Etichetă: studiu PulseZ

  • 47% dintre tinerii generației Z au ca obiectiv independența financiară

    47% dintre tinerii generației Z au ca obiectiv independența financiară

    • Independența financiară ia locul împlinirii personale, după cum arată rezultatele studiul Insights PulseZ 2022

    București, 21 noiembrie 2022Situația financiară se află în prim planul atenției Generației Z, fiind considerată mai importantă decât satisfacția împlinirii personale în plan familial sau chiar sănătatea, așa cum reiese din studiul conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) și realizat la nivel național de către agenția de studii de piață IZI data.

    Siguranța financiară primează în perioade de criză, iar tinerii înțeleg pe deplin acest lucru. Valul de incertitudini generate de anii de pandemie și acum de situația creată de războiul din Ucraina și efectele sale în plan economic, justifică într-o oarecare măsură aspirația pentru independența financiară a celor 47% dintre tinerii intervievați”, a declarat Alin-Claudiu Apostu, Project Manager pentru Insights și Vreau să fiu Antreprenor.

    Printre cei mai menționați factori motivatori în rândul tinerilor, se numără independența financiară (47%), împlinirea pe plan personal (44%), starea de sănătate (37%), dorința de a lăsa ceva de valoare în urmă (33%). Semnificativ mai multe fete menționează independența financiară și dezvoltarea psihică/ emoțională, în timp ce semnificativ mai mulți băieți menționează dorința de faimă/ celebritate.

    Următorii pași ai tinerilor după terminarea studiilor

    În special fetele resimt nevoia de siguranță financiară, majoritatea (52%) fiind preocupate de acest subiect față de doar 42% dintre băieți, dorința de a avea o carieră de succes și cea de a avea libertate de decizie fiind sensibil egală pentru ei.

    După terminarea studiilor, tinerii au în vedere: angajarea în România (24%, în scădere față de anul trecut 30%), continuarea studiilor în România (24%), angajarea în altă țară (9%). Semnificativ mai multe fete menționează angajarea în România, în timp ce semnificativ mai mulți băieți menționează angajarea în altă țară.

    Motivația și așteptările legate de carieră

    Pentru cei care iau în calcul opțiunea de angajare, cel mai important criteriu pe care îl folosesc în selectarea unui loc de muncă este satisfacția oferită de ceea ce fac. Trei sferturi dintre ei se ghidează după acest principiu, iar mai mult de jumătate dintre participanții la studiu (53%) urmăresc să obțină un pachet salarial cât mai consistent. Aproape tot atâția (51%) preferă un program de lucru flexibil și posibilitatea de a lucra de la distanță, iar 45% se orientează către o echipă și o atmosferă de lucru în care să se simtă confortabil.

    „Tinerii Generației Z au crescut având derulată pe fundal mentalitatea inoculată părinților și bunicilor, mentalitate de tipul ”dacă vrei rezultate trebuie să muncești mult”; ”niciun efort nu este prea mare dacă e pentru munca ce îți place”, mentalitate care a pavat calea către obsesie, workaholism, burnout și depresie. De aici și nevoia de a rescrie scenariul pentru filmul acesta al desfășurării muncii”, a subliniat Leonard Rizoiu, Managing Partner pentru LeoHR.

    Percepția asupra beneficiilor extrasalariale plasează ca principale beneficii de bază tichetele de masă și asigurările de sănătate sau abonamentele medicale, ambele întrunind opțiunile a 73% dintre respondenți. Beneficiile speciale care îi atrag pe tineri către un loc de muncă sunt abonamentul la sala de sport și cadourile primite de la angajator (66%) fiind îndeaproape urmate de asigurarea chiriei (65%). Aceste beneficii nu numai că atrag noua forță de muncă, ci și ajută la păstrarea acesteia.

    Motivul principal al tinerilor pentru care vor să-și construiască o carieră profesională este pentru siguranța sau independența financiară (55%), la mare distanță fiind urmat în ierarhia opțiunilor de necesitatea de dezvoltare personală (14%). Pentru majoritatea tinerilor, posibilitatea lucrului de la distanță care să le permită opțiunea de a călători și munci în același timp (61%)  îi poate motiva să își atingă obiectivele mai repede, același procent întrunind și opțiunea lucrului de acasă. Cum 56% dintre tineri arată că sunt dispuși să meargă la birou, se pare că modul de lucru hibrid este soluția de viitor, acolo unde activitatea se pretează.

    Salarii mai mari în sensul de realiste, mai multă flexibilitate a modului de lucru, mai mult timp liber, o mai mare responsabilitate socială și față de mediu – aceste cândva preferințe ale milenialilor, au devenit așteptări de ”nenegociat” ale tinerilor Gen Z”, a completat Leonard Rizoiu, Managing Partner pentru LeoHR.

    GenZ conștientizează obligația morală a plății datoriiilor la timp – 88%

    În ceea ce privește atitudinea față de bani, 89% dintre tineri și-ar dori să facă bani rapid și ușor.

    De asemenea, 70% consideră că toți avem obligația morală să ne plătim datoriile (credite bancare, facturi, etc.) la timp, în timp ce 64% dintre respondenți afirmă că persoanele care nu își plătesc datoriile la timp nu sunt de încredere.”Tinerii din generația Z sunt asumați și conștientizează obligația morală în ceea ce privește plata datoriilor la timp (88%), precum și faptul că dacă nu știi să-ți gestionezi bugetul lunar, cu siguranță vei avea datorii (74%). De altfel, 80% dintre tinerii activi pe piața muncii (22-24 ani) conștientizează într-o măsura mai mare importanța planificării lunare a bugetului”, a declarat Liviu Costică, COO KRUK România.

    Așteptările tinerilor la locul de muncă, în strânsă legătură cu wellbeing-ul

    Printre factorii care influențează starea de bine la locul de muncă, tinerii menționează preponderent: echipa/ colectivul (76%), flexibilitatea de lucru (59%), sistemul bine organizat al locului de muncă (54%) și accesul la oportunități de dezvoltare (50%). În timp ce fetele apreciază mai mult echipa/ colectivul și accesul la oportunități de dezvoltare, băieții apreciază mai mult autonomia în muncă. Așteptările lor legate de promovare sunt foarte ridicate, aproape jumătate (49%) apreciind că promovarea ar trebui să o primească în termen de maxim un an de la intrarea pe o poziție, iar 17% evaluează că o vor primi peste cel puțin 2 ani. Lucrurile stau un pic diferit în ceea ce privește schimbarea locului de muncă, doar 18% doresc să își schimbe jobul în mai puțin de un an și 15% plănuiesc să stea mai mult de 5 ani într-o companie.

