Categorie: Interviu

  • PROFIL DE MEMBRU – Katalin Orosz (Owner SalesPro) și puterea colaborării pentru a identifica soluții pentru rezolvarea provocărilor de business

    PROFIL DE MEMBRU – Katalin Orosz (Owner SalesPro) și puterea colaborării pentru a identifica soluții pentru rezolvarea provocărilor de business

    Despre Katalin Orosz

    Care este contribuția pe care vrei să o aduci în lume? 

    Aș vrea să mă alătur oamenilor care schimbă dialogul de la „cine are dreptate„ la „cum să găsim soluții sustenabile la problemele actuale”. În contextul actual al economiei de piață competitive, cred că conceptul de a avea dreptate devine din ce în ce mai irelevant.  

    Care este cea mai de impact realizare? 

    În primii ani de carieră am avut foarte multe succese, de exemplu, triplând profiturile unei rețele de benzinării, dar totuși consider că cea mai mare realizare am avut-o în Toronto, Canada ca directoare de marketing la Nestle. Din Toronto am reușit să penetrez piața francofonă din Quebec și să ating obiectivele financiare anuale doar în 8 luni. Era momentul când simțeam că pot avea impact indiferent de context, continent sau de limbă. Am și deschis repede o șampanie.   

    În ce crezi?  

    Cred în colaborare. Foarte mult cred în colaborare. În contextul de azi, în complexitatea și ritmul infernal ce dictează inovația tehnologică, cred că singurul mod de a inova este de a colabora mai mult și mai bine. Tocmai din acest motiv am decis ca prezentarea mea TEDx în fața a 500 de oameni să răspundă la întrebarea de ce noi, în România, nu colaborăm în modul în care se colaborează în societățile din occident.  

    Ce întrebare îți adresezi cel mai des? 

    „Cu cine trebuie să colaborez ca să rezolv această problemă?”   

    Care este cea mai mare aventură trăită?  

    Cea mai mare aventură a fost participarea mea la un program intensiv de MBA în Montreal, Canada. Experiența de a lucra cu chinezi, indieni, sud americani, canadieni și nu numai, la proiecte complexe, a fost cel mai valoros cadou ce îmi puteam oferi. Voi folosi toate atuurile ca mamă, astfel încât copiii mei să se îmbarce într-o aventură de genul acesta.  

    Cum menții echilibrul între viața personală și de business? 

    Momentul când acceptăm că nu există echilibru sau că echilibrul căpătat este efemer, cred că atunci facem un pas către a dezvolta o stare de echilibru. Lucrez la această stare în fiecare zi, neîncetat.   

    Despre SalesPro

    Ce face compania ta? 

    Compania mea colaborează cu proprietari de business să scaleze business-ul, să aibă o abordare metodică de a crește o afacere și să treacă la următorul nivel de maturitate. Eu, personal, împreună cu echipa de management a clientului, de-construiesc și optimizez procesul de vânzări, dezvoltând proiecte măsurabile de ”growth hacking”. Partenerul meu construiește arhitectura de business necesară pentru gestiune financiară și implementează procese digitale ce ajută la creșterea controlului și transparenței.   

    Cum s-a născut în mintea ta business-ul pe care îl conduci astăzi? 

    Suntem o firmă de consultanță. După 25 de ani în business, optimizând procese în companii de pe două continente și în sute de proiecte din industrii diferite, trecerea a fost organică.  

    Cum definești eșecul si cum treci peste el? 

    Eșecul face parte din proces. Fără eșec înseamnă că nu am ieșit din zona mea de confort, înseamnă că nu am încercat  îndeajuns. Copiilor mei le explic în fiecare zi, că unde este lumină este și umbră, deci eșecul face parte din viața noastră exact precum și succesele.   

    Ce înseamnă să fii LIDER? 

    A fi lider înseamnă să vezi omul din fața ta ca pe un partener intelectual cu care intri într-un dialog fără a știi toate răspunsurile, construiți pe ideile fiecăruia, iar rezultatul final nu este posibil fără implicarea ambelor părți. A fi lider înseamnă a crea mediul unde fiecare poate să fie ghidat să ajungă să fie cea mai bună versiune a lui însuși. 

    Despre Katalin Orosz în RBL

    Care simți că este contribuția ta într-o comunitate precum RBL? 

    Competența mea este să adun oameni în jurul mesei, să pornesc și să mențin un dialog constructiv, să găsim împreună soluții la realizarea proiectelor care ne pasionează. Întotdeauna există soluții, doar succesul și ritmul trebuie definit.   

    Ce înseamnă pentru tine ÎMPREUNĂ? 

    Singur nu se poate. Deci TREBUIE împreună. Ideea că cineva de unul singur este capabil de lucruri mărețe este depășită – exact ca și conceptul ”de a avea dreptate”. Cea mai valoroasă competență azi este de a fi capabil de a colabora, de a crea un mediu unde oameni cu perspective diferite se simt atât de confortabili, încât dăruiesc toată capacitatea lor mentală ca să găsească soluții sustenabile.  

  • PROFIL DE MEMBRU – Florin Buligoanea (Partener FBVA Integrator Activ) și necesitatea unei educații financiare puternice, adresată tuturor categoriilor sociale și de vârstă, pentru a induce mai multă raționalitate în comportamentul de zi cu zi al tuturor

    PROFIL DE MEMBRU – Florin Buligoanea (Partener FBVA Integrator Activ) și necesitatea unei educații financiare puternice, adresată tuturor categoriilor sociale și de vârstă, pentru a induce mai multă raționalitate în comportamentul de zi cu zi al tuturor

    Despre Florin Buligoanea

    Ce îți dorești să știe despre tine colegii din RBL?

    În mod special colegii antreprenori, cu afaceri de dimensiuni mici și mijlocii, îmi doresc să știe că am acumulat o vastă experiență, pe care îmi face plăcere să o împărtășesc, despre cum trebuie gândită maximizarea valorii firmei lor pentru ei, pe ce planuri trebuie intervenit pentru ca efortul lor să producă rezultate cât mai mari pentru ei, pe același interval de timp.

    Care este contribuția pe care vrei să o aduci în lume?

    Deocamdată, să mă asigur că pot aplica în cât mai multe proiecte experiența de business pe care am acumulat-o. Mai târziu, e posibil să trec la un alt nivel.

    Care este cea mai de impact realizare?

    Indiscutabil, a fi fost parte din echipa care a ridicat un campion local și unul din primii unicorni, A&D Pharma. 

    Ce te energizează și ce îți consumă energia?

    Energia vine din a fi parte într-un proiect cât mai ambițios, consumul de energie – din lipsă de pragmatism și măsură, mai ales financiară, ce gripeaza eficiența.

    Care este cea mai mare aventură trăită? 

    Indiscutabil, etapa construcției și pregătirii A&D Pharma pentru listarea la Londra din 2006. Un proiect unic, întins pe mai bine de 3 ani, în care pregătirea de excepție și-a dat mâna cu o execuție pe măsură, dar și cu o conjunctură favorabilă.

    Despre FBVA Integrator Activ

    Dincolo de profit, de ce există compania ta? Care este sensul?

    Compania mea este vehiculul juridic prin care îmi pun în valoare expertiza. Există un singur nivel deasupra de profit, din punct de vedere business – acesta este valoarea companiei în cauză pentru terți, adică valoarea sa obiectivă pentru acționarul său. Sensul activității mele este construcția de valoare pentru antreprenorii cu ambiții de creștere mari.

    O bună practică din companie pe care dorești să o împărtășești cu ceilalți membri

    Ce nu verifici, nu se va întâmpla. Niciodată. Ce nu măsori, nu ai cum să verifici. Niciodată. 

    Care este oferta exclusivă pe care o poți oferi colegilor din RBL?

    Parteneriat efectiv în proiectele scalabile și ambițioase. Expertiza mea este (și) despre autofinanțarea creșterii agresive, pe cât posibil fără diluarea fondatorului, (și) despre construcția necesară pe mai multe nivele unui campion local și regional.

    Cum s-a născut în mintea ta business-ul pe care îl conduci astăzi?

    E vorba despre un pas natural până la urmă, pe care l-am făcut, de la a fi conducătorul financiar al unui singur proiect mare și foarte mare, la un moment dat, spre același rol în mai multe proiecte mai mici concomitent.

    Dacă ai lua-o de la capăt profesional, ce ai face diferit și ce ai păstra?

    Cred că sunt printre puținii care pot spune că nu aș face mai nimic diferit decât am făcut, am beneficiat de un traseu profesional de excepție. Singurul lucru ce l-aș schimba este că aș fi făcut acest pas, adică spre rolul de conducător financiar al mai multor proiecte mici concomitent, cu vreo 5 ani mai devreme.

    Despre Florin Buligoanea în RBL

    Cum arată România în care copiii tăi își vor dori să trăiască?

    O Românie mai calmă și mai puțin nevrotică în interacțiunile de zi cu zi. Cumva, eu cred că o puternică educație financiară adresată tuturor categoriilor sociale și de vârstă, ar avea un rol în a induce mai multă raționalitate în comportamentul de zi cu zi al tuturor.

    Ce înseamnă să fii LIDER? 

    Hmmm, liderul este, trebuie să fie, deasupra cât mai multor slăbiciuni omenești, un fel de supra-om. Am citit undeva că liderii adevărați crează alți lideri, nu subordonați. Cred că liderii adevărați sunt rari, pentru că este efectiv un act supraomenesc să te comporți ca atare pe termen lung și în marea majoritate a timpului.

    Ce beneficii simți că primești pentru că ești parte din RBL?

    Indiscutabil, este cea mai bună oportunitate de networking în plan național.

    La ce teme majore să fie atenți liderii de business în următorul an? 

    Apreciez foarte mult pozițiile pe care RBL le ia față de deciziile politice ce afectează mediul de afaceri. Cred că există multă putere încă nefolosită, de a induce cursuri de acțiune raționale de la decidenții politici, prin implicarea mai profundă a RBL în această direcție.

  • PROFIL DE MEMBRU – Mihai Vînătoru (CEO Digital Workforce) și puterea comunității care poate schimba comportamente sociale sau concepții bine statuate în percepția colectivă

    PROFIL DE MEMBRU – Mihai Vînătoru (CEO Digital Workforce) și puterea comunității care poate schimba comportamente sociale sau concepții bine statuate în percepția colectivă

    Despre Mihai Vînătoru

    Care este contribuția pe care vrei să o aduci în lume?

    Cei 3 copii ai mei să fie oameni buni.

    Care este cea mai de impact realizare?

    Față de mine însumi: am reușit să întemeiez o familie frumoasă, am peste 10 prieteni mai vechi de 20 de ani și am finalizat studiile de doctorat.

    Ce întrebare îți adresezi cel mai des?

    De ce fac asta?

    Cum arată timpul ideal petrecut alături de copii tăi?

    Ne jucăm împreună, acasă.

    Ce te ajută să îți păstrezi optimismul?

    Văd mulți oameni cu intenții bune în jurul meu.

    Ce carte recomanzi colegilor tăi?

    Seriile Dune, Fundația, 1984, A brave New World, Idiotul, Frații Karamazov, The Godfather.

    Ce carte ți-a schimbat major modul în care priveai lucrurile?

