Etichetă: Felix Tataru

  • SuperTeach, conferință dedicată dezvoltării aptitudinilor și competențelor profesorilor,  ajunge la  Craiova si Cluj Napoca

    SuperTeach, conferință dedicată dezvoltării aptitudinilor și competențelor profesorilor, ajunge la Craiova si Cluj Napoca

    Dascali din toată țara sunt asteptați în 27 octombrie la Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanică, iar în 3 noiembrie la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor UBB Cluj Napoca la alte două  Conferințe SuperTeach.

    Conferințele  SuperTeach își propun să inspire și să motiveze profesorii români care cred într-o schimbare pozitivă a sistemului de predare și învățare din România. Aceștia vor avea ocazia să cunoască antreprenori renumiți din România, oamenii implicați în proiect și profesioniști cu o experiență remarcabilă în educație.

    Mai mult, profesorii vor putea să participe în paralel și la ateliere tematice menite să faciliteze o mai bună înțelegere a principiilor mentalității deschise, un instrument folosit la nivel internațional pentru dezvoltarea personală. Aceste ateliere reprezintă o primă etapă din procesul de selecție a profesorilor care vor beneficia ulterior programe de formare gratuite, oferite de Institutul Arbinger, lider mondial în training-uri pentru schimbarea mentalității, reprezentat în România de Institutul Dezvoltării Personale.

    Conferința reprezintă primul pas dintr-o inițiativă privată mai amplă, SuperTeach, care își propune să schimbe sistemul de învățământ din interior sprijinindu-i pe profesori să devină factori ai schimbării, participând la programe de mentorat.

    Detalii Craiova – sâmbătă, 27 octombrie

    – 250 de profesori din întreaga țară  

    Locație: Facultatea Mecanică  din cadrul Universității din Craiova,

    – speakerii invitați: Cristina Gheorghe, Marius Ghenea, Genelia Petrescu, Elena Lotrean, Andy Szekely, Dragoș Anastasiu și alții.

    – Parteneri locali care au făcut posibilă organizarea evenimentului: Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanică, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Cristian Nicolae Inspiration, Arhi Design, Plus Hotel Craiova

    Detalii Cuj-Napoca – sâmbătă 3 noiembrie

    – 450 de profesori participanti

    Locație: Facultatea Științe Economice și Gestiunea Afacerilor Cluj-Napoca

    – speakerii invitați: Simona Baciu, Cristina Gheorghe, Cristi Danileț, Anca Gaidoș, Robert Brindley, Oana Găucă, Adriana Mitu, Ruxandra Mercea, Dragoș Anastasiu, Felix Tătaru și alții.

    Parteneri locali care au făcut posibilă organizarea evenimentului: Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Psihoselect, Universitatea de Artă și Design, Radio Cluj

    – Partenerii care au facut posibilă conferința: BCR, Eurolines, GMP, Telekom

    – Parteneri media: Radio ItsyBitsy

    Înscrieri și detalii despre conferințe aici.

    In cadrul proiectului SuperTeach au avut loc până acum cinci conferințe, la București, Constanța, Iași, Sibiu și Timișoara, la care au participat peste 1500 de profesori din toată țara. După conferințe, 50 de profesori au fost formați în programul „An Outward Mindset in Education” – Mentalitate Deschisa in Educatie, organizat de Institutul  Arbinger din SUA prin Institutul de Dezvoltare Personală România. În aceeași manieră, după conferințele din această toamnă, organizatorii vor selecta și forma alți 50 de profesori în cadrul acestui program.

    Tot în acestă toamnă va mai fi organizată o conferință la București în 24 noiembrie

    Proiectul SuperTeach este demarat de Fundația Romanian Business Leaders, EDUCATIVA și Institutul Dezvoltării Personale. Inițiatorii proiectului sunt , Cristina Gheorghe, Dragoș Anastasiu, Felix Tătaru, Alexandru Ghiță. Pentru mai multe informații: www.superteach.ro

  • SuperTeach la Sibiu | 28 aprilie 2018

    SuperTeach la Sibiu | 28 aprilie 2018

    Sibiul, al treilea oraș pe harta desfășurării conferințelor inspiraționale SuperTeach dedicate profesorilor

    Romanian Business Leaders – RBL, împreună cu Educativa și Institutul pentru Dezvoltare Personală, organizează cea de-a treia conferință inspirațională pentru profesori, ca parte a unui proiect menit să îi sprijine pe aceștia să devină mentori.

    250 de profesori din toată țara își dau întâlnire sâmbătă, 28 aprilie, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, pentru a se inspira de la speakeri precum Dragoș Anastasiu, părintele Constantin Necula, Lili Murșa (profesor MERITO), Elena Lotrean, Claudia Chiru, Mihai Gânj, Mirela Horumba, Cristina Gheorghe, Mirela Sălcianu.

    „Ne dorim ca profesorii să ia contact cu alte domenii, să fie expuși la experiențe cât mai diverse din cultură sau antreprenoriat, să afle cum au reușit alți lideri din diferite domenii pentru a se inspira. Schimbarea trebuie să pornească de la propria persoană și din atitudinea lor față de ei în primul rând”, a spus Dragoș Anastasiu, unul dintre inițiatorii programului SuperTeach.

    Cea de-a treia conferință SuperTeach, care va avea loc la ULBS, își propune să inspire și să motiveze profesorii români care cred într-o schimbare pozitivă a sistemului de predare și învățare din România. Aceștia vor avea ocazia să cunoască antreprenori renumiți din România, oamenii implicati în proiect și profesioniști cu o experiență remarcabilă în educație. Aceștia vor oferi celor prezenți la conferință experiența lor în domeniul educațional și antreprenorial.

    Mai mult, profesorii vor putea să participe în paralel și la workshop-uri tematice menite să faciliteze o mai bună înțelegere a principiilor mentalității deschise, un instrument folosit la nivel internațional pentru dezvoltarea personală. Aceste workshop-uri reprezintă o prima etapă din procesul de selecție a mai mulți profesori care vor beneficia ulterior de training-uri oferite de Institutul Arbinger, lider mondial în traininguri pentru schimbarea mentalității reprezentat în România de Institutul Dezvoltării Personale.

    În cadrul proiectului SuperTeach au avut loc până acum două conferințe, la București și Iași, care au primit 700 de profesori participanți din toată țara. După conferințe, 25 de profesori au fost formați în programul ”An outward mindset in education”, organizat de Airbinger Institute din SUA prin Institutul de Dezvoltare Personală România.

    Temele abordate la workshop-uri

    • Workshop 1 – “Outward Mindset for teachers” – susținut de Cristina Gheorghe și Adrian Timofti
    • Workshop 2 – “Dispozițiile interioare – condițiile fundamentale în care învățarea și motivarea se pot naște și dezvolta în copiii noștri” – susținut de Mihai Gânj
    • Workshop 3 – “Orele la școală ca o poveste” – susținut de Claudia Chiru
    • Workshop 4 – “Predarea pentru creativitate” – susținut de Lili Murșa și Adriana Berindeie
    • Workshop 5 – “Comunicarea pașnică în situații de criză” – susținut de Mirela Horumba
    • Workshop 6 – “Comunicare eficientă – Să spunem mai bine, să spunem pe bune” – susținut de Mirela Sălcianu
    • Workshop 7 – “Puterea cuvintelor mici” – susținut de Elena Lotrean

     

    Dacă ești profesor atunci înscrie-te la Conferința SuperTeach aici.