus să continue îndeplinirea obiectivelor din mandatul 2021-2023, și anume:

    -creșterea durabilă a proiectelor RBL de educație și antreprenoriat, 

    -consolidarea pilonului de bună guvernare prin implicarea mai mare a comunității în discuțiile cu Guvernul și Parlamentul pe marginea politicilor publice, 

    -dezvoltarea comunității de membri și creșterea gradului de implicare a membrilor acesteia în inițiativele și proiectele organizației, 

    -extinderea activității RBL în alte orașe din țară și în străinătate.

    „În ultimii doi ani am avut bucuria de a lucra îndeaproape cu membri echipei și comunității Romanian Business Leaders pentru a contribui împreună la o Românie în care generațiile viitoare să își dorească și să fie mândre să trăiască. Cei 3 piloni ai RBL – antreprenoriatul, educația și bună guvernarea – stau la baza atingerii acestui deziderat și sunt recunoscător pentru numărul mare de antreprenori, intraprenori și lideri din businessul românesc care s-au alăturat comunității RBL în mandatul meu, care au aceeași credință și acționează în spiritul ei. Sunt încântat să predau mai departe ștafeta către Marius  Ștefan, în care am toată încrederea că va continua să inspire și să sprijine antreprenorii și liderii de business din România prin intermediul proiectelor, activităților și inițiativelor RBL. În final, vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit și mi-au fost sursă de inspirație în tot acest timp. Rămân în continuare în consiliul director al organizației și voi continua să mă implic activ în comunitatea RBL îndeosebi în proiectele pe care le desfășurăm.”, a spus Dragoș Petrescu, fost președinte al RBL.

    Marius Ștefan este CEO și fondator al Autonom, furnizor integrat de servicii de mobilitate și finanțare. Autonom este totodată cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, formată din 46 de agenții prezente în 30 de orașe și deține o flotă de peste 14.000 de mașini. Marius Ștefan a absolvit programul MBA al Robert H. Smith School of Business al Universității din Maryland. Crede cu tărie în dezvoltarea continuă și participă cu regularitate la programe de pregătire executivă la universități precum Harvard Business School, London Business School, Stanford, INSEAD și IMD. În prezent, Marius este membru  al boardului Endeavor România și membru în boardul Teach for România. El a fost ales membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom și este consultant în boardul unor companii precum Secom, Clinicile Dr. Leahu și multe altele.

    Ultimii ani au reprezentat o provocare pentru comunitatea de business din România. RBL este locul unde poți găsi soluții și unde te poți implica în viața comunității fie că este vorba de Antreprenoriat, Educație sau Bună Guvernare. Mă bucur să pot continua povestea RBL și sunt convins că împreună putem să construim România pe care ne-o dorim pentru următoarele generații.”, a declarat Marius Ștefan.

    Laura Florea este Managing Partner al Point PA&PR, companie de top în domeniul comunicării strategice. Înființată acum 15 ani, compania a derulat peste 300 de proiecte de comunicare pentru 80 de clienți din 20 de industrii. Laura Florea a contribuit fundamental la dezvoltarea și autoreglementarea industriei de public affairs din România și din Europa. Este membru fondator și timp de 12 ani a fost președinte al Asociației Registrul Român de Lobby și ocupă poziția de vicepreședinte al asociației europene Public Affairs Community of Europe. Timp de 12 ani a fost profesor asociat al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București și a contribuit la elaborarea a două cărți prestigioase europene privind activitatea de lobby. A absolvit Facultatea de Litere a Universității București, precum și Facultatea de Drept a Universității Româno Americane. 

    E nevoie să creștem reprezentarea antreprenorilor și intraprenorilor români în fața autorităților publice. Ne propunem să ne dezvoltăm capacitatea organizațională în această privință și să intensificăm dialogul cu Guvernul și legislativul pentru un mediu legislativ care să sprijine creșterea economiei., a completat Laura Florea.

    Sergiu Neguț este cofondator al FintechOS, start-up românesc care dezvoltă soluții digitale pentru industria financiară, pentru care a ridicat finanțare de peste 100 mil EUR. Sergiu Neguț este partener Cleverage VC, recunoscut angel investor și board advisor în mai multe companii (FruFru, Softelligence, 2performant, etc). Anterior, Sergiu a condus operațional Regina Maria și a extins în CEE operațiunile Amgen. A absolvit MBA la INSEAD și predă cursuri de strategie, creștere antreprenorială și fintech la Bucharest International School of Management și alte școli de afaceri.

    Ce ne leagă pe toți la RBL este bucuria de a construi un ecosistem mai performant, bazat pe încredere, care să ne ajute pe toți. Sper, alături de Marius și Laura, să ducem munca asta mai departe și să facem o Românie un pic mai bună., a precizat Sergiu Neguț.

    ––––––––––––––––

    Despre Romanian Business Leaders

    Romanian Business Leaders (RBL) este vocea și vehiculul de acțiune a 400 de lideri din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro sau la contact@rbls.ro / +4021 794 14 98.

  • Conferința regională RBL Cluj 2023 – Reziliența pentru creștere din perspectiva BRK Financial Group

    Conferința regională RBL Cluj 2023 – Reziliența pentru creștere din perspectiva BRK Financial Group

    1. Ce înseamnă pentru tine, în calitate de lider, reziliența în business? 

    La modul general, mă refer la o suită întreagă de planuri: A,B,C pentru anumite scenarii complicate sau chiar dezastruoase, iar dacă contextul devine complicat să poate fi aplicat cu pierderi cât mai mici.

    La ce anume ar trebui să fie atenți liderii de business pentru a se adapta contextului economic și geopolitic actual?

    Pandemie, război la granița, inflatie de 16%.

    În trei ani am avut parte de trei evenimente extreme (o pandemie, un război la graniță și inflație de 16%). Cred că e un moment bun să acorde o atenție mai mare către riscuri, să-și evalueze operațiunile prin ajustarea la risc. Eu aș sugera să existe un sistem cât mai avansat de management al riscurilor de orice natură, o hartă clară a lor și, dacă se poate, să fie evitate segmentele care induc riscuri necuantificabile, chiar dacă au o probabilitate minimă de apariție.

    Trei ponturi pentru afaceri reziliente

    În primul rând, problema rezilienței trebuie tratată în echipă, într-o firmă există mai multe persoane cheie care trebuie să fie familiarizate cu procesele critice, riscurile majore și planurile de acțiune. Într-un plan sănătos, trebuie utilizată o expertiză diversificată. Apoi, cum am mai menționat, să se acorde o importanță deosebită riscurilor. Și, în cele din urmă, mă gândesc la banii albi pentru zilele negre. O rezervă de bani imediat accesibilă, la care să apelezi în funcție de natura dificultăților prin care treci. Fie o rezervă în conturile bancare, fie plasamente de trezorerie foarte sigure și extrem de ușor lichidabile (titluri de stat de exemplu).

  • Conferința regională RBL Cluj 2023 – Reziliența pentru creștere din perspectiva Promelek

    Conferința regională RBL Cluj 2023 – Reziliența pentru creștere din perspectiva Promelek

    1. Ce înseamnă pentru tine, în calitate de lider, reziliența în business? 

    Reziliența este capacitatea de a rezista la șocuri. Rolul meu ca și lider este să identific factorii pe care nu-i pot influența și să-i elimin din discurs și din griji. Eu, ca și lider, am responsabilitatea de a arăta echipei ce avem de făcut, de ce și cum. Fără acestea nici posibilitățile, crizele nici atât, nu devin oportunități.

    1. La ce anume ar trebui să fie atenți liderii de business pentru a se adapta contextului economic și geopolitic actual?

    Eu ca lider trebuie să rămân calm și să mă informez constant despre realitate cu cât mai multă atenție și filtrare.

    1. Trei ponturi pentru afaceri reziliente:
    1. Eliminarea elementelor pe care nu le putem influența.
    2. Să ne ridicăm deasupra situației, atenție la BIG PICTURE.
    3. Orice provocare trebuie văzută ca o situație care diferă de situația dorită și să mă concentrez pe factorii care mă duc către situația dorită.