    Filocalia.

    Ce sfat i-ai da versiunii tale de acum 10 ani?

    Încearcă să cunoști mai mulți oameni remarcabili.

    Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit? 

    Caută binele în oameni și încearcă să nu-i judeci.

    Cine sunt oamenii care te-au inspirat în viață și de ce?

    Bunicul matern – bunătate, în pofida unor nedreptăți suferite în viață.

    Tatăl – și-a făcut treaba și a construit lucruri, indiferent de critici.

    Un profesor din liceu – bunătate și blândețe în cuvânt.

    Alt profesor din liceu – cultură generală foarte vastă, în multe domenii.

    Profesor din facultate – provocarea continuă de a vedea alte perspective.

    Alt profesor din facultate – încrederea pe care mi-a oferit-o.

    Un coleg de facultate – capacitatea de introspecție și profunzimea gândirii.

    Un prieten – business-ul pe care l-a construit.

    Despre Digital Workforce

    Ce face compania ta?

    Ajutăm oameni să-și crească propriile business-uri și să se conecteze cu clienții lor prin digital marketing (în special SEO și PPC).

    Cea mai grea decizie luată – care este lecția?

    Să concediez 8 oameni. Lecția este că am delegat prea rapid anumite lucruri, unor persoane fără suficientă experiență de management și ne-dispuse la discuțiile inconfortabile cu subalternii lor.

    Dacă ai lua-o de la capăt profesional, ce ai face diferit și ce ai păstra?

    Aș păstra asociatul actual.

    Diferit: m-aș concentra mai mult pe relația umană cu primii colegi

    Ce lecție majoră ai învățat navigând compania prin pandemie?

    Unele evenimente pot avea urmări imprevizibile (ex: creșterea „online-ului” și a cererii pentru digital marketing, după primele 2-3 luni de pandemie). 

    Despre Mihai Vînătoru în RBL

    Cum arată România în care copiii tăi își vor dori să trăiască?

    Acum: cu unicorni pe stradă și nori în culorile curcubeului (asta probabil pentru că am copii de 7, 4, si respectiv 3 ani). 

    În viitor: o țară unde se pot dezvolta personal și profesional, unde pot cultiva relații cu oameni de calitate, o țară în care să se simtă în siguranță și de asocierea cu care să fie mândri în orice colț al lumii. 

    Ce înseamnă să fii LIDER?

    Să inspiri oameni și să-i ghidezi în mod participativ către un viitor mai bun.

    În ce crezi că stă forța unei comunități?

    Ideile care apar sau se (in)validează în discuțiile cu oamenii din comunitate;

    Puterea de a amplifica o idee sau vocea unei persoane;

    Prin exemplul oferit de membrii ei, o comunitate poate schimba comportamente sociale sau concepții bine statuate în percepția colectivă.

    Ce beneficii simți că primești pentru că ești parte din RBL?

    Pentru moment: cunosc oameni noi, aflu povești de viață și de business, îmi lărgesc aria de domenii cu care intru în contact.

    Care simți că este contribuția ta într-o comunitate precum RBL?


    În ultimii 10 ani am interacționat cu peste 800 de branduri din România pe chestiuni de digital strategy, domeniu în care consider că am o experiență relevantă. În plus, cred că direcțiile în care am investit timp și energie până acum îmi permit să ofer o perspectivă nouă în multe din provocările pe care membrii RBL le au.  

  • PROFIL DE MEMBRU – Ștefan Popa (Owner Agress Beauty și succesul datorat educației și curajului)

    PROFIL DE MEMBRU – Ștefan Popa (Owner Agress Beauty și succesul datorat educației și curajului)

    Despre Ștefan Popa

    Ce îți dorești să știe despre tine colegii din RBL?

    Sunt un om care se ține de cuvânt, citesc și mă dezvolt și sunt în echilibru cu familia și business-ul.

    Care este contribuția pe care vrei să o aduci în lume?

    Pot ajuta antreprenorii să se dezvolte, să învețe.

    Care este cea mai de impact realizare?

    Lanțul de clinici abeauty – un concept propriu care se dezvoltă continuu, în timp ce viața personală o am în echilibru.

    În ce crezi? 

    Mereu va fi bine.

    Ce întrebare îți adresezi cel mai des?

    Oare ce nici nu știu că nu știu?

    3 valori trăite, 1 exemplu de situație / decizie când le-ai aplicat

    Orientare pe rezultate – cifrele și timpul sunt cinice și spun adevărul indiferent de cum arată el.

    Cum arată timpul ideal petrecut alături de copii tăi?

    Facem hobby-uri împreună – schiem, citim, enduro. Îi inspir, ne dezvoltăm împreună zilnic. Luăm masa de prânz mereu împreună.

    Ce te ajută să îți păstrezi optimismul?

    Sport – sportul mă face luptător și optimist.

    Ce te energizează și ce îți consumă energia?

    Rezultatele pozitive și provocările mă energizează. Victimizările mă consumă – le evit.

    Ce carte recomanzi colegilor tăi?

    Robin Sharma – lider fără funcție

    Ce carte ți-a schimbat major modul în care priveai lucrurile?

    Excelența în afaceri de Jim Collins și Excepționalii de Malcolm Gladwell.

    Ce sfat i-ai da versiunii tale de acum 10 ani?

    Keep walking…

    Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit? 

    Să învăț management și leadership.

    Cine sunt oamenii care te-au inspirat în viață și de ce?

    Marius Ștefan – citește, aplică și reușește.

    Care este cea mai mare aventură trăită? 

    Competiții enduro.

    Care este cea mai îndrăgită destinație de vacanță?

    Croazieră în fiordurile norvegiene.

    Ce preferințe culinare ai?

    Nimic deosebit – sunt într-o etapă de schimbare a obiceiurilor alimentare și îmi iese.

    Cum menții echilibrul între viața personală și de business?

    Foarte bine – m-am înconjurat de oameni capabili care îmi dau timp pentru dezvoltarea mea, a familiei și a afacerii.

    Despre Agress Beauty

    Dincolo de profit, de ce există compania ta? Care este sensul?

    Facem oamenii mai frumoși prin cea mai inovativă tehnologie și într-o cultură a excelenței în servicii.

    Cum își împlinește compania sensul? Care este diferențiatorul?

    Promitem rezultate într-un mediu de excelență și ne ținem cu disciplină de toți parametrii care generează sau creează această promisiune.

    Ce face compania ta?

    Servicii de estetică facială și corporală non-invazivă și minim invazivă.

    O bună practică din companie pe care dorești să o împărtășești cu ceilalți membri

    În core business să fie integrată școala proprie pe procesele principale de business care generează promisiunea de valoare și avantajul competitiv – aceste traininguri nu se pot externaliza! Aceste traininguri se adaptează pe masură ce avantajul competitiv se dezvoltă.

    Care este oferta exclusivă pe care o poți oferi colegilor din RBL?

    Dacă vor să fie mai frumoși, aBeauty le oferă un voucher de 10% la orice achiziție.

    Cum s-a născut în mintea ta business-ul pe care îl conduci astăzi?

    Am urmărit carențele din piață și am definit o multitudine de parametri prin care umplem golurile și care în totalitatea lor îi poți copia foarte greu – cultura organizațională, de exemplu, este un avantaj competitiv al nostru.

    Cum alegi oamenii cu care lucrezi îndeaproape?

    În timp, dacă au valorile declarate în cadrul companiei noastre – dezvoltare personală, onestitate, orientare pe rezultate, pasiune etc.

    Cum crezi că te descriu angajații tăi?

    Sunt un om corect.

    Cea mai grea decizie luată – care este lecția?

    Inițial să dau afară oameni nepotriviți, dar care îmi deveniseră rude, ulterior să închid o linie de business care nu merita deschisă.

    Lecția 1 – mai întâi potrivire din punct de vedere al valorilor și apoi înrudire.

    Lecția 2 – nu sări etape din lean startup – validează corect înainte de a starta efectiv.

    Dacă ai lua-o de la capăt profesional, ce ai face diferit și ce ai păstra?

    Aș înțelege valoarea valorilor comune și aș selecta pe valori. Aș segmenta corect și m-aș ține de segmentul ideal de clienți.

    Ce lecție majoră ai învățat, navigând compania prin pandemie?

    Să privesc financiar „de sus” mai bine și să am mereu un buffer de cash pentru cel puțin 4-6 luni.

    Ce planuri de viitor ai pentru compania ta?

    Dezvoltare națională – încă 5-8 clinici, față de cele 10 pe care le avem – și dezvoltare internațională.

    De ce tip de susținere ai nevoie în acest moment în companie?

    Consultanță legată de scalare internațională – bune practici, conexiuni etc.

    Participarea în board of advisors și cercuri de antreprenori cu valori comune.

    Care este cea mai bună investiție pe care o poți face azi?

    Dezvoltarea lanțului de clinici – aduce cel mai bun randament al banilor mei azi.

    Cum definești eșecul și cum treci peste el?

    Care eșec?

    Despre Ștefan Popa în RBL

    Cum arată România în care copiii tăi își vor dori să trăiască?

    Da! Vreau să nu ne mai plece copii. Copiii mei sunt și vor face parte din mediul antreprenorial – în companiile mele sau în ale lor.

    O preocupare majoră din societate – Ce (intenționezi să) faci?

    Succesul meu este datorat educației, plus curaj. Mă interesează să ajut antreprenorii să se educe și să capete curaj.

    Ce înseamnă să fii LIDER?

    Să fiu autentic, să fac ceea ce spun și să spun chestii mărețe.

    În ce crezi că stă forța unei comunități?

    În încredere reciprocă și că se poate face mult mai bine!

    Ce beneficii simți că primești pentru că ești parte din RBL?

    Mă inspiră oamenii de succes care fac parte din această comunitate și comunitatea în sine.

    Care simți că este contribuția ta într-o comunitate precum RBL?

    Pot inspira prin modelul meu de viață și om.

    Cum ți-ai dori și ai putea să te implici în creșterea comunității?

    Am participat la mai multe sesiuni „Vreau să fiu antreprenor” și pot participa la diverse proiecte legate de educație.

    La ce teme majore să fie atenți liderii de business în următorul an? 

    Azi cred că cei care au echipa unita, sudată și orientată pe educație și dezvoltare vor face față provocărilor curente. Sper să aibă sau să își definească oceanul lor albastru și să crească prețurile peste indicele de inflație.

    Un alt aspect este inovația – să inoveze continuu dacă se poate. Atenție la AI.

    Ce înseamnă pentru tine ÎMPREUNĂ?

    E mai importantă echipa – scopul ei -, decât individul.

  • PROFIL DE MEMBRU – Ovidiu Plăcintă (Express Euroscan) și trăirea valorile morale

    PROFIL DE MEMBRU – Ovidiu Plăcintă (Express Euroscan) și trăirea valorile morale

    Ce ai vrea să știe despre tine colegii din RBL?

    Aș vrea să știe că au un nou coleg în Suceava, care vrea să învețe de la oameni mai deștepți decât el. Sunt un om perseverent care doboară obstacole și acceptă noi provocări. Sunt interesat de ajutorul colegilor mult mai experimentați decât mine care fac fel de fel schimbări de mentalități prin școli. Aș încerca să fac și eu o schimbare de mentalitate în școli cu ajutorul lor, mai ales în localitatea unde trăiesc, la 8 kilometri de Suceava. Toți cei șase copii ai mei învață la școala din localitate și este nevoie de o schimbare urgentă. Trebuie să schimbăm gândirea profesorilor, directorilor și a elevilor.

    Ce vrei să lași în urmă ta? Care e contribuția pe care vrei să o aduci prin munca pe care o faci zi de zi?

    Aș încerca să fac lumea mai bună, bazându-mă pe principii morale și axându-mă pe valorile creștin-democrate. Pe lângă toate problemele pe care le are acum, mi se pare că România se află într-o criză morală. Aș începe promovarea valorilor creștin-democrate de la cei din mediul meu, pentru ca apoi să promovăm împreună mai departe de la om la om. Trebuie să mai fim și ajutați, pentru că tu îi spui una acasă copilului, iar profesorul la școală îi spune altceva – este o confuzie totală.

    Care sunt valorile tale, în ce crezi?

    Cred în corectitudine, în dragoste față de aproape și în onestitate.

    Care este cea mai importantă realizare a ta de până acum?

    Cea mai importantă realizare pe plan social este familia mea. Am trei fetițe și trei băieți, cel mai mic are cinci ani și cel mai mare are doisprezece ani. Am o soție foarte frumoasă, care de 5 ani s-a luptat cu o tumoare pe creier, a fost operată de patru ori, ultima dată recent.

    Cred în Dumnezeu, cred că există. Soția mea a fost operată prima dată în decembrie 2016. A început să acuze dureri de cap din ce în ce mai tari și vreo trei luni s-a chinuit. Aveam deja toți copiii, cel mai mic avea trei luni. Alăpta și am decis într-o zi să mergem la Târgu-Mureș pentru un control. A făcut un RMN, iar doctorul mi-a zis că e o tumoare în ultima fază și că mai dă 3-4 ore la dispoziție până intră în comă și că odată intrată în comă, nu se mai poate face nimic. Am crezut că se prăbușește spitalul cu mine. Mi-a zis că nu mă pot duce nicăieri altundeva, că nu mai e timp și am acceptat să fie operată acolo. Ne-au internat, soției i-am spus doar ca are o presiune în cap. Nu știa despre ce este vorba și a fost o panică mare pe mine și pe ea când a venit persoana care duce pacienții în sala de operații, a pus-o pe un scaun în mijlocul camerei și a tuns-o zero cu mașina de față cu toți ceilalți pacienți. Avea o durere așa de mare de cap, încât nu și-a dat seama ce se întâmplă. Nu au scos toată tumoarea în prima operație, așa că au trebuit să mai facă o operație după o săptămână, iar apoi ne-am dus la Viena și am făcut radioterapie și tratament. Făceam controale la șase luni, iar după 3 ani, tumoarea a recidivat. Doctorul mi-a zis că trebuie operată din nou, ceea ce s-a întâmplat în Austria, în 2020, chiar în plină pandemie, când nu puteam intra prin spitale. După operație, a făcut din nou șapte luni de chimioterapie și radioterapie. În ultima lună de chimioterapie, ne-am dus din nou la control, iar doctorul ne-a spus că a recidivat tumoarea, că era extinsă peste tot și că era inoperabilă. Era cel mai bun doctor din Austria, cel care a inventat o substanță care este administrată pacientului înainte de operație. Pacientul este pus într-o cameră întunecată și, în jumătate de oră, substanța se duce pe corpurile străine precum tumorile și le evidențiază foarte bine pentru momentul operației. Acest doctor foarte renumit mi-a spus în față că îi pare rău, dar nu poate face nimic. Eram disperat, deja trecusem prin trei operații și cu fiecare zi care trecea, tot speram că o să fie bine și că vom merge acasă. L-am întrebat pe doctor dacă crede că Dumnezeu ar putea să facă o minune. Era ultima mea speranță. Mi-a zis că doar El poate să facă ceva și atunci l-am rugat frumos să facă tot ce poate și totuși să o opereze, iar noi, familia, ne vom face treaba noastră, adică să ne rugăm la Dumnezeu. Suntem o familie numeroasă, mai am încă cinci frați și patru surori. După o săptămână, ne-am dus la operație. A durat șapte ore și am stat în curtea spitalului în tot acest timp. Doctorul a zis că nu a scos toată tumoarea și că mai are 2-3 luni de trăit. Am zis că asta e situația. A doua zi a fost adusă de la ATI și apoi a urmat un control la computerul tomograf. Eram la patul soției, când a venit doctorul un pic speriat și a zis că nu știe ce s-a întâmplat, dar că deși nu i-a scos toată tumoarea, acum nu o mai avea. Atunci am realizat ce s-a întâmplat, știam că Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile. În două săptămâni, urma să reîncepem citostaticele, dar cu câteva zile înainte, doctorul ne-a spus că a venit rezultatul de la biopsie și că nu mai este nicio celulă canceroasă în corpul soției. Nu mai trebuia să facem niciun citostatic, ci să mergem acasă și să ne trăim viața. Ceea ce mă face să cred și să fiu un om cu principii morale și creștine este faptul că Dumnezeu ne-a arătat că poate să intervină în ultimul moment.

    Cum aplici principiile morale în business și cum ați pornit afacerea?

    Toți cei câteva sute de angajați ai noștri știu această poveste și avem o ambianță care se transmite pur și simplu.

    Obiectul nostru de activitate este transportul internațional de mărfuri cu mai multe tipuri de transport, de la containere, la platforme și prelate. Fratele meu cel mai mare a fost șofer de tir, după care prin 1995 a cumpărat un camion și a înființat o firmă. A lucrat pe camion în timpul acesta, m-a mai luat și pe mine cu el să ne plimbăm cu camionul și a devenit o pasiune. Apoi am fost plecat în Belgia vreo patru ani și am lucrat într-o companie de transport. A fost o întâmplare, nu am premeditat. Am venit acasă în 2004 cu dorința de a face un transport de calitate și de a oferi un mediu competitiv de transport.

    Ce faceți diferit prin comparație cu concurenții voștri?

    În primul rând, cred că implicarea noastră în afacere face diferența. Ne diferențiem de competitorii din zonă și prin faptul că am dezvoltat tehnologie mult mai avansată decât cunosc mulți transportatori, care încă lucrează cu caietul și cu pixul.

    Unde vreți să ajungeți, încotro vreți să dezvoltați afacerea de familie?

    Nu avem un scop să ajungem la o anumită cifră de afaceri sau la un anumit număr de camioane sau de angajați. Vrem să oferim angajaților noștri un mediu competitiv și un loc sigur de muncă, să le oferim posibilitatea să se dezvolte personal și noi alături de ei. Bineînțeles că, făcând toate acestea bine, apar și profitul și creșterea cifrelor, vor fi o consecință a implicării și devotamentului.

    Cum arată pentru tine România în care cei șase copii ai tăi își vor dori să trăiască?

    Visez la o Românie morală cu oamenii educați, disciplinați, asumați, organizați și dedicați, cu o infrastructură modernă și cu oameni care ne conduc care să nu fie corupți și influențați de fel și fel de anturaje. Din păcate, nu sunt prea optimist că acest vis se va împlini, pentru că de când sunt în business, nu văd o mare schimbare în România. Se schimbă guvernul, se schimbă oamenii, dar au aceeași mentalitate. Nu sunt optimist că în viitorul apropiat va fi o schimbare și că România va fi țara în care să îmi placă să trăiască copiii mei. Prin integrarea mea în RBL, aș încerca să ajut un pic la capitolul mentalitate.

    Din experiența de a trăi în țări europene dezvoltate, care ar fi un exemplu de mod în care statul român ar trebui să se comporte cu antreprenorul?

    În Belgia și Austria, antreprenorii sunt priviți ca oameni care ajută țara și statul. Primesc beneficii, ajutoare și libertate. În afară, dacă un antreprenor locuiește pe o stradă, vecinii și primăria sunt bucuroși, pe când în România avem mentalitatea că antreprenorul este necinstit. Acest mod de a privi antreprenorul cu invidie ar trebui să se schimbe. România a început să se schimbe ușor-ușor, se modernizează de la an la an, dar încă mai este de lucrat.

    Ce înseamnă să fii lider?

    Să fii lider înseamnă să coordonezi oameni din echipe, lucrând cot la cot cu ei. Înseamnă să dai dovadă de curaj, să fii capabil să atingi obiectivele stabilite, fără să pierzi din vedere echipa. Când ești singur, cred că e un eșec. Să fii lider înseamnă să fii curajos, ambițios și să inspiri curaj și încredere în echipele cu care lucrezi.

  • PROFIL DE MEMBRU – Flavius Jakubowicz (JASILL) și plăcerea de a optimiza

    PROFIL DE MEMBRU – Flavius Jakubowicz (JASILL) și plăcerea de a optimiza

    Ce ți-ai dori să știe despre tine colegii din RBL?

    De mai bine de șapte ani, activitatea mea profesională s-a concentrat în zona contabilității, a consultanței – în special cea fiscală și operațională, dar și a auditului. Împreună cu colegii din super echipa mea, avem răbdare să învățăm afacerile foarte mici despre ce înseamnă să pornești la drum și să conduci primul tău business, dar și să explicăm afacerilor dezvoltate nuanțe economice specifice și să venim cu soluții „bespoke”, adică analizăm cerințele clienților, culegem date și informații, analizăm și propunem o soluție personalizată și o implementăm. În pandemie, am ajutat clienții cu soluții și idei inovative pentru a supraviețui și trece cu bine peste acea perioadă. Suntem un One-Stop-Shop pentru antreprenorii din România, atât cei aflați la început de drum, cât și cei care au nevoie de servicii personalizate. Clienții noștri sunt în principal persoane juridice, care doresc o soluție completă pentru externalizarea serviciilor, inclusiv juridice, prin parteneriatul pe care îl avem cu casa de avocatură VD Law Group. Activăm într-un domeniu nou și provocator din zona tehnologiilor emergente și facem o echipă mixtă interdisciplinară juridic-fiscal, unde acoperim domeniile crypto, blockchain și NFT. Avem o înțelegere vastă a laturii tehnice a acestui business și o armonizăm foarte bine cu partea de consultanță fiscală și juridică.

    Sunt un contabil atipic, îmi place ca un client să nu plece de la mine sau de la compania pe care o conduc fără a-i putea prezenta o soluție. De principiu, contabilii sunt foarte rigizi și închiși la anumite idei năstrușnice ale clienților. Noi reușim, de cele mai multe ori, sau încercăm să găsim soluțiile cele mai bune, în așa fel încât clienții noștri să poată să se dezvolte și să fie cu un pas înaintea concurenței sau să fie primii care lansează în piață un produs sau serviciu. Latura mea nonconformistă se reflectă foarte mult și asupra business-ului: sunt un om aflat într-o continuă explorare și o permanentă informare despre cultură, în plan personal, și despre soluții, în plan profesional. Am 33 de ani, sunt căsătorit și sunt mândrul tată al doi copii, sunt gurmand, deci îmi place foarte mult să gătesc și să mănânc, dacă am și o companie plăcută a unui prieten, vinul merge ca acompaniament excelent.

    Care este cea mai importantă realizare a ta?

    În plan personal, firește că sunt copiii și căsnicia de doisprezece ani. Pe plan profesional, este nivelul la care am reușit să aduc grupul de business JASILL: am creat un business sustenabil, care, prin cultura organizațională implementată și prin managementul ales, ar putea rezista, la un nivel financiar confortabil și fără implicarea mea. Pentru mine, funcționarea business-ului fără mine pe perioade cât mai îndelungate este un indicator extrem de important și dovada că merg într-o direcție bună. Este un real succes, acesta a fost și target-ul meu inițial și este, în continuare. Lucrez ca mecanismul operațional și de business din compania pe care o conduc să funcționeze cât mai mult fără mine, prin șlefuirea unei echipe foarte bune și prin delegarea atribuțiilor către colegii și partenerii cu care am pus bazele grupului, din 2012. Confirmarea lucrurilor bine făcute se traduce prin numărul mare de clienți care vin prin recomandări, fără să facem promovare activă pe piață. Clienții ne sunt recomandați de actualii clienți, de foști clienți sau chiar de foști angajați. Este încă o confirmare că lucrurile merg în direcția bună.

    Cum s-a născut ideea afacerii, cum ai construit-o și care este istoricul ei?

    În 2007, împlineam 18 ani. De la acea vârstă am avut afaceri cu mici perioade de întreruperi, când am fost angajat, dar cu atitudine de intraprenor. Îmi asumam proiecte, iar veniturile mele erau direct proporționale cu indicatori prestabiliți și veniturile pe care le aduceam în cadrul companiilor respective. Sunt un om pentru care nici cerul nu este limita. Am pornit business-ul în domeniul consultanței financiare, vindeam asigurări de viață și credite. Eram un foarte bun vânzător și cred că această latură a mea m-a ajutat să dezvolt și actualul business la un nivel destul de mare, prin strategii pe care alți contabili nu le-ar fi aplicat. De-a lungul experienței mele de antreprenor, am trecut prin două falimente, poate și din cauza anumitor factori externi și independenți, puse și pe seama lipsei de experiență. Ulterior, mi-au prins foarte bine, astfel că pot oferi clienților consultanța de care au nevoie, pentru că am experimentat. Am trecut prin aceste aventuri pe care ulterior le-am apreciat, chiar dacă nu și pe moment, care mi-au dat posibilitatea să acord consultanță clienților, simțind și trecând foarte bine prin fiecare etapă a unei companii, de la înființare și administrare, până la moartea ei. Soluțiile pe care le-am putut oferi clienților au fost concrete, aplicate și practice – acesta este avantajul meu în activitatea pe care o desfășor. Cel mai mare business pe care l-am avut a fost un broker de asigurări. Am continuat în acest domeniu, coordonând o rețea de vânzări de 350 de oameni în toată țara. Era un business cu 15 puncte de lucru la nivel național. Din păcate, contextul crizei economice și probabil tinerețea mea și lipsa unui partener cu mai mare experiență m-au făcut să nu iau cele mai bune decizii la acel moment. Ulterior m-am aplecat către contabilitate și fiscalitate.

    Eu la bază trebuia să fiu arhitect. Am terminat colegiul de arhitectură, dar am spus că nu vreau să „car geanta” unui domn arhitect care ar fi trebuit să fie mentorul meu pentru o perioadă de câțiva ani, până să intru în piață, să îmi fac un renume și să câștig bani. Mi-am dat seama că aș putea face bani mult mai repede din consultanță financiară unde aveam abilitățile necesare și experiență și treptat mi-am dezvoltat latura aceasta de consultanță și de cifre, în condițiile în care eu nu îndrăgeam foarte mult matematica pe timpul liceului. Îmi place foarte mult la contabilitate ceea ce pot să fac cu cifrele – practic vii la mine cu cifrele și prin mecanisme legale de optimizare și ajustare financiară, pot să obțin alte rezultate, în așa fel încât partea interesată să fie mulțumită, fără a afecta integritatea și informația în sine. În 2012, am început business-ul de consultanță financiară în adevăratul sens al cuvântului, cu prima mea companie de consultanță și apoi am trecut treptat și pe partea contabilă, împreună cu alți parteneri. La bază aveam studii de finanțe și nu de contabilitate, dar m-am specializat în domeniul de contabilitate-fiscalitate. În acest moment, compania are și un departament de consultanță fiscală și de afaceri, pe care îl coordonez direct, unde ne implicăm în procese de restructurare și optimizare de afaceri, tocmai pentru că avem în spate acest background foarte bun de afaceri. De exemplu, implementăm efectiv procese de concediere a oamenilor ca un serviciu extern, pentru că de multe ori proprietarii, directorii sau managerii au o oarecare relație emoțională sau personală cu angajații și le este destul de dificil să facă aceste concedieri. Noi acționăm profesionist în executarea acestor servicii, chiar dacă unii ne-ar putea acuza că nu avem suflet, dar în fond, ne îndeplinim mandatul, exact ca și un executor judecătoresc, care și el are o poziție nu tocmai plăcută, în activitatea pe care o desfășoară. Am avut plăcerea să lucrăm cu avocați de renume din România care au făcut restructurări, însă au fost foarte surprinși când au aflat că mergem efectiv și stăm de vorbă cu angajații și le propunem soluții de reconversie profesională sau pachete de beneficii pentru a face disponibilizările.

    Care sunt planurile de dezvoltare în zona tehnologiei?

    În mod categoric, zona de tehnologie va lua un avânt și mai mare. Tot ce s-a întâmplat în plan internațional din cauza pandemiei a accelerat procesul de digitalizare, atât a companiilor, cât și a sectorului public. Din punctul meu de vedere, în mediul guvernamental este cea mai mare problemă. Dacă anumite guverne din Europa și din lume au acordat o atenție deosebită digitalizării sistemului, trebuie să recunoaștem că România este undeva la coada clasamentului, cu toate că la nivel declarativ lucrurile par a fi altfel. În realitate, mă lovesc de multe instituții ale statului, unde după pandemie funcționarii au revenit la metehnele vechi – de exemplu, de a solicita copii de la diferite documente pe care le au deja în baza de date. Această realitate nu face decât să mă întristeze și să consider că va mai fi de muncă și că va trebui mai întâi schimbată mentalitatea oamenilor care lucrează în instituții, pentru că, de cele mai multe ori, aceștia sunt cei care pun piedici sau fac tot posibilul să se bată pasul pe loc, chiar dacă probabil voința politică este pentru digitalizare, cel puțin la nivel declarativ. Luând feedback din teren, atât de la funcționarul de la ghișeu, cât și de la persoanele din conducerea anumitor instituții publice, mă gândesc că nu se vrea debirocratizare și digitalizare. Nu ar mai fi loc de ”românisme” pentru a rezolva lucruri. Dacă s-ar digitaliza tot sistemul guvernamental și administrativ la capacitatea reală, cred că mai mult de jumătate din angajații de la stat ar trebui să fie puși pe liber. Nimeni nu își va dori așa ceva, pentru că angajații de la stat sunt un electorat foarte bun care poate fi controlat prin anumite măsuri economice. Este dur ceea ce spun, dar din păcate este foarte trist să interacționezi cu o instituție a statului în care funcționarii încearcă să îți pună piedici.

    Observăm pe zi ce trece că tehnologia blockchain poate fi folosită și aplicată și în alte domenii decât cel al criptomonedelor. Observăm din ce în ce mai multe instituții, mai ales din industria bancară, din asigurări sau IT, care au început să fundamenteze procese prin această nouă tehnologie. Blockchain poate fi aplicat în multe domenii, până la medicină, construcție de nave spațiale și în mediul guvernamental. Este o tehnologie foarte versatilă și bună din punct de vedere al securității cibernetice.

    De când business-ul JASILL a început să meargă din ce în ce mai bine fără mine și am avut mai mult timp liber, am încercat să mă implic în grupuri de lucru și proiecte care puteau să aducă îmbunătățiri în relația dintre stat și mediul de afaceri. Statul sau un om politic nu vor recunoaște că statul nu ar putea funcționa fără mediul privat și persoanele care trăiesc în acel stat. Este o problemă că noi – ca mediu privat și persoane care locuim în această țară – acceptăm să finanțăm aceste găuri negre și mă refer la instituții sau la companii de stat care nu fac decât să mănânce bani, an de an, sunt pe pierdere, iar managementul nu este interesat să producă valoare adăugată și să aibă profit care să finanțeze statul. Companiile cu acționariat majoritar sau minoritar de stat ar putea lejer să producă profit, în așa fel încât aparatul administrativ să fie finanțat măcar parțial din acel profit, iar presiunea pe mediul privat să nu mai fie atât de mare și să nu mai finanțeze cheltuielile, ci investițiile statului. Oamenii decidenți de la stat nu au niciun interes să pună în aplicare propunerile mediului privat. Funcționarul are o gândire total opusă și nu știe care este realitatea din lumea reală din business în care noi trăim și nu știe ce presupune o implementare în concret. Nu este motivat să muncească mai mult când are salariu fix, iar șeful funcționarului nu îi cere un raport de activitate și să îndeplinească un target. Până nu vom schimba paradigma funcționarului de stat, astfel încât salariul să fie corelat cu munca, performanța și rezultatele, vom rămâne în aceeași mocirlă.

    Care este modul atipic în care lucrați cu clienții voștri?

    Teoretic, este foarte simplu, dar greu de aplicat. Observăm un aflux destul de mare de clienți din zona de IT, comerț electronic și alte business-uri care au legătură cu zona tech sau care implică mai mult sau mai puțin internetul. Marea majoritate a acestor antreprenori sunt oameni cu o gândire aparte, care sunt foarte buni pe domeniul și nișa lor, dar se pierd când ajung la contabilitate, finanțe, management și crearea unor fluxuri operaționale. Ce facem noi este să înțelegem business-urile clienților, mergem la ei în companii să înțelegem fluxurile și core business-ul. Nu suntem acea companie de contabilitate unde, între 1 și 5 ale lunii, trimiți facturile primite și emise și extrasele de cont, iar noi îți trimitem taxele de plată pentru data de 25. Primul lucru pe care îl facem este să analizăm business-ul, să îl înțelegem, venim în companie, facem o radiografie și îți propunem o fluidizare și optimizare de procese. Contabilul nu este cel care îți trimite la sfârșitul lunii ce taxe și impozite ai de plată, ci este alături de avocat și câteodată și de preot, una dintre cele mai importante persoane din viața ta. La contabil, avocat și preot trebuie să vii cu inima deschisă, ca să poată să îți ofere cea mai bună soluție. După ce facem radiografia aceasta a business-ului, venim cu soluții dacă ceva nu merge bine și facem inclusiv implementare. Antreprenorul are un apetit la risc destul de ridicat, iar noi venim să ponderăm acest apetit, încercăm să fim mai precauți și facem recomandări cu privire la investițiile și următorii pași de dezvoltare a afacerii. Ne punem în pielea antreprenorului, ne suflecăm mânecile și punem osul la treabă, cot la cot cu el.

  • PROFIL DE MEMBRU – Aura Icodin (Centrul de Limbi Străine A_BEST) și bucuria conexiunii reale cu oamenii de diverse naționalități

    PROFIL DE MEMBRU – Aura Icodin (Centrul de Limbi Străine A_BEST) și bucuria conexiunii reale cu oamenii de diverse naționalități

    Ce îți  dorești  să  știe  despre  tine  colegii din RBL?

    Aura  Icodin  este  o  persoană  de  litere, care  de-a  lungul  anilor  a  ajuns  să  lucreze cu  cifrele.  Mă autodefinesc prin  antreprenoriat și educație.  De ce  educație?  Pentru  că  la  bază  sunt  profesoară  de  limba  engleză  și  am  activat  la  catedră  peste  zece  ani.  De  ce  antreprenoriat?  Pentru  că  la  finalul  anului  2008,  în  plină  criză  la  acel  moment,  am  pus  bazele  Centrului  de  Limbi  Străine  A_BEST,  unde  ajutăm  companiile  naționale  și  multinaționale  în  procesul  de  internaționalizare.  Cum  facem  lucrul  acesta?  Le oferim  cursuri  de  limbi  străine  pentru  angajați,  cu  preponderență  limbile  engleză,  franceză  și  germană.  Totodată,  venim  în  întâmpinarea  companiilor  cu  servicii  de  traducere  scrisă  și  audit  lingvistic.

    Cine  sunt  oamenii  care  te-au  inspirat  în  viață  și  de  ce? 

    Ca  om,  un  rol  foarte  important  în  dezvoltarea  mea  l-a  avut  profesoara  de  limba  latină  din  liceu,  care  m-a  antrenat  pentru  succes.  Am  fost  patru  ani  la  rând  olimpică  națională  la  limba  latină.

    Ca  antreprenor,  admir  foarte  mult  doi  antreprenori  din  România, pe  domnul  Felix  Pătrășcanu  și  pe  domnul  Wargha  Enayati.

    Ce  întrebare îți adresezi  cel  mai des? 

    Cel  mai  des  mă  întreb: “Cum  aș  putea  să  fac  lucrurile  mai  repede,  dar  totodată  mai  bine?”  Dacă  faci  lucrurile  doar  repede  și  prost  nu  este  în  regulă.  Dacă  le  faci  bine,  dar  lent,  iarăși  nu  este  în  regulă.

    Cum  menții  echilibrul  între  viața  personală  și  de  business? 

    Nu  am  o  rețetă,  merg  de  foarte  multe  ori  pe  sârmă,  în  acest  aspect.  În  urmă  cu  patru  ani,  viața  mea  a  luat  o  turnură  foarte  frumoasă,  apărând  fiul  meu,  Vladimir.  În  mod  practic,  90%  din  timpul  meu  liber  îi  este  alocat.  În  mod  paradoxal,  ca  mamă  antreprenor,  pentru  mine  pandemia  a  venit  cu  câteva  beneficii.  Îmi  place  să  văd  foarte  mult  părțile  bune  ale  lucrurilor.  Pentru  mine  a  fost  foarte  bun  sistemul  de  ”work  from  home”,  mi-am  mutat  biroul  în  locuința  mea  cu  totul.  Am  putut  îmbina  toate  lucrurile,  am  făcut  față  cu brio  și  am reușit  să  obțin  un  echilibru.

    Ce  servicii  oferă  Centrul  de  Limbi  Străine  A_BEST?   

    În  proporție  de  70%,  activitatea  noastră  este  reprezentată  de  organizarea  de  cursuri  de  limbi  străine  pentru  diverse  corporații,  cu  preponderență  pentru  limbile  engleză,  franceză  și  germană.  Oferim  totodată  cursuri  de  limba  română  pentru  expați,  servicii  de  traducere  și  de  interpretariat  și  servicii  de  audit  lingvistic.  Avem  și  servicii  secundare  –  organizăm  cursuri  pentru  copii  și  adolescenți.

    Cum  v-ați  adaptat  la  situația  generată  de  Covid-19  și  ce  lecție  majoră  ai  învățat  navigând  compania  prin  pandemie?

    Începând  din  12  martie  2020,  am funcționat  100%  online,  inclusiv  echipa  administrativă.  După  perioada  de  degringoladă  din  martie  și  aprilie,  a urmat  în  cursul  anului  2020  o  perioadă  de  adaptare,  iar  în  2021  am  avut  chiar  o  perioadă  de  dezvoltare  și  de  creștere  și  ne-am  extins  serviciile  la  nivelul  întregii  țări.  În  ultimele  luni,  am  început  să  integrăm  în  grupele  noastre  și  cursanți  din  alte  țări.  Lucrăm  cu  companii  multinaționale  care operează  și  în  țările  din  apropiere,  precum  Cehia,  Bulgaria  și  Polonia.

    Înainte  de  pandemie,  ne  consideram  veșnic  musafiri  la  sediul  companiilor, în  special la  sediul  celor  din  zona  Pipera,  pentru  că  este  cunoscut  că  acolo  sunt  foarte  multe  companii  multinaționale  localizate.  Transformarea  cursurilor  și  livrarea  lor  online  au  venit  la  pachet  cu  două  avantaje  foarte  mari.  Din  punctul  de  vedere  al  actului  didactic,  a  crescut  calitatea  cursurilor,  pentru  că  trainerul  are  la  dispoziție  non-stop   biblioteca  virtuală,  instrumente  de  lucru  precum  whiteboard,  diverse  aplicații  și  posibilități  de  a  utiliza  gamification  în  cadrul  cursurilor.  Unul  dintre  cursanții  noștri  a  spus  la  un  moment  că îi  place  foarte  mult  că  acum  o  poate  da  pe  profesoară  mai  tare  sau  mai  încet 🙂   Este  foarte  important ca la  cursurile  de  limbă  străină  să auzi  foarte  bine.  Un  alt  mare  beneficiu  este  că  avem  posibilitatea  să  reunim  în  sălile  virtuale  cursanți  de  peste  tot   din  România.  Companiile  au  eficientizat  foarte  mult  costurile  în  această  perioadă.  În  cei  doi  ani  de  pandemie,  noi  am  livrat  peste  18.000  de  ore  de  curs  de  limbi  străine  și  ne-am  convins  că  există  foarte  multe  avantaje  ale  acestui  sistem  de  predare.

    Din  ce  zonă  de  business  vin  cursanții  și  în  ce  domenii  activează  companiile  pentru  care  lucrează?

    În  cei  peste  13  ani  de  când  suntem  pe  piață,  am  lucrat  cu  aproape  400  de  entități  –  companii  multinaționale,  instituții  și  ambasade.  Clienții  noștri  sunt  preponderent  companii  multinaționale  din  FMCG,  retail,  farma,   asigurări și  banking.  Cursanții sunt,  în  general,  persoane  care  activează  la  birou, de  multe  ori  sunt  din  middle  și  top  management.

    Dincolo  de  profit,  de  ce  există  compania  ta,  care  este  sensul? 

    Ne-am  dorit  să  creăm  un  mediu  profesionist  și  prietenos  pentru  cursanți.  Punem  foarte  mare  preț  pe  eficientizarea  timpului  și  banilor  investiți  în  aceste  cursuri,  în  procesul  de  training  și  dorim  să  maximizăm  investiția   clienților  noștri.

    Ce  îi motivează  pe  cursanții  expați?  De ce  ar  vrea  să  învețe  limba  română,  dacă  vor  sta  câțiva ani  în  România  și  apoi  vor  pleca?

    Este o formă  de  respect  din  partea  expaților  pentru  țara  în  care  ajung  să  lucreze.  Acesta  este  motivul inițial  cu  care  ei  pornesc  la  drum, dar  de  foarte  multe  ori,  spre  finalul  trainingului,  ajung  să  spună  că  le  place  limba,  că  s-au  îndrăgostit  de  România  și  că  apreciază  foarte  mult  țara  noastră.

    Expații  cu  care  am  lucrat  de-a  lungul  timpului  sunt,  în general,  persoane  din  top  management,  care  vin  în  România  cu  mandate  pe  perioade  de  cele  mai  multe  ori  determinate,  cunoscute  în  avans, între  1  și  4  ani.  În  pachet,  pe  lângă  alte  beneficii,  ei  au  incluse  și  aceste  cursuri  de  limba  română,  care  de  cele  mai  multe  ori  cuprind  și  elemente  de  cultură  și  civilizație  română.

    Care  sunt  planurile  de  continuitate  a  afacerii? 

    Mă  consider  un  antreprenor  responsabil.  Indiferent  cât  de  mare  sau  cât  de  mică  este  o  companie,  este  foarte  important  să  poată  merge  mai  departe,  chiar  dacă  pentru  un  timp  antreprenorul  are  o  problemă  și  nu  poate  fi  acolo.  Din  acest  motiv,  încă  din  2015,  noi  ne-am  certificat  serviciile  prin  sistemul  de  managementul  calității  oferit  de  TUV  Sud.  Pun  foarte  mare  preț  pe  tot  ce  înseamnă  proceduri.  Desigur  că  suntem  extraordinar  de  flexibili,  dar  procedurile  de  lucru  sunt  esențiale,  mai  ales  în  contexte  precum  cel  pe  care  îl  parcurgem  cu  toții.  Consider  că  întotdeauna  este  esențial  să  avem  în  mânecă  planul  B,  pe  care  antreprenorul  să  îl  gândească  și  să  îl  discute  cu  echipa.

    De ce ai ales să devii membru RBL?  Care  simți  că  va  fi  contribuția  ta  într-o  comunitate  precum  RBL?

    Nimic  bun  nu  poate  fi  făcut  de  unul  singur.  Fac  parte  la  acest  moment  din  zece  organizații  de  business  și  încerc  să  fiu  cât  mai  activă.  Îmi  place  foarte  mult  forța  comunității, în general.  Primul  meu  contact  cu  RBL  a  fost  în  noiembrie-decembrie  2019,  când  am  participat  la  programul  Antreprenoria,  în  calitate  de  cursant.  A  fost  una  dintre  cele  mai  bune  decizii  pe  care  le-am  putut  lua  pentru  mine,  ca  antreprenor.  Conexiunile  cu  colegii  din  grupă  de  la  acel  moment  m-au  ajutat  efectiv  să  trec  cu  bine  peste  momentul  martie  2020.  Probabil  că  nimic  nu  este  întâmplător  în  viață  –  de  ce  am  participat  eu  la  acele  cursuri  și  am  legat  acele  prietenii  cu  acei  antreprenori  deosebiți  care  mi-au  fost  colegi?! 😊

    În  cadrul  RBL,  mă  atrag  foarte  mult  programele  SuperTeach  și  Merito,  deoarece  sunt  în  zona  mea  de  educație.  Vreau  să  dau  înapoi  către  societate  ce  am  învățat  de-a  lungul  timpului,  în  zona  de  creștere  a  competențelor  profesorilor  din  România.

    Cum  ar  trebui  să  fie  România  în  care  copilului  tău  să  îi  placă  să  trăiască?

    Este  o  Românie  în  care  oamenii  să  încerce  să  fie  un  pic  mai  buni  și  să  încerce  să  se  cunoască  un  pic  mai  bine  unii  pe  alții.  Mă  refer  inclusiv  la  relațiile  dintre  colegi  și  la  relațiile  dintre  partenerii  de  business.  Oamenii  tind  să  nu  își  mai  acorde  interes  foarte  mult  la  nivel  personal.  Aș  dori  o  Românie  în  care  relațiile  să  nu  mai  tindă  să  devină  artificiale,  să  meargă  cât  mai  mult  spre  natural  și  spre  o  conexiune  reală  între  oameni.

    Ce  te  preocupă  puternic  legat  de  societate  și  ce  intenționezi  să  faci?

    În  special  în  perioada  2015-2019,  am  oferit  workshop-uri  gratuite  profesorilor  de  limbi  străine  din  cadrul  colegiilor  și  școlilor  din  București,  cu  ajutorul  echipei  de  traineri  A_BEST.  Sperăm  să  continuăm  aceste  demersuri.

  • PROFIL DE MEMBRU – Alin Caraman (K Group) și adrenalina din evenimente

    PROFIL DE MEMBRU – Alin Caraman (K Group) și adrenalina din evenimente

    Ce îți dorești să știe despre tine colegii din RBL?

    Sunt în business din 1999 și m-am orientat îndeosebi către zona de evenimente, pornind de la o firmă de nunți, care a fost prima afacere de acest fel în România și a rămas cea mai veche firmă din domeniu. Am extins afacerea în alte zone – evenimente de petreceri și apoi târguri, realizând Târgul de Nunți, Salonul Auto-Moto, Salonul Imobiliar și Târgul de Vinuri și de Street Food. Sunt evenimente realizate la comandă și evenimente organizate de noi cap-coadă. Am avut bucuria și satisfacția să avem peste 20-30 de mii de vizitatori la câte un astfel de eveniment. Avem mai multe locații proprii pentru evenimente, printre care pădurile regale de lângă București.

    De unde vine atracția pentru evenimente?

    Lucrurile au curs natural. În anii ‘90, când eram student, am avut o sarcină neplăcută să mă ocup de o înmormântare și mi-am dat seama că nu există nicio firmă de profil în domeniu. A fost o idee care a zburat atunci, era o oportunitate de business, dar n-am îmbrățișat-o pentru că era o zonă mult prea încărcată spiritual și psihic. Peste puțin timp, am văzut că aceeași oportunitate este în domeniul nunților, unde faci oameni fericiți.

    Fiind un pionier în domeniu, am avut ambiția de a schimba mentalitatea colectivă peiorativă despre fotografii și cameramanii de nunți și despre nunți, în general. Trebuie să ne mândrim că în industria nunților stăm extrem de bine, iar acest lucru îl spun organizatorii celui mai mare târg din Londra, care ne-au vizitat la București. Ne-au spus că nu își închipuiau să fim atât de sus la nivel de servicii oferite de piața nunților din România, comparativ cu Anglia, Germania sau Statele Unite ale Americii. Este un domeniu în care stăm extraordinar de bine, suntem o industrie de top și pentru că există bugete, spre deosebire de alte țări.

    În mod forțat, aș face o comparație între un chirurg și un wedding planner, pentru că sunt puține momentele în viață în care oamenii ajung să pună foarte multă presiune și stres în brațele cuiva. Așa cum ajungi la chirurg de nevoie, așa ajungi și la noi. Poate bărbații de nevoie, iar doamnele de voie ajung să pună o zi cu o încărcătură extrem de puternică în brațele noastre. Tensiunea este eliberată după eveniment de cele mai multe ori prin lacrimi care însoțesc mulțumiri pentru cea mai frumoasă zi din viața lor. Este o adrenalină care îți rămâne toată viața și pe care nu o mai regăsești în alt loc. Și evenimentele cu 20-30 de mii de vizitatori dau o adrenalină extraordinară pentru toată echipa. Suntem conectați trei zile și trei nopți și dormim câte două ore pe noapte, pentru că, în mod inevitabil, în cadrul unui eveniment apar zeci sau sute de situații de rezolvat. Este măgulitor când vizitatorii sau participanții ne spun că au asistat la un eveniment perfect, chiar dacă știu, din interior, că nu a fost așa. Sunt o persoană care mă uit în detalii și știu că nu există un eveniment perfect. Adrenalina din evenimente și satisfacția și încărcătura emoțională pozitivă pe care le simt imediat după s-au încheiat sunt ceea ce m-a determinat să rămân și să mă duc pe cât mai multe ramuri în acest domeniu.

    Care este cea mai plină de impact realizare a ta?

    Nunțile rămân prima dragoste și aduc cele mai multe emoții. Rareori am văzut oameni grei, care în viața de zi cu zi par de multe ori niște zei, niște stânci care nu pot fi scoase din tenacitatea și echilibrul lor, cum devin atât de umani. Aceasta este sursa cea mai puternică de adrenalină și de emoție. De multe ori am legat prieteniile cele mai puternice după o astfel de apropiere, în care pentru 6-12 luni am fost alături de acești oameni în momentele frumoase și dificile.

    În ce constă o bună practică din afacerile pe care le conduci?

    Industria nunților oriunde în lume este o industrie de jecmăneală. Am învățat acest concept de la un profesor german care ne preda în facultate și ne-a dat ca exemplu terasele din Veneția, care nu vor să fidelizeze clienții, pentru că are balta pește. E clar că domeniul nunților este dispus spre o asemenea politică de jecmăneală, dar prin prisma formării mele umane, nu am putut rezona cu ea. Am pierdut pe termen scurt și mediu pentru că de multe ori concurenții făceau oferte cu 30% sub mine, dar pe termen lung se dovedea că serviciile lor erau, de fapt, cu 50% la sută mai jos și nu era rentabil. Beneficiile s-au întors după 20 de ani activitate.

    Cred foarte mult în politica win-win și chiar dacă experiența mă duce într-acolo încât pot să am o negociere în care să mă duc într-o zonă de win-zero sau win-lose, nu o fac pentru că știu că voi avea de suferit pe termen lung. Mă opresc acolo unde cred că este un win-win rezonabil. Nu atât de multe beneficii financiare am câștigat pe termen lung, ci mai mult sociale, psihice și prietenii. Sunt mult mai fericit când lumea este fericită în spatele meu, poate în detrimentul unei satisfacții financiare mai mari. Țin să induc și angajaților mei acest mod de gândire. În business, pe locul întâi sunt clienții, pe locul doi sunt furnizorii, pentru că în schema noastră ei sunt extrem de importanți și abia pe locul trei este câștigul material al firmei.

    Care este lecția principală pe care ai desprins-o din pandemie?

    A fost o perioadă extraordinar de grea, industria nunților a pierdut 95% din cifra de afaceri. Am învățat din criza din 2008, care ne-a lovit foarte puternic, că, în secunda doi, oprești toate motoarele de cheltuieli. În februarie 2020, am avut puterea să oprim absolut toate cheltuielile, inclusiv credit, salarii și datorii la stat, iar în felul acesta să reușim să supraviețuim o bună perioadă. Cred că dacă n-am fi făcut-o imediat, eram demult scoși din business. Am învățat din aceste perioade drastice elasticitatea și să iau decizii.

    Ca să nu se plictisească și să nu înnebunească realmente personalul, am fost foarte implicați în industrie, realizând și constituind asociația furnizorilor din industria nunților. Am fost la cârma tuturor discuțiilor între autorități și industrie și am discutat cu mii de furnizori din industrie. A fost foarte important pentru echipă să aibă o activitate. Suntem mândri și că am reușit performanța ca, la 1 iunie 2021, București să fie primul oraș din lume în care s-au făcut din nou nunți. Împreună cu autoritățile am realizat foarte multe reguli pentru a putea funcționa redeschiderea pieței în condiții de siguranță.

    Odată ce ai convingerea că deții puterea de a fi flexibil și elastic pentru a crea oportunități din crize, poți să materializezi astfel de situații și să ieși din momentele grele. Când lucrurile merg bine sunt momentele care te încarcă și te pregătesc pentru o criză, care inevitabil va veni.

    Să vedem dacă asociația creată în criză ne va aduce plus valoare în industrie și ne va ajuta pe viitor cu consolidarea imaginii și a recunoașterii noastre pe piață.

    Ce înseamnă să fii lider?

    Este foarte importantă relația cu oamenii din echipă – cum îi faci să simtă realmente cât de importanți sunt ei pentru tine și, în egală măsură, cum îi determini să nu-și închipuie că sunt atât de importanți, încât pot face mai bine lucrurile singuri și să plece de la tine, încercând să facă pe cont propriu ceea ce fac pentru tine.

    În momentele de declin și când nimeni nu mai are niciun fel de soluție, ai obligația ca lider să găsești soluția, ca oamenii să aibă încredere și să fie relaxați. Oamenii întotdeauna vor urma un lider care nu se panichează și dă impresia că poate rezolva orice fel de problemă.

    Este foarte important și cum îți formezi echipa, să nu faci rabat și să lași garda jos, când vrei să te extinzi și ai nevoie de personal. Să nu lași să intre în echipa ta un măr stricat care are capacitatea de a strica cu o repeziciune fantastică multe mere bune. În momentele bune, ai această tendință de a lăsa să-ți intre mere stricate în echipă și în momentele de criză îți dai seama că jumătate sau trei sferturi din echipă este deja stricată și compromisă, iar atunci misiunile tale devin aproape imposibile. În echipe, avem oameni care își fac treaba, deși știm că strică echipa și creează o atmosferă proastă în firmă. Îi lăsăm acolo pentru că e atât de greu să formezi un alt om pe poziția aceea, încât ai tendința naturală și umană să îl ții. Cred că este foarte important să ai puterea să tai în carne vie din timp și să scoți merele stricate, chiar dacă sunt oameni foarte muncitori. Din greșeli și suferință în business, am tras concluzia că cel mai important este spiritul de echipă și pe locul doi vine competența profesională.

    Cum descrii România în care copiii tăi își doresc să trăiască?

    Dacă te rupi de copii, ești un om mort, mai ales dacă ai un business, pentru că lucrurile se schimbă cu o repeziciune extraordinară. Consolidezi un business, dar tu crești în vârstă și generațiile se schimbă. Trebuie să fii tot timpul racordat la tineri și, în același timp, să oferi tinerelor generații ceea ce își doresc. Săptămânal stau câte o oră de vorbă cu tineri din cluburile Interact din trei licee din București. Sunt o sursă extraordinară de încărcare de energie, putere și pozitivitate. Este fascinant cum se schimbă viziunea lor asupra vieții, de la o generație la alta.

    Ce te preocupă puternic în legătură cu societatea românească de astăzi și ce faci sau ai de gând să faci?

    Cred că avem un apetit extraordinar ca români să susținem că fiecare dintre noi deține adevărul suprem care trebuie neapărat împărtășit și celorlalți și că trebuie să facem ceva sau să plecăm din România, pentru că nu se mai poate. Eu sunt total împotriva acestei păreri, cred că trăim într-o țară absolut minunată și încerc să fiu pozitiv.

    Acum 10 ani, când am intrat în proiectele cu tineri de 14-18 ani de la licee de elită din București, am făcut un mic studiu și am întrebat câți dintre ei vor să studieze și să rămână afară. Au ridicat mâna circa 90% dintre ei, iar astăzi, când pun aceeași întrebare, sunt undeva la 50%. Este cel mai bun barometru că suntem unde trebuie.

    Evident că putem să facem încă multe lucruri, dar nu aș vrea să dau eu sfaturi, ci să facă cei care sunt în măsură. Cred că trebuie să vedem lucrurile mult mai pozitiv și optimist, pentru că trăim într-o țară frumoasă, avem o nație și oameni minunați, o tânără generație minunată și ne așteaptă lucruri foarte bune.

  • PROFIL DE MEMBRU – Eugen Ursu (Graphein) și menirea de a crea lideri

    PROFIL DE MEMBRU – Eugen Ursu (Graphein) și menirea de a crea lideri

    DESPRE EUGEN URSU

    Ce îți dorești să ştie colegii din RBL despre tine?

    Sunt un antreprenor care vrea să ajute la dezvoltarea antreprenoriatului în România. Am două mari pasiuni: antreprenoriatul și familia și copiii. Asta fac zi de zi. Mă simt împlinit când lucrez sau când sunt cu familia.

    De unde vine pasiunea pentru antreprenoriat, cum ai dezvoltat-o, cum ai început?

    Am simțit de tânăr că vreau să fiu antreprenor. Comparând cu ce fac tinerii astăzi, am început târziu. Înainte să împlinesc 30 de ani și cu puțin timp înainte să încep afacerea, la ultimul loc de muncă, de un Black Friday, mi-am cumpărat pentru lucru un laptop cu ecran mare și tastatură alfanumerică. Primisem 5% din acțiunile uneia dintre companiile pentru care lucram. Simțeam că e compania mea, făceam vânzări cu toate că nu fusesem învățat să fac asta. Făceam ”cold calling” și scriam rapoarte despre ce vorbisem la fiecare discuție și întâlnire. De la un moment, nu mă mai regăseam acolo, pentru că voiam ca modelul de a face business și vânzări să fie prins într-o procedură. Am încercat să schimb niște lucruri, dar nu am reușit. Atunci am sunat un fost client al companiei la care lucram și l-am întrebat cu ce pot să îl ajut, că simt că trebuie să o iau pe calea antreprenoriatului și că pot ajuta mai mult din postura de antreprenor.

    Cum arată ce vrei să lași în urma ta? Care e contribuția pe care vrei să o aduci pentru antreprenoriat și familia ta?

    Am înființat compania în 2014, în același an în care s-a născut și primul meu băiat, Rareș. Toate lucrurile acestea îmi dădeau viața peste cap. În companie îmi doream multe, dar nu știam exact care erau pașii de parcurs. La fel se întâmpla și în creșterea copilului. Mă întrebam ce o să fac mai departe, cum o să se bazeze pe mine, cum o să-l educ și cum o să crească să realizeze el lucruri mai mărețe decât mine. Am învățat de la copil și am învățat din antreprenoriat cum să mă raportez la echipă și ce înseamnă comunicarea. Am înțeles că poți să te raportezi la un coleg ca la un copil și că poți privi copilul de la egal la egal.

    În echipă, o provocare mare a fost să creez noi lideri – toți antreprenorii știu că e foarte greu să faci asta. Acum simt că aceasta e menirea mea, asta îmi doresc să fac. Vreau ca și din băieții mei să creez lideri. Pe lângă obiective îndeplinite și vânzări mari, vreau să știu că am ajutat cât mai mulți oameni să aibă încredere în ei și să ajungă lideri, să facă antreprenoriat – dacă asta le place – sau să fie eficienți într-o companie și să aibă rezultate, iar în același timp să fie și împliniți că fac ce trebuie.

    Apropo de moștenire, mergeam pe stradă și îi arătam băiatului meu proiectele realizate. În construcții, proiectele rămân.

    În această muncă de a forma viitori lideri, ce ai remarcat că funcționează, ce tehnici și comportamente știi că produc rezultate?

    La fel ca în familie, cel mai eficient este să stai lângă oameni. Ca să te urmeze, trebuie să fii aproape de ei. Nu poți să predici să faci ce zice popa, trebuie să fii acolo lângă ei și să fii lider în toate momentele. Când vine o pandemie sau o criză, ei au cea mai mare nevoie să se raporteze la tine ca lider. Toată lumea funcționează bine când e creștere economică, dar ce se întâmplă când începe o pandemie și nimeni nu poate să ofere siguranță și încredere celorlalți? Cred foarte mult în rolul meu de a sta alături de echipă, de a-i înțelege, de a face ședințe de coaching, de a le cunoaște familiile și de a îmbina aceste două zone din viața colegilor. Într-adevăr, la muncă ești la muncă, iar acasă ești acasă, dar dacă reușești să petreci și unele weekend-uri cu echipa ta sau chiar cu clienții tăi, s-ar putea să aduci multă plus valoare. Când nu se mai aliniază valorile, principiile și obiectivele tale cu cele ale grupului de prieteni din tinerețe, poate iei în considerare să petreci mai mult timp cu cine te asemeni, cu oamenii cărora vrei să le aduci valoare sau de la care vrei să iei valoare. La rândul meu, aș vrea să învăț și mi-ar plăcea să stau pe lângă oameni care au trecut prin experiențe mult mai mari, care au crescut companii și familii mult mai mari.

    Care sunt valorile pe care le cauți la oamenii cu care vrei să interacționezi? Cum arată grupul tău apropiat, care sunt valorile împărtășite?

    Cred foarte mult în echipă, în absolut orice discuție vorbesc despre importanța echipei. Din ședințele de terapie mi-am dat seama că, în copilărie, în clipele importante pentru mine, aveam pe cineva în jur. Cea mai bună mâncare am mâncat-o cu bunicul meu când întorceam fânul pe deal – era fasole, iar mie nu îmi plăcea. Mai rețin momentul când familia mea a avut primul televizor color și urmăream campionatul mondial de fotbal din 1994, împreună cu cei doi frați gemeni ai mei.

    Tot timpul mă regăsesc printre oameni, chiar dacă pentru mult timp am crezut că îmi place să fiu singur. Viața mea e mai ușoară de când am descoperit că mă simt bine alături de oameni și când le aduc valoare. Pentru că domeniul de activitate al companiei mele este topografia, credeam că precizia este importantă, că trebuie să punctăm toate lucrurile la fix și să trasăm impecabil, dar, de fapt, pe termen lung, clienții apreciau viteza și promptitudinea noastră. Deși noi promovăm viteza ca valoare în companie, în viața de zi cu zi, câteodată trebuie mai mult calm, mai ales când vine vorba de familie și de crescut echipe. Ai nevoie și de răbdare.

     

    DESPRE GRAPHEIN

    Cum alegi oamenii din echipa ta?

    Încerc să văd valori complementare. Ca să devină funcțională, o echipă construită de la zero are nevoie de 6 luni, indiferent cât de profesioniști sunt oamenii în domeniul lor. Încerc să găsesc cu ce ar putea să ajute noii oameni ca să aducă plus valoare și îi încurajez în acea direcție. Pentru că suntem într-un domeniu tehnic, îi provoc să se exprime și să aibă încredere în ei. În România și mai ales în domeniul tehnic, constat o lipsă puternică de încredere. Discutam recent cu un coleg care lucrează la noi de foarte mult timp și este foarte bun pe domeniul lui. Stabileam strategia lui de dezvoltare pe viitor și încă avea emoții să discute cu mine, încă nu își exprima toate dorințele. Aceasta este cea mai mare provocare – de a-l face pe om să aibă toată încrederea -, iar rolul meu este să îl ajut. Odată ce a obținut încrederea, poate să ceară și să pună întrebări potrivite. Dacă ne raportăm doar la ce știm, cu atât rămânem. Iau foarte în serios întrebarea “ce te vezi făcând peste 5 ani?”. Chiar dacă oamenii râd, le explic de ce e important să se vadă undeva în viitor, astfel ca eu și compania mea să îi putem ajuta să ajungă cât mai aproape de destinație. Un coleg liniștit și cu un plan pe termen lung va lucra cu plăcere, va fi mulțumit și va aduce plus valoare.

    Cum crezi că te descriu colegii tăi?

    Lumea spune că sunt serios, ceea ce poate să însemne multe lucruri. Poate că ar trebui să zâmbesc mai mult. În adolescență, ziceam un set de glume la care nu râdea nimeni și credeam că sunt prea inteligente și că nici eu nu le înțeleg. Între timp, m-am lămurit – contează și ce transmit, nu doar ce simt. Poate că eu nu sunt abătut sau serios, ci poate chiar aș vrea să glumesc, iar lumea să se simtă bine în jurul meu, dar sunt perceput ca fiind serios. Îmi place să cred că ceea ce vorbim se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, fie că e vorba de obiectivele companiei, despre dezvoltarea colegilor sau relațiile cu familiile lor. Aș spune că o parte din colegi – cei apropiați, care sunt de mai mult timp în companie și lucrează în zona de management – mă văd deschis. Ei știu că mă pot contacta oricând și că pot să îmi ceară un sfat. În cazul colegilor noi, percepția s-ar putea să varieze, pentru că sunt genul de om care trage foarte mult pentru dezvoltare accelerată. Cred în regula elasticului – eu mă duc înainte, după care trag echipa lângă mine și micșorez distanța și tot așa. Nu încerc neapărat să explic, în timp ce fac.

    Ce face compania pe care o conduci?

    Noi am pornit de la zona de topografie și cadastru. Ajutam constructorii, arhitecții și dezvoltatorii cu măsurători topografice. La început făceam servicii de topografie, în special pentru poziționarea fațadelor pentru clădiri de birouri din România (majoritatea din București) și din afară (Cipru, Londra și Franța). Timp de doi ani, am fost două persoane, făceam servicii, vroiam să facem multe, dar nu gândeam neapărat antreprenorial. Ziceam că facem treabă bună, din aproape în aproape. În 2016, am zis că ne dorim să devenim cea mai mare companie din Europa din domeniul nostru și am muncit în sensul acesta. Ne-am împărțit rolurile, asociatul meu a rămas în zona tehnică. E pasionat de tehnologie și lucrează zi de zi cu drone. Eu am vrut să învăț antreprenoriat, vânzări și marketing ca la carte, inspirat de ce se întâmpla în Statele Unite. Voiam să procedurizez și căutam mentori în România. Nu ne dădeam salariu cât plăteam cursuri ca să învățăm. Abia după doi ani am angajat prima persoană, iar în primii doi ani am avut dificultăți ca să mă rup de tehnic și să mă dedic total antreprenoriatului. Aveam proiecte mari pe care nu le încasam din diverse motive. Din aproape în aproape, am creat proceduri și un manual de vânzări. Am citit foarte multe cărți despre antreprenoriat, marketing și vânzări, în condițiile în care înainte citeam multă beletristică și istorie. Am lăsat tot și m-am întrebat ce vreau să fac pe termen lung. Răspunsul a fost antreprenoriatul și familia. Orice citeam trebuia să aibă legătură cu dezvoltarea mea în zonele acestea. A trebuit să înțeleg echipa, să mă înțeleg pe mine, ce lipsuri am și cum să îmi pun întrebările potrivite ca să mă pot dezvolta.

    Apoi a intervenit scanarea 3D. Creăm un digital twin, o copie digitală a clădirii, care ajută arhitecții la refacerea sau restaurarea unei clădiri de patrimoniu, printr-un releveu precis și exact ca să știe cum să intervină și ce măsuri să ia. În șantier, poziționarea betonului și a fațadelor trebuie să fie la nivel de centimetru sau milimetru. Dacă ai nevoie să ridici o clădire, ai nevoie de cadastru, iar după ce ai făcut-o, ai nevoie să o intabulezi. Pentru închirierea spațiilor de birou, ai nevoie de relevee BOMA. Ne-am propus ca în domeniul nostru să mergem cu trendurile din tehnologie. Am avut ocazia să lucrez în proiecte internaționale ca angajat și atunci când am pornit compania, am luat modelele de acolo, chiar dacă banii sunt mai puțini în România, iar tehnologia e la fel de scumpă. Am investit foarte mult în aceste lucruri, am vrut ca dacă mâine se închide România să putem muta compania oriunde în lume și să fim performanți. În același timp, ne-am dorit ca centrul să fie în România. Vrem dezvoltare internațională, vrem să mergem cu servicii de topografie, de scanare 3D, de digital twin, dar vrem să o facem din România. În timp, am introdus și servicii de mapare cu drone, iar acum suntem în proiecte și promovăm proiecte de digitalizare a orașelor, în care un arhitect pune un model 3D într-o platformă în cloud, în care e mapat orașul 3D și își primește toate autorizațiile de construcție direct acolo. În Finlanda, de exemplu, inclusiv 70% din avizarea de la pompieri se face cu inteligența artificială. Viitorul e digital twin, iar noi creăm digital twin-ul la nivel de milimetru, putem să-l recreăm exact. În plus, în noiembrie 2021, am achiziționat divizia de business Autodesk de la Dendrio, parte a grupului Bittnet. Autodesk face software pentru proiectare, deci asigură suport pentru digital twin. Vrem să dezvoltăm cât mai multe servicii și produse complementare pentru digital twin. Avem de promovat mult în direcția asta, mai ales în România.

    Cum vă diferențiați față de competitorii continentali?

    În decembrie 2019, ne întrebam cum să facem scalarea. Cred că ne diferențiem foarte mult prin sistemul de parteneriat și de franciză, prin care dezvoltăm antreprenorii care conduc aceste afaceri. Am făcut manuale pentru toate procesele noastre. Punem mare accent pe vânzare. În prima săptămână, orice francizat mă întreabă detalii tehnice și despre ce are de făcut, iar eu îi zic despre vânzare. Punem mult accent și pe marketing și pe partea tehnică, dar acolo e mai simplu. Noi am reușit să aducem antreprenori care nu sunt din domeniu. De exemplu, la Iași, avem un fost bancher, care s-a apucat de antreprenoriat în fitness. Când a venit pandemia, a închis sala și a observat că sectorul construcțiilor e în creștere și că vin bani din PNRR. Acum el operează franciza la Iași cu o echipă de zece persoane și vrea să crească. A învățat că business-ul nu este despre a face doar el, ci despre a delega, a găsi echipa potrivită și a reinvesti. La Cluj, avem în franciză doi frați, un arhitect și un peisagist, care s-au gândit că vor să facă arhitectură, să creeze, să viseze și să facă și business.

    În ce constă unicitatea voastră și cum faci ca să o menții?

    Creștem și ajutăm antreprenori să se dezvolte. Vorbim de franciză în această zonă tehnică pentru că există oportunitate, piață și creștere. Investesc foarte mult timp în dezvoltarea antreprenorilor. Discuția internă despre preluarea și operarea francizei este ca între colegi și ca între antreprenori. Îmi permit să dau feedback 100% și aștept feedback 100%. Probabil concurența din domeniu nu nu își dă seama de oportunitate. În CRM-ul nostru sunt o mie de contacte de clienți mari care ar putea fi accesați. Când pornești franciza, ai baze de date, cunoștințe, tot procesul, știi cum să recrutezi și ai marketing în spate. Avem în construcție și o platformă digitală care mapează toate procesele. Practic, ca antreprenor va trebui să te dezvolți pe tine și să pui lucrurile în ordine. E ca într-o franciză de cafenea sau restaurant – te apuci de antreprenoriat, dar trebuie să știi să respecți regulile și să lucrezi pentru tine și dezvoltarea ta.

    Cum arată planul de scalare? Ce pași ai făcut deja și ce urmează să se întâmple?

    Am tot făcut export, dar vrem să deschidem un birou la Londra. Înainte de pandemie, aveam deja discuții pentru lansare, dar a trebuit să renunțăm, mai ales că erau probleme și diferențe între modul de abordare al COVID-ului. Atunci am zis să fim mai așezați, să dezvoltăm în țară și să fim siguri că trecem cu bine peste schimbările din construcția de birouri, precum trecerea spre infrastructură. Ne-am concentrat pe dezvoltarea francizelor, care sunt la început și merg. Cereri de ofertă sunt, singura mare problemă e că au nevoie de cât mai mulți oameni. Vrem să deschidem biroul la Londra, vrem să creștem brand-ul și acolo și în sensul acesta chiar căutăm și suntem în discuții cu fonduri de investiții pentru a atrage o finanțare de aproximativ 600.000 euro. Am mai avut discuții de parteneriate, chiar în UK, în Germania și Olanda, doar că nu facem pași foarte rapizi. Am fost în programul ScaleOut al RBL și am invățat cum să mapăm lucrurile, au fost foarte interesante informațiile primite acolo. Pe termen mediu, luăm în considerare și bursa, mai multe drumuri duc în direcția aceasta. Trebuie să demonstrăm că facem, că menținem creșterea, că putem scala, mai ales că România poate să implementeze proiecte de digitalizare a orașelor, cu ajutorul PNRR.

    Facem pași, internaționalizarea face parte din strategia noastră și creăm și aducem lideri în companie, care să fie manageri și să ducă strategiile mai departe, iar noi să ne ocupăm de dezvoltare. Suntem buni și aducem valoare când ducem elasticul cât mai departe.

     

    DESPRE EUGEN URSU ÎN RBL

    Care este viziunea ta despre România în care copiii tăi își vor dori să trăiască?

    Îmi doresc din tot sufletul să reușim să îi ținem și pe copii în România. Ca orice părinte, o să fac tot posibilul, dar nu pun o barieră. Nu am pus-o niciodată în antreprenoriat. Dacă va fi nevoie, voi face și pași în afară, dar mi-ar plăcea să reușim în România și să ajutăm România.

    Dacă așteptăm ca alții să facă, vom fi doar dezamăgiți. Dacă nu ne așteptăm, poate că uneori vom fi surprinși plăcut că se mai schimbă lucrurile. Dacă ești conștient și îți place să faci, atunci lucrurile vor merge într-o direcție bună. Sunt milioane de lucruri de îmbunătățit, de la mediul rural la orașe.

    Care este cea mai puternică preocupare pentru tine?

    În aproape toate discuțiile, încerc să promovez colaborarea și abordarea win-win. În orice discuție de vânzare sau colaborare, trebuie ca fiecare parte să aibă de câștigat și de negociat. Pe lângă vânzări, românii stau foarte prost la negocieri. Dacă încerci să negociezi, mulți se sperie, indiferent de care parte se află. Când ești cu același scop comun – că vrei să faci lucruri bune, proiecte faine, România minunată -, atunci negociezi și stai la masă până găsești o soluție de comun acord. Până acum câțiva ani, excludeam discuțiile cu statul, dar acum încercăm să facem pași. Ne păstrăm o limită mică din ce înseamnă business-ul nostru, dar trebuie făcut ceva, trebuie promovat și în direcția aceasta. Nu putem să stăm noi, antreprenorii, într-o parte și afacerile cu statul să le facă doar cei care nici acum nu au site-uri. Trebuie încercat să promovăm colaborarea și abordarea win-win. În industria construcțiilor este un standard care se numește BIM (Building Information Modeling) și reunește arhitectul, constructorul, dezvoltatorul și topograful, într-un mediu colaborativ, în aceeași platformă în cloud. Statul își poate face un standard cum crede, dar cum ar fi dacă 20 de birouri de arhitectură ar da fiecare din ce a dezvoltat, colaborează și crează standardul. Va fi clar că toată lumea se va lua după ele. Ar însemna să nu ne mai limităm la piața din România și să ne gândim că noi creștem arhitecți care sunt performanți pe o piață (măcar) europeană. Am avea de câștigat cu toții. Este ceea ce încerc să promovez, indiferent de industrii. Laud RBL, RePatriot, Anteprenorești și ScaleOut, unde am văzut această deschidere și am și practicat-o, sunt rare locurile acestea. Uneori trebuie să mai fug din locurile unde toată lumea vrea să ajute pe toată lumea, ca să nu mă rup de România normală.

    Care este gândul cu care închei acest interviu?

    La sfârșitul interviurilor pe care le fac la Graphein Talks spun “Spor la construit România!”. Are legătură cu construcțiile, dar mai mult spun să punem fiecare câte o cărămidă, fără să ne așteptăm la nimic înapoi. Binele făcut se întoarce. Îmi doresc să fim mult mai mulți cei care gândim așa față de asociații noștri, față de soție, copii și față comunitate. Binele se poate scala cel mai ușor. Cifrele, vânzările și procesele s-ar putea să fie mai complicate, dar dacă noi vom crea comunități ai căror membri se ajută (de exemplu, să iasă pe piețe din afară), este incredibil ce putem face. Exemple sunt, nu trebuie să le reinventăm, sunt națiuni mai mici care fac lucrurile acestea. Hai să ne ajutăm și să facem bine fără să ne așteptăm la ceva la schimb!

    Între 18 și 30 de ani, mă credeam minunat, credeam că 99% dintre români sunt proști și chiar ziceam că nu mă înțeleg cu ei. Eram aproape să ajung într-o depresie, îmi aduc aminte și momentul – au fost vreo 40 de zile fără soare în București, iar la final am luat decizia să îi ajut pe alții. Mi-am dat seama că eu nu înțeleg perspectiva și că eu trebuie să mă schimb. Eu trebuie să îi înțeleg pe ei și trebuie să îi ajut. Anul următor, am creat Graphein, apoi s-a născut primul meu copil și de atunci lumea mea se schimbă continuu. Nu am probleme de somn noaptea, sunt absolut liniștit, intenția mea e să fac bine.

  • Interviu cu Dragos Rosca, RBL, despre proiectele care schimba Romania in bine

    Interviu cu Dragos Rosca, RBL, despre proiectele care schimba Romania in bine

    Pentru ca pe 15 si 16 martie va avea loc, la Hotel JW Marriott, Summit-ul anual RBL, am vrut sa aflam mai multe despre proiectele in derulare si planurile de viitor ale Fundatei Romanian Business Leaders. Organizatia si-a inceput activitatea in februarie 2011 cu patru membri fondatori, iar acum, dupa 7 ani, comunitatea, unica in Romania, include 500 de oameni de afaceri, antreprenori, manageri si profesionisti romani care dezvolta continuu, si exclusiv voluntar, proiecte extraordinare menite sa faca din tara noastra un loc in care tinerii talentati sa doreasca sa ramana, iar cei care au plecat, sa doreasca sa se intoarca si sa investeasca.

    Puteți citi articolul integral aici.