Etichetă: Gala Merito 2019

  • Gala MERITO 2019, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, în prima zi de RBLSummit – Excelență, profesionalism, creativitate şi puțină „magie” în Educație

    Gala MERITO 2019, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, în prima zi de RBLSummit – Excelență, profesionalism, creativitate şi puțină „magie” în Educație

    Parte din comunitatea MERITO cu Preşedintele României, la evenimentul de lansare a proiectului strategic România Educată – 4 decembrie 2018, Palatul Cotroceni.
    Sursa foto: Administraţia Prezidenţială

    Baza unei educații de calitate sunt profesorii valoroși

    Profesorii valoroși sunt baza unei educații de calitate, în care pasiunea și dăruirea sunt constante ale activității acestora. Este nevoie de contexte în care dascălii să fie apreciați, să lucreze împreună și să-și împărtășească experiența pentru învățarea altor profesori. Prin MERITO, punem în „lumina reflectoarelor” profesorii români exemplari, pe aceia cărora viitorul României nu le este indiferent. Creştem o echipă care descoperă cadre didactice cu adevărat deosebite, cărora le oferim recunoaștere, o comunitate și îi premiem într-o Gală anuală.

    Gala MERITO se desfășoară, pentru al doilea an consecutiv, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, ce ne-a fost acordat ca recunoaștere a contribuției proiectului la reconstruirea prestigiului social al meseriei de învățător / profesor și ca formă de susținere a extinderii proiectului pentru a construi comunități profesionale de profesori în toate regiunile geografice ale României.

    12 CADRE DIDACTICE PE SCENA MERITO LA RBL SUMMIT 2019

    Pe scena Galei MERITO, ediţia a IV-a, de pe 13 martie 2019, vor urca 12 cadre didactice: 10 profesori, un educator şi un director, care predau în învăţământul preuniversitar. Provin de la Baia Mare şi până la Techirghiol, de la Eşelniţa (MH) şi până la Miercurea Ciuc şi au performanţe diverse precum: reuşesc să păstreze copiii la şcoală în mediul rural; îşi învaţă elevii robotică; predau fizicaprin „magie” sau au elevi olimpici naţional şi internaţional. Îi vom dezvălui în prima seară de RBLSummit, când le vom recunoaşte împreună public şi material performanţele şi oferi aprecierea binemeritată. 

    “Un om care m-a provocat să îmi doresc să devin mai bună – din fiecare lectură, domnul profesor sublinia valorile care se aplică în viaţa de zi cu zi, în formarea noastră, a elevilor, ca indivizi etici, conduşi de principii morale, în regăsirea şi în redescoperirea noastră, dar şi a celorlalţi şi în armonizarea cu semenii – să îmi doresc să citesc, să învăţ, să îmi asum, să aplic în tot ceea ce mă înconjoară şi să mă autodepăşesc în fiecare zi. […] Aşadar, de la profil real, astăzi mă aflu pe băncile facultăţii de ştiinte şi litere, în pregătire pentru a deveni profesoară de limba română şi, cu speranţă şi seninătate, un bun model.” 

    Extras de recomandare pentru unul dintre cei 12 profesori MERITO 2019

    Comunitatea la Gala MERITO 2018. Sursa foto: arhiva proiectului MERITO

    Cei 12 profesori din învăţământul preuniversitar pe care îi vom premia anul acesta au fost selectaţi din peste 400 de recomandări, venite din partea elevilor, părinţilor, absolvenţilor şi a comunităţilor locale, din toată ţara. Procesul de selecţie a durat aproape 1 an, selecţia finală fiind realizată de către un juriu compus din membri ai comunităţii Romanian Business Leaders,  pentru a ne asigura că cei pe care îi selectăm pun responsabilitate, profesionalism, creativitate, dar şi pasiune, har şi un pic de „magie” în munca lor. Toți acești profesori au fost documentaţi online, validaţi în comunitatea locală, iar cei selectaţi sunt intervievați de jurnaliști colaboratori, care scriu povestealor, chiar în această perioadă.

    Publicăm toate poveștile documentate într-o galerie online care păstrează emoția și mesajul profesorilor. Această campanie, desfășurată anual, se finalizează cu Gala MERITO, eveniment în cadrul căruia oferim premii (burse în valoare de 1.500 de euro, trofeul şi diploma MERITO) poveștilor cu cea mai mare încărcătură de valori și care pot să transmită în lume mesajul despre profesorii care ne pot schimba viața.

    Gala MERITO ocupă un rol central în cadrul acestui proiect. Aducem împreună profesorii laureaţi şi pe cei din generaţiile anterioare, oameni de afaceri, reprezentanți ai societăţii civile din Educaţie și media pentru a spune „Mulţumim!”, pentru a-i aplauda și a le arăta că noi credem că împreună putem schimba soarta României.

    Ca să îţi faci o idee, te invităm să arunci o privire la Gala MERITO 2018, iar apoi vino alături de noi la ediţia de anul acesta, în prima zi de RBL Summit, pe 13 martie, de la ora 17:00. Susţine Excelenţa în Educaţie şi premiul unui profesor MERITO aici.

    Partenerii

    Printre partenerii MERITO confirmaţi până acum se numără: Bitdefender (partener fondator); Erste Asset Management România şi Deloitte România (parteneri principali); TaxHouse; Centrul Step by Step şi Ready Nation România; Fundaţia FAN Courier; Fundaţia eMag; Vitafoam; Temad; Wu Xing; Adservio şi alţii, pe lângă cei 50+ de lideri de business, care au contribuit în proiect, cu peste 800 de ore de voluntariat.

