Etichetă: #ConferințaregionalăRBLCluj

  • Conferința regională RBL Cluj 2023 – Reziliența pentru creștere din perspectiva BRK Financial Group

    Conferința regională RBL Cluj 2023 – Reziliența pentru creștere din perspectiva BRK Financial Group

    1. Ce înseamnă pentru tine, în calitate de lider, reziliența în business? 

    La modul general, mă refer la o suită întreagă de planuri: A,B,C pentru anumite scenarii complicate sau chiar dezastruoase, iar dacă contextul devine complicat să poate fi aplicat cu pierderi cât mai mici.

    La ce anume ar trebui să fie atenți liderii de business pentru a se adapta contextului economic și geopolitic actual?

    Pandemie, război la granița, inflatie de 16%.

    În trei ani am avut parte de trei evenimente extreme (o pandemie, un război la graniță și inflație de 16%). Cred că e un moment bun să acorde o atenție mai mare către riscuri, să-și evalueze operațiunile prin ajustarea la risc. Eu aș sugera să existe un sistem cât mai avansat de management al riscurilor de orice natură, o hartă clară a lor și, dacă se poate, să fie evitate segmentele care induc riscuri necuantificabile, chiar dacă au o probabilitate minimă de apariție.

    Trei ponturi pentru afaceri reziliente

    În primul rând, problema rezilienței trebuie tratată în echipă, într-o firmă există mai multe persoane cheie care trebuie să fie familiarizate cu procesele critice, riscurile majore și planurile de acțiune. Într-un plan sănătos, trebuie utilizată o expertiză diversificată. Apoi, cum am mai menționat, să se acorde o importanță deosebită riscurilor. Și, în cele din urmă, mă gândesc la banii albi pentru zilele negre. O rezervă de bani imediat accesibilă, la care să apelezi în funcție de natura dificultăților prin care treci. Fie o rezervă în conturile bancare, fie plasamente de trezorerie foarte sigure și extrem de ușor lichidabile (titluri de stat de exemplu).

  • Conferința regională RBL Cluj 2023 – Reziliența pentru creștere din perspectiva Promelek

    Conferința regională RBL Cluj 2023 – Reziliența pentru creștere din perspectiva Promelek

    1. Ce înseamnă pentru tine, în calitate de lider, reziliența în business? 

    Reziliența este capacitatea de a rezista la șocuri. Rolul meu ca și lider este să identific factorii pe care nu-i pot influența și să-i elimin din discurs și din griji. Eu, ca și lider, am responsabilitatea de a arăta echipei ce avem de făcut, de ce și cum. Fără acestea nici posibilitățile, crizele nici atât, nu devin oportunități.

    1. La ce anume ar trebui să fie atenți liderii de business pentru a se adapta contextului economic și geopolitic actual?

    Eu ca lider trebuie să rămân calm și să mă informez constant despre realitate cu cât mai multă atenție și filtrare.

    1. Trei ponturi pentru afaceri reziliente:
    1. Eliminarea elementelor pe care nu le putem influența.
    2. Să ne ridicăm deasupra situației, atenție la BIG PICTURE.
    3. Orice provocare trebuie văzută ca o situație care diferă de situația dorită și să mă concentrez pe factorii care mă duc către situația dorită.
  • Conferința regională RBL Cluj 2023 – Reziliența pentru creștere din perspectiva KangooPack

    Conferința regională RBL Cluj 2023 – Reziliența pentru creștere din perspectiva KangooPack

    1. Ce înseamnă pentru tine, în calitate de lider, reziliența în business? 

    În calitate de lider, cred că reziliența în business înseamnă capacitatea de a privi schimbarea drept oportunitate și nu ca pe un pericol. La KangooPack, ne punem constant întrebarea despre cum putem să vedem și părțile bune într-un context de schimbare. De altfel, KangooPack s-a născut și poziționat în piață pentru că nu existau companii care să ofere o gamă complexă și specializată de soluții, iar această lipsă a fost tocmai o oportunitate, o nevoie care trebuia să fie satisfăcută. 

    Schimbarea de orice natură are, de cele mai multe ori, o latură pozitivă, iar dezvoltarea personală și succesul în afaceri nu pot apărea în lipsa unor puncte de cotitură, în viața personală și în cea a organizațiilor. Spre exemplu, în timpul pandemiei am simțit că lipsa de personal generează probleme companiilor și că va crește cererea de echipamente. Am investit mai mult în echipamente și am ajutat companiile să-și continue fluxurile de producție și de distribuție.

    În sens larg, consider că atunci când în jurul tău este incertitudine, trebuie să accepți că planurile pot fi schimbate de mai multe ori. Astfel, flexibilitatea în reevaluarea situației macroeconomice și micro, la nivelul organizației, mă determină, ca antreprenor, să înțeleg acest context și să fiu flexibil în reevaluarea bugetului de venituri și cheltuieli (BVC) și a planului de business. 

    1. La ce anume ar trebui să fie atenți liderii de business pentru a se adapta contextului economic și geopolitic actual?

    Creșterea costurilor, în general, și în particular scumpirea banilor, evoluția tehnologiilor, plus rescrierea politicilor comerciale între marile puteri economice sunt temele la care liderii de business ar trebui să fie atenți pentru a se adapta contextului economic și geopolitic actual. 

    Ca lideri de business, trebuie să fim atenți la fenomenele internaționale. Să ne uităm, spre exemplu, la cea mai recentă mișcare în plan global din care înțelegem că trebuie să fim mereu pregătiți: căderea Silicon Valley Bank (SVB), după retragerile masive de bani și o criză de capital care au dus la al doilea cel mai mare faliment al unei instituții financiare din istoria SUA.