    Deciziile tinerilor: sustenabilitatea unui brand afectează decizia de cumpărare

    În privința brandurilor care aplică principii sustenabile, ar fi interesant de urmărit în practică cât din acest interes pentru comportamentul sustenabil al unei companii se translatează și în privința alegerii unui potențial angajator. De exemplu, sustenabilitatea unui brand afectează decizia de cumpărare, în cazul a 42% din respondenții la studiul PulseZ. Cu toate acestea, cercetările din piața forței de muncă ne arată că misiunea și valorile unei companii sunt printre ultimii factori luați în calcul de angajații care se gândesc să își schimbe locul de muncă”, a declarat Oana Datki, Managing Partner pentru CTeam.

    Chiar dacă sunt preocupați cu precădere de situația financiară, de posibilități de dezvoltare personală și de beneficii extrasalariale, tinerii nu uită de importanța pe care o au acțiunile sustenabile. Astfel, atunci când vine vorba de producția de bunuri, ei consideră destul de importante și foarte importante folosirea de către companii a unor metode de producție sustenabile (88%) și revânzarea, repararea, reciclarea produselor utilizate sau defecte sustenabile (88%).

    Studiul „Insights PulseZ” surprinde starea Generației Z în 2022

    Aflat la cea de-a treia ediție, studiul „Insights PulseZ” a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel național din punct de vedere al distribuției pe sexe, regiunii și mediului urban-rural. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România, în noul context pandemic, membri ai generației Z.

    Puteți descărca varianta publica a studiului aici.

    Studiul a fost realizat cu sprijinul partenerilor de cercetare IZI data și susținerea partenerilor: Banca Transilvania, CAT Music, Chilli Ideas, Aegon, KRUK România, Bursa de Valori București, BDO. Parteneri media: AGERPRES, CursDeGuvernare, IQads, Revista Cariere, Adservio, New Money, Economistul, România Durabilă, Club Economic, România Pozitivă, Sparknews. Parteneri pe partea de comunicare este First PR Agency, iar pentru monitorizarea presei: Klarmedia.

    Despre VSFA

    Vreau să fiu Antreprenor (VSFA) este programul Fundației Romanian Business Leaders care sprijină tineri cu vârste cuprinse între 16 și 24 ani să își împlinească potențialul prin antreprenoriat, intraprenoriat și inovație, pornind de la convingerea că succesul lor contribuie mai departe la creșterea economică și socială a țării.

    VSFA în cifre: 5 proiecte (Vreau să fiu AntreprenorInsights – unul dintre primele 10 programe globale pentru dezvoltarea unui ecosistem de inovație (ITU, 2019), Tineriiîn Arenă – inițiativa europeană a anului pentru capacitarea tinerilor (Emerging Europe, 2022), Studiul PuseZ și Highflyers) care au influențat viețile a peste 35.000 tineri, au condus la dezvoltarea a peste 70 de afaceri pornite de tineri și au sprijinit peste 15 companii românești.

    Mai multe pe vsfa.ro.

    Despre Fundația Romanian Business Leaders

    Fundația Romanian Business Leaders este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Români în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbare și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro.

    Media contact

    Cosmin Sava / cosmin@vsfa.ro

  • 1 din 10 tineri din Generația Z are intenția de a începe o afacere anul acesta

    1 din 10 tineri din Generația Z are intenția de a începe o afacere anul acesta

    Peste o treime (36%) din Generația Z amână însă intenția de a-și deschide o afacere – este una dintre concluziile ce reies din cea de-a treia ediție a studiului „Insights PulseZ”. Studiul surprinde într-un instantaneu imaginea de ansamblu a membrilor Generației Z în 2022, cu nevoile, dorințele și barierele lor în construirea unei cariere antreprenoriale.

    București, 13 octombrie 2022Jumătate dintre tinerii români care au luat în calcul să investească în propria afacere rămân motivați și dornici, în pofida lipsei resurselor financiare, care este și principalul obstacol identificat de cea de-a treia ediție a studiului anual „Insights PulseZ”.

    Specialiștii programelor naționale “Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și “Insights” – parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), în colaborare cu agenția pentru studii de piață IZI data – au colectat și analizat răspunsurile a peste 1.200 de tineri din România născuți între 1995 și 2010 pentru a elabora studiul Insights PulseZ (accesibil aici). Scopul este de a surprinde stările și comportamentele în mediul online sau de consum ale tinerilor din Generația Z, precum și nevoile, motivațiile personale și preferințele lor.

    Impactul pe care îl are lipsa resurselor financiare asupra elanului antreprenorial al tinerei generații este important, însă nu este o noutate. Mediul economic este puternic afectat și accesul la resurse este limitat și mai mult, comparativ cu anii anteriori. Un semnal important este, în opinia mea, percepția legată de lipsa de cunoștințe care să îi ajute să facă primii pași pentru pornirea propriei afaceri, precum și lipsa suportului mentorilor. Aici este un vast câmp de acțiuni și trebuie să ne extindem eforturile prin programul național antreprenorial cu sprijinul mediului de afaceri,” a declarat Dragos Petrescu, Președintele Romanian Business Leaders și Lider de proiect Insights și Vreau sa fiu Antreprenor.

    Relaxarea restricțiilor schimbă optica în privința sustenabilității

    La momentul efectuării unei achiziții peste jumătate dintre participanții la studiu afirmă că acordă importanță și urmăresc ca brandul pe care îl au în atenție să fie sustenabil, procentul fiind însă în scădere față de anul trecut, 53% față de 61% în 2021.

    Prezentul studiu relevă pentru România o generație dornică de a-și lăsa amprenta la nivel de societate, atentă la valori precum sustenabilitatea, care caută o carieră unde în primul rând contează ceea ce fac și abia apoi pachetul salarial. Alte concluzii desprinse sunt:  lipsa motivației intrinseci în ceea ce privește job-ul, nevoia de mentori și de structură în a aborda un proiect pe termen lung.  Eu văd în aceste rezultate ale studiului un semnal de alarmă la care managerii de azi ar trebui să fie atenți și să vină în întâmpinarea noilor generații cu viziune, inspirație și direcții care să facă munca tinerilor relevantă și plină de sens”, a declarat Dan Schipor, Partener Business Advisory pentru BDO România.

    În privința comportamentelor sustenabile indirecte, ponderea celor care folosesc mai des mijloace de transport în comun decât mașina (40%) este aproape la același nivel ca anul trecut, în schimb cei care merg pe jos (55%) sau aleg să meargă cu bicicleta sau trotineta distanțele scurte (17%) au scăzut considerabil de la 70% și respectiv 25%.

    Intențiile de achiziții sunt în creștere pentru 16% dintre respondenți

    Jumătate dintre tineri își păstrează sau sporesc nivelul cheltuielilor efectuate în comparație cu anul trecut, cea mai importantă creștere a bugetelor alocate fiind semnalată la mâncarea comandată cu livrare (17%). Creșteri semnificative, de 16% și 15%, s-au înregistrat pentru electronice, produse IT&C și gadgeturi și respectiv produsele de fashion, ambele categorii având aproape jumătate (47%) dintre respondenți care au menținut același nivel.

    „Contrastul între dorința de a reduce cheltuielile și creșterea semnificativă a cheltuielor este cauzat în primul rând de inflația accentuată pe care o resimțim cu toții la nivel de societate, inclusiv la nivelul tinerilor. După părerea mea, situația economică actuală este cea care blochează dorința tinerilor de a începe imediat propria afacere, iar o treime dintre ei preferă să amâne această decizie pentru mai târziu, când condițiile ar putea fi mai prielnice”, a declarat Monica Muscă, antreprenor, Managing Partner First PR Agency.

    Dacă intențiile de achiziții sunt în creștere pentru 16% dintre respondenți, la nivelul intențiilor de demarare a propriei afaceri, ediția din acest an a studiului arată că stagnează numărul tinerilor care nu intenționează sau nu sunt încă deciși să pornească un business. Peste o treime dintre respondenți afirmă că au intenția de a-și deschide propria afacere, însă nu în următorul an.

    78% menționează lipsa resurselor financiare ca principal obstacol în calea tinerilor antreprenori

    Principalele bariere în calea deschiderii unui business sunt: lipsa resurselor financiare, menționată de 78% dintre respondenți, lipsa instruirii de a începe o afacere (66%), lipsa mentorilor (64%) și lipsa cunoștințelor tehnice (56%). Fetele resimt mai puternic aceste bariere.

    Lipsa resurselor financiare pentru investiții și climatul economic general a dirijat schimbarea de atitudine a tinerei generații față de bani. Mai mulți tineri doresc să economisească bani (57% față de 51% în 2021) și să câștige mai mult (53% față de 48%), cea mai importantă modificare intervenind la atenția sporită acordată cheltuielilor, 58% anul acesta în comparație cu 45% în anul anterior, însă mai este nevoie de timp și educație pentru a le pune în practică.

    Motivația principală a tinerilor Generației Z pentru un business este dată de dorința de a veni cu o contribuție (30%), urmată în ponderi sensibil egale de faptul că pot face ceea ce le place (20%) și de posibilitatea de a câștiga mai mult de un salariu (19%). Cei mai mulți se gândesc să se orienteze către zona de servicii de preparare și vânzare a mâncării, urmați fiind de cei care vizează domeniul imobiliarelor. IT-ul (22%) ocupă un loc important și îmbucurătoare este opțiunea pentru artă și cultură (20%), domeniu în care fetele sunt majoritare.

    Studiul „Insights PulseZ” surprinde starea Generației Z în 2022

    Aflat la cea de-a treia ediție, studiul „Insights PulseZ” a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel național din punct de vedere al distribuției pe sexe, regiunii și mediului urban-rural. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România, în noul context pandemic, membri ai generației Z.

    Puteți descărca varianta publica a studiului aici.

    Studiul a fost realizat cu sprijinul partenerilor de cercetare IZI data și susținerea partenerilor: Banca Transilvania, CAT Music, Chilli Ideas, Aegon, KRUK România, Bursa de Valori București, BDO. Parteneri media: HotNews, AGERPRES, Curs de Guvernare, IQads, Revista Cariere, Adservio, Jurnalul de Afaceri, New Money, Economistul, România Durabilă, Club Economic. Partener pe partea de comunicare este First PR Agency, iar pentru monitorizarea presei: Klarmedia.

    Despre VSFA

    Vreau să fiu Antreprenor (VSFA) este programul Fundației Romanian Business Leaders care sprijină tineri cu vârste cuprinse între 16 și 24 ani să își împlinească potențialul prin antreprenoriat, intraprenoriat și inovație, pornind de la convingerea că succesul lor contribuie mai departe la creșterea economică și socială a țării.

    VSFA în cifre: 5 proiecte (Vreau să fiu AntreprenorInsights – unul dintre primele 10 programe globale pentru dezvoltarea unui ecosistem de inovație (ITU, 2019), Tineriiîn Arenă – inițiativa europeană a anului pentru capacitarea tinerilor (Emerging Europe, 2022),

    Studiul PuseZ și Highflyers) care au influențat viețile a peste 35.000 tineri, au condus la dezvoltarea a peste 70 de afaceri pornite de tineri și au sprijinit peste 15 companii românești.

    Mai multe pe vsfa.ro.

    Despre Fundația Romanian Business Leaders

    Fundația Romanian Business Leaders este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Români în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbare și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro.

    Media contact

    Alin Claudiu Apostu / alin.apostu@rbls.ro

  • Studiul Insights PulseZ 2022 – Efectul social media asupra Generației Z: 1 din 5 tineri își dorește să devină celebru

    Studiul Insights PulseZ 2022 – Efectul social media asupra Generației Z: 1 din 5 tineri își dorește să devină celebru

    București, 28 septembrie 2022Într-o perioadă dominată de instabilitate, lipsa motivației (64%), oboseala (50%) și stările emoționale fluctuante (46%) sunt principalele provocări cu care se confruntă tinerii, după cum arată studiul național Insights PulseZ, aflat la a treia ediție în 2022.

    Specialiștii programelor naționale “Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și “Insights” – parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), în colaborare cu agenția pentru studii de piață IZI data – au colectat și analizat răspunsurile a peste 1.200 de tineri din România pentru a elabora studiul Insights PulseZ. Scopul este de a surprinde stările și comportamentele în mediul online sau de consum ale tinerilor, precum și nevoile, motivațiile personale și preferințele lor. Din Generația Z se consideră că fac parte toți tinerii născuți între 1995 și 2010.

    ”Problemele din societatea noastră se oglindesc imediat în viața tinerilor. Este ceea ce constatăm în urma studiilor Insight PulseZ. Anul acesta am adăugat în chestionarul adresat tinerilor mai multe elemente pentru a identifica și mai bine dificultățile cu care se confruntă aceștia. În topul acestora se mențin pe primele poziții lipsa resurselor financiare și consilierii în carieră, cărora se adaugă bullying-ul și lipsa oportunităților de dezvoltare”, a declarat Alin-Claudiu Apostu, Project Manager pentru Insights și Vreau sa fiu Antreprenor.

    Peste jumătate dintre respondenți simt nevoia de educație financiară și organizare personală, gestionare a emoțiilor și de dezvoltare a abilităților sociale. În comparație cu băieții, fetele sunt sensibil mai mult afectate de provocări precum lipsa motivației (68% vs 58% băieții), oboseala (55% vs 45%), stările emoționale fluctuante (53% vs 37%) și anxietatea (50% vs 35%). Vocea Generației Z devine mai puternică de la an la an, iar nevoile acestora trebuie să fie adresate de către instituțiile guvernamentale, corporații și angajatori, cât și părinții și prietenii tinerilor deoarece această generație este viitorul.

    Prioritatea tinerilor este independența financiară

    68% dintre tineri își doresc să aibă mai multă încredere în sine, iar 60% dintre ei își doresc să își poată gestiona mai bine timpul. Acestea sunt principalele două dorințe ale tinerilor, pe lângă acestea un nou trend emergent în rândul tinerilor de 16-18 ani este de a deveni cunoscuți precum o celebritate. Mediul digital este un catalizator al acestui fenomen, datorită prezenței influencerilor pe care tinerii îi iau drept exemplu. Aproape 1 din 5 tineri își dorește această popularitate în mediul online, comparativ cu 5% sau 3% din rândul grupelor de tineri de 18-24 ani.

     Profilul liceului are impact asupra modului de învățare, tinerii alocă studiului circa 3 ore pe zi

    Pentru a-și susține dorințele și scopurile în viață tendințele în modul de învățare diferă în funcție de vârsta respondenților. 37% din tinerii din grupa de vârstă 16-18 ani preferă să învețe mai mult într-un sistem formal (la școală, ore de curs private și biblioteci publice), în timp ce jumătate dintre tinerii de 22-24 de ani aleg în egală măsura atât sistemul formal, cât și cel non-formal (în format online, pe platforme precum Google, Wiki, Youtube, Tik Tok, podcasturi și alte tipuri de surse).

    În medie tinerii ar aloca circa 3 ore pe zi studiului, liderii grupelor de vârstă fiind cei de 19-21 de ani cu 2,93 ore pe zi. Și aici apar diferențe între mediul urban și rural: tinerii din mediul urban alocă în medie mai mult timp studiului, comparativ cu cei din mediul rural. Tinerii de la profilul uman alocă mai mult timp studiului comparativ cu cei de la profilul real, însă nu depășesc 3 ore de studiu pe zi.

     

    99% dintre tinerii generației Z folosesc YouTube, cu o medie de peste 2 ore pe zi

    Youtube este cea mai menționată platformă, având o medie zilnică de 2.3 ore, urmată de Instagram (2.3 ore), Facebook/ Messenger și TikTok (1.6 ore).

    Utilizarea atât de populară a Youtube este una dintre veștile bune care reies din acest studiu. De ce? În primul rând pentru că tinerii generației Z folosesc acest spațiu pentru a învăța, a urmări diverse cursuri, a se informa și, mai ales, pentru a-și dezvolta personalitatea. Astfel, utilizarea rețelelor creează tendințe noi de învățare, inovative, pe care tinerii le încorporează în procesele lor de informare și învățare. Acest comportament va trebui preluat și integrat de instituțiile educaționale și companii ca un mod nou de a preda și a capta atenția Generației Z”, a declarat Monica Muscă, Managing Partner First PR Agency.

    Băieții folosesc Youtube și Discord semnificativ mai mult decât fetele, în timp ce fetele petrec mai multe ore pe TikTok, în comparație cu băieții.  De asemenea, se observă că utilizarea WhatsApp crește o dată cu vârsta, asemenea emailului.

    Aplicațiile bancare cresc în popularitate: BT Pay și Revolut ocupă primele poziții

    Cele mai populare moduri de transfer bancar în rândul tinerilor sunt de transfer direct prin aplicația băncii către clienții aceleiași bănci (49%), urmate de Revolut (40%) și de transfer prin IBAN (36%). Grupa de vârstă 22-24 de ani este cea care efectuează cele mai multe tranzacții, iar 36% din tinerii de 16-18 ani nu transferă bani de obicei, ca o concluzie fiind că astfel de nevoi apar odată cu vârsta majoratului.

    În cadrul aplicațiilor bancare folosite de tineri pentru a-și gestiona resursele financiare, Revolut  ocupă primul loc în topul platformelor bancare având ca utilizatori 40% dintre tineri. Cei doi competitori menționați, Revolut și BT Pay, rămân lideri detașați în top, urmați de George România, Google Pay și Raiffeisen Mobile. După grupele de vârstă, 25% din tinerii de 16-18 ani nu folosesc aplicații bancare, 46% dintre tinerii de 19-21 de ani folosesc Revolut, iar pentru grupa de vârstă 22-24 platformele BT au cea mai mare pondere de 36%.

    Studiul „Insights PulseZ” surprinde starea Generației Z în 2022

    Aflat la cea de-a treia ediție, studiul „Insights PulseZ” a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel național din punct de vedere al distribuției pe sexe, regiunii și mediului urban-rural. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România, în noul context pandemic, membri ai generației Z.

    Puteți descărca varianta publica a studiului aici.

    Studiul a fost realizat cu sprijinul partenerilor de cercetare IZI data și susținerea partenerilor: Banca Transilvania, CAT Music, Chilli Ideas, Aegon, KRUK România, Bursa de Valori București, BDO. Parteneri media: HotNews, AGERPRES, Curs de Guvernare, IQads, Revista Cariere, Adservio, Jurnalul de Afaceri, New Money, Economistul, România Durabilă, Club Economic. Partener pe partea de comunicare este First PR Agency, iar pentru monitorizarea presei: Klarmedia.

    Despre VSFA

    Vreau să fiu Antreprenor (VSFA) este programul Fundației Romanian Business Leaders care sprijină tineri cu vârste cuprinse între 16 și 24 ani să își împlinească potențialul prin antreprenoriat, intraprenoriat și inovație, pornind de la convingerea că succesul lor contribuie mai departe la creșterea economică și socială a țării.

    VSFA în cifre: 5 proiecte (Vreau să fiu AntreprenorInsights – unul dintre primele 10 programe globale pentru dezvoltarea unui ecosistem de inovație (ITU, 2019), Tinerii în Arenă – inițiativa europeană a anului pentru capacitarea tinerilor (Emerging Europe, 2022),

    Studiul PuseZ și Highflyers) care au influențat viețile a peste 35.000 tineri, au condus la dezvoltarea a peste 70 de afaceri pornite de tineri și au sprijinit peste 15 companii românești.

    Mai multe pe vsfa.ro.

    Despre Fundația Romanian Business Leaders

    Fundația Romanian Business Leaders este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Români în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbare și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro.

    Media contact

     Alin Claudiu Apostu / alin.apostu@rbls.ro / 0726872575

  • Studiu național Generația Z: 30% dintre ei vor să lucreze în domenii tehnice. Vezi care sunt așteptările lor de la piața muncii

    Studiu național Generația Z: 30% dintre ei vor să lucreze în domenii tehnice. Vezi care sunt așteptările lor de la piața muncii

    București, 25 noiembrie 2021 –  Conform studiului recent “Insights PulseZ”, 30% din reprezentanții generației Z care vor să se angajeze în România își doresc să lucreze în domenii tehnice precum: IT, software, hardware, inteligență artificială, gaming, inginerie, electronică sau telecomunicații. Studiul a fost efectuat în rândul unui eșantion reprezentativ național din mediul urban și rural, cu 1200 de tineri cu vârste între 16 și 24 de ani.

    Generația Z: cine sunt cei născuți în era Internetului?

    S-au născut după 1995 și au energie pentru a învăța. Sunt inteligenți, motivați să facă o schimbare în lume, inovatori, responsabili și înțelegători. Numiți și „nativi digitali” sau „generația rețelei”, aceștia au crescut într-o lume modelată de internet. Sunt practici, inteligenți și le place să preia conducerea, deoarece sunt curajoși. Sunt mai nerăbdători și mai agili decât predecesorii lor din generația Millennials și caută noi provocări și impulsuri continuu.

    Planuri de viitor ale Generației Z: educație și jobul dorit

    Unul din trei tineri plănuiește să se angajeze în România, în timp ce 21% vor să își continue studiile tot în țară. Sunt 12% care vor să lucreze în străinătate și tot atâți cei care vor să-și deschidă o afacere.

    Studii științifice anterioare demonstrează că această generație își alege cariera într-un mod diferit față  de alte generații, deoarece o privesc ca pasiune, nu ca pe o simplă meserie. Acest lucru explică de ce, atunci când își aleg angajatorul, pentru ei contează cel mai mult să le placă ceea ce fac (82%), echipa și atmosfera de lucru au de asemenea o importanță semnificativă (63%), iar abia apoi urmează pachetul salarial și flexibilitatea programului (60%).

    Domeniul de activitate preferat s-a schimbat semnificativ față de anul trecut. Dacă în 2020, unul din doi tineri își dorea să fie antreprenor sau manager, în 2021, pe lângă domeniile tehnice care cumulează opțiunile a 30% dintre respondenți, domeniile umaniste precum psihologie, resurse umane, sunt alese de 1 din 4 dintre respondenți. Următoarele opțiuni profesionale vizează medicină/wellbeing (17%) și educație/training (15%).

    Cine sunt cei care doresc să lucreze în domenii tehnice?

    70% dintre doritorii de domenii tehnice sunt băieți, iar 59% dintre ei spun că își doresc să învețe mai multe lucruri ce țin de domeniul tehnologiei (programare, robotică) pentru a se dezvolta (față de 37% la nivelul general al eșantionului). O altă competență ce se dorește a fi dobândită de 39% dintre reprezentanții acestui segment este munca în echipă, semnificativ mai mult față de procentul de 26% la nivel de eșantion. Interesant este și faptul că 44% dintre cei care doresc să lucreze în domenii tehnice vor să se angajeze în România, mult mai mulți față de nivelul eșantionului total (30%). Pentru ei, să le placă ceea ce fac este cel mai important (76%), alături de împlinirea personală (52%). Viitorii ingineri și IT-ști studiază la un profil real în prezent (91%) și majoritatea dintre ei stau cei mai mult pe Instagram (27%).

    Nu-și doresc o carieră, ci să fie împliniți personal

    Când vine vorba de ce îi motivează pe tineri în viață, lucrurile stau în felul următor: pe primul loc se află împlinirea personală (55%), urmată de independența financiară (50%) și de sănătate (43%). Crește nevoia de dezvoltare psihică și emoțională (36% față de 31% în 2020) și scade ca număr de mențiuni ideea de a avea o carieră de succes (31% față de 36% în 2020).

    Dornici să învețe pentru a se dezvolta, deși întâmpină piedici

    Puțini dintre cei ce fac parte din Gen Z sunt activi pe piața muncii, însă acest lucru nu este un factor care să-i descurajeze din dorința de a învăța abilități precum organizarea personală ce privește gestionarea timpului și productivitatea (60%), educația financiară/investiții (60%, în creștere cu 9% față de anul precedent) sau dezvoltarea abilităților sociale de tip comunicare,  empatie și leadership (54%).

    Cu toate acestea, în 2021 tinerii resimt mai pregnant lipsurile din societatea românească față de acum un an. Cele mai importante lipsuri percepute în ceea ce privește dorința de educație sunt resursele financiare (77%) urmate la o distanță considerabilă de lipsa consilierii în carieră (59%) și de problema birocrației și lipsa digitalizării (55%).

    Unde îi găsim în online pe tinerii Generației Z

    Angajatorii ce doresc să se apropie și să interacționeze cu potențialii lor tineri angajați, ar trebui să-i abordeze pe rețelele sociale unde acestora le place să-și petreacă timpul. Conform studiului, pe primul loc în topul platformelor social media utilizate de tinerii între 16-21 de ani este Instagram (38%), urmat de Facebook (19%) și Youtube (15%). Popularitatea se schimbă însă pentru cei cu vârsta între 22-24 de ani, primul loc fiind ocupat de Facebook (28%), Youtube (23%) și Instagram (18%).

    “Generația Z este considerată prima generație născută într-o perioadă în care internetul și noile tehnologii sunt disponibile la scară largă, acești tineri fiind extrem de conectați la mediul digital și consumatori avizi de social media. Companiile, organizațiile, dar și autoritățile se raportează la preferințele lor în construirea strategiilor de business, dar și de recrutare.” – Alin Claudiu Apostu, coordonator Insights PulseZ

    Schimbările pentru care ar trebui să se pregătească angajatorii

    Generația Z are oportunitatea de a schimba „echilibrul de putere” dintre angajator și angajat la un model în care, în loc ca angajații să încerce să se încadreze într-o cutie numită „fișa postului”, organizațiile vor trebui să adapteze munca în funcție de setul de abilități ale angajatului. Generația Z va avea capacitatea de a cere o personalizare mai mare a ceea ce fac la muncă pentru a-și putea crea un job care să-i satisfacă și care să se alinieze cu dorințele lor.

    Pentru ca angajatorii să atragă și să-i rețină pe cei mai buni și mai străluciți din această generație, va fi nevoie de o gândire diferită. Angajatorii vor trebui să înțeleagă comportamentele și tendințele unei generații care se așteaptă la mult mai multă personalizare în ceea ce privește modul în care doresc să fie tratați de către angajatorul lor și care caută mai mult decât să se potrivească într-o formă deja decupată.

    Puteți afla mai multe aici: https://vsfa.ro/pulsez2021-tehnic/

    Studiul „Insights PulseZ” a surprins starea Generației Z în 2021

    Aflat la cea de a doua ediție, studiul „Insights PulseZ” a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) și realizat de agenția de studii de piață IZI data, în luna iulie a.c., în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel național din punct de vedere al distribuției pe sexe, regiunii și mediului urban-rural. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România, în noul context pandemic, membri ai generației Z. Mai multe despre rezultatele studiului puteți afla AICI.

     

    Parteneri ai studiului

    Studiul a fost coordonat de către echipa programelor naționale „Vreau să fiu Antreprenor” și „Insights”, din cadrul organizației non-guvernamentale Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor de cercetare iZi data și suport Chilli Ideas, Coca-Cola HBC, Aegon și Banca Transilvania. Parteneri media: AGERPRES, Curs de Guvernare, IQads, Revista Cariere, Adservio, New Money, Economistul, România Durabil, Club Economic, România Pozitivă, Sparknews. Parteneri monitorizare presă: Klarmedia

    „Vreau să fiu Antreprenor” (VSFA) este un program național, lansat în 2013, parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), care promovează gândirea și acțiunea antreprenorială în rândul tinerilor din România.

    IZI data este o agenție de studii de piață al cărei scop este să democratizeze cercetarea de piață, făcând-o ușor de folosit și de înțeles, atât pentru branduri consacrate dar și pentru start-ups, antreprenori, ONG-uri și antreprenori sociali. IZI data utilizează instrumente agile, intuitive precum și cele de tip DIY.

    Acest raport dedicat industriei de IT a fost configurat cu sprijinul agenției NNC Services. Din 2006, NNC Services oferă servicii de marketing dedicate companiilor de servicii profesionale și IT din sectorul B2B, integrând soluții de marketing pentru a garanta rezultate măsurabile la nivel de vânzări și comunicare.

     

    Mass-media contact

     Alin Claudiu Apostu / alin.apostu@rbls.ro

  • Studiu național: Motivația și comportamentul generației Z, în 2021. Cum privesc tinerii banii și care sunt factorii după care își ghidează viața

    Studiu național: Motivația și comportamentul generației Z, în 2021. Cum privesc tinerii banii și care sunt factorii după care își ghidează viața

    București, 23 septembrie 2021 –  Reprezentanții generației Z susțin că fac achiziții echilibrate, în egală măsură în online și offline, în vreme ce mai mult de jumătate dintre tineri (51%) și-au propus să economisească și să câștige mai mulți bani (48%), în 2021, comparativ cu pierderile suferite anul trecut, arată datele studiului național Insights PulseZ. De asemenea, 62% dintre participanți consideră împlinirea personală ca fiind cea mai importantă în viață, urmată de independența financiară (57%) și de sănătate (41%), iar 82% dintre tinerii din România își aleg, astăzi, jobul în funcție de ceea ce le place să facă cel mai mult. 

    Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție națională, a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) și realizat de agenția de studii de piață iZi data în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România – pe un eșantion reprezentativ la nivel național (urban+rural, tineri cu vârste cuprinse intre 16 si 24 de ani). Cercetarea s-a axat pe mai multe aspecte, printre care și atitudinea tinerilor referitoare la bani, pe gestionarea resurselor financiare și preferințele lor de achiziție, precum și pe factorii motivatori în alegerea unui job și a ghidării în viață, în noul context pandemic – în rândul membrilor generației Z (cei născuți după 1995, cunoscuți ca iGeneration, Centannials sau „nativi digitali”), în perioada iunie-iulie 2021, comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2021, când a fost desfășurată prima ediție a studiului).

     

    Atitudinea tinerilor față de bani

    Mai mult de jumătate dintre tinerii intervievați (51%) în cadrul studiului Insights PulseZ mărturisesc că focusul lor pentru 2021 s-a axat pe economisire, în măsura în care 2020 le-a generat pierderi financiare. Totodată, 48% dintre ei și-au propus, anul acesta, să câștige mai mult (vs. 33% în 2020). 

    De asemenea, 45% dintre participanți spun că sunt mult mai atenți la cheltuielile pe care le fac, în vreme ce 25% dintre ei și-au propus să investească mai mult ca anul trecut. De altfel, intențiile de investiții se remarcă îndeosebi în rândul sexului masculin (33%), în comparație cu reprezentantele sexului feminin (18%). Interesant este faptul că intențiile de a investi se remarcă mai mult în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani (30%) decât în cazul celor de peste 21 de ani – doar 19% dintre aceștia având astfel de intenții.

    „Tinerii din generația Z nu au în vedere economisirea doar în ideea clasică de a pune bani deoparte într-un cont separat, de exemplu, ci sunt foarte interesați de încheierea unor asigurări. Ei vizează produse de asigurare cu economisire pe termen mediu și, de asemenea, vor să facă rezerve pentru situații neprevăzute. Este o concluzie interesantă și îmbucurătoare a acestui studiu, pentru că ne arată faptul că românii din segmentul foarte tânăr au un comportament matur și responsabil, în ceea ce privește planificarea financiară.” – a declarat Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România și partener în cadrul cercetării

     

    Achiziționarea produselor, dictată de sex, vârstă și preferințe. Plata cu numerar, metoda favorită

    În ceea ce privește produsele pe care tinerii le achiziționează, în prezent, produsele de tip FMCG (băuturi răcoritoare, batoane de ciocolată, snacks-uri, mâncare comandată cu livrare) se numără printre consumabilele pe care aceștia Z le cumpără, în continuare, cel mai mult, raportat la perioada pandemiei.

    Nici când vine vorba despre produsele de fashion (37%), tinerii nu-și schimbă comportamentul de cumpărare, ei preferând să renunțe, mai degrabă  jocurile video (11% au renunțat în pandemie să plătească) și cursurile online (18% au renunțat în pandemie să plăteasca), în detrimentul produselor vestimentare.

    De altfel, există categorii unde preferințele de achiziție sunt dictate de sex, de vârstă, de preferințele personale ori de resursele financiare, după cum urmează: jocurile video – 17% dintre băieți le cumpără la fel de des ca-n trecut (vs. 6% dintre fete), cărți/audiobooks – 32% dintre fete le achiziționează la fel de des (vs. 25% dintre băieți), produse IT & gadgeturi – 35% dintre băieți le cumpărăla del de des (vs. 27% dintre fete), mâncarea cu livrare – 37% mai mult în prezent față de înainte de pandemie  în rândul celor peste 21 de ani (vs. 21% – 16-18 ani).

    Jumătate dintre tinerii generației Z consideră că fac achiziții echilibrate, în egală măsură din online și offline (51%). Totodată, comparativ cu anul trecut, a crescut numărul celor care au început să cumpere mai mult din online decât din offline (18% față de 12%) – o ipoteză validă fiind ideea că achizițiile online sunt un obicei accentuat post pandemie.

    95% dintre tineri preferă să utilizeze, cel mai des, plata cu numerar, o treime dintre ei declarând că fac peste 10 astfel de plăți pe săptămână. În ceea ce privește plata online, o altă modalitate de plată agreată de tineri, aceasta este utilizată între 1 și 4 ori pe săptămână de 62% dintre ei. De altfel, și cardul bancar utilizat la magazin este o metodă des folosită, el fiind menționat de 80% dintre participanți. Doar 45% dintre tineri folosesc telefonul ca mijloc de plată.

    Factorii motivatori în alegerea jobului și a conceptului de viață

    Întrebați care sunt cei mai importanți factori de care țin cont în alegerea jobului și a domeniului de activitate, 82% dintre participanții la studiu au menționat că își doresc să le placă ceea ce fac, dar și echipa alături de care lucrează și atmosfera de lucru (63%), precum și pachetul salarial (60%) și flexibilitatea programului (60%). Fetele acordă și mai mare importanță faptului că se simt bine cu ceea ce fac la job (84%) comparativ cu băieții (78%), iar 50% dintre tinere menționează și beneficiile extrasalariale printre aspectele motivatoare (vs. 42% în rândul băieților).

    De altfel, domeniile umaniste (psihologie, resurse umane, sociologie) se află pe primul loc în rândul preferințelor generației Z (24%) – mai mult în rândul fetelor (32%) vs. a băieților (14%), urmate îndeaproape de domeniul IT și de inginerie – prima alegere în cazul băieților (35%) vs. 12% fete. Totodată, cercetarea arată că tinerele sunt cele care aleg într-o mai mare măsură un job în educație (20% vs 10% băieți) ori în publicitate, PR ori marketing (20% vs 5% băieți).

    Când vine vorba despre factorii care îi motivează cel mai mult în viață, aceștia sunt stabili, indiferent de vârstă, de contextul economic/social, iar preferințele sunt clare: 62% consideră împlinirea personală ca fiind cea mai importantă, urmată de independența financiară (57%) și de sănătate (41%). Totodată, tinerii au început să acorde mai multă atenție nevoii de dezvoltare psihologică și emoțională (36% în 2021 vs. 31% în 2020), în detrimentul unei cariere de succes (31% în 2021 vs. 36% în 2020).

    Puteți accesa raportul rezultatelor gratuit AICI: https://vsfa.ro/pulsez2021/

     

    Despre studiul „Insights PulseZ” și metodologie

    Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție, a fost realizat în luna iulie a.c., pe un eșantion de 1.186 de respondenți, cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel național din punct de vedere al distribuției pe sexe, regiunii și mediului urban-rural. Cercetarea (care a vizat mai multe aspecte și prezintă secvențial rezultatele obținute) s-a axat pe atitudinea tinerilor referitoare la bani, pe gestionarea resurselor financiare și preferințele lor de achiziție, precum și pe factorii motivatori în alegerea unui job și a ghidării în viață, în noul context pandemic – vizând membrii generației Z, comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2020, când a fost desfășurată prima ediție a studiului). Datele colectate, în cadrul studiului național PulseZ, sunt comunicate în mai multe etape, în această perioadă. Raportul rezultatelor poate fi descărcat gratuit AICI.

    Studiul a fost coordonat de către echipa programelor naționale „Vreau să fiu Antreprenor” și „Insights”, din cadrul organizației non-guvernamentale Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor de cercetare iZi data și suport Chilli Ideas, Coca-Cola HBC, Aegon și Banca Transilvania. Parteneri media: AGERPRES, Curs de Guvernare, IQads, Revista Cariere, Adservio, Economistul, România Pozitivă, Sparknews.

     

    Despre Vreau să fiu Antreprenor 

    „Vreau să fiu Antreprenor” (VSFA) este un program național, lansat în 2013, parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), care promovează gândirea și acțiunea antreprenorială în rândul tinerilor din România.

    În prezent, VSFA numără 10 comunități locale de antreprenori, care creează și implementează proiecte de impact pentru aproximativ 32.000 de tineri. Peste 250 de conferințe au fost organizate în întreaga țară sub umbrela VSFA.

    Despre Insights 

    Programul „Insights”, parte a asociației Romanian Business Leaders, este de a sprijini organizațiile să se dezvolte prin potențialul și creativitatea unora dintre cei mai inovatori antreprenori din România.

    Insights sprijină dezvoltarea tinerilor și îi încurajează în mediul de business, organizând opt bootcampuri, până în prezent, și aducând plus valoare companiilor românești de toate dimensiunile, pentru a susține dezvoltarea economică a țării.

    În 2019, Insights a primit premiul pentru “Top 10 programe globale pentru dezvoltarea ecosistemului de inovație” din partea Agenției Națiunilor Unite pentru Informații și Telecomunicații (ITU).

    Despre Romanian Business Leaders

    Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, non-guvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru antreprenorii și șefii de companii din mediul de business privat. Misiunea RBL este de a transforma România într-una din țările europene propice pentru deschiderea mediului de afaceri, precum și pentru calitatea vieții. Proiectele sale, care au la bază factori precum educația, antreprenoriatul și buna guvernare, sunt inițiate și dezvoltate de cei peste 200 de membri voluntari, antreprenori și executivi de top din România.

    Despre IZI data

    IZI data este o agenție de studii de piață al cărei scop este să democratizeze cercetarea de piață, făcând-o ușor de folosit și de înțeles, atât pentru branduri consacrate dar și pentru start-ups, antreprenori, ONG-uri și antreprenori sociali. IZI data utilizează instrumente agile, intuitive precum și cele de tip DIY.

  • Studiul Insights PulseZ: Provocările Generației Z, în 2021: lipsa resurselor și a educației financiare, ghidarea în carieră și gestionarea emoțiilor

    Studiul Insights PulseZ: Provocările Generației Z, în 2021: lipsa resurselor și a educației financiare, ghidarea în carieră și gestionarea emoțiilor

    București, 07 septembrie 2021 –  Lipsa resurselor financiare (77%) și a educației în acest domeniu (60%), lipsa motivației (65%) și a consilierii în carieră (59%), dar și stările emoționale fluctuante (49%) sunt principalele provocări cu care se confruntă, în prezent, tinerii din România, la mai bine de un an de la începutul pandemiei, arată datele celui mai recent studiu național Insights PulseZ.

    Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție, a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) și realizat de agenția de studii de piață IZI data, în luna iulie a.c., în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România, în noul context pandemic, membri ai generației Z (cei născuți după 1995, cunoscuți și ca iGeneration, Centannials sau „nativii digitali”), în ultimele luni ale acestui an (iulie 2021), comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2020, când a fost desfășurată prima ediție a studiului).

    ,,Prin acest studiu ne-am propus să analizăm comportamentele și stările tinerilor din România, interesele și motivațiile lor, în acest context pandemic, comparativ cu ceea ce a însemnat 2020 pentru ei, astfel încât să le putem înțelege deciziile de acțiune și consum, planurile de dezvoltare, precum și percepția asupra lumii de astăzi și a noii realități. Generația Z este considerată prima generație născută într-o perioadă în internetul și noile tehnologii sunt disponibile la scară largă, acești tineri fiind extrem de conectați la mediul digital și consumatori avizi de social-media – companiile, organizațiile, dar și autoritățile se raportează la preferințele lor în construirea strategiilor de business”, punctează Alin Claudiu Apostu, coordonator al studiului Insights și Project Manager în cadrul programelor naționale „Insights” și „Vreau să fiu Antreprenor”.

    “Cei care nu se uită la generația Z, care nu se modelează după aceștia, vor deveni inadaptați mai curând decât se așteaptă. Viitorul se întâmplă deja și se întâmplă repede. De multe ori, relevanța generației Z este subestimată, deoarece puterea financiară a acestei generații este mai scăzută. Însă, forța generației Z se manifestă deja, prin puterea ei de influență asupra generațiilor mai mature dar și prin nealinierea tinerilor la structurile sociale tradiționale. Gen Z se remarcă în toate studiile noastre, nativii digitali sunt structural diferiți. Prin studiul “Insights PulseZ“ ne-am propus să o înțelegem în profunzime, să ne pregătim activ pentru ce urmează” – Silvia Luican, fondator IZI data

     

    În 2021, generația Z resimte oboseală, stări emoționale fluctuante și are probleme financiare

     La aproape un an și jumătate de la începutul pandemiei de coronavirus, tinerii generației Z din România au mărturisit că se simt mai obosiți (50% în 2021 vs. 34% în 2020), că se confruntă cu stări emoționale fluctuante (49% în 2021 vs. 37% în 2020), dar și cu momente de incertitudini referitoare la perioada ce va urma, luând în calcul și actualele tensiuni din sfera personală și profesională (32% în 2021 vs. 26% în 2020).

    Totodată, datele arată că, în 2021, tinerii resimt mai pregnant lipsurile din societatea românească față de acum un an. Cele mai importante dintre lipsurile menționate de reprezentanții generației Z sunt resursele financiare (77% în 2021 vs. 59% în 2020), urmate la o distanță considerabilă de lipsa consilierii în carieră (59% în 2021 vs 47% în 2020), precum și problema birocrației și lipsa digitalizării (55% în 2021 vs. 32% în 2020), dar și lipsa susținerii morale din partea apropiaților (50% în 2021 vs. 34% în 2020) și, nu în ultimul rând, lipsa accesului la programe de învățare non-formală – cursuri, programe de leadership (48% în 2021 vs. 37% în 2021).

    Organizarea personală, educația financiară și tehnologia – în topul abilităților de dezvoltare

    Participanții au fost întrebați despre abilitățile/ariile de care au nevoie și pe care și-ar dori să le învețe pentru a se dezvolta. Topul abilităților menționate de ei suferă mici modificări față de cel menționat anul trecut, iar explicația stă în contextul economic prin care a trecut România în ultimul an. Astfel, dacă organizarea personală (gestionarea timpului, productivitatea proprie) rămâne, în continuare, pe primul loc în topul preferințelor (60%), în 2021, nevoia de educație financiară și de investiții crește semnificativ, ajungând pe primul loc printre nevoile tinerilor (60% în 2021 vs 51% în 2020).

    Dacă fetele menționează într-o mai mare măsură nevoia de a învăța să-și gestioneze mai bine emoțiile (66% fete vs. 40% băieți), băieții menționează mai des educația financiară (64% băieți vs 56% fete), tehnologia (44% băieți vs 29% fete) și lucrul în echipă (30% băieți vs 21% fete).

    Referitor la planurile profesionale ale tinerilor, 1 dintre 3 respondenți ai generației Z precizează că plănuiește să se angajeze în România, iar 21% dintre ei se gândesc să își continue studiile în țara noastră. Doar 12% dintre participanții la studiu declară că vor să lucreze în străinătate și tot atâția sunt cei care intenționează să își deschidă o afacere.

    Preferințele tinerilor privind consumul digital și platformele social-media

    Cei mai mulți dintre respondenții studiului (43%) au declarat că, în această perioadă, petrec zilnic între 4 și 8 ore în fața ecranelor, urmați de aproape o treime (28%) care susține că sta în fața ecranelor între 8 și 12 ore. Nu se remarcă diferențe în funcție de genul tinerilor, în ceea ce privește timpul petrecut în fața ecranelor, dar sunt mai mulți cei între 19-21 de ani care acordă mediului digital între 8-12 ore (32% vs. 24% 16-19 ani). De asemenea, sunt mai mulți tinerii din mediul urban (31%) care își petrec între 8-12 ore navigând pe ecrane în comparație cu cei din mediul rural (25%).

    În ceea ce privește platformele social-media preferate de către Generația Z, Instagram este principalul canal folosit de o treime din tinerii din România (33%), urmat de Facebook (22%), Youtube (17%), WhatsApp (13%) și TikTok (12%). Cei cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani folosesc Instagram în mai mare măsură (47%) decât ceilalți tineri din categoriile de vârstă 19-21 ani, respectiv 22-24 ani, menționându-l pe primul loc în topul preferințelor, mențiunile scăzând, însă, gradual cu vârsta: Instagram este înlocuit cu Facebook, care ajunge pe locul I în rândul celor de 22-24 ani (28%).

     

    Despre studiul „Insights PulseZ”

    Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție, a fost realizat în luna iulie a.c., pe un eșantion de 1.186 de respondenți, cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel național din punct de vedere al distribuției pe sexe, regiunii și mediului urban-rural. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor, motivațiilor și dorințelor tinerilor din România, membri ai generației Z, comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2020, când a fost desfășurată prima ediție a studiului). Datele colectate, în cadrul studiului național PulseZ, vor fi comunicate în mai multe etape, în perioada următoare. Raportul complet al rezultatelor poate fi descărcat gratuit AICI.

     

    Studiul a fost coordonat de către echipapr ogramelor naționale „Vreau să fiu Antreprenor” și „Insights”, din cadrul organizației non-guvernamentale Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor de cercetare iZi Data, suport Chilli Ideas, Coca-Cola HBC, Aegon Romania și Banca Transilvania și parteneri media IQads, Agerpres, Revista Cariere, Curs de Guvernare, Economistul.

     

    Despre Vreau să fiu Antreprenor

    „Vreau să fiu Antreprenor” (VSFA) este un program național, lansat în 2013, parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), care promovează gândirea și acțiunea antreprenorială în rândul tinerilor din România.

    În prezent, VSFA numără 10 comunități locale de antreprenori, care creează și implementează proiecte de impact pentru aproximativ 32.000 de tineri. Peste 250 de conferințe au fost organizate în întreaga țară sub umbrela VSFA.

     

    Despre Insights

    Programul „Insights”, parte a asociației Romanian Business Leaders, este de a sprijini organizațiile să se dezvolte prin potențialul și creativitatea unora dintre cei mai inovatori antreprenori din România.

    Insights sprijină dezvoltarea tinerilor și îi încurajează în mediul de business, organizând zece bootcampuri, până în prezent, și aducând plus valoare companiilor românești de toate dimensiunile, pentru a susține dezvoltarea economică a țării.

    În 2019, Insights a primit premiul pentru “Top 10 programe globale pentru dezvoltarea ecosistemului de inovație” din partea Agenției Națiunilor Unite pentru Informații și Telecomunicații (ITU).

     

    Despre Romanian Business Leaders

    Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, non-guvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru antreprenorii și șefii de companii din mediul de business privat. Misiunea RBL este aceea de a fi vocea și vehiculul de acțiune al liderilor de business pentru a construi o Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască.. Proiectele sale, care au la bază factori precum educația, antreprenoriatul și buna guvernare, sunt inițiate și dezvoltate de cei peste 200 de membri voluntari, antreprenori și executivi de top din România.