     

  • Recunoaştem împreună Excelenţa în Educaţie, pentru al patrulea an la rând, la Gala MERITO 2019

    Recunoaştem împreună Excelenţa în Educaţie, pentru al patrulea an la rând, la Gala MERITO 2019

    Profesorii valoroşi ai României, care și-au ales și-și fac meseria din pasiune și cu sufletul, se împuținează o dată ce meseria devine indezirabilă la nivel de societate. Cei dăruiţi, care formează viitorul ţării, au nevoie de recunoaştere, apreciere şi instrumente prin care să-şi dea mai departe bunele practici, în condiţiile în care trăiesc, din ce în ce mai mult, sindromul “lupului singuratic” şi nu sunt “regula” în cancelarii. E nevoie de contexte în care aceştia să fie apreciaţi şi să vină împreună pentru învăţarea şi transformarea altor profesori.

    Prin MERITO, aducem în ochii și în mintea românilor profesorii exemplari, aceia care schimbă România în bine pentru eternitate. Creştem o echipă care descoperă dascălii cu adevărat deosebiți, le oferim recunoaștere și îi premiem într-o Gală anuală. Apoi, îi reunim într-o comunitate şi le ducem poveştile şi bunele practici mai departe, pentru a motiva şi alţi profesori şi publicul larg că Educaţia de calitate este posibilă, în ciuda condiţiilor vitrege din sistem.

    “Am fost toată viaţa singuratică prin cancelariile prin care am trecut, profesorul acela ciudat care îşi răsfaţă puţin prea mult elevii, care predă româna altfel – cumva cu inima, cumva cu un soi de nebunie. Dar MERITO m-a ajutat să înţeleg că nu sunt singură şi că, mai mult, sistemul poate fi schimbat. Că trebuie sa fie schimbat, din interior. MERITO m-a făcut să mă opresc o clipă şi să privesc în sufletul meu – să îmi dau seamă că poartă tuşele, culorile câtorva sute de copii; unele închise, sumbre, altele deschise colorate. Şi cred că pe pânza asta mai e loc de câteva sute, de câteva mii.”Diana-Cătălina Popa, profesoară de Limba şi Literatura Română la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi şi laureată MERITO 2016.

    12 cadre didactice pe scena MERITO la RBL Summit 2019

    Pe scena Galei MERITO, ediţia a IV-a, de pe 13 martie 2019, vor urca 12 cadre didactice: 10 profesori de nivelurile primar-liceal, 1 educator şi un director, din învăţământul preuniversitar public. Provin de la Baia Mare şi până la Techirghiol, de la Eşelniţa (MH) şi până la Miercurea Ciuc şi au performanţe diverse precum: reuşesc să păstreze copiii la şcoală în mediul rural, predau fizica prin “magie” sau au elevi olimpici naţional şi internaţional. Îi vom dezvălui în prima seară de RBLSummit, când le vom recunoaşte împreună public şi material performanţele şi oferi aprecierea bine-meritată. 

    “Un om care m-a provocat să îmi doresc să devin mai bună – din fiecare lectură, domnul profesor sublinia valorile care se aplică în viaţa de zi cu zi, în formarea noastră, a elevilor, ca indivizi etici, conduşi de principii morale, în regăsirea şi în redescoperirea noastră, dar şi a celorlalţi şi în armonizarea cu semenii – să îmi doresc să citesc, să învăţ, să îmi asum, să aplic în tot ceea ce ma înconjoară şi să mă autodepăşesc în fiecare zi. […] Aşadar, de la profil real, astăzi mă aflu pe băncile facultăţii de ştiinte şi litere, în pregătire pentru a deveni profesoară de limba romana şi, cu speranţă şi seninătate, un bun model.”

    Extras de recomandare pentru unul dintre cei 12 profesori MERITO 2019

    Cei 12 profesori din învăţământul preuniversitar, pe care îi vom premia anul acesta, au fost selectaţi din peste 400 de recomandări, venite din partea elevilor, părinţilor, absolvenţilor şi a comunităţilor locale, din toată ţara. Procesul de selecţie a durat aproape 1 an de zile, selecţia finală fiind realizată de către un juriu compus din membri ai comunităţii Romanian Business Leaders. Toți acești profesori au fost documentaţi online, validaţi în comunitatea locală, iar cei selectaţi sunt intervievați de jurnaliști colaboratori, care scriu povestea lor, chiar în această perioadă.

    Publicăm toate poveștile documentate într-o galerie online care păstrează emoția și mesajul profesorilor. Această campanie este sub formă de ciclu anual, ce se finalizează cu Gala MERITO, eveniment în cadrul căruia oferim premii (burse în valoare de 1.500 de euro, trofeul şi diploma MERITO) poveștilor cu cea mai mare încărcătură de valori și ce pot să transmită în lume mesajul despre profesorii care ne pot schimba viața.

    Gala MERITO ocupă un rol central în cadrul acestui proiect. Aducem pentru o seară laolaltă profesorii nominalizați şi pe cei din generaţiile anterioare, oameni de afaceri, reprezentanți ai societăţii civile din Educaţie și media pentru a spune “Mulţumim!”, pentru a-i aplauda și a le spune că noi credem că împreună putem schimba soarta României.

    Ca să îţi faci o idee, te invităm să arunci o privire la cum a fost la Gala MERITO 2018, iar apoi să ni te alături la ediţia de anul acesta, pe 13 martie. Susţine Excelenţa în Educaţie şi premiul unui profesor MERITO aici.

    Partenerii

    Printre partenerii MERITO confirmaţi până acum se numără: Bitdefender (partener fondator); Erste Asset Management România; OPTIblu; TaxHouse; Centrul Step by Step şi Ready Nation România; Fundaţia FAN Courier; Vitafoam; Temad; Wu Xing şi alţii, pe lângă cei 50+ de lideri de business, care au contribuit în proiect, cu peste 800 de ore de voluntariat.