    1. Trei ponturi pentru afaceri reziliente

    Principalele trei sfaturi pentru afaceri reziliente sunt să fii aproape de echipa ta, să ai bun management al cash-flow-ului și să investești în soluții eco friendly. 

    E important, ca antreprenor, să fii aproape de echipa proprie, să înțelegi dinamica oamenilor și nevoile lor, să fii aproape de oamenii tăi. 

    Ca manager și lider de business, dacă vrei să ai o afacere rezilientă, trebuie să ai un bun management al fluxului de lichidități, corelat – bineînțeles – cu costul banilor. 

    De asemenea, te ajută să ai o atenție foarte mare pentru soluții cât mai eco friendly, ceea ce înseamnă un focus pe reducerea costurilor, optimizarea de procese și utilizarea de produse prietenoase cu mediul.

  • Reziliența pentru creștere în afaceri – dezbătută la Conferința regională RBL Cluj

    Reziliența pentru creștere în afaceri – dezbătută la Conferința regională RBL Cluj

    Studii de caz de la specialiști, networking între manageri și antreprenori, prognoze de business

    Conferința regională RBL Cluj, ce va avea loc în 16 martie 2023 la Grand Hotel Italia, Cluj-Napoca, aduce în aceeași sală peste 150 antreprenori, manageri și lideri de business pentru a pune în centrul atenției tema centrală, „Reziliența pentru creștere”.

    Conferința se află la cea de-a V-a ediție și are ca scop să aducă în prim-plan publicului prezent atât studii de caz despre modalități prin care antreprenorii fac față schimbărilor, cât și discuții cu specialiștii din mediul economic, management sau marketing despre evoluția, oportunitățile, dezvoltarea și adaptarea businessurilor.

    În deschidere, Dragoş Petrescu (Președinte al Grupului City Grill | Președinte al Fundației Romanian Business Leaders) și Dan Pitic (Manager General Perpetuum | Lider al Filialei RBL Cluj) vor discuta despre ceea ce reprezintă o comunitate precum cea coagulată de-a lungul timpului în jurul Fundației Romanian Business Leaders, dar și cât de importantă e o astfel de comunitate în mediul de afaceri românesc.

    În cadrul Conferinței regionale RBL Cluj, prin prezența la eveniment a lui Dan Tarcea, viceprimarul Municipiului Cluj-Napoca, va fi transmis și un mesaj de 10 minute din partea autorităților locale.  Mădălina Marcu (Philanthropy & CSR Advisor ARC Romania) și Dan Isai (CEO SaladBox) vor fi prezentatorii evenimentului, iar printre moderatorii din cadrul evenimentului se numără Claudia Indreica (CEO Psihoselect), Monica Ivan (Director General BRK Financial Grup), Anca Rarău (Fondator Brandocracy), Sorin Sucală (Broker/Owner RE/MAX Pro), Horațiu Petrusa (Cofondator VisidotApp), Sorana Cernea (Partener TPA România) și Gabriel Prefac (Managing Partner Ageto Consulting).

    Studii de caz prezentate de profesioniști în domenii relevante pentru mediul de business

    În prima parte a Conferinței regionale RBL Cluj, vor fi abordate subiecte precum Macroeconomie – Europa Centrală și de Est: Înfruntând șocuri economice și geopolitice – Prognoze pentru 2023-24, Management și finanțare – Perspective despre creştere, alături de Keynote speech: radiografia antreprenorială și o abordare bazată pe realitatea actuală care pot ajuta antreprenorii, în munca lor zilnică, pentru a-și crește business-ul.

    Printre speakerii cu care antreprenorii și managerii din regiune și nu numai se vor întâlni în 16 martie 2023 se numără Dan Bucșa (Chief CEE Economist UniCredit Bank AG), Tiberiu Moisă (Deputy CEO Banca Transilvania), Voicu Oprean (CEO Arobs Transilvania Software), Daniel Donici (Managing Partner Artesana).

    Atelierele practice susținute de specialiști în domenii de interes pentru mediul de business

    Prin participarea la aceste ateliere, antreprenorii și managerii au oportunitatea să cunoască studii de caz concrete, să primească informații relevante și de actualitate, dar și să afle răspunsurile la provocările lor din business direct de la speakerii specialiști care le susțin. 

    Atelierele practice se desfășoară în două sesiuni, cu participare la alegere la oricare două dintre ele, iar temele vor fi: 

    1.De la procese manuale la procese inteligente: beneficiile I.A. pentru afaceri, 

    2.Controlul cash-flow-ului, profitului și al performanței financiare – provocări si soluții,

    3.Extinderea afacerii pe piețe externe, 

    4.Succesul unui proiect cu fonduri europene: pregătire și implementare, 

    5.Mix-ul de beneficii salariale: motivare, calibrare și taxare.

    Publicul se va întâlni și aici cu specialiști precum: Alin Dincă (Managing Partner Digital Transformation Center), Dalia Buga (CFO Ecolor), Johannes Becker (Partner TPA Romania) și Florica Cira (Managing Partner FINACO).

    Înscrierile continuă aici – https://bit.ly/InscrieriConferintaregionalaRBLCluj, unde poți afla și detalii despre Oferta Corporate, în care beneficiezi de discount la 5 bilete cumpărate.

    Despre Romanian Business Leaders

    Romanian Business Leaders (RBL) este